Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 184/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr.184/CU
Ședința publică din 13 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. C.
Grefier G. C.
Ministerul Public este reprezentat de către domnul procuror D. Z. din cadrul P. de pe lângă C. de A. Târgu M.
Pe rol judecarea contestației formulate de către inculpatul S. L. (fiul lui A. și R., născut la data de 11.04.1986 în Tg. M., jud. M., domiciliat în mun. Tg. M. . ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud) împotriva încheierii din 6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul S. L., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales avocat B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că este sesizată cu soluționarea contestației formulată de inculpatul S. L. împotriva încheierii din 6 octombrie 2014 a Tribunalului M., în conformitate cu dispozițiile art.208 Cod procedură penală raportat la art.206 Cod procedură penală.
Inculpatul S. L. precizează că își retrage contestația.
Reprezentantul parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației formulată de inculpat împotriva încheierii din 6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul M..
Avocat B. C. solicită să se ia act de retragerea contestației, cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Inculpatul S. L. solicită să se ia act de retragerea căii de atac.
C. DE A.
Deliberând asupra prezentei căi de atac:
La data de 6 octombrie a.c., Tribunalul M. în cauza privindu-l pe inculpatul S. L., printre alte măsuri dispuse în cauză, în temeiul art.362 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală cu trimitere la art. 207 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală a constatat că subzistau temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dispusă în cauza prin încheierea penală nr.8/C din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, fața de inculpatul S. L. și în baza art. 208 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală cu trimitere la art. 207 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventivă luată față de inculpatul menționat.
În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului, inițial dispuse în cauză și oportunitatea menținerii acestei măsuri, s-a reținut că inculpatul S. L. a fost arestat preventiv, pentru o durată de 29 de zile, prin încheierea penală nr. 8/C din data de 30 ianuarie 2014 a Tribunalului M., fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din data de 30 ianuarie 2014.
Temeiurile legale ale luării măsurii arestării preventive față de inculpat au fost cele prevăzute de art.149din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 136 din Codul de procedură penală, art. 143 și art. 148 alineatul 1 litera f din Codul de procedură penală.
Acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 188 – 189 alin. 1) lit. a) d) și h) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal; tâlhărie, prev. de art. 233 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal; profanare de morminte, prev. de art. 319 C.pen din 1968; distrugere, prev. de art. 253 alin. 4) Cod penal. cu aplic. art. 5 Cod penal; înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1) Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen din 1968, reținându-se în fapt că, la data de 28.01.2014, inculpatul S. L. s-a deplasat la locuința fostei sale prietene, G. Zsuszanna, situată în mun. Tg. M. . .. A discutat cu aceasta privind unele chestiuni financiare și personale, în cadrul cărora inculpatul i-a cerut victimei să-și vândă autoturismul și să-i dea lui o sumă de bani, iar victima i-a dat de înțeles că vrea să se despartă de el și a refuzat să vândă autoturismul. Enervat, inculpatul a luat de pe chiuveta, din bucătărie, un cuțit cu lama de aproximativ 12 cm și a început să-i aplice victimei lovituri, repetate, în zona pieptului. Victima a încercat să se apere și să scape, aceasta a reușit să ajungă din bucătărie în cameră și a intenționat să ia un obiect ascuțit, din trusa de unghii, dar inculpatul a împiedicat-o și a continuat să-i aplice lovituri cu cuțitul în zona toracal-abdominală, în total aplicându-i 46 de lovituri de cuțit, dintre care 19 au fost penetrante și au dus la decesul victimei, datorat hemoragiei interne și externe masive.
Inculpatul, care, anterior, îi ceruse victimei telefonul său mobil, pentru a verifica ce persoane o contactau, a luat din locuință telefonul victimei marca Samsung și a părăsit garsoniera pentru a merge la râul M. și a arunca cuțitul, folosit la comiterea omorului. Acesta a aruncat cuțitul în râul M., a mers în zona . telefonul și a scos cartela S., a aruncat în locuri diferite bateria, cartela și carcasa, după care s-a întors la locul faptei.
