Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 411/2013. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2013 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 411/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 411/R
Ședința nepublică din 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător I. C. B.
Judecător M. R. C.
Grefier G. C.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de
domnul procuror D. Z. din cadrul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Tg.M.
Pe rol judecarea recursurilor formulate de către inculpații:
- V. G. (fiul lui C. și E. D., născut la data de 20.11.1996 în O. S., județul H., CNP_, arestat preventiv, în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea C.) și
- S. B.(fiul lui natural și V., născut la data de 17 septembrie 1992 în mun. F., jud. B., CNP_, arestat preventiv, în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea C.) împotriva sentinței penale nr.92 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria O. S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul V. G., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. A. și inculpatul S. B., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Tothpal C., lipsă fiind părțile vătămate intimate și partea responsabilă civilmente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că partea vătămată B. E. a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care învederează faptul că, nu are pretenții civile de la inculpați.
Se constată că recursurile inculpaților au fost declarate în termenul prevăzut de art.385 ind.3 alin.1 Cod procedură penală și au fost motivate, în conformitate cu dispozițiile art.385 ind.10 alin.2 Cod procedură penală.
Instanța constată că nu se impune audierea inculpaților, în fața instanțe de control judiciar, dat fiind faptul că, aceștia au uzat de procedura simplificată prevăzută de dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală. Pune în vedere părților să precizeze dacă formulează cereri sau invocă chestiuni prealabile.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe noi de propus, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra căilor de atac promovate în cauză.
Apărătorulinculpatului V. G., avocat S. A., susține recursul inculpatului, solicită admiterea lui, casarea parțială a sentinței penale atacate și în rejudecare, a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, de instanța de fond. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 Cod penal, având în vedere că inculpatul este minor, nu are antecedente penale, prejudiciul creat în cauză, a fost parțial reparat, iar inculpatul a beneficiat de prevederile art.320 ind.1 Cod procedură penală, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor. Având în vedere aspectele expuse, consideră că recursul inculpatului este admisibil, și instanța de recurs se poate opri la o altă modalitate de executare a pedepsei, decât cea a detenției, solicitând a se dispune suspendarea condiționată a executării ei.
Apărătorul inculpatului S. B., avocat Tothpal C., susține recursul declarat, solicită admiterea lui, casarea parțială a sentinței penale atacate și în rejudecare, a se dispune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut și a regretat fapta comisă, prevalându-se de art.320 ind.1 Cod procedură penală. Consideră că modalitatea de executare a pedepsei, stabilită de instanța de fond, este mult prea grea și poate fi înlocuită cu modalitatea suspendării sub supraveghere, în conformitate cu art.86 Cod penal, cu onorariu avocațial în sarcina Ministerului Justiției.
Reprezentantul Parchetului consideră că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, formulează concluzii pentru respingerea, ca nefondat, a recursurilor formulate de inculpați.
Inculpatul V. G., având cuvântul, arată că nu cunoaște limba română.
Instanța o invită pe doamna interpret P. J. să participe la judecarea prezentei cauze.
În conformitate cu dispozițiile art.128 Cod procedură penală, doamna interpret de limba maghiară P. J. asigură traducerea dezbaterilor în prezenta cauză, întrucât inculpații nu cunosc limba română.
Instanța, prin intermediul doamnei interpret îi întreabă pe inculpați, dacă au cereri de formulat sau dacă, se pot dezbate recursurile la acest termen de judecată.
Inculpații nu au cereri de formulat și solicită soluționarea recursurilor la acest termen de judecată.
Instanța prezintă inculpaților concluziile puse de apărătorii lor, desemnați din oficiu.
