Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 990/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 990/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ cod operator 2711
DECIZIAPENALĂ NR.990/A
Ședința publică de la 08 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE F. I.
Judecător D. V.
Grefier V. R.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpatul apelant L. N. I., partea civilă apelantă . P. de pe lângă TRIBUNALUL T., împotriva sentinței penale nr. 161 din 05 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și potrivit căreia în temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen., pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, când,
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 161/PI din o5 iunie 2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. în baza art.386 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului L. N. I. din infracțiunea prev. de art.215 alin.1,2,3,4,5 C.p. din 1969, cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969, în 3 infracțiuni prev. de art.244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art. 35 C.p. și art.5 C.p.
A respins restul cererilor de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art. 35 C.p. și art.5 C.p., a condamnat inculpatul L. N. I. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. (parte vătămată .).
În baza art. 244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art. 35 C.p. și art.5 C.p, a condamnat inculpatul L. N. I. la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. (parte vătămată .).
În baza art. 244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art. 35 C.p. și art.5 C.p, a condamnat inculpatul L. N. I. la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. (parte vătămată .).
În baza art.38 alin.1 C.p., 39 alin.1 lit.b C.p. a contopit cele trei pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care a adaugat un spor de 10 luni închisoare, aplicând inculpatului L. N. I. pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare. În baza art.67 alin.2 C.p. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 lit.a, b, g, k C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.65 alin.1 C.p. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 lit.a, b, g, k C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art.25 raportat la art.397 C.p.p. și cu aplicarea art.998, 999 din Vechiul Cod Civil, a obligat inculpatul la plata către părțile civile a următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 738.233,01 lei și dobânda legală aferentă de la 11.04.2007 până la data plății efective către partea civilă ., 164.885,38 lei și dobânda legală aferentă de la 25.09.2007 până la data plății efective către partea civilă . și 216.798 lei și dobânda legală aferentă de la 22.02.2007până la data plății efective către partea civilă ..
În baza art.274 alin.1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.274, 273 C.p.p., a respins cererea formulată de expert C. A. R. privind obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de onorariu suplimentar pentru ˝suplimentul de raport de expertiză contabilă – completare˝, întocmit în cauză, ca nefondată.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a constatat:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul T. nr.304/P/2009, emis la data de 08.08.2013, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 14.08.2013 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art.215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 C.p., cu aplic. art.41 alin. 2 C.p.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de reprezentant de fapt al . și ., a indus în eroare trei societăți comerciale pe parcursul derulării relațiilor comerciale, prin emiterea de file CEC și bilete la ordin și determinarea de a emite astfel de instrumentele de plată, folosite de el ulterior, fără acoperirea în bancă, determinând livrări de bunuri, care nu au mai fost ulterior achitate, cauzându-se un prejudiciu de 1.149.138,39 lei.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
S.C.Pama Comerce S.R.L. a fost înființată în anul 2004, având sediul în .-S., iar din anul 2006 patru puncte de lucru în localitățile Băile Herculane și Gura Văii. Societatea a avut ca unic asociat și administrator pe numitul L. T., fratele inculpatului.
S.C. Pama Internațional S.R.L. a fost înființată în noiembrie 2006 (înregistrată la Registrul Comerțului în data de 09.11.2006), având un singur punct de lucru în Băile Herculane. Societatea a avut ca unic asociat și administrator pe numitul L. P., tatăl inculpatului.
Ambele societăți au avut ca principal obiect de activitate „comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun” și au fost administrate în fapt de către inculpatul L. N. I., tatăl și fratele acestuia semnând doar anumite înscrisuri la solicitarea inculpatului.
Cele două societăți au fost radiate în anul 2010 – ., respectiv 2009 – ..
În primăvara anului 2006, inculpatul L. N. I., în calitate de reprezentant de fapt al ., a făcut câteva achiziții de zahăr, de valori mici, în numele respectivei societăți de la .. Ulterior, la data de 01.06.2006 între partea vătămată ., reprezentată prin administrator B. N., și ., reprezentată de L. I., a fost încheiat contractul comercial nr.76/01.06.2006, ce avea ca obiect vânzarea-cumpărarea de mărfuri (în speță, zahăr), cu plata contravalorii acestora în termen de 12 zile de la recepția mărfii prin filă CEC.
În baza respectivului contract și a comenzilor formulate de inculpat, au fost efectuate livrări succesive de zahăr, de valori mari, la intervale foarte scurte, uneori chiar zilnic, pentru plata cărora inculpatul L. a predat și el în mod succesiv file CEC, emise în numele ., în care se menționa o dată ulterioară ca dată a emiterii instrumentului de plată. În primele două luni, inculpatul s-a preocupat să alimenteze de fiecare dată conturile bancare cu sumele aferente filelor cec emise, în jurul datelor de scadență, astfel că până în data de 06.10.2006 respectivele file CEC au fost plătite fără incidente. În acest context, societatea furnizoare, convinsă de bonitatea financiară a . și de buna credință a inculpatului în derularea relațiilor comerciale, a continuat să facă livrări de marfă, deși a existat în permanență o diferență de cel puțin 700.000 lei între contravaloarea mărfii livrate și sumele achitate.
Apoi, au fost introduse la plată 4 file CEC, care aveau ca dată a emiterii 06.10.2006, fără a exista însă disponibil în cont, context în care inculpatul a solicitat reprezentantului părții vătămate să formuleze cerere de retragere a acestora de la plată, pentru a se evita înscrierea în Centrala Incidentelor de Plată. Fiind de bună credință, reprezentantul . a înaintat o cerere în data de 13.10.2006 (fila 210 vol.1 u.p.) către respectiva instituție bancară – Cec Caransebeș, solicitând retragerea celor 4 file CEC motivat de faptul că ar fi încasat respectivele sume.
Situația s-a repetat și cu file CEC emise în datele de 17.10, 18.10, 19.10 și 20.10.2006, fiind emise de inculpat fără a exista disponibil suficient în conturile societății, context în care a luat legătura cu reprezentantul părții vătămate și l-a convins să solicite instituției bancare amânarea plății începând cu data de 30.10.2006 (așa cum reiese din cererea aflată la fila 220 vol.1 dosar u.p.), apoi să solicite anularea acestora, emițându-i alte file CEC în loc, în care a menționat ca date ale emiterii date ulterioare.
La data de 27.10.2006, partea vătămată a depus la Banca Transilvania o filă CEC . 313 nr._ în valoare de 49.903,27 lei, ce avea menționată ca dată a emiterii 30.10.2006, care a fost refuzată la plată în data de 31.10.2006 ca urmare a lipsei totale de disponibil, fiind înscrisă în CIP interdicția de a emite file CEC în perioada 31.10._07.
Ulterior, în circuitul bancar au fost introduse și celelalte file CEC emise de S.C. Pama Comerce S.R.L., respectiv fila CEC ..313 nr._ în valoare de 49.403,74 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.400,08 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 23.957,84 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.400,08 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.899,88 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.400,08 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.899,88 lei; fila CEC ..313 nr._ în valoare de 47.899,88 lei - toate având ca unitate bancară trasă Banca Transilvania S.A. - Sucursala T. S., precum și fila CEC ..327 nr._ în valoare de 47.400,08 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 47.400,08 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 50.127,88 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 47.899,88 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 49.403,47 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 47.999,84 lei; fila CEC ..327 nr._ în valoare de 47.899,88 lei, toate având ca unitate bancară trasă Agenția CEC Bank Caransebeș.
Toate cele 16 file CEC mai sus menționate au fost refuzate la plată datorită lipsei totale de disponibil, fiind înscrise incidentele de plată în C.I.P.
Încercând să contracareze efectele produse de lipsa de disponibil la scadența filei CEC și să se pună la adăpost de consecințele de orice natură generate de această situație de fapt, inculpatul a plătit în data de 01.11.2006 cu ordin de plată suma de 49.903,27 lei – menționând că reprezintă contravaloarea filei Cec ce a determinat . a solicitat instituției bancare să considere valabilă o astfel de plată, și, totodată, l-a determinat pe reprezentantul părții vătămate să formuleze alte cereri de retragere din circuit a altor 5 file Cec, însă respectiva înregistrare în CIP și interdicția a mai emite file CEC a rămas în vigoare.