Inculpatul a luat din locuință bijuteriile găsite, într-un sertar aparținând victimei, actele autoturismului și cheile acestuia, actul de identitate al victimei, din portofelul acesteia a luat banii găsiți, câteva zeci de lei, haine și obiecte de încălțăminte aparținând victimei, toate acestea fiind puse în câteva plase. Apoi inculpatul s-a dezbrăcat de hainele murdare de sânge, s-a îmbrăcat într-o pereche de pantaloni, găsită la fața locului și cu acestea a ieșit din locuință, a luat autoturismul victimei cu care s-a deplasat în cart. Rovinari, unde într-un tomberon de gunoi și-a aruncat hainele, murdare de sânge.
După acestea, s-a înțeles cu martorul P. B. G. să se întâlnească în parcarea magazinului Lidl, pentru a vinde autoturismul victimei. În jurul orelor prânzului inculpatul și martorul s-au înțeles cu privire la vânzarea autoturismului și prețul acestuia, s-au deplasat împreună la un ghișeu de copiat acte, unde au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, inculpatul predându-i cumpărătorului autoturismul cu actele și cheile aferente, iar cumpărătorul achitând prețul de 1200 euro. De precizat că inculpatul i-a spus cumpărătorului că avea permisiunea victimei, despre care a susținut că se află la Londra, să vândă autoturismul și, pentru credibilitate, i-a arătat cumpărătorul actul de identitate în original al victimei.
În aceeași seară, inculpatul a procurat două flacoane cu substanță inflamabilă, s-a întors la locuința victimei, a înfășurat cadavrul într-un covor, l-a legat cu un cablu electric, a stropit locuința și cadavrul cu substanță inflamabilă, a deschis aragazul acționând butoanele în așa fel încât să rămână în poziția deschis și să elibereze gaz metan, a ieșit pe holul garsonierei cu o brichetă, a dat foc obiectelor din imediata apropiere a ușii și a părăsit, în grabă, locul faptei.
Ca urmare a acumulării gazului metan în locuință, în jurul orelor 22:30 s-a produs o explozie, care a dus la distrugerea locuinței și punerea în primejdie a locatarilor din apartamentele învecinate.
Prin încheierea penală nr. 23/DL din data de 25 februarie 2014, a Tribunalului M., măsura a fost prelungită cu 30 de zile, aceasta urmând a expira la data de 29 martie 2014.
Prin încheierea din camera de consiliu, din data de 27 martie 2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 348 Cod procedură penală coroborat cu art. 207 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală a constatat legalitatea măsurii arestării preventive dispuse în cauza, prin încheierea penală nr. 8/C din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, fața de inculpatul S. L. și, în baza art. 207 alin.4 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin rechizitoriul din data de 25 martie 2014, emis de P. de lângă Tribunalul M. în dosarul nr. 35/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. L. în stare de arest preventiv, sub acuza comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Prin încheierea din data de 26 iunie 2014, în procedura de cameră preliminară, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.135/P/2014 emis de P. de pe lângă Tribunalul M. la data de 25 martie 2014, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Verificând, conform art. 362 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 din Noul Cod de procedură penală, cu trimitere la art. 207 alin. 3-5 din Noul Cod de procedură penală și la art. 235 alin. 4-6 din Noul Cod de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul S. L. (în cursul judecății în primă instanță) pe baza lucrărilor și materialului dosarului, a susținerilor reprezentantului parchetului, apărătorului inculpatului și inculpatului, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 362 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală „în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit art. 208”.
Potrivit art. 208 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală „Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive”.
Potrivit alineatului 2 „Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.
Potrivit alineatului 3 „Dispozițiile art. 207 alin. 3-5 se aplică în mod corespunzător”.
Dispozițiile art. 207 alin. 3 faceau trimitere la dispozițiile art. 235 alin. 4-6, care prevedeau procedura de urmat (în cazul judecării în lipsa inculpatului, cu privire la participarea procurorului și cu privire la momentul până la care trebuie pronunțată încheierea).