Inculpatul V. G., prin intermediul doamnei interpret, învederează că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul S. B. având ultimul cuvânt, solicită suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, astfel cum a solicitat și apărătorul său.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Doamna interpret P. J. a fost prezentă în sala de judecată între orele 8,30 și 14,30, asigurând traducerea dezbaterilor pentru inculpații V. G. și S. B., care nu cunosc limba română, urmând a se înainta o copie a prezentei, Departamentului economico-financiar din cadrul Curții de Apel Târgu-M., pentru a i se acorda plata onorariului, conform prestației.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor formulate:
Prin sentința penală nr. 92 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria O. S. în dosarul nr._ a fost admisă solicitarea inculpatului minor V. G. – privind aplicarea disp.art. 3201 Cod procedură penală, în baza art. 334 Cod procedură penală,
Prin schimbarea încadrării juridice a faptelor de furt calificat, prev. de art. 208, 209 lit. a,e și g Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a și g Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal și furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a,g și i Cod penal cu aplic. art. 99 Cod penal și următoarele și cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal într-o singură faptă de furt calificat prev. de art. 208,209 lit. a,e,g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, cu art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul minor V. G. – fiul lui C. și E. D., născut la data de 20.11.1996 în O. S., județul H., domiciliat în or. Cristuru S. .. 26 județul H., fără forme legale în mun. O. S. . ., studii 5 clase, CNP:_, arestat preventiv, deținut în Penitenciarul Miercurea C., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 192 alin.2 Cod penal,cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat pe inculpatul minor la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru violare de domiciliu.
În baza art. 208,209 lit. g Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru furt calificat.
În baza art. 192 alin.2 Cod penal, cu art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală a mai fost condamnat inculpatul și la 2 pedepse de câte 1 – 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu.
În baza art. 208, 209 lit. a,g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru furt calificat.
În baza art. 20 Cod penal raportat la art.208,209 lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, art. 109 Cod penal, art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul minor și la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru tentativă la furt calificat.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 februarie 2013 și până la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest al inculpatului.
A fost admisă solicitarea inculpatului S. B.- pentru aplicarea prev. art.3201 Cod procedură penală.
În baza art. 334 Cod procedură penală prin schimbarea încadrării juridice a faptelor de furt calificat prev. de art. 208 ,209 lit. a,e și g Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, de furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a,g și i Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, furt calificat prev. de art. 208,209 lit. a și g Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal și de furt calificat prev. de art. 208,209 lit.a,g și i Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal și art. Și art. 41 alin.2 Cod penal, într-o singură faptă de furt calificat, prev. de art. 208, 209 lit. a,e,g și i Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, art. 41 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. B. - fiul lui natural și V., născut la data de 17 septembrie 1992 în mun. F., jud. B., cetățenia română, studii 4 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, ,trăiește în relații de concubinaj, domiciliat în mun. O. S., . ., posesorul C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP O. S., trăiește CNP:_-, arestat preventiv, deținut în Penitenciarul Miercurea C., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 208,209 lit. a,g Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal și art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru furt calificat.
În baza art. 192 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a mai fost condamnat același inculpat și la 2 pedepse de câte 2 ani – 2 ani închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute o singură pedeapsă, aceea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 februarie 2013 până la zi.
În baza art. 350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest al inculpatului.
Au fost aplicate prevederile art. 71,64 lit. a,b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil, au fost obligați inculpații să plătească în solidar, inculpatul minor în solidar și cu partea civilmente responsabilă, suma de 200 lei, despăgubiri materiale părții civile L. I.-I. și suma de 18.000 lei, despăgubiri materiale părții civile, F. K..
În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și urm. cod civil a mai fost obligat inculpatul minor, în solidar cu partea civilmente responsabilă să plătească suma de 240 lei despăgubiri materiale părții civile V. I..
S-a constatat că părțile vătămate B. E., T. L. și F. E. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte înregistrate în Registrul corpurilor delicte sub nr. 33/2013.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul minor V. G. să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente și inculpatul S. B. cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. S. au fost trimiși în judecată inculpatul minor V. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 alin.1 lit. g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a,e și g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit.a și g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, tentativă la furt calificat prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, și 3 x violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal și inculpatul S. B. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,e și g Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a,g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin-. 2 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a și g Cod penal cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, 2 violări de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 75 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal,
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a stabilit următoarea stare de fapt:
În noaptea de 22/23.12.2012 inculpatul minor V. G., de unul singur a pătruns fără drept prin poarta și ușa descuiată în locuința părții vătămate V. I. din O. S., .. 15, de unde a sustras o geacă în care se afla un telefon mobil marca SONY ERICKSON, 2 pachete de țigări și suma de 200 lei cauzând un prejudiciu de 500 lei.