Apoi, pentru a crea aparența unei bune credințe manifestate pe parcursul relațiilor comerciale și în efectuarea respectivelor plăți și stingerii debitului, precum și pentru a convinge reprezentantul părții vătămate să nu acționeze în justiție în justiție la acel moment pentru recuperarea prejudiciului, deși este evident că ar fi avut șanse mai mari să se îndestuleze în acele momente din activele societății, menținându-l astfel în eroare, inculpatul a predat mai multă marfă existentă pe stoc către . – în valoare de 65.904,11 lei (în perioada 02.11-07.11.2006), iar apoi, prin intermediul tatălui său L. P., care figura administrator la S.C. Pama Internațional S.R.L. – societate pe care inculpatul a înființat-o în acele zile (figurează înregistrată la ORC în 09.11.2006), deci care nu avea la acel moment niciun fel de activitate comercială generatoare de venituri, și evident nici disponibil financiar pentru a achita toate biletele la ordin emise, a emis mai multe bilete la ordin în favoarea S.C. Pama Comerce S.R.L., care au fost ulterior girate, prin intermediul fratelui său L. T. în favoarea S.C. B.-N S.R.L.
În perioada decembrie 2006 - februarie 2007 au fost decontate opt asemenea bilete la ordin în valoare totală de 80.000 lei, însă, începând cu luna februarie 2007, nici în conturile celei de-a doua societăți înființate de inculpat nu a mai existat disponibil, astfel că respectivele instrumente bancare au fost refuzate la plată, părții vătămate fiindu-i astfel cauzat un prejudiciu în valoare de 773.233,01 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate.
În cursul lunii septembrie 2006, inculpatul L. N. I., în calitate de administrator de fapt al ., l-a contactat pe martorul T. A., administrator al ., societate ce are ca obiect de activitate producția și comercializarea echipamentelor electrice și frigorifice, fiind interesat de o colaborare în sensul achiziționării de echipament frigorific și dotări pentru un super-meket pe care intenționa să îl deschidă în Drobeta T. S.. În urma acestor negocieri, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.54/18.09.2006. Pentru a garanta seriozitatea . în derularea respectivei relații comerciale și plata produselor achiziționate, inculpatul a predat o filă CEC care cuprindea doar semnătura și ștampila, înțelegerea fiind că, în situația în care nu va achita sumele de bani datorate prin ordin de plată la datele de scadență stabilite, creditorul are dreptul să completeze fila CEC și să o introducă la plată; totodată, pentru a-l asigura de buna sa credință, a plătit și un avans de 20.000 lei.
În baza respectivului contract, partea vătămată a livrat produsele negociate în datele de 14.10, 16.10 și 17.11.2006, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 209.885,37 lei, însă . nu a achitat contravaloarea acestora. Mai mult, deși conform dispozițiilor contractuale obligația sa de plată se născuse la data livrării fiecăror produse, toate facturile fiind acceptate la plată, inculpatul a încercat să creeze o aparență a culpei vânzătorului și să justifice astfel neefectuarea plății prin împrejurarea că nu a fost livrat un feliator prevăzut în contract.
În aceste condiții, reprezentantul părții vătămate a adus la cunoștință inculpatului că va introduce la plată fila CEC primită odată cu încheierea contractului, aspect pe care l-a realizat în data de 06.12.2006, respectiva filă Cec fiind refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.
Procedând în aceeași modalitate ca și în cazul ., pentru a crea aparența bunei-sale credințe în derularea relațiilor comerciale și a se sustrage de la o eventuală răspundere generată de emiterea respectivei file Cec fără a exista disponibil, precum și pentru a-l menține în eroare pe reprezentantul părții vătămate cu privire la buna sa credință și a nu acționa mai departe pentru recuperarea debitului, inculpatul L. N. I. l-a convins pe martorul T. să solicite instituției bancare restituirea respectivei file CEC – pe motiv că ar fi introdus-o din greșeală la plată, prin promisiunea plății produselor livrate prin intermediul celeilalte societăți comerciale pe care o deține – . –, care este solvabilă, prin instrumente de plată emise pe numele acesteia.
În aceste condiții, crezând că este vorba doar de un impas financiar și că va reuși recuperarea sumelor datorate în această modalitate, reprezentantul . a fost de acord, fiind astfel încheiat un nou contract având ca obiect aceleași produse, însă de această dată cu ., și fiindu-i emise 8 file CEC, având scadențe lunare în perioada ianuarie - septembrie 2007, fără a exista disponibil aferent achitării tuturor acestora.
Fila CEC scadentă în luna ianuarie 2007 a fost decontată, după care plata celorlalte file CEC a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.
S.C. T. Electrics S.R.L. P. Nou s-a constituit parte civilă cu suma de 164.885,38 lei.
Continuând desfășurarea unor astfel de activități, de această dată prin intermediul ., inculpatul a contactat ., efectuând achiziții de banane de la respectiva societate începând din 19.12.2006. Pentru plata produselor livrate, inculpatul a emis file CEC, acestea fiind inițial decontate. Ulterior, în perioada 29 ianuarie – 16 februarie 2007, societatea furnizoare a livrat marfă în valoare totală de 216.798 lei, iar pentru plata respectivelor produse, inculpatul a emis file CEC și bilete la ordin, respectiv: fila CEC ..303 nr._ în valoare de 1.800 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 9.120 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.600 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.600 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.600 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.600 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 6.800 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 6.800 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.600 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 16.500 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.200 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.400 lei; fila CEC ..303 nr._ în valoare de 13.400 lei, precum și un nr. de 5 (cinci) bilete la ordin emise la datele de 06.02.2007 și 08.02.2007, scadente în perioada 13 - 17.02.2007 în valoare totală de 62.900 lei.
Niciunul dintre aceste instrumente de plată nu a mai fost încasat, toate fiind refuzate la plată pe motiv de lipsă totală disponibil.
Partea vătămată .. B. s-a constituit parte civilă cu suma de 216.798 lei.
În drept, prin actul de inculpare în sarcina inculpatului a fost reținută infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art.215 al.1,2,3,4,5 C.p.din 1969, cu aplic. art.41 alin.2 C.p. din 1969.
Conform art.215 alin.1 C.p. din 1969, constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Potrivit dispozițiilor art.215 alin.2 C.p. din1969, înșelăciunea este mai gravă dacă a fost săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
Totodată, alin.3 al art.215 C.p. stabilește că există înșelăciune și atunci când inducerea în eroare a unei persoane are loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate.
Conform alin.4 al.art.215 C.p. din 1969, care reglementează o modalitate concretă de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, se încadrează în această infracțiune fapta de a emite un cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și de a retrage, după emitere, provizia, în tot sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.
În același timp, în conformitate cu prevederile art.215 alin.5 C.p. din 1969, infracțiunea de înșelăciune este și mai gravă dacă fapta a avut consecințe deosebit de grave. Noțiunea de consecințe deosebit de grave este definită de art.146 C.p. din 1969, legiuitorul stabilind că prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei.
Totodată, conform disp. art. 41 alin.2, C.p. din 1969, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Respectiva infracțiune este reglementată în prezent în dispozițiile art.244 C.p., conform cărora constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Conform alin.2 al respectivului text legal, înșelăciunea este mai gravă dacă a fost săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
În ceea ce privește forma continuată a infracțiunii, aceasta este în prezent reglementată de art.35 al.2 C.p., prevăzându-se, ca și condiție suplimentară pentru existența acesteia, pe lângă unitatea de subiect activ și de rezoluție infracțională, și unitatea de subiect pasiv.
Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune în ambele coduri, ținând cont și de faptul că în cazul aplicării legii noi nu se mai poate reține o singură infracțiune în formă continuată, ci trei infracțiuni distincte în formă continuată ( raportat la fiecare parte vătămată în parte), precum și de regulile privind modul de stabilire al pedepsei în cazul infracțiunii continuate și al concursului de infracțiuni, instanța apreciază că legea penală nouă apare ca fiind mai favorabilă și deci se impune a fi aplicată, conform art.5 C.p., pedeapsa maximă la care s-ar putea ajunge fiind mai mică decât pedeapsa ce ar putea fi aplicată în baza legii vechi.
Ca atare, în baza art.386 C.p.p., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului L. N. I. din infr. prev. de art.215 alin.1,2,3,4,5 C.p. din 1969, cu aplic. art.41 al.2 C.p. din 1969, în 3 infracțiuni prev. de art.244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art. 35 C.p. și art.5 C.p.
Luând în considerare materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că faptele inculpatului L. N. I. de a induce în eroare reprezentantul . cu privire la bonitatea financiară a . și buna sa credință în derularea relațiilor comerciale, prin emiterea de file CEC, achitate în primă fază, iar ulterior emise fără a exista disponibil în conturile societății, determinând astfel societatea furnizoare să facă în continuare livrări succesive de marfă, de valori mari, deși o mare parte din livrările anterioare nu fuseseră achitate, precum și, ulterior, prin crearea aparenței existenței unei alte societăți comerciale solvabile prin intermediul căreia respectivele sume ar putea fi achitate, prin emiterea de bilete la ordin în numele celei de-a doua societăți, scadente la date diferite, fără a exista disponibil nici în aceste conturi, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, cauzând astfel o pagubă respectivei societăți ( constând atât în contravaloarea bunurilor livrate, cât și în lipsa de folosință a respectivelor sume de bani în toate această perioadă – prelungită prin acte de inducere în eroare), în scopul obținerii unui folos material injust, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1,2 C.p.., cu aplic. art.35 C.p.