Potrivit art. 207 alin. 4 „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța dispune prin încheiere menținerea măsurii față de inculpat”.
Potrivit art. 207 alin. 5 „Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut temeiuri noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate și menținute față de inculpatul S. L., s-a constatat că au fost respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Noul Cod de procedură penală în favoarea inculpatului.
Instanța a reținut că starea de fapt, avută în vedere de judecătorul delegat la momentul dispunerii și prelungirii măsurii arestării preventive, de către judecătorul de cameră preliminară și instanța la momentul verificării legalității măsurii, nu a suferit modificări nici la acest moment.
Astfel, s-a făcut referire la probele și indiciile temeinice, care conduceau la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, în rechizitoriu, probe și indicii temeinice avute în vedere, atât de judecătorul delegat cu ocazia luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior, cu ocazia prelungirii acestei măsuri, respectiv cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acesteia de către judecătorul de cameră preliminară.
În concret, în prezenta cauză, probele care conduceau la bănuiala legitimă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa în actul de inculpare, erau reprezentate de:
- procesele-verbale de cercetare a locului faptei (f.14 – 89),
- procesul-verbal din 29.01.2014 (f.276-284),
- procesul-verbal din 05.02.2014 (f.268-274),
- raportul de constatare fizico-chimică (f. 291-300),
- raportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „H.” al Județului M. (f. 90-91),
- raportul medico-legal de necropsie (f. 94-99),
- procesul-verbal de percheziție corporală (f.198-201),
- procesele verbale din 29.01.2014 (f.407-420),
- raportul medico-legal de constatare (f.219-220).
- raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (f. 226 – 229),
- procesele-verbale de vizionare a imaginilor (f.332 – 361),
- declarația martorului G. L. L. (f.428 – 430),
- contractul de amanet nr._ din 28.01.2014 (f. 365),
- procesele-verbale din 11.02.2014 (f. 368-387)
- declarația martorului Beko R. (f.421 – 427)
- declarațiile părinților inculpatului (S. R. și A., f. 455 - 459),
- declarația martorului S. A. (f. 431-434),
- declarația persoanei vătămate/parte civilă P. B. G. (f. 153-158),
- declarația martorului B. C. M. (f.450-452),
- persoanei vătămate/parte civilă S. B. (f.159-161),
- declarațiile martorelor K. Zsuzsanna și S. E. E. (f.435-441),
- declarația martorului D. A.-B. (f. 447-449),
- declarațiile inculpatului (f. 177-191)
Instanța a constatat că, temeiurile legale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, respectiv cele prevăzute de art. 143 din Vechiul Cod de procedură penală, preluat în art. 202 alin. 1 și art. 223 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală și art. 148 alineatul 1 litera f din Vechiul Cod de procedură penală, preluat în art. 223 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală subzistau și la acest moment și impuneau în continuare privarea de libertate a inculpatului.
In ceea ce privea subzistența temeiului prev. de art. 223 alin. 2 teza finală Cod procedură penală, instanța, a avut în vedere necesitatea privării de libertate a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol, pentru ordinea publică. A constatat că aceasta a rezultat, în mod neîndoielnic, din gradul ridicat de pericol social concret al faptelor comise, reflectat atât de limitele mari ale pedepsei prevăzută de lege, dar și de natura infracțiunilor și mai ales de modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Inculpatul a fost acuzat și exista suspiciunea că a comis infracțiuni din cele prevăzute în enumerarea cuprinsă în art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, în acest sens judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188-189 alin. 1 lit. d și h din Noul cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, aceasta fiind o infracțiune intenționată contra vieții. De asemenea inculpatul a fost acuzat și de comiterea altor infracțiuni grave, pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii 5 ani ori mai mare (s-au avut în vedere infracțiunile de tâlhărie și de distrugere).
Modalitatea de comitere a faptelor denota, pe de-o parte, disprețul afișat de către inculpat, cu privire la valorile sociale fundamentale, cum erau respectul datorat vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei, precum și patrimoniului acesteia, iar, pe de altă parte, înclinația inculpatului spre agresivitate disproporționată față de scopul urmărit.