Fiind depistat în data de 23.12.2012, inculpatul minor V. G. a recunoscut comiterea furtului și a predat lucrătorilor de poliție telefonul marca Sony Erickson sustras de la partea vătămată V. I., declarând că din banii și țigările sustrase, nu mai are nimic însă a indicat locul în care abandonat geaca sustrasă din locuința părții vătămate, haina fiind recuperată de către organele de poliție.
În noaptea de 25/26.01.2013 inculpatul S. B. împreună cu inculpatul minor V. G. după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat în zona cartierului Beclean, din O. S., pătrunzând în autoturisme ale căror portiere nu erau încuiate sustrăgând bunuri.
Inculpații S. B. și V. G., au pătruns în autoturismul marca Toyota Avensis cu nr. De înmatriculare_ parcat pe . imobilului cu nr. 26 și au sustras din interior un aparat GPS marca WAYTEQ și un încărcător auto cauzând părții vătămate L. I. I. un prejudiciu de 600 lei.
Aparatul GPS sustras a fost vândut de către inculpați cumpărătorului de bună credință, martorul Tamucza A. pentru suma de 60 lei. În cursul cercetărilor bunul a fost recuperat și restituit către partea vătămată L. I. I..
Partea vătămată L. I. I. și martorul Tamucza A. au declarat că nu se constituie părți civile în cauză.
Tot la aceeași dată inculpații S. B. și V. G., au pătruns fără drept pe poarta neasigurată în curtea în care se află domiciliul părții vătămate T. L. din O. S. .. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în cele două autoturisme aflate în curte. Din autoturismul marca Peugeot Partner cu nr. de înmatriculare_ inculpații S. B. și V. G. au sustras suma de 15 lei.
Deși prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată T. L. a declarat că nu se constituie ca parte civilă în cauză.
În noaptea de 25/26.01.2013, inculpații S. B. și V. G. au escaladat gardul de împrejmuire și au pătruns în curtea părții vătămate B. E. din O. S., ..18. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în autoturismele VW TIGUAN cu nr._ și MITSUBISHI COLT aflate într-un garaj neasigurat. Din cele două autoturisme inculpații au sustras cafea, dulciuri, un briceag și o cruciuliță. Prejudiciul cauzat părții vătămate B. E. prin furt, este de 150 lei.
După comiterea furtului inculpații au împărțit între ei bunuri și dulciurile sustrase, acestea din urmă fiind consumate până la depistarea acestora. De la inculpatul minor V. G. a fost ridicat un briceag (f.91) iar de la inculpatul V. B. a fost ridicată o cruciuliță (f.90), bunuri despre care s-a stabilit că au fost sustrase de inculpați din autoturismele aparținând părții vătămate B. E..
Deși prejudiciul nu a fost recuperat în întregime, partea vătămată B. E. a declarat că nu se constituie ca parte civilă în cauză.
În noaptea de 02/03.02.2013 inculpatul minor V. G., de unul singur a pătruns prin escaladarea gardului de împrejmuire în curtea părții vătămate F. E.. Inculpatul a forțat sistemul de închidere de la o fereastră după care, prin escaladare, a pătruns în interiorul locuinței cu scopul de a fura bunuri. În timp ce se afla în interiorul locuinței, s-a declanșat sistemul de alarmă astfel că inculpatul minor V. G. a renunțat să mai sustragă bunuri și a părăsit locuința și curtea părții vătămate F. E..
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, din interiorul locuinței părții vătămate au fost relevate urme de încălțări.
Fiind examinate încălțările aflate în picioarele inculpatului minor s-a constatat că talpa acestora prezintă caracteristici asemănătoare urmelor de încălțări ridicate cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în locuința părții vătămate F. E..
În cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnică științifice traseologice. În urma examinării materialelor puse la dispoziție, specialiștii criminaliști din cadrul IPJ H. au concluzionat că urmele de încălțăminte în litigiu, ridicate de la fața locului au fost create de pantoful stâng ridicat de la inculpatul V. G..
În noaptea de 22/23.02.2013, inculpații S. B. și V. G., având o înțelegere prealabilă s-au deplasat în zona cartierului Sâmbătești din O. S. cu intenția de a pătrunde în autoturisme ale căror portiere nu erau încuiate, cu scopul de a sustrage bunuri.
Cei doi au pătruns fără drept pe poarta deschisă în curtea în care se află domiciliul părții vătămate F. K. din O. S., ..154. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în autoturismul marca MERCEDES S 320 cu nr. de înmatriculare_, din care au sustras suma de 1910 Euro și 600.000 forinți. Prejudiciul cauzat părții vătămate F. K. este de 18.000 lei.
Imediat după comiterea furtului cei doi inculpați s-au deplasat la domiciliile lor din cartierul Budvar după care în cursul aceleiași nopți, cu un taxi, condus de către martorul C. C. s-au deplasat în orașul R., jud. B. la martorul V. Ladislau.
În zilele de 23 și 24.02.2012 inculpații au făcut mai multe curse cu taxiul, între localitățile R. și O. S., conducătorii taxiurilor fiind identificați în persoana martorilor C. C. și F. I.. Din declarațiile taximetriștilor rezultă că inculpații au achitat contravaloarea curselor cu bancnote de 50 euro respectiv_ forinți.
Martorii V. Ladislau și V. Ladislau jr.declară că inculpatul S. B., a venit la ei însoțit de inculpatul V. G.. Martorii declară că inculpații aveau asupra lor valută, ei afirmând că au fost la lucru în străinătate. Împreună cu martorul V. Ladislau jr., inculpații s-au deplasat în municipiul B. unde au schimbat o parte din valuta sustrasă. Inculpații au cheltuit bani atât în mun. B. cât și în orașul R., cei doi cumpărând îmbrăcăminte, jucând la jocuri de noroc, consumând băuturi în localuri și achitând consumația pentru mai multe persoane.
Martorii S. V., mama inculpatului S. B. și Suketes J., prietena inculpatului V. G., declară că în noaptea de 22/23.02.2013, noaptea comiterii furtului, inculpații au venit la domiciliile lor. Din declarațiile martorilor rezultă că inculpații aveau asupra lor bancnote străine, forinți și euro.
În cauză au fost verificate înregistrările camerelor de supraveghere aparținând Primăriei O. S., camere montate pe . O. S., în apropierea porții de acces în curtea aparținând părții vătămate F. K.. Pe înregistrarea video din noaptea de 22/23 februarie 2013, în jurul orelor 02.18, s-a putut observa cum inculpații S. B. și V. G. au pătruns prin poarta deschisă în curtea aparținând părții vătămate F. K.. Suportul optic conținând înregistrările camerelor de supraveghere a fost atașat dosarului.
Instanța reține că, prin rechizitoriu, inculpatul minor V. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat și că s-au comis mai multe acte infracționale în timpul unei singure zile, aceste fapte fiind comise în realizarea aceeași rezoluții infracționale, deci în formă continuată. S-a apreciat că este cazul infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a,e și g Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a și g Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal și furt calificat prev. de art. 208, 209 lit. a,g și i Cod penal cu aplic. art. 99 Cod penal și următoarele și cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin urmare, în baza art.334 Cod procedură penală instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor de furt calificat într-o singură faptă de furt calificat în forma prev. de art. 208,209 lit. a,e,g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.
S-a reținut că aceeași situație de fapt rezultă și în cazul coinculpatului S. B., astfel că și pentru acesta s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei.
Instanța a mai reținut că inculpații au înțeles să uzeze de procedura prev.de art.3201 Cod procedură penală astfel că s-a dat eficiență și acestui text de lege.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului minor V. G., conform prev. art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzută pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, alături de împrejurările concrete de săvârșire și scopul urmărit, precum și valoarea prejudiciilor cauzate.
