Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 992/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ cod operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 992/A
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE F. I.
Judecător D. V.
Grefier V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, împotriva sentinței penale nr. 1133 din 15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și potrivit căreia în temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen., pronunțarea a fost stabilită pentru termenul de astăzi, când,
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1133 din 15 mai 2015 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara în baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a condamnat pe inculpatul B. L., cetățean român, fiul lui B. I. și B. A., născut la data de 02.01.1981 în localitatea Cristuru S., jud. Harghita, studii 10 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație sau loc de muncă, cu domiciliul în ., jud. T., posesor al CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen..
În baza art. 81 din C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 82 din C.pen din 1969 stabilind în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 404 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr._/P/2013, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 22.01.2015 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul B. L., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen..
În sarcina inculpatului B. L. s-a reținut că în data de 09.09.2013, în jurul orei 22:10, a condus autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare AW 883 GP pe drumul public din dreptul imobilului cu nr. 123 din localitatea Parța, jud. T., fără a poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: Proces-verbal de constatare din 09.09.2014 (fila 8); Declarație martor I. L. (filele 16-17); Declarație martor S. P. (filele 18-19); Adresă-răspuns nr._ din 25.09.2013, emisă de Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T. (fila 31); Adresă-răspuns nr._/PNF/JIM din 18.11.2014, emisă de IGPR – CCPI - PNF (filele 41-42); Declarații inculpat B. L. (filele 10, 12); Fișă cazier judiciar privind pe B. L. (fila 14).
Instanța a reținut că inculpatul B. L. nu este cunoscut cu antecedente penale în România, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând faptele comise.
Legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că instanța a avut în vedere aceste probe, ne dispunând readministrarea lor.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Din procesul-verbal de constatare aflat la dosar (fila 8) reiese că, în data de 09.09.2013, în jurul orei 22:10, lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Secția 4 Poliție Rurală P. Nou au oprit pentru control autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare AW 883 GP, care circula pe drumul public din dreptul imobilului cu nr. 123 din localitatea Parța, jud. T.. S-a constatat că autovehiculul era condus de B. L.. În autoturism se afla și martora I. L.. Declarația martorei I. L. (filele 16-17) confirmă situația de fapt expusă mai sus.
Instanța a reținut că din adresa-răspuns nr._ din 25.09.2013 (fila 31), emisă de Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T. reiese că, la data depistării, B. L. nu poseda permis de conducere emis de autoritățile din România.
De asemenea, din adresa-răspuns nr._/PNF/JIM din 18.11.2014, emisă de IGPR – CCPI – PNF (filele 41-42), reiese că, la data depistării, B. L. avea drept de a conduce autovehicule exclusiv pe teritoriul Marii Britanii.
Instanța a reținut că inculpatul, cu ocazia audierilor (filele 10, 12), a confirmat situația de fapt expusă mai sus. Acesta a precizat că posedă un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile din Marea Britanie.
Având în vedere aspectele mai sus reținute, instanța a constatat că în cauză există suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul B. L. a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
În drept, fapta inculpatului B. L., constând în aceea că, în data de 09.09.2013, în jurul orei 22:10, a condus autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare AW 883 GP pe drumul public din dreptul imobilului cu nr. 123 din localitatea Parța, jud. T., fără a poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86, alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 5 c.p.
S-a menționat că, prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța a reținut că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv OUG 195/2002, rep. și C.pen. anterior. În acest sens, instanța a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale.
Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, instanța a avut în vedere nu doar natura pedepselor prevăzute în noua lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, ci și individualizarea judiciară a executării pedepselor și consecințele condamnării, ce urmează a fi expuse mai jos. S-a constatat astfel, pe de o parte, că prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea nu atrage de plano constatarea acesteia ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele speței, că s-ar impune aplicarea amnezii.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei astfel stabilite, se impun a se face câteva precizări cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C.pen. În considerarea aspectelor enunțate anterior, sub aspectul modalității de executare, se reține că legea veche - Codul penal din 1969, care permite suspendarea condiționată a executării pedepselor, este mai favorabil inculpatului prin raportare la modalitatea prevăzută în legea nouă - a amânării aplicării pedepsei - motivat, printre altele, de faptul că obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai restrânse, situațiile în care se poate dispune revocarea sunt mai extinse. Instanța a reținut că în prezent nu este cunoscut domiciliul inculpatului, existând indicii că este plecat la muncă în Irlanda(f.26).