Totodată, instanța a constatat că faptele aceluiași inculpat de a induce în eroare pe reprezentantul . cu privire la bonitatea financiară a . și buna sa credință în derularea relațiilor comerciale, prin predarea unei file CEC necompletate la momentul încheierii contractului, care putea fi introdusă spre decontare în caz de neplată la termenele stabilite, precum și, ulterior, prin crearea aparenței existenței unei alte societăți comerciale solvabile prin intermediul căreia respectivele sume ar putea fi achitate, prin emiterea de file cec în numele celei de-a doua societăți, scadente la date diferite, fără a exista disponibil nici în aceste conturi, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, cauzând astfel o pagubă respectivei societăți ( constând atât în contravaloarea bunurilor livrate, cât și în lipsa de folosință a respectivelor sume de bani în toate această perioadă – prelungită prin acte de inducere în eroare), în scopul obținerii unui folos material injust, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1,2 C.p.., cu aplic. art.35 C.p.
De asemenea, faptele inculpatului de a induce în eroare pe reprezentanții . cu privire la bonitatea financiară a . și buna sa credință în derularea relațiilor comerciale, prin emiterea de file CEC și bilete la ordin, care aveau ca dată de scadență o dată ulterioară livrărilor, fără a exista însă disponibil în conturile societății, determinându-i astfel să facă în continuare livrări succesive de marfă, deși nici măcar o parte din aceasta nu fusese achitată, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, cauzând astfel o pagubă respectivei societăți, în scopul obținerii unui folos material injust, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1,2 C.p., cu aplic. art.35 C.p.
Inițial, inculpatul nu a recunoscut implicarea în respectivele fapte, susținând că are cunoștință de derularea unor relații comerciale cu respectivele societăți, însă că acestea au fost gestionate de tatăl și fratele său, fără participarea sa. Totodată, a susținut că . a . s-a datorat conduitei culpabile a reprezentantului . care a introdus la plată file CEC a căror contravaloare fusese deja achitată prin ordin de plată sau numerar și că societatea ar fi avut în conturi disponibilul necesar pentru achitarea tuturor filelor CEC, dar acest lucru nu s-a mai putut realiza fiindcă a intrat în interdicție bancară.
Ulterior, în declarația dată în fața procurorului în data de 23.01.2013, inculpatul a revenit parțial asupra acestor aspecte, recunoscând că el, iar nu rudele sale, a administrat în fapt cele două societăți, s-a ocupat de întreaga activitate derulată, context în care a emis filele Cec și biletele la ordin în discuție, a negociat prețurile și modalitățile de plată, s-a ocupat de plăți. În ceea ce privește filele Cec emise către ., a susținut că acestea nu constituiau o plată, ci au fost emise pentru a garanta plata mărfurilor livrate de această societate, precum și că fila Cec ce a fost refuzată la plată fusese deja plătită prin ordin de plată. Același lucru a fost susținut și în ceea ce privește instrumentele de plată emise către ., precum și faptul că inexistența în conturile . de disponibil s-a datorat filelor Cec emise pentru .. Inculpatul a susținut că nu este vinovat de faptele imputate, că nu a avut niciun moment intenția de a induce în eroare și că toate părțile vătămate aveau cunoștință că cecurile respective nu mai puteau fi decontate.
În declarația dată în fața instanței, inculpatul a menținut această ultimă declarație, recunoscând că el singur s-a ocupat de activitatea comercială a . și ., el a negociat contractele încheiate cu toate părțile vătămate, a gestionat derularea relațiilor comerciale și a emis instrumentele de plată, susținând însă că el a acționat cu bună credință, nu a avut intenția de a induce în eroare și toate problemele s-au datorat faptelor reprezentanților părților civile. Referitor la filele CEC emise către ., a precizat că acestea nu erau predate ca instrumente de plată, ci cu titlu de garanție, plățile fiind efectuate prin virament bancar. D. dacă nu ar fi făcut plata în această modalitate la termenele de scadență, creditorul putea să introducă fila cec în bancă pentru a obține acei bani. Au existat și situații în care filele cec au fost folosite ca și instrumente de plată, respectiv când nu ajungea la bancă să facă viramentul, însă doar după ce aveau discuții telefonice și stabileau de comun acord ca acesta să introducă fila cec aferentă la bancă pentru a fi decontată.
În ceea ce privește prima filă CEC refuzată la plată, a susținut că a fost introdusă în mod greșit, înainte de data scadentă, care era 01.11.2006, reprezentantul părții vătămate fiind de rea-credință. Inculpatul a susținut că respectiva filă cec, ce avea ca dată a emiterii 30.10.2006 nu trebuia introdusă anterior, ci doar la data emiterii, și cum din momentul în care se introduce în filă cec în bancă și până urmează să fac plata în baza acesteia trec 2-3 zile, el ar fi trebuit să plătească în 01 sau 02.11.2006. Totodată, a precizat că el a plătit prin ordin de plată valoarea respectivei facturi la scadență însă fila cec fusese deja introdusă. Din această cauză – respectiv reaua-credință a martorului B. N., care a introdus ulterior în circuitul bancar și celelalte file cec, societatea a intrat în interdicție bancară, deși nu mai avea nicio datorie scadentă la acel moment. În atare condiții banca a refuzat să mai crediteze și astfel societatea a ajuns în incapacitate de plată. Ulterior, el a încercat să rezolve problema debitului prin stingerea acestuia printr-o tranzacție cu un teren pe care îl deținea, însă reprezentantul părții vătămate nu a mai fost de acord pe considerentul că prețul terenului este prea mare, precum și prin bilete la ordin emise de . societate a preluat o parte din activitatea . activitatea acesteia din urmă s-a blocat, însă nici activitatea comercială derulată de acea societate nu a mers bine. O parte din aceste bilete la ordin au fost decontate.
Referitor la ., a arătat că fila Cec a avut tot rolul de garanție, înțelegerea fiind că va putea fi introdusă la plată doar dacă el nu va plăti după ce îi vor fi livrate toate utilajele; și reprezentantul acestei societăți a fost de rea-credință și a introdus respectiva filă Cec la plată, deși nu îi livrase toate utilajele (ceea ce l-a blocat și să deschidă magazinul) și acesta era motivul pentru care inculpatul nu a plătit prețul aferent. Și cu acesta a fost însă de bună credință, încercând să rezolve problema prin transferul contractului spre ..
În ceea ce privește relația comercială cu ., a susținut că s-a derulat pe mai multe luni înainte de a se ajunge la incidentele de plată, că instrumentele de plată erau remise doar ca o garanție, iar nu pentru plată, plățile fiind făcute prin virament bancar și numerar. Instrumentele de plată au fost introduse de partea vătămată în momentul în care el a refuzat mai multe livrări de banane întrucât nu corespundeau calitativ. A mai arătat ce de fapt societatea nu trebuia să plătească respectivele sume întrucât reprezentau contravaloarea unor mărfuri pe care el le refuzate.
Instanța a constatat însă că toate aceste apărări ale inculpatului sunt contrazise de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, care evidențiază intenția infracțională manifestată de acesta în cadrul raporturilor derulate cu cele trei părți vătămate, respectiv acțiunile succesive de inducere în eroare derulate în vederea obținerii de foloase materiale și cauzând astfel pagube, și care înlătură apărările acestuia legat de cunoașterea de către părțile vătămate a împrejurării că nu ar fi avut disponibil și de faptul că respectivele file CEC și bilete la ordin nu ar fi avut rolul de instrumente de plată, ci doar de garanții.
Astfel, în primul rând, pot fi observate declarațiile reprezentanților părților vătămate, martorii B. N., F. S. și T. A., toți atestând faptul că inculpatul a fost cel care a reprezentat cele două societăți în cadrul relațiilor comerciale, cel care a emis filele Cec, care aveau rolul de instrumente de plată, fără a se asigura cu privire la existența disponibilului, precum și cel care i-a menținut în eroare cu privire la bonitatea financiară prin folosirea ulterioară a ..