Starea de pericol putea consta în cazul anumitor infracțiuni într-o stare de neliniște a comunității, generate atât de săvârșirea unor fapte îndreptate împotriva unor valori fundamentale, cum era viața umană, cât și de modalitățile concrete de comitere a acestora (cum era în prezenta cauză afirmativa săvârșire a infracțiunii de omor prin cruzimi).
Instanța nu și-a putut însuși argumentele invocate de către inculpat, în susținerea cererii de înlocuire a mãsurii arestului preventiv, cu o măsură preventivă mai blândă.
Circumstanțele personale ale inculpatului puteau fi reținute, eventual, de instanțã, în procesul de individualizare a pedepsei, în cazul în care, în urma judecãrii fondului cauzei, acesta urma a fi gãsit vinovat de comiterea faptelor, cu privire la care, la acest moment, planau asupra sa suspiciunea rezonabilã cã le-a săvârșit.
Din aceleași considerente, împrejurarea cã inculpatul a arãtat cã recunoaștea și regreta comiterea faptei, nu era suficientã prin ea însãși pentru a justifica înlocuirea mãsurii arestului preventiv, cu una mai puțin restrictivã, astfel cum s-a solicitat, aceastã poziție procesualã urmând a fi avutã în vedere în procesul individualizãrii tratamentului sancționator.
În asemenea împrejurări, cea mai potrivită și mai necesară soluție nu mai consta în acordarea de credit inculpatului, în privința posibilității îndreptării lui, ci în protejarea societății, a persoanelor care se conformau regulilor de conduită socială, împotriva iminenței repetării, de către acesta, a comportamentului infracțional. Cu alte cuvinte, izolarea inculpatului prin menținerea lui în stare de arestare preventivă, nu era doar cea mai oportună soluție în speță, ci apărea ca fiind singura posibilitate pe care o avea instanța de judecată.
Arestul la domiciliu, aflat într-un . unui inculpat acuzat de producerea unei explozii într-o locuință, situată într-un asemenea ., în nici un fel la diminuarea sentimentului public.
Prin urmare, în considerarea celor expuse, instanța a constatat cã, în cauzã, erau incidente mai multe dintre cazurile statuate în practica CEDO, care justificau menținerea detenției pe o perioadã provizorie, respectiv pericolul de sãvârșire a unei noi infracțiuni și pericolul de tulburare a ordinii publice.
Referitor la gradul de pericolul social al faptelor, s-a apreciat că, cu cât acest pericol este mai ridicat, cu atât mai mult erau create premisele nașterii pericolului concret pentru ordinea publică, prin răsunetul negativ pe care-l transmitea în starea de spirit a cetățenilor.
Și CEDO recunoaștea faptul că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni puteau să provoace o tulburare socială de natură a justifica detenția provizorie, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp (cauza Letellier împotriva Franței, 21.06.1991, pct. 51).
Așadar, la acest moment, privarea inculpatului de libertate era, în concret, necesară într-o societate democratică, asigurării prevenirii săvârșirii de infracțiuni, fiind legală și proporționala cu situația care a determinat-o, fără a depășii durata rezonabila impusă de particularitățile speței, nefiind suficient, în acest scop, să fie aplicate măsuri alternative, precum arestul la domiciliu.
De asemenea, s-a reținut cã prin menținerea mãsurii arestãrii preventive, respectiv a mãsurii arestului la domiciliu se asigura derularea, în bune condiții, a procesului penal și împiedicarea inculpatului de a sãvârși noi infracțiuni.
Instanța a constatat cã, de la comiterea faptelor nu a trecut o perioadã de timp îndelungatã, care sã fi dus la estomparea pericolului, pentru ordinea publicã, contrar susținerilor apãrãtorului inculpatului.