S-a apreciat că nu se impune a se reține în sarcina inculpatului minor circumstanțe atenuante din cele prev. de art. 74 Cod penal, perseverența infracțională nejustificând reținerea vreunei astfel de circumstanțe.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului S. B., conform prev. art. 72 Cod penal, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzută pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, alături de împrejurările concrete de săvârșire și scopul urmărit, precum și valoarea prejudiciilor cauzate.
De asemenea s-a apreciat că nu subzistă în cauză nici o împrejurare care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.b Cod penal, constând în stăruința depusă pentru înlăturarea rezultatului sau pentru repararea pagubei pricinuite.
În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și urm. Cod civil, au fost obligați inculpații să plătească în solidar, inculpatul minor în solidar și cu partea civilmente responsabilă, suma de 200 lei, despăgubiri materiale părții civile L. I.-I. și suma de 18.000 lei, despăgubiri materiale părții civile, F. K..
În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și urm. Cod civil a mai fost obligat inculpatul minor, în solidar cu partea civilmente responsabilă să plătească suma de 240 lei despăgubiri materiale părții civile V. I..
S-a constatat că părțile vătămate B. E., T. L. și F. E. nu –sau constituit părți civile în cauză.
În baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte înregistrate în Registrul corpurilor delicte sub nr. 33/2013.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat, în termen legal, recurs inculpații.
Inculpatul V. G. a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea art.81 Cod penal.
Inculpatul Ș. B. a solicitat reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare prin aplicarea art.81 Cod penal.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.38514 Cod procedură penală și prin raportare la art.3856 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele, se rețin următoarele:
Inculpații au înțeles să uzeze de prev.art.3201 Cod procedură penală, arătând că își recunosc vinovăția și că doresc ca judecarea cauzei să se realizeze pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând aceste probe, se constată că instanța de fond a reținut corect starea de fapt în cauză.
Astfel, rezultă că în noaptea de 22/23.12.2012 inculpatul minor V. G., de unul singur a pătruns fără drept prin poarta și ușa descuiată în locuința părții vătămate V. I. din O. S., .. 15, de unde a sustras o geacă în care se afla un telefon mobil marca SONY ERICKSON, 2 pachete de țigări și suma de 200 lei cauzând un prejudiciu de 500 lei.
În noaptea de 25/26.01.2013, inculpatul S. B. împreună cu inculpatul minor V. G., după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat în zona cartierului Beclean, din O. S., pătrunzând în autoturisme ale căror portiere nu erau încuiate sustrăgând bunuri.
Astfel, inculpații S. B. și V. G., au pătruns în autoturismul marca Toyota Avensis cu înmatriculare B-67-VVl parcat pe . imobilului cu nr.26 și au sustras din interior un GPS marca WAYEQ și un încărcător auto cauzând părții vătămate L. I. I. un prejudiciu de 600 lei.
Tot la aceeași dată inculpații S. B. și V. G., au pătruns fără drept pe poarta neasigurată în curtea în care se află domiciliul părții vătămate T. L. din O. S. .. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în cele două autoturisme aflate în curte. Din autoturismul marca Peugeot Partner cu nr. de înmatriculare_ inculpații S. B. și V. G. au sustras suma de 15 lei.
În noaptea de 25/26.01.2013 inculpații S. B. și V. G. au escaladat gardul de împrejmuire și au pătruns în curtea părții vătămate B. E. din O. S., ..18. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în autoturismele VW TIGUAN cu nr._ și MITSUBISHI COLT aflate într-un garaj neasigurat. Din cele două autoturisme inculpații au sustras cafea, dulciuri, un briceag și o cruciuliță.
În noaptea de 02/03.02.2013 inculpatul minor V. G., de unul singur a pătruns prin escaladarea gardului de împrejmuire în curtea părții vătămate F. E.. Inculpatul a forțat sistemul de închidere de la o fereastră după care, prin escaladare, a pătruns în interiorul locuinței cu scopul de a fura bunuri. În timp ce se afla în interiorul locuinței, s-a declanșat sistemul de alarmă astfel că inculpatul minor V. G. a renunțat să mai sustragă bunuri și a părăsit locuința și curtea părții vătămate F. E..