Martorul B. N. a arătat că inițial inculpatul a achitat cantități mai mici de marfă, care permiteau plata în numerar, apoi a negociat achiziția unor cantități mult mai mari, care să fie plătite prin file CEC, scadente la o dată ulterioară. Pentru a convinge martorul să facă respectivele livrări, inculpatul i-a prezentat un magazin deținut în Herculane și la început a asigurat existența disponibilului în conturile societății la momentul în care filele CEC erau scadente. Ulterior, în luna octombrie 2006, martorul a fost contactat de către inculpat, care i-a solicitat să retragă anumite file Cec introduse la plată, motivându-i că nu are disponibil în acel moment, însă i le va înlocui cu altele, aspect cu care martorul a fost de acord, crezând că inculpatul este de bună-credință. Ulterior, însă și respectivele file CEC au fost refuzate la plată. În urma unor discuții ulterioare, martorului i s-a promis recuperarea prejudiciului prin intermediul ., aspect pe care l-a acceptat, sperând că va recupera astfel suma restantă, însă și această societate nu a avut disponibil. Martorul a mai precizat că ulterior a aflat că inculpatul vindea marfa la un preț mai mic decât cel de achiziție, precum și că au fost mai multe societăți păgubite.
Totodată, martorul T. A. a arătat că toate negocierile au fost purtate cu inculpatul L. N. I., care a susținut că dorește să achiziționeze echipamentele pentru a-și dota magazinele. Întrucât era vorba de marfă de valoare mare, pentru a-l convinge pe martor să facă respectiva livrare, inculpatul i-a predat o filă cec doar semnată și ștampilată, cu titlu de garanție, care putea fi completată și introdusă la bancă în situația în care plățile nu se realizau prin ordin de plată. Întrucât inculpatul nu a mai plătit ulterior contravaloarea utilajelor livrate, martorul, după mai multe discuții cu inculpatul, în cadrul cărora a tot fost amânat, a introdus la plata respectiva filă cec, care însă a fost refuzată pe motiv de lipsă disponibil. Inculpatul l-a contactat atunci și i-a propus să încheie un nou contract pentru respectiva marfă livrată, beneficiar fiind în acest moment ., cu motivarea că prin această firmă va putea să-i plătească marfa, solicitându-i totodată să retragă acea filă CEC prin susținerea că ar fi introdus-o din greșeală la bancă. Totodată, l-a convins pe martor să accepte eșalonarea plății pe 9 luni, fiecare plată urma să fie făcut lunar prin filă cec, toate filele cec fiind predate la momentul încheierii contractului, completate la toate rubricile, inclusiv cu data scadentă. Martorul a precizat că inculpatul L. nu i-a spus la momentul emiterii respectivelor file cec că nu ar avea disponibil bancar și chiar s-a asigurat de plata primei file, împrejurare ce a creat credința martorului că totul este în regulă și că colaborarea va merge bine.
De asemenea, martorul F. S. a arătat că modalitatea de plată stabilită a fost fila CEC și biletul la ordin, care erau trimise prin intermediul șoferilor, după predarea mărfii, și nu s-au solicitat file cec în alb cu titlu de garanție la încheierea contractului sau ulterior. Întrucât la început unele instrumente de plată au fost decontate, asta a determinat societatea furnizoare să continue colaborarea. Totodată, martorul a mai precizat că nu a avut niciun fel de discuții cu inculpatul în sensul că cecurile ar fi fost lăsate ca și garanție, iar plata să se facă prin ordine de plată, nu a trimis el adresa către BRD Orșova sau . privire la aceste aspecte la care a făcut referire inculpatul în faza de urmărire. Referitor la împrejurarea că pe facturi apare mențiunea că plata se va face cu ordin de plată, a precizat că așa era formularul facturilor,din calculator și nu se putea modifica, însă înțelegerea a fost ca plata să se facă prin file cec sau bilete la ordin, apreciind că în acest mod plata este mai sigură.
Aceste declarații se coroborează cu contractul comercial 76/01.06.2006 în care, la punctul 2c se prevede că plata urma a se face cu filă CEC în termen de 12 zile de la recepția mărfii, cu fișa clientului S.C. Pama Comerce S.R.L. pusă la dispoziție de către partea vătămată și extrasele de cont ale celor două societăți, toate confirmând rolul respectivelor file cec de instrumente de plată și contrazicând astfel susținerile inculpatului legat de rolul acestora doar de garanție. Respectivele extrase de cont dovedesc faptul că inculpatul avea cunoștință de faptul că filele CEC emise reprezentau instrumente de plată, întrucât înaintea datei când urmau a fi introduse filele în circuitul bancar se preocupa pentru asigurarea creditului necesar, prin depuneri de numerar.
În același sens pot fi observate și concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză (anexa 2 și anexa 8), din care reiese în mod evident faptul că aproape toate sumele achitate către . și . drept contravaloare a unei părți din mărfurile livrate s-au plătit prin file CEC și bilete la ordin.
Instanța a apreciat totodată că susținerile inculpatului în sensul că intenția a fost de a derula activitate comercială în bune condiții și cu bună credință, fără a exista vreun moment intenția de a folosi cele două societăți pentru a frauda, sunt contrazise și de întreg comportamentul acestuia pe parcursul derulării respectivelor relații comerciale, respectiv acțiunile succesive de convingere a reprezentanților părților vătămate . și . fie să nu introducă la plata filele cec, fie să le retragă după ce au fost introduse folosindu-se diverse justificări, amânând astfel în mod succesiv momentul în care părțile constatau incapacitatea de plată, încetau livrările și acționau pentru recuperarea debitelor, și sustrăgându-se astfel de la o eventuală răspundere penală, fie ulterior să accepte instrumente de plată de la o altă societate – ., ( pe care inculpatul a înființat-o în acele momente – 09.11.2006) cu eșalonarea corelativă a plății pe un interval lung de timp, fără ca această societate să aibă la rândul ei disponibil sau o activitate comercială care să asigure respectivele plăți. Totodată, instanța a apreciat că nu se poate face abstracție nici de comportamentul ulterior, respectiv încercările permanente de a transfera culpa în sarcina reprezentanților părților civile (prin plata contravalorii filei CEC după data scadentă și momentul în care s-a constatat lipsa disponibilului și susținerea că el a fost, astfel, de bună-credință, prin invocarea faptului că, de fapt, el ar fi avut disponibil în conturi pentru plata filelor CEC, prin invocarea faptului că . nu a livrat toate utilajele, context în care nu trebuia să plătească, deși nici nu a solicitat rezilierea contractului, nici nu a returnat acele utilaje, și el avea obligația să le achite la momentul fiecărei livrări, prin invocarea faptului că bananele recepționate de la . nu corespundeau din punct de vedere calitativ), precum și susținerile permanente, chiar și pe parcursul prezentului proces, în sensul unei disponibilități de a achita întreg prejudiciul, susțineri care însă, din anul 2007 și până în prezent nu s-au concretizat, nefiind dovedit nici măcar vreun demers concret în acest sens, precum și de folosirea de către acesta a unui înscris falsificat (așa cum s-a evidențiat prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._/20.03.2013) în sensul dovedirii că respectivele instrumente de plată predate către . erau doar cu titlu de garanție.
Totodată, comportamentul reprezentanților părților vătămate de a retrage ulterior, la solicitarea inculpatului, din circuitul bancar diverse file CEC pentru plata cărora nu exista disponibil, deși nici ulterior nu li s-a făcut plata, reliefează în mod evident buna credință a acestora și împrejurarea că nu aveau cunoștință de lipsa disponibilului în conturile societății administrate de inculpat la momentul emiterii respectivelor file cec.
Nu în ultimul rând, instanța a apreciat ca relevant pentru a caracteriza natura infracțională a comportamentului inculpatului pe perioada derulării respectivelor relații comerciale și împrejurarea că, așa cum reiese din fișa de cazier și sentințele penale atașate la dosar, precum și de materialul probator din cauză, inculpatul a procedat în aceeași modalitate și anterior, cu ocazia administrării ., ., ., ., precum și faptul că, în decurs de 3 luni – noiembrie 2006-februarie 2007 a derulat relații comerciale de o asemenea manieră încât a adus și . în incapacitate de plată. Totodată, mai trebuie avut în vedere și faptul că, deși a susținut în permanență incidența unui blocaj financiar care a determinat incapacitatea de plată, la dosar nu au fost depuse niciodată documente financiare și contabile întocmite pe parcursul derulării respectivelor relații comerciale în acest sens.
În atare condiții, reținând intenția infracțională a inculpatului, precum și necunoașterea de către reprezentanții părților civile a lipsei de disponibil în conturile celor două societăți, instanța a apreciat că nu se poate reține că faptele inculpatului nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci ale infracțiunii prev. de art.84 pct. 2 din Lg.59/1934, astfel că, în baza art.386 C.p.p., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, prin apărător, în acest sens. În același timp, apreciind că emiterea respectivelor file CEC fără a exista disponibil reprezintă una dintre modalitățile frauduloase prin care în speță au fost realizate infracțiunile de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului ( la fel fiind și emiterea de bilete la ordin fără a asigura existența disponibilului la scadență), aceste acțiuni intrând în conținutul elementul material al laturii obiective al infracțiunii de înșelăciune, instanța a apreciat că nu se impune nici reținerea în concurs a respectivelor infracțiuni ( înșelăciune și art.84 pct.2 din Lg. 59/1934), context în care, în baza art.386 C.p.p., a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror în acest sens.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului, urmând ca la individualizarea judiciară a pedepselor să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.p., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, antecedentele penale ale inculpatului, conduita sa procesuală, precum și persoana acestuia.
Faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, prin activitățile infracționale desfășurate inculpatul aducând o atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial, care implică încrederea și buna credință a celor ce intră în astfel de relații. Totodată, trebuie observate numărul mare al actelor materiale ce compun infracțiunile de înșelăciune în formă continuată, valoarea ridicată a prejudiciilor cauzate, scopul urmărit prin comiterea respectivelor fapte.
În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a avut în vedere faptul că acesta a mai fost implicat în săvârșirea unor infracțiuni de același gen, pentru care a fost condamnat în mod definitiv la pedeapsa închisorii după săvârșirea faptelor din prezenta cauză (fiind vorba deci de fapte concurente), însă și că în perioada de timp cuprinsă între momentul săvârșirii faptelor ce formează obiectul prezentului dosar (2006-2007) și până în prezent nu s-a mai implicat în săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală. În același timp, instanța a avut în vedere comportamentul procesual manifestat de inculpat, care a recunoscut în parte situația de fapt reținută în sarcina sa și a achitat o parte – chiar dacă extrem de mică - din prejudiciul creat.
Raportat la toate aceste considerente, ținând seama și de prevederile art.35 C.p. referitoare la sancționarea infracțiunii continuate, în vederea atingerii scopului pedepsei, instanța a apreciat ca fiind necesare și suficiente următoarele pedepse: - 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune raportat la partea vătămată ., 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune raportat la partea vătămată . și 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune raportat la partea vătămată ..
Faptele inculpatului fiind comise în concurs real de infracțiuni, în temeiul art.38 alin.1 C.p., 39 alin.1 lit.b C.p., instanța a contopit cele trei pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 10 luni închisoare, aplicând în final inculpatului L. N. I. pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art.67 alin.2 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 lit.a, b, g, k C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, apreciind că interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unora din drepturile fundamentale ale persoanelor, respectiv dreptul la patrimoniu, nu este în măsură nici să fie ales în funcții elective publice, iar adoptarea unui asemenea comportament nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public sau a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat. Totodată, interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale este justificată în condițiile în care inculpatul s-a folosit de o astfel de calitate – de fapt – pentru săvârșirea faptelor
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.65 C.p. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând ca inculpatului să îi fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a, b, g, k C.p., pentru motivele deja indicate.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că partea vătămată . s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 773.233,01 lei, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, partea vătămată . cu suma de 164.885,34 lei, precum și dobânda legală aferentă, iar partea vătămată . cu suma de 216.798 lei, și dobânzile prevăzute de lege, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și neachitate de către inculpat.
Potrivit dispozițiilor art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
Ținând seama de materialul probator administrat în cauză (declarații inculpat și martori, înscrisuri, raport de expertiză contabilă), instanța a apreciat că pretențiile formulate pe latură civilă sunt fondate, astfel că, având în vedere și plata parțială efectuată pe parcursul procesului, în temeiul art.25 C.p.p., art.397 C.p.p. coroborat cu art. 998, 999 C.civ., a obligat inculpatul la plata către părțile civile a următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 738.233,01 lei și dobânda legală aferentă de la 11.04.2007 până la data plății efective către partea civilă ., 164.885,38 lei și dobânda legală aferentă de la 25.09.2007 până la data plății efective către partea civilă . și 216.798 lei și dobânda legală aferentă de la 22.02.2007 până la data plății efective către partea civilă ..
În baza art.274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În ceea ce privește cererea formulată de expert C. A. R. privind obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de onorariu suplimentar pentru ˝suplimentul de raport de expertiză contabilă – completare˝, întocmit în cauză, în baza art.274, 273 C.p.p. a respins-o ca nefondată, apreciind că suma de 12.000 lei acordată cu titlu de onorariu pentru expertiza contabilă efectuată în cauză – în care se include și respectivul supliment, raportat la volumul și complexitatea acesteia, apare ca fiind extrem de îndestulătoare, proporțională și rezonabilă raportat la munca depusă. Mai trebuie subliniat faptul că întocmirea raportului de expertiză contabilă în două etape s-a datorat doar modului în care domnul expert a înțeles să-și organizeze munca, nefiind vorba de aspecte noi apărute după întocmirea raportului de expertiză, astfel că nu justifică acordarea unui onorariu suplimentar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul T., inculpatul L. N. I. și partea civilă ..
1). Apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T..
a). Critica având ca obiect omisiunea primei instanțe de a face aplicarea art. 40 alin. (1) Cod penal, respectiv de a dispune contopirea celor 3 pedepse aplicate în prezentul dosar cu celelalte două pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri penale definitive (pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 507/PI/15.10.2007 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia penală nr. 13/20.01.2011 a Curții de Apel Timișoara; pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 336/PI/23.04.2008 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia penală nr. 246/A/20.12.2012 a Curții de Apel Timișoara – cele două pedepse fiind contopite prin Sentința penală nr. 442/PI/09.12.2013 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia penală nr. 102/A/24.02.2014 a Curții de Apel Timișoara).
Curtea observă că în fața primei instanțe procurorul de ședință a solicitat expres, la termenul din 22.05.2015 (f. 177 verso dosar fond), să fie efectuată operațiunea de contopire a pedepsele menționate, la dosar fiind depuse, în copie, hotărârile judecătorești relevante, și comunicate toate informațiile necesare. Cu toate acestea, prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii și nici nu a analizat-o în vreun fel în considerentele sentinței.
P. solicită în acest context ca instanța de apel să procedeze la efectuarea operațiunii de contopire, invocând în acest sens considerentele Deciziei nr. 70/15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Examinând considerentele deciziei menționate, se reține că instanța supremă precizează faptul că operațiunea de contopire poate fi efectuată direct de către instanța de control judiciar în două ipoteze de excepție: dacă prima instanță a dispus contopirea sau dacă, fiind legal învestită, a omis să se pronunțe în această privință.
În speță, aparent ar fi aplicabilă cea de-a doua ipoteză de excepție subliniată, însă trebuie remarcat faptul că decizia menționată a fost pronunțată sub imperiul Codului penal din 1969, astfel încât nu oferă o dezlegare pentru situațiile tranzitorii generate, pe de o parte, de . noului Cod penal, și, pe de altă parte, de interpretarea art. 5 Cod penal în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Astfel, sub imperiul Codului penal din 1969 tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni era identic, indiferent de momentul în care se proceda la contopirea pedepselor pentru infracțiunile care alcătuiau concursul: în cadrul aceluiași proces; într-un proces penal pornit ulterior rămânerii definitive a unei/unor hotărâri de condamnare pentru o infracțiune/infracțiuni concurente (cum este situația din speță); după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare pronunțate distinct pentru infracțiunile concurente (contopire dispusă în faza de executare a pedepselor).
În prezent, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal și în special a interpretării oferite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265/2014, nu există un punct de vedere unitar al instanțelor de judecată în ce privește contopirea dispusă în faza de executare a pedepselor, pentru ipoteze de genul celei din speță – toate infracțiunile concurente au fost săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969, însă o parte dintre ele au fost încadrate și sancționate potrivit noului Cod penal.
Astfel, este susținută atât opinia aplicării exclusive a noului Cod penal (ca lege în vigoare la momentul dispunerii contopirii) cât și opinia (majoritară) aplicării Codului penal din 1969, ca lege mai favorabilă (în temeiul art. 5 Cod penal) – cu motivarea că este vorba de o judecată distinctă de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, iar respectivele pedepse sunt intrate în puterea lucrului judecat. Aceste opinii sunt expuse în MINUTA întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel Curtea de Apel București din 27-28 noiembrie 2014 (publicată pe pagina de internet a INM).
Prin urmare, dacă instanța de apel ar proceda la contopirea pedepselor în cadrul acestui dosar ar fi obligată să facă aplicarea noului Cod penal (întrucât încadrarea juridică și sancțiunea au fost stabilite în conformitate cu acest cod) – care implică în concret un tratament sancționator agravat în comparație cu cel prevăzut de Codul penal din 1969; în schimb dacă contopirea ar fi dispusă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (în faza de executare a pedepselor, conform art. 585 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală) pentru inculpat ar exista opțiunea vechiului Cod penal – cu tratament potențial mai favorabil.