Pericolul pentru ordinea publicã, deși nu se confunda cu pericolul social al faptei, totuși interfera cu acesta, fiind apreciat atât în raport cu datele concrete, referitoare la fapte - respectiv natura și gravitatea infracțiunilor comise, datele referitoare la persoana inculpatului, cât și cu rezonanța socială negativă, produsă în comunitate, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, astfel cum s-a arãtat mai sus.
Pe de altã parte, anumite infracțiuni deosebit de grave, cum era și omorul calificat - caracter susținut atât de tratamentul sancționator prevãzut de legiuitor, care era unul dintre cele mai severe din actualul Cod penal, precum și de natura valorilor sociale fundamentale, ocrotite de lege, prin însãși natura lor, conduceau la ideea unui pericol pentru ordinea publicã, independent de circumstanțele personale ale inculpatului, care justificau luarea și menținerea mãsurii arestãrii preventive, astfel încât, în asemenea cazuri, în mod justificat, se derogã de la regula generalã invocatã de inculpat, potrivit cãreia starea normalã a unui inculpat era cea de libertate.
Deși inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, debutul lui infracțional a arătat o periculozitate sporită.
Se presupunea că inculpatul a premeditat faptele, că a atacat victima cu un instrumentat, apt să producă decesul, respectiv un cuțit, că a acționat cu brutalitate și cruzime, aplicând victimei un număr de peste 46 lovituri din care 19 penetrante și că nu doar că a abandonat arma crimei și s-a debarasat de hainele purtate, în momentul comiterii faptei, ci a incendiat acest loc, cu intenția de a provoca o explozie, toate acestea fiind făcute pentru a-și șterge urmele care îl puteau indica ca și posibil autor.
De asemenea inculpatul era consumator de droguri de risc, respectiv marijuana (potrivit sentinței penale nr. 174/2014 a Tribunalului M., prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. De Pe Lângă Înalta Curte De Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-M. cu inculpatul S. L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 46/D/P/2014, iar în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. L. la pedeapsa de: - 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu), și de alcool, ceea ce făcea posibilă repetarea comportamentelor, de o agresivitate extremă, pe fondul unor stări de frustrare, nervozitate, generate de diverse cauze cum ar fi nevoia de bani, astfel cum se presupune că s-a întâmplat și în prezenta speță.
Chiar dacă starea de pericol pentru ordinea publică se atenua, după trecerea unei anumite perioade de timp, astfel cum a susținut apărătorul inculpatului, s-a observat că, în cauză au trecut aproape 9 luni de zile, de la data afirmativelor comiteri a faptelor, astfel încât, în mod evident, aceste fapte comise cu cruzime și urmată de o conduită care a pus în pericol viața locatarilor din blocul unde locuia victima, era încă vie în memoria și conștiința comunității.
S-a avut în vedere faptul că inculpatul era acuzat de comiterea unor infracțiuni grave, care au condus la suprimarea vieții unei persoane și au pus în pericol alte persoane, în împrejurările relatate mai sus, respectiv cu brutalitate, prin cruzimi și cu premeditare.
Lipsa de reacție a organelor judiciare, mai ales în contextul comiterii unor fapte, prin care s-a adus atingere patrimoniului și integritãții corporale a unei persoane, era de naturã a știrbi autoritatea acestora și de a menține la nivelul percepției comunitãții acel sentiment de insecuritate generat de însãși comiterea faptelor penale. Or, nu acesta era dezideratul activitații organelor judiciare, desemnate cu reinstaurarea și pãstrarea unui climat social firesc, în care respectarea valorilor sociale fundamentale, protejate de lege, sã nu rãmânã doar la nivel declarativ.
Cu alte cuvinte, deoarece temeiurile care au determinat arestarea se mențin, iar măsura preventivă a arestului la domiciliu nu era oportună pentru realizarea scopurilor de prevenție din cauză, a rezultat ca era necesară menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, care era legală, justificată și oportună.