Astfel, la alegerea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prev. în cuprinsul art. 72 C.pen.1969, raportate la prezenta cauză, respectiv starea de pericol a faptelor concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, instanța a reținut, pe de o parte, gradul de pericol al faptei, dar și vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, precum și atitudinea inculpatului care a recunoscut faptele reținute în sarcina cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale.
Așadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat, instanța: în baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. a condamnat pe inculpatul B. L. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În privința pedepselor accesorii, instanța a avut în vedere disp. art. 12 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, conform cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, așa încât aplicarea acestora urmează a fi realizată atât în baza art. 71 și 64 C.pen.1969, prin rap.la art.5 C.pen, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza C. c. României -2008 și Hirst c.Marii Britanii - 2004), și a deciziei nr.74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art.71 C.pen.1969, rap.la art.3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu aplic.art.5 C.pen. instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen1969., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 C.pen1969.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatului, pentru considerentele expuse anterior, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de textul în discuție, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului - instanța, în baza art.81 C.pen.1968, cu aplic.art.5 Cpen, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, astfel cum a fost stabilită în cauză, instanța, în baza art. 71 alin. 5 C. pen 1969., cu aplic.art. 5 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în cauză.
În temeiul art. 404 C.pr.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context instanța a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate la el însuși, cât și la societate în ansamblul său.
Împotriva sentinței penale nr. 133 din 15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În memoriu de apel s-a arătat că sentința penală menționată este nelegală sub aspectul condamnării inculpatului B. L. pentru o altă infracțiune decât cea pentru care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.l2398/P/2013 emis în data de 03.12.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, respectiv pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.l95/2002, în locul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, prevăzută de art.335 alin.2 C.pen., fost art.86 alin.2 din O.U.G. nr.l95/2002.
Sentința penală menționată este nelegală sub aspectul stabilirii perioadei termenului de încercare cu nerespectarea dispozițiilor art.82 alin.1 C.pen. din 1968.
În continuare s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.l2398/P/2013, inculpatul B. L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, prevăzută de art.335 alin.2 C.pen., fost art.86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Având în vedere faptul că de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală nouă prin . 01.02.2014 a noului Cod penal, în mod corect prima instanță a procedat la aplicarea în cauză a principiului legii penală mai favorabilă reținând incidența prevederilor art.5 C.pen..
Cu toate acestea, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului B. L. pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată și a cărei săvârșire a recunoscut-o în faza de urmărire penală, respectiv pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, în locul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, prevăzută de art.335 alin.2 C.pen., fost art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002.
Consideră că sentința penală nr.1133/15.05.2015 este nelegală sub aspectul stabilirii perioadei termenului de încercare cu nerespectarea dispozițiilor art.82 alin.1 C.pen. din 1968. pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C.pen. din 1968, „Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Astfel, se observă că, deși prima instanță l-a condamnat pe inculpatul B. L. la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei, durata termenului de încercare nu a fost stabilită în conformitate cu prevederile legale menționate, fiind fixat un termen de încercare mai scurt, de 3 ani, în loc de 3 ani și 2 luni.
Pentru acest motive, în temeiul art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penală nr. 1133/15.05.2015 a Judecătoriei Timișoara, iar în rejudecare, pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului B. L. la pedeapsa închisorii sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, reținută în sarcina sa în rechizitoriu, cu respectarea și a prevederilor art.82 alin. 1l C.pen. din 1968.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara este fondat pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Din probatoriul administrat rezultă că în data de 09.09.2013, în jurul orei 22:10, lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Secția 4 Poliție Rurală P. Nou au oprit pentru control autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare AW 883 GP, care circula pe drumul public din dreptul imobilului cu nr. 123 din localitatea Parța, jud. T.. S-a constatat că autovehiculul era condus de B. L.. În autoturism se afla și martora I. L..
Din adresa-răspuns nr._ din 25.09.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T. reiese că la data depistării inculpatul B. L. nu poseda permis de conducere emis de autoritățile din România.
De asemenea, din adresa-răspuns nr._/PNF/JIM din 18.11.2014, emisă de IGPR – CCPI – PNF, rezultă că la data depistării inculpatul B. L. avea drept de a conduce autovehicule exclusiv pe teritoriul Marii Britanii.
Fiind audiat în cursul urmării penale, inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută, precizând că posedă un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile din Marea Britanie.
