Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 687/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 687/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6/273/2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 687/A

Ședința publică din data de 24.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul G. A. împotriva sentinței penale nr. 52 din 18.03.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosar_ /2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa inculpatului pentru care răspunde prezent avocat B. A., ce arată că este în substituirea avocatului din oficiu A. P. și depune la dosar delegație de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocatul solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie redus cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de prima instanță.

Instanța restituie delegația avocatului, învederând că asistența inculpatului nu este obligatorie în cauză, sens în care nici nu s-a solicitat de către instanță, Baroului T. desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpat, iar la termenul anterior de judecată, avocatul din oficiu, de serviciu la sală la acel termen, din eroare susținând concluzii pentru inculpat.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, considerând că instanța de fond a aplicat inculpatului în mod corect pedeapsa având în vedere că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din data de 18 martie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria O., în temeiul art. 335 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 1 și 10 C.pr.pen. a condamnat inculpatul G. A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, pentru punere în aplicare a Legii 286/ 2009, privind Codul Penal, raportat la art. 83 alin.1 din Codul penal din 1969, a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 236/ 29.01.2014, a Judecătoriei A., definitivă prin nerecurare la 13.02.2014, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care să nu fie contopită cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, prev. de art. 335 alin.1 C.p.

Instanța de fond a stabilit ca inculpatul G. A., în baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, pentru punere în aplicare a Legii 286/ 2009, privind Codul Penal, raportat la art. 83 alin.1 din Codul penal din 1969, să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, cu executare.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria O. la data de 30.12.2014 în dosarul nr. 699/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G. A. pentru infracțiunea de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 al.1 Cod penal.

S-a reținut în esență că, la data de 11.05.2014 în jurul orei 15,00, organele de poliție care executau serviciul de supraveghere și control în trafic, cu aparatul R., în localitatea Comorâște, județul C.-S., au observat și înregistrat pe aparat autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare provizoriu AR-_, că pe DN 57, inculpatul G. A. condusese autoturismul până în dreptul imobilului cu nr. 21 din loc. Comorâște, C.-S.. Inculpatul a declarat verbal organelor de poliție că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat ulterior și prin adresa nr._ din 17.06.014 a SRPCIV A..

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii, declarații inculpat, declarații martori, adresa nr._ din 17.06.014 a SRPCIV A., fișă cazier judiciar inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 6 ianuarie 2015 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din 11.03.2015, cu procedura legal îndeplinită, față de poziția inculpatului, prin care a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, instanța de fond, în baza disp. art. 375 C.pr.pen., după ascultarea inculpatului, a cărei declarație s-a atașat la dosarul cauzei, luând concluziile procurorului, a părților, a dispus admiterea cererii inculpatului, de judecată a cauzei, în procedura în cazul recunoașterii vinovăției, în condițiile art. 374 alin. 4 și urm. C.pr.p.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 11.05.2014 în jurul orei 15.00, organele de poliție care executau serviciul de supraveghere și control în trafic, pe DN 57, cu aparatul R., în localitatea Comorâște, județul C.-S., au observat și înregistrat pe aparat autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare provizoriu AR-_, care s-a oprit pe partea dreaptă a carosabilului pe sensul de mers către Timișoara, în dreptul imobilului cu nr. 21. Organele de poliție au observat cum conducătorul auto a coborât de pe locul șoferului, a ocolit autoturismul pe partea din spate și a urcat pe locul din dreapta față al autoturismului, în locul acestuia la volan trecând pasagera, după care autoturismul a fost pus în mișcare. Organele de poliție au oprit autoturismul, moment în care la volan se afla martora S. Garofița V., care poseda permis de conducere. Pasagerul din dreapta era inculpatul G. A. care condusese autoturismul până în dreptul imobilului cu nr.21 din loc. Comorâște, când a fost observat de organele de poliție. Inculpatul a declarat verbal organelor d poliție că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat ulterior și prin adresa nr._ din 17.06.014 a SRPCIV A..

Instanța de fond a constatat că martora S. Garofița-V., ascultată în faza de urmărire penală, a arătat că inculpatul a urcat la volanul autoturismului, în localitatea Grădinari, județul C.-S., fiind surprins în localitatea Comorâște, aspect recunoscut și de către inculpat.

De asemenea, s-a constatat că, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale și-a recunoscut fapta comisă, având o comportare bună pe timpul cercetărilor, iar prin certificatul de absolvire existent la fila 34 dosar se certifică absolvirea cursurilor de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria/subcategoria B organizat de .. în perioada 29.11._13.

Prima instanță a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, în faza urmăririi penale respectiv proces verbal de constatare a infracțiunii, declarații inculpat, declarații martori, adresa nr._ din 17.06.014 a SRPCIV A., fișă cazier judiciar inculpat, probe care au format convingerea acesteia că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Totodată, s-a ținut cont de dispozițiile art. 335 al.1 Cod penal, potrivit cărora constituie infracțiunea de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului G. A., constând în aceea că a condus pe drumul public un autovehicul fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 1 C.p., infracțiune față de care se rețin îndeplinite condițiile constitutive sub aspectul laturii obiective și a laturii subiective, inculpatul a acționat în săvârșirea faptei cu intenție directă, reținându-se astfel vinovăția inculpatului, faptă pentru care instanța îl va condamna