Cu privire la durata măsurii, respectiv caracterul rezonabil al acesteia, apreciem că nu a fost depășit, având în vedere și criteriile stabilite de jurisprudența CEDO, și anume:
- modul de instrumentare a cauzei de către instanțele judiciare, respectiv diligențele depuse în desfășurarea procedurii (cauza Wemhof împotriva Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968, cauza T. împotriva Austriei, hotărârea din 12 decembrie 1991),
- au fost administrare probe în acuzare și apărare;
- s-a finalizat cercetarea penală;
- s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, toate acestea într-o perioadă destul de scurtă, în aproximativ 2 luni;
- inexistența unor desesizări ale magistraților care au instrumentat cazul, sau a unor perioade în care ancheta sau cercetarea a stagnat (avem în vedere că a fost finalizată în prim grad procedura camerei preliminare).
Ca atare, s-a apreciat că nici la acest moment procesual față de inculpatul S. L. nu se impunea o altă măsură preventivă mai blândă, precum cea a arestului la domiciliu, nu atât pentru faptul că inculpatul, odată pus în libertate, ar putea impieta asupra bunei desfășurări a procesului, ci tocmai datorită amplorii și răsunetului deosebit de negativ al faptei sale.
Chiar dacă inculpatul nu avea antecedente penale și nu era cunoscut ca o persoană violentă, presupusa săvârșire a unor infracțiuni cu un grad ridicat de violență – 46 de lovituri – putea demonstra un comportament imprevizibil și care a putut apărea pe fondul unor stări deosebite, generate frustrări de ordin material, de consumul de alcool, sau de alți stimuli externi de acest gen, această imprevizibilitate contribuind la creșterea sentimentului de insecuritate pe care membrii societății civile, a comunității din care făcea parte inculpatul, o puteau resimți, în situația în care o astfel de persoană ar fi cercetată în stare de libertate.
Această lipsă de inhibiție, caracter violent aparent demonstrat de inculpat, îndrăzneala și lipsa oricărei rețineri în a planifica și pune în aplicare fapte, îndreptate nu doar împotriva victimei, ci care au pus în pericol siguranța și sănătatea unui număr mare de persoane, a condus la concluzia că măsura arestării preventive a inculpatului era necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Instanța a mai apreciat că întrucât etapa camerei preliminare a fost finalizată și pentru buna desfășurare a procesului penal, în continuare, se impunea menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, această măsură fiind cea mai potrivită în momentul de față, adică este cea care asigură cel mai bine realizarea scopului măsurilor preventive.
Pentru aceste motive instanța în temeiul art. 362 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală cu trimitere la art. 207 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală a constatat că subzistau temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dispusă în cauza prin încheierea penală nr.8/C din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, fața de inculpatul S. L. și, în baza în temeiul art. 208 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cu trimitere la art. 207 alin.4 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. L..
Pentru motivele mai sus arătate, care impuneau menținerea măsurii preventive a arestării, instanța a apreciat că nu există nici un temei care să justifice înlocuirea acestei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.
În consecință, în baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Dispoziția instanței de fond, de menținere a măsurii preventive a arestului, în termen legal, a fost contestată de către inculpatul S. L..
La termenul de judecată, fixat la nivelul instanței de control judiciar pentru soluționarea contestației astfel promovate, inculpatul, asistat fiind de apărătorul său ales, în ședință publică, a învederat, în mod expres, faptul că își retrage contestația promovată.
Având în vedere această manifestare expresă de voință a inculpatului contestator și pentru a fi respectat principiul disponibilității părții în exercitarea unei căi de atac, respectiv retragerea căii de atac inițial promovate, urmează ca potrivit dispozițiilor art.425/1 rap. la art.415 NCPP să se ia act de retragerea contestației formulată de către inculpatul S. L. împotriva încheierii din 6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ 14.
Văzând și dispozițiile art.275 al.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestației formulată de către inculpatul S. L. (fiul lui A. și R., născut la data de 11.04.1986 în Tg. M., jud. M., domiciliat în mun. Tg. M. . ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud) împotriva încheierii din 6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ 14.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2014.
Președinte,
M. R. C.
Grefier,
G. C.
Red.M.R.C.-14.10.2014
Tehn.G.C.-15.10.2014
Jud.fond S. D.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 614/2012. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 303/2014. Curtea de... → |
|---|
