Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 813/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 813/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-09-2015
Dosar nr._ operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 813/A
Ședința publică din 14 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: C. I.
Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Timișoara – este reprezentat de procuror S. A..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial A. împotriva sentinței penale nr. 240/24.06.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat B. A. M., personal și asistat de avocat din oficiu B. A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 420 alin. 4 Cpp procedează la ascultarea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită admiterea apelului declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial A., desființarea sentinței apelate și în rejudecare să se dispună ca executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi să aibă loc de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu prevederile art.68 al.1 lit.b Cp.
Avocatul din oficiu lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu admiterea apelului parchetului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 15 mai 2015, în dosarul nr. 118D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial A., a fost trimis în judecată inculpatul B. A. M.,pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, inculpatul a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis – 3 acte materiale.
În fața instanței, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, recunoscând, în totalitate, faptele reținute în sarcina lui.
Prin sentința penală nr. 240 din 24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 Cpp, a fost condamnat inculpatul B. A. M., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată.
În baza art. 2 alin. 1 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.
Pe durata și în condițiile art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura controlului judiciar dispusă, față de inculpat, prin încheierea din data de 18.05.2015 din prezentul dosar.
În baza art. 91, 92 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 92 alin. 3Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 Cod penal, respectiv:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lor;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității - la Consiliul Local V., pe o perioadă de 60 de zile.
S-a atras atenția inculpatului de mai sus asupra dispozițiilor art. 96Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, cantitățile de 0,70, 0,52 și 0,49 grame cannabis, rămase în urma analizelor de laborator, ambalate și sigilate cu sigiliul tip M..I., nr._ și_, predate organelor de poliție și depuse la I.G.P.R.-DCJSED, cu dovezile ., nr._, o18965 și_ (.f 24-26 dos. u.p.).
În baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea în favoarea statului, de la inculpat, a sumei de 300 lei, obținută în urma vânzării de cannabis.
În baza art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut aceeași situație de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu și recunoscută de inculpat, respectiv:
În fapt
Prin procesul verbal din data de 05.12.2014, SCCO A. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul B. A. M. a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea comercializării, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 republicată.
În urma sesizării din oficiu, prin ordonanța din data de 05.12.2014, s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire, cu nume de cod „Șeptică A.” și a colaboratorului acestuia, cu numele de cod „F. C.”. Totodată, s-a autorizat cumpărarea de droguri, de către cei doi, respectiv cannabis.
Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile, în data de 05.12.2014, colaboratorul sub acoperire „F. C.” s-a întâlnit cu inculpatul în zona stației CFR A., unde, contra sumei de 100 lei, inculpatul i-a vândut aproximativ 2 grame cannabis. După efectuarea tranzacției, colaboratorul a predat drogurile investigatorului sub acoperire.
Conform raportului de constatare tehnico-știițifică nr._ din 20.01.2015, întocmit de DCCO București - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba cumpărată de la inculpat este constituită din 1,13 grame cannabis, probă, în care s-a pus în evidență delta 9 Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannbis.
În data de 16.01.2015, colaboratorul sub acoperire „F. C.”s-a întâlnit cu inculpatul în fața locuinței acestuia, din loc. V., ., jud. A., unde, contra sumei de 100 lei, inculpatul i-a vândut aproximativ 2 grame cannabis. După efectuarea tranzacției, colaboratorul a predat drogurile investigatorului sub acoperire.
Conform raportului de constatare tehnico-știițifică nr._ din 25.02.2015, întocmit de DCCO București - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba cumpărată de la inculpat este constituită din 0,81 grame cannabis, probă, în care s-a pus în evidență delta 9 Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannbis.
În data de 30.01.2015, colaboratorul sub acoperire „F. C.” s-a întâlnit cu inculpatul tot în fața locuinței acestuia, din loc. V., unde, contra sumei de 100 lei, inculpatul i-a vândut, aproximativ 2 grame cannabis. După efectuarea tranzacției, colaboratorul a predat drogurile investigatorului sub acoperire.
Conform raportului de constatare tehnico-știițifică nr._ din 25.02.2015, întocmit de DCCO București - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba cumpărată de la inculpat este constituită din 0,87 grame cannabis, probă, în care s-a pus în evidență delta 9 Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannbis.
Cannabisul face parte din Tabelul anexă nr. III, din Legea nr. 143/200 republicată.
Cantitățile de 0,70 grame Cannabis, de 0,52 grame Cannabis și 0,49 grame Cannabis, rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate cu sigiliul tip M..I., nr._ și_, predate organelor de poliție și depuse la IGPR-DCJSED, cu dovezile ., nr._, nr._ și nr._ ( f. 24-26 das. U.P.), urmând, ca în baza art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000, instanța să dispună confiscarea lor.
În drept
Fapta inculpatul B. A. M., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
La stabilirea pedepsei, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 74 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Împotriva sentinței Tribunalului A. a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial A., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi să aibă loc după executarea pedepsei principale și nu de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu prevederile art.68 al.1 lit.b Cp.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul D.- Biroul teritorial A. este fondat pentru următoarele considerente:
Din conținutul sentinței apelate se reține că instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, a dispus condamnarea inculpatului B. A. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării.
De asemenea, s-a apreciat că față de prevederile art.2 al.1 teza finală din Legea 143/2000 se impune aplicarea pedepsei complementare de interzicere a exercitării unor drepturi durata de 1 an, după executarea pedepsei principale.
Se observă că mențiunea instanței de fond cu privire la momentul executării pedepselor complementare nu este legală întrucât prevederile art.68 al.1 lit. b Cp precizează în mod expres că în situația în care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, executarea pedepselor complementare a interzicerii unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Prin urmare în baza art. 421 alin. 2 lit.a Cpp va fi admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial A..
Se va desființa sentința apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 2 alin.1 teza finală din Legea nr. 143/200 rap. la art. 67 alin.2. art. 68 alin.1 lit.b Cp, se va interzice inculpatului B. A. M. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit.a și b Cp pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 alin. 2 lit.a Cpp admite apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial A. împotriva sentinței penale nr. 240/24.06.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Desființează sentința apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 2 alin.1 teza finală din Legea nr. 143/200 rap. la art. 67 alin.2. art. 68 alin.1 lit.b Cp, interzice inculpatului B. A. M. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit.a și b Cp pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.09.2015.
Președinte, Judecător,
C. C. I. P.
Grefier,
C. I.
Red. C.C./21.09.15
Tehnored. C.I./07.10.15
PI. –M. C. – Trib. A.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 988/2015. Curtea de... → |
|---|