Totodată, se observă că această distincție, în funcție de procedura în care se realizează contopirea, nu este justificată de vreun criteriu obiectiv, rezonabil – faptul că inculpatul este trimis în judecată în dosare diferite, având drept consecință judecarea sa după ce s-au pronunțat hotărâri definitive pentru infracțiuni concurente nu este o împrejurare care să poată fi influențată de inculpat ci depinde, în cea mai mare măsură, de organele judiciare precum și de aspecte exterioare conduitei inculpatului (data sesizării organelor judiciare, modul de administrate a probelor, celeritatea procedurii etc.).
În concluzie, având în vedere inaplicabilitatea Deciziei nr. 70/2007 la situația tranzitorie din speță și stadiul actual al practicii judiciare în materia tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, soluția echitabilă care se impune este aceea de a nu dispune direct în apel contopirea pedepselor stabilite în acest dosar cu pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri rămase definitive, existând soluția contopirii în faza executării pedepselor.
b). Critica având ca obiect modalitatea de stabilire și aplicare a pedepsei complementare.
Din interpretarea dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (5) din noul Cod penal rezultă că pedepsele complementară și accesorie se aplică, în cazul concursului de infracțiuni (situația din speță), pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite, urmând a fi supuse contopirii după regulile enunțate de art. 45 alin. (3) lit. a) din noul Cod penal.
Prima instanță a aplicat pedepsele complementară și accesorie direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pronunțând, din acest punct de vedere, o soluție nelegală, motiv pentru care va fi admis apelul declarat de procuror.
Totodată, Curtea observă că prima instanță a omis să dispună, în baza art. 7 alin. (2), art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 6 alin. (2), art. 731 din Legea nr. 31/1990 (Legea societăților) republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului L. N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, omisiune care va fi înlăturată în urma admiterii apelului declarat de procuror.
c). Critica având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, fără a reține în structura concursului și infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Prima instanță, făcând aplicarea legii penale mai favorabile, a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o unică infracțiune de înșelăciune în formă continuată (prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) raportat la art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969) în 3 infracțiuni de înșelăciune în formă continuată (prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 din noul Cod penal).
Este adevărat că înșelăciunea prin emiterea de file cec fără acoperire (prevăzută de art. 215 alin. (4) Cod penal din 1969) nu mai este incriminată ca formă distinctă de înșelăciune de noul Cod penal, însă aceasta se regăsește în textul de incriminare a formei agravate de înșelăciune (prin mijloace frauduloase) prevăzută de art. 244 alin. (2) din noul Cod penal.
Potrivit art. 84 pct. 2 din legea nr. 59/1934 „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:… 2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare”.
După cum subliniază instanța supremă în finalul considerentelor Deciziei nr. 9/2005 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii „ori de cate oribeneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel că lipsește elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) din Codul penal, fapta constituie infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal”.
per a contrario, odată ce s-a reținut că beneficiarii cecurilor emise de inculpat au fost induși în eroare cu privire la existența disponibilului bănesc (adică nu aveau cunoștință că nu există disponibilul necesar la tras) în mod corect prima instanță a încadrat faptele exclusiv în dispozițiile textelor ce incriminează infracțiunea de înșelăciune; în condițiile în care s-a făcut dovada inducerii în eroare faptele nu puteau fi încadrate concomitent și în prevederile art. 84 pct. 2 din legea nr. 59/1934.
d). Critica având ca obiect cuantumul redus al pedepselor aplicate.
Faptele săvârșite de inculpat prezintă, în mod incontestabil, un grad ridicat de pericol social (generează neîncredere în relațiile contractuale și în instrumentele de plată și de credit utilizate în contractele dintre comercianți; au produs o pagubă însemnată, din care doar o mică parte a fost recuperată). Pe de altă parte trebuie avut în vedere și intervalul destul de mare de timp care a trecut de la data comiterii infracțiunilor (2006 – 2007) și până în prezent (octombrie 2015), precum și faptul că în acest interval de timp inculpatul nu s-a mai implicat în astfel de activități ilicite; totodată, tratamentul sancționator al concursului implică adiționarea obligatorie a unui spor de 1/3 iar pedeapsa rezultantă (de 2 ani și 4 luni închisoare – apropiată de mediul special) urmează să fie executată în regim privativ de libertate – aceste elemente cântărind și ele în procesul de individualizare a pedepsei. Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune înăsprirea pedepselor stabilite.
2). Apelul declarat de inculpatul L. N. I..
a). Solicitarea de achitare ca urmare a lipsei intenției de a induce în eroare reprezentanții firmelor cocontractante.
Evaluarea conduitei inculpatului în perioada derulării relațiilor contractuale cu cele 3 firme, relevă, fără dubiu, existența intenției frauduloase specifică infracțiunii de înșelăciune.
Partea civilă . a livrat marfă inculpatului L. N. I. (în urma comenzilor repetate ale acestuia) în perioada 07.07.2006 – 06.11.2006 (f. 249 – 251, vol. 1 dup, f. 20, 22 vol. 2 dosar fond), în valoare totală de 3.567.852, 84 lei (RON) – aproximativ 36 miliarde lei vechi.
Partea civilă . a emis, pentru intervalul de timp menționat, un număr de peste 120 facturi de livrare – corespunzătoare numărului de comenzi formulate de inculpat.
Din examinarea jurnalului de cumpărări (f. 20 – 22 vol. 2 dosar fond) rezultă că inculpatul formula, de regulă, mai multe comenzi în fiecare zi, de valori mari (ex: 3 comenzi în data de 07.07.2006 – aprox. 69.000 RON; 4 comenzi în data de 26.07.2006 – aprox. 100.000 RON; 9 comenzi în data de 01.09.2006 – aprox. 60.000 RON; 5 comenzi în data de 19.09.2006 – aprox. 150.000 RON și 4 comenzi în ziua următoare – aprox. 150.000 RON; 6 comenzi în data de 27.09.2006 – peste 200.000 RON; 3 comenzi în data de 06.10.2010 –peste 150.000 RON; 3 comenzi în data de 07.10.2006 – aprox. 97.000 RON; două comenzi în data de 13.10.2006 – peste 100.000 RON; două comenzi în data de 14.10.2006 – peste 100.000 RON, etc.).
Potrivit contractului scris dintre părți (f. 70 vol. 1 dup) plata mărfii urma să fie efectuată „cu filă CEC în termen de 12 zile de la recepția mărfii”.
Lipsa fondurilor disponibile pentru încasarea cecurilor emise de inculpat a fost constatată începând cu data de 06.10.2006 (f. 219 vol. 1 dup), însă inculpatul, promițându-i martorului B. N. (administratorul .) că-i va remite alte cecuri (cu scadențe ulterioare datei de 06.10.2006) pe care le va onora, l-a convins pe acesta, pe de o parte, să-i livreze marfă în continuare (până în data de 06.11.2006), iar, pe de altă parte, să solicite băncii emitente „retragerea” cecurilor scadente la data de 06.10.2006 (f. 219 vol. 1 dup) – pentru a evita astfel ., implicit, sistarea posibilității de a utiliza cecuri; ulterior, întrucât deveneau scadente și alte cecuri, inculpatul, folosind același pretext (al emiterii de cecuri cu scadențe ulterioare, în locul celor deja scadente) l-a convins pe martorul B. N. să solicite băncilor emitente „amânarea” plății cecurilor deja scadente (f. 220 vol. 1 dup), respectiv „anularea” altor cecuri scadente „deoarece au fost înlocuite cu altele având scadență ulterioară” (f. 221, f. 225 vol. 1 dup).
În data de 07.11.2006 inculpatul a încercat să obțină continuarea livrărilor de marfă, sub pretextul că va plăti cecurile neonorate în termen de 30 de zile (f. 229 vol. 1 dup), însă martorul B. N., sesizând încercarea de menținere în eroare, nu a fost de acord (f. 230 vol. 1 dup).
Făcând analiza elementelor de fapt ce rezultă din această expunere, se observă următoarele:
- Metoda utilizată de inculpat pentru înșelarea părții civile era relativ simplă – acesta a comandat într-o perioadă foarte scurtă de timp (4 luni) un volum foarte mare de marfă (și de o valoare deosebit de mare), care i s-a livrat aproape zilnic; întrucât exista un decalaj între data livrării și data plății (de 12 zile, potrivit contractului scris) inculpatul avea întotdeauna un anumit debit față de furnizor;
- Pentru ca înșelarea părții civile să devină rentabilă era necesar ca inculpatul să obțină cât mai repede un volum mare de marfă, astfel încât decalajul între livrări și plăți (datoria) să fie cât mai mare; în acest scop inculpatul a folosit două metode: a formulat multiple comenzi de marfă, de valori foarte mari; în al doilea rând a încercat să prelungească cât mai mult livrările de marfă (în ritmul dorit de acesta) până în momentul în care, inevitabil, cecurile nu mai aveau cum să fie onorate (începutul lunii octombrie 2006). Se observă că intervalul de timp cuprins între prima livrare de marfă efectuată de partea civilă (07.07.2006) și debutul neonorării filelor cec (06.10.2006) este extrem de scurt (3 luni) – o dovadă în plus că mecanismul pus în aplicare de inculpat era incompatibil cu ideea de raporturi comerciale întemeiate pe încredere reciprocă și bună –credință.