În noaptea de 22/23.02.2013, inculpații S. B. și V. G. după o înțelegere prealabilă s-au deplasat în zona cartierului Sâmbătești din O. S., cu intenția de a pătrunde în autoturisme a căror portiere nu erau încuiate, cu scopul de a sustrage bunuri.
Cei doi au pătruns fără drept pe poarta deschisă în curtea în care se află domiciliul părții vătămate F. K. din O. S., ..154. Cei doi au pătruns prin portierele neasigurate în autoturismul marca MERCEDES S 320 cu nr. de înmatriculare_, din care au sustras suma de 1910 Euro și 600.000 forinți.
Și încadrarea juridică reținută în sarcina inculpaților de către instanța de fond este corectă astfel că nu se va reveni cu privire la acest aspect, cu atât mai mult cu cât inculpații nu au contestat încadrarea juridică în recurs.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia, ce a făcut obiect al recursurilor inculpatului se va reține următoarele:
În ceea ce-l privește pe inculpatul minor V. G., instanța de fond a reținut față de acesta atât faptul că era minor la data comiterii faptei cât și că a înțeles să uzeze de prev.art.3201 Cod procedură penală iar pedepsele aplicate pentru faptele comise reflectă aceste aspecte, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 1 an închisoare fiind corect stabilită.
Inculpatul a solicitat aplicarea prev.art.81 Cod penal însă se apreciază, în raport de multitudinea faptelor comise și de atitudinea inculpatului, în sensul că și-a abandonat cursurile școlare, că are un comportament violent în familie și că este ușor influențabil, putând fi atras cu ușurință de către alte persoane în vederea comiterii de infracțiuni, că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât dacă pedeapsa se va executa în regim de detenție.
În ceea ce-l privește pe inculpatul S. B., se constată că și față de acesta instanța de fond a reținut prev.art.3201 Cod procedură penală iar limitele de pedeapsă aplicate inculpatului pentru faptele comise au fost reduse cu 1/3. Pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare, este corectă și bine proporționată, în cauză neimpunându-se reducerea acesteia, cum s-a solicitat.
Astfel, în raport de multitudinea faptelor comise și de faptul că în activitatea sa infracțională inculpatul Ș. B. l-a angrenat și pe minorul V. G., nu se justifică nici schimbarea modalității de exercitare a pedepsei prin aplicarea art.81 Cod penal, neexistând la dosar dovezi din care să rezulte că dacă inculpatului i se va suspenda executarea pedepsei pe viitor nu va comite alte fapte de natură penală.
Ca urmare, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, în conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Se va menține starea de arest a inculpaților și se va deduce prevenția de la pronunțarea sentinței.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile promovate împotriva sentinței penale nr.92/26 aprilie 2013 a Judecătoriei O. S., de către inculpații:
-V. G. (fiul lui C. și E. D., născut la data de 20.11.1996 în O. S., județul H., CNP_, arestat preventiv, în prezent deținut în Penitenciarul Tg.M.) și
-S. B. (fiul lui natural și V., născut la data de 17 septembrie 1992 în mun. F., jud. B., CNP_, arestat preventiv, în prezent deținut în Penitenciarul Tg.M.)
Menținând starea de arest preventiv a fiecărui inculpat recurent, deduce din pedeapsa aplicată fiecăruia arestul executat de la data pronunțării hotărârii criticate - 26 aprilie 2013 la zi.
Obligă fiecare inculpat recurent să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare câte 400 lei, din care suma de 300 lei cu titlu de onorar pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului M. din fondul special al Curții de Apel Tg.M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013.
Președinte Judecători
F. G. I. C. B.
M. R. C.
Grefier
pt.G. C. aflată
în concediu de odihnă semnează
prim grefier
D. U.
Red.FLG/05.06.2013
Thn.CC/2 exp./12.07.2013
Jd.fd. Szallasy MM
← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
---|