În faza de judecată în primă instanță inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, din actele dosarului reieșind că ar fi fost plecat la muncă în Irlanda. În fața instanței de apel inculpatul s-a prezentat și a arătat că în cazul în care va fi găsit vinovat este de acord să presteze o muncă în folosul comunității.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce în România, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, respectiv art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Sub acest aspect critica parchetului este întemeiată, instanța de fond, la prezentarea stării de fapt a reținut că inculpatul nu avea drept de a conduce în România, însă la încadrarea în drept a faptei a reținut dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în loc de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
În continuare se constată că fapta a fost comisă înainte de . Noului Cod Penal, astfel că se pune problema identificării legii penale mai favorabile pentru inculpat.
Potrivit art. 5 Cod penal, „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport de normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai favorabilă pentru infractor.
Analizând modalitatea de săvârșire a infracțiunii, dispozițiile cuprinse în cele două legi penale care încrimiează fapta, modalitatea de individualizare a executării pedepsei, și în funcție de împrejurările care atenuează sau agravează pedepasa, Curtea identifică legea penală mai favorabilă ca Noul Cod Penal.
Astfel, în raport de limitele de pedeapsă, se observă că în ce privește pedeapsa închisorii, acestea nu au suferit modoficări, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și potrivit 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cât și art. 335 alin. 2 Cod penal. Însă, sub aspectul individualizării executării pedepsei, Noul Cod Penal cuprinde dispoziții mai favorabile cu privire la amânarea aplicării pedepsei față de Codul penal din 1969 cu privire la suspnedarea condiționată a executării pedepsei. Astfel, în cazul amânării aplicării pedepsei, instanța stabilește durata sau cunatumul pedepsei în sarcina persoanei față de care se dispune această măsură, însă nu aplică o pedeapsă. De asemena, persoana în cauză nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. În cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, infractorul este condamnat, deci, i se aplică o pedeapsă care va fi înscrisă în cazierul judiciar, suportând toate consecințele ce decurg din condamnare.
Faptul că în cazul amânării pedepsei, pe o anumită perioadă se impune supravegherea conduitei infractorului cu executarea unor obligații și măsuri de supraveghere, nu face că această măsură să fie mai puțin favorabilă. Așa cum s-a arătat mai sus, persoana față de care se dispune măsura amânării aplicării pedepsei nu este condamnată, și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.
Ca atare, Curtea reține că legea penală mai favorabilă inculpatului este Noul Cod Penal și nu art. 86 din OUG nr. 195/2002 și Codul penal din 1969 cum a reținut instanța de fond.
Procedând la individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, Curtea va ține seama de criteriile generale prev. de dispozițiile art. 74 Cod penal care arată că stabilirea duratei sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, cât și de stările și circumstanțele în care a fost comisă fapta. Astfel, se are în vedere caracterul grav al faptei săvârșite, valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin comiterea faptei, dar și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, atitudinea procesuală a acestuia fiind sinceră pe parcursul procesului penal, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii instanța apreciază că o pedeapsă cu închisoare orientată spre minimul special, este în măsură să conducă la o reeducare a inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, respectiv cele referitoare la pedeapsa stabilită și infracțiunea săvârșită (închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani), cele referitoare la inculpat (nu a mai fost anterior condamnat, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității, infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală, judecată de la judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților), și în raport de persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și posibilitățile sale de îndreptare (tânăr, fără antecedente penale) Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse nu este necesară.
Ca atare, în baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1133 din data de 15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Va desființa sentința atacată și rejudecând:
În baza art. 335 alin.2 C. pen., cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., raportat la art. 83 C. pen., va stabili pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare în sarcina inculpatului B. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce în România.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la prima instanță.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1133 din data de 15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Desființează sentința atacată și rejudecând:
În baza art. 335 alin.2 C. pen., cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., raportat la art. 83 C. pen., stabilește pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare în sarcina inculpatului B. L., fiul lui I. și A., născut la data de 02.01.1981 în localitatea Cristuru S., județul Harghita, CNP_, domiciliat în ., județul T., cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație sau loc de muncă, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce în România.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la prima instanță.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.10.2015.
Președinte, Judecător,
F. IonescuDana V.
Grefier,
V. R.
Red.D.V./04.11.2015
Tehnored. V.R./30.10.2015
2 ex.
Judecătoria Timișoara
Judecător N. B.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 990/2015. Curtea de... | Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