- Când inculpatul a realizat că partea civilă nu mai vrea să îi livreze marfă (datoria era prea mare, iar partea civilă înțelesese că nu va primi niciodată plata integrală a mărfurilor livrate) a încercat să creeze aparența unui litigiu comercial (a se vedea adresa din 24.11.2006 – f. 231 – 232 vol. 1 dup) – susținând că a lăsat cecurile drept „garanție”, că respectivele cecuri, odată cu . „anulează” automat și că partea civilă știa că nu există bani pentru încasarea cecurilor.
Partea civilă . a livrat marfă inculpatului L. N. I. în perioada 14.10.2006 – 17.11.2006 (f. 262, f. 287 – 291 vol. 1 dup, f. 28 vol. 2 dosar fond).
Conform înscrisului constatator al contractului (f. 280 - 284 vol. 1 dup) inculpatul a negociat și semnat convenția în calitate de reprezentant al . (deși nu avea calitatea de reprezentant sau împuternicit pentru negocierea și semnarea unui astfel de contract); prețul contractului era de 48.000 euro fără TVA, sumă din care inculpatul a plătit un avans de 5000 euro la semnarea convenției; restul de preț urma să fie achitat la livrare (livrările realizându-se succesiv, în intervalul de timp menționat mai sus).
Părțile au încheiat și un act adițional (f. 285 vol. 1 dup) pe baza căruia inculpatului urma să i se mai livreze suplimentar: rafturi metalice de perete (în valoare de 1.621,68 euro, fără TVA) și un feliator de 195 mm (gratuit).
Partea civilă a livrat inculpatului mărfurile ce făceau obiectul contractului și actului adițional (în valoare totală de 209.885,38 lei), cu excepția feliatorului (produs oferit gratuit); inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani pentru mărfurile livrate (cu excepția avansului de 5000 euro).
În momentul în care partea civilă a început să livreze marfa inculpatului (jumătatea lunii octombrie 2006) acesta se afla deja în situația de a nu mai putea onora cecurile emise în favoarea părții civile ., împrejurare pe care acesta nu a adus-o la cunoștința reprezentantului părții civile . (martorul T. A.); în consecință, fila cec emisă de inculpat și predată de acesta martorului T. A., în scopul plății mărfurilor livrate, a fost refuzată la plată pentru lipsa totală a disponibilului bănesc (f. 286, vol. 1 dup);
Urmând un procedeu identic ca în cazul părții civile ., inculpatul a reușit să-l convingă pe martorul T. A., amăgindu-l cu promisiunea mincinoasă că își va recupera banii prin intermediul unei alte firme - ., despre care inculpatul i-a dat asigurări martorului că este solvabilă (firmă care în realitate nu avea activitate comercială, era fără venituri, înființată la data de 09.11.2006, al cărei reprezentant legal nu era inculpatul) -, să ceară băncii trase „restituirea” filei cec emise de inculpat, pe motiv că ar fi introdus-o din greșeală la plată (f. 304, vol. 1 dup).
Inculpatul și-a pus în executare planul de menținere în eroare a martorului T. A., acesta din urmă acceptând să întocmească și să semneze, alături de inculpat, un nou contract (f. 261 – 269 vol. 1 dup) cu ., pentru mărfurile care fuseseră deja livrate către .; potrivit noii înțelegeri inculpatul trebuia să achite debitul restant în 9 rate lunare, cu file cec. Partea civilă a încasat primul cec (scadent în 25.02.2007, în valoare de 25.000 lei), însă următoarele 7 au fost refuzate la plată pentru lipsa disponibilului bănesc – ultima filă nu a mai fost introdusă întrucât reprezenta avansul plătit de inculpat la semnarea primului contract (f. 303 verso, vol. 1 dup).
Similar cu situația părții civile ., inculpatul a emis o . „adrese” către partea civilă . (f. 305, f. 307 vol. 1 dup) în scopul de a conferi faptei infracționale imaginea unui litigiu comercial – a invocat nepredarea de către partea civilă a feliatorului menționat în actul adițional, susținând că ar suferi o pagubă prin această neexecutare, respectiv lipsa certificatelor de garanție (deși produsul menționat era oferit gratuit, iar el nu-și executase propria obligație de plată); a mai invocat faptul că filele cec au fost lăsate drept „garanție”, că partea civilă știa că cecurile au fost anulate, solicitând să fie contactat în vederea reeșalonării ratelor.
Partea civilă . a livrat marfă inculpatului L. N. I. (în urma comenzilor repetate ale acestuia) în perioada 19.12.2006 – 17.02.2007 (f. 29, vol. 2 dosar fond).
La momentul negocierilor cu partea civilă ., credibilitatea financiară a . (firmă utilizată inițial de inculpat pentru înșelarea părților civile . și .) era total compromisă, astfel încât inculpatul a utilizat în relația cu această parte civilă firma ..
Din verificarea situației acestei din urmă firme la ORC (f. 1 vol. 3 dup, f. 3 vol. 2 dup) rezultă că firma a fost înființată în cursul lunii noiembrie 2006 – certificatul de înregistrare fiind eliberat la data de 13.11.2006 (cu mai puțin de o lună înainte de prima livrare de marfă), iar inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul acestei societăți (deși s-a prezentat martorului F. S. A., persoană cu care a negociat livrările de marfă, în calitate de asociat și administrator al ., f. 343 vol. 1 dup).
Din declarația martorului F. S. A. rezultă totodată că inculpatul i-a spus acestuia că deține mai multe magazine pe raza județelor C. – S. și M., unde intenționează să comercializeze marfa livrată de partea civilă; plata urma să fie făcută cu file cec cu scadența la două săptămâni de la livrarea mărfii (f. 447 vol. 1 dup).
Metoda utilizată pentru păgubirea părții civile . este similară celei utilizate în relație cu . – volum mare de marfă comandat într-un interval scurt de timp; plăți parțiale cu cecuri; debit ce înregistrează o creștere progresivă pe măsură ce inculpatului i se livrează marfă în ritmul pretins de acesta; neonorarea cecurilor emise, la un moment foarte apropiat de prima livrare; încercarea de convingere a părții civile să livreze marfă în continuare sub pretextul că plata mărfii livrate va fi efectuată integral la o dată ulterioară; conceperea unei corespondențe comerciale (f. 452 vol. 1 dup) în scopul de a conferi faptei infracționale imaginea unui litigiu extrapenal.
Ca o concluzie finală, apărarea inculpatului în sensul lipsei elementului subiectiv specific infracțiunii de înșelăciune este nefondată, astfel încât solicitarea acestuia de a se dispune achitarea nu poate fi primită.
b). Critica vizând greșita încadrare juridică în 3 infracțiuni de înșelăciune în locul a 3 infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din legea nr. 59/1934 privind cecul.
Odată ce s-a stabilit intenția frauduloasă a inculpatului și împrejurarea că reprezentanții celor 3 părți civile nu au cunoscut lipsa disponibilului bănesc (aspecte dezvoltate mai sus), faptele comise de acesta nu puteau fi încadrate decât în dispozițiile legale care incriminează infracțiunea de înșelăciune.
În raport de numărul persoanelor vătămate (3), în mod corect s-a reținut o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului, având în vedere noile dispoziții penale (mai restrictive) referitoare la infracțiunea continuată (art. 35 alin. (1) din noul Cod penal) care impun cerința unicității subiectului pasiv.
Prin urmare, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă în mod corect de către prima instanță.
c). Critica privind omisiunea primei instanțe de a motiva reținerea formei agravate de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) Cod penal – referitoare la săvârșirea faptei prin mijloace frauduloase.
În principiu, un mijloc este considerat fraudulos atunci când are aparența unui mijloc veridic, adică a unui mijloc care în mod obișnuit inspiră încredere și înlătură orice bănuială dar care în realitate este mincinos.
În speță, inculpatul a apelat la o combinație de factori care a creat (și menținut) reprezentanților părților civile o imagine distorsionată asupra posibilităților sale reale de a plăti mărfurile care i-au fost livrate –
- s-a prezentat ca patron al . și ., calitate în care a negociat încheierea contractelor și executarea (menținerea) obligațiilor – inclusiv „renegocierea” succesivă a debitelor restante (deși, în realitate, nu avea calitatea de reprezentant legal al niciuneia dintre cele două firme implicate în tranzacțiile comerciale, f. 2 – 3 vol. 2 dup);
- i-a prezentat martorului B. N. (administratorul .) câteva din magazinele sale (pentru a crea martorului reprezentarea că are posibilități de valorificare rapidă a cantităților mari de marfă livrate și, implicit, că poate să-i plătească marfa la expirarea termenului de 12 zile prevăzut în contract); punctele de lucru la care funcționau magazinele prezentate de inculpat fuseseră înregistrate în registrul comerțului (25.01.2006, 31.03.2006, 23.05.2006 – f. 2 verso vol. 2 dup) cu foarte puțin timp înainte de negocierea (aprilie - mai 2006) și încheierea în formă scrisă (la 01.06.2006) a contractului de livrare a mărfurilor cu firma administrată de martorul B. N..
- i-a oferit martorului B. N. (determinându-l astfel să-i livreze în continuare marfă) garanții despre care inculpatul știa că nu pot fi valorificate - a girat mai multe bilete la ordin emise de . (firmă fără activitate comercială, fără venituri, înființată la data de 09.11.2006 – f. 2 verso vol. 2 dup, în scopul exclusiv de crea aparența unei creanțe a . care să poată fi transmisă apoi prin gir).
- a utilizat cecuri și bilete la ordin – instrumente apte să inspire încredere în solvabilitatea inculpatului întrucât sunt utilizate în mod obișnuit în relațiile dintre comercianți;
În concluzie, reținerea formei agravate a infracțiunii de înșelăciune este justificată în raport de datele speței, astfel încât această critică este nefondată.
d). Critica având ca obiect greșita respingere de către prima instanță a excepției nelegalei sesizări și a excepției de nulitate absolută a urmăririi penale, decurgând din efectuarea acesteia față de părțile civile T. Electrics SRL și B.-n SRL – subiecți procesuali a căror situație juridică a fost tranșată definitiv anterior trimiterii în judecată.
Curtea observă că inculpatul a invocat în fața primei instanțe (f. 46 – 48, f. 60 – 62, vol. 1 dosar fond) excepția nelegalei sesizări și excepția de nulitate absolută a urmăririi penale, iar prima instanță, după ce a pus în discuție excepțiile invocate, le-a respins ca nefondate prin încheierile pronunțate la 04.10.2013 (f. 48 – 49, vol. 1 dosar fond) și 04.11.2013 (f. 62 – 63, vol. 1 dosar fond).
Cercetarea judecătorească în fața primei instanțe a început la data de 04.11.2013 (dată la care s-a dat citire actului de sesizare – f. 62 verso, vol. 1 dosar fond) – în conformitate cu dispozițiile art. 322 din vechiul Cod de procedură penală.
La data de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, cauza se afla în fața primei instanțe, însă fiind deja începută cercetarea judecătorească dosarul nu a mai fost trimis în procedura de cameră preliminară (conform normei tranzitorii cuprinsă în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală), ci s-a procedat la continuarea judecății.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 „Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de . legii noi poate fi invocată numai în condițiile Codului de procedură penală”.
Inculpatul invocă în esență, prin cele două excepții, nelegalitatea urmăririi penale și nelegalitatea rechizitoriului, acte efectuate înainte de . noului Cod de procedură penală, însă aceste critici nu mai pot fi cenzurate de către instanța de apel - în raport de noile dispoziții procesual penale.
Astfel, din analiza soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de apel în conformitate cu noul Cod de procedură penală (art. 421 și art. 422) rezultă, fără echivoc, că în apel nu mai pot fi verificate aspecte care țin de legalitatea urmăririi penale (inclusiv a rechizitoriului). Această interdicție este justificată de introducerea în legislație a procedurii de cameră preliminară, al cărei obiect îl reprezintă, conform art. 342 Cpp, verificarea legalității sesizării instanței și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Este adevărat că potrivit vechiului Cod de procedură penală (art. 380 raportat la art. 332) în apel exista posibilitatea de a cenzura legalitatea urmăririi penale și a sesizării, însă dispozițiile tranzitorii menționate (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013) sunt imperative și clare – astfel încât, în prezent (prin voința legiuitorului), o astfel de verificare este exclusă în apel.
e). Solicitarea de a dispune încetarea procesului penal pentru faptele comise în dauna părților civile . și ..
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin avocatul ales, a cerut să se dispună încetarea procesului penal pentru faptele comise în dauna părților civile . și . pe motiv că a operat autoritatea de lucru judecat în raport cu Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul T. din 11.08.2009 (f. 32 – 39 vol. 1 dup) prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, coroborat cu împrejurarea că această ordonanță nu a fost atacată la instanță de către partea civilă. iar plângerea părții civile . a fost respinsă ca tardivă.
Solicitarea nu poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, că autoritatea de lucru judecat nu operează în raport cu un act emis de procuror (chiar neatacat sau neatacat în termen la instanță), iar, pe de altă parte, că ordonanța menționată a fost desființată integral de către instanțe în procedura plângerii împotriva soluției procurorului (f. 59 – 66 vol. 1 dup).
Problema dacă instanțele puteau desființa integral ordonanța (în calea de atac declarată doar de una dintre părțile civile – .) nu poate face obiectul cenzurii instanței de apel – fiind vorba de cu totul altă procedură, finalizată deja.
3). Apelul declarat de partea civilă ..
În legătură cu apelul părții civile, se reține că minuta Sentinței pronunțată de prima instanță a fost comunicată părții civile la data de 10.06.2015 (f. 190 vol. 2 dosar fond) în raport de care termenul de 10 zile pentru declararea apelului s-a împlinit la data de 22.06.2015, însă declarația de apel a fost formulată la data de 29.07.2015 (f. 19 din dosarul instanței de apel), fiind tardivă.
În consecință, apelul declarat de partea civilă va fi respins ca tardiv.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva Sentinței penale nr. 161/P.I./05.06.2015 pronunțată de Tribunalul T., Secția penală în dosarul nr._ .
Va desființa în parte sentința apelată, numai cu privire la modalitatea de stabilire și aplicare a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, precum și cu privire la omisiunea de a dispune înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 67 alin. (1) Cod penal va aplica inculpatului L. N. I., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță pentru cele 3 infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, pe o durată de 2 ani, din momentul executării sau considerării ca executate a pedepselor principale stabilite.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal va aplica inculpatului L. N. I., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță pentru cele 3 infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executate a pedepselor principale stabilite.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal va contopi cele 3 pedepse complementare și va aplica inculpatului L. N. I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, pe o durată de 2 ani, din momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) Cod penal va contopi cele 3 pedepse accesorii și aplică inculpatului L. N. I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 7 alin. (2), art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 6 alin. (2), art. 731 din Legea nr. 31/1990 (Legea societăților) republicată, cu modificările și completările ulterioare, va dispune înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului L. N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Va menține în rest sentința apelată.
În baza art. 421 pct. 1) lit. b) Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L. N. I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 421 pct. 1) lit. a) Cod procedură penală va respinge, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă . împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. (3) Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de procuror vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2), (4) Cpp va obliga inculpatul și partea civilă . să plătească fiecare statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva Sentinței penale nr. 161/P.I./05.06.2015 pronunțată de Tribunalul T., Secția penală în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința apelată, numai cu privire la modalitatea de stabilire și aplicare a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, precum și cu privire la omisiunea de a dispune înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 67 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului L. N. I., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță pentru cele 3 infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, pe o durată de 2 ani, din momentul executării sau considerării ca executate a pedepselor principale stabilite.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului L. N. I., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite de prima instanță pentru cele 3 infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executate a pedepselor principale stabilite.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal contopește cele 3 pedepse complementare și aplică inculpatului L. N. I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, pe o durată de 2 ani, din momentul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) Cod penal contopește cele 3 pedepse accesorii și aplică inculpatului L. N. I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale), k) Cod penal, de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 7 alin. (2), art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 6 alin. (2), art. 731 din Legea nr. 31/1990 (Legea societăților) republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune înregistrarea în registrul comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului L. N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Menține în rest sentința apelată.
În baza art. 421 pct. 1) lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L. N. I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 421 pct. 1) lit. a) Cod procedură penală respinge, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă . împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. (3) Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de procuror rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2), (4) Cpp obligă inculpatul și partea civilă . să plătească fiecare statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015.
Președinte, Judecător,
F. I. D. V.
Grefier,
V. R.
Red.F.I./02.11.2015
Tehnored.V.R./06.11.2015
2 ex.
Trib. T.
Judecător:Anișoara C. Țira
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 988/2015. Curtea de... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 992/2015.... → |
|---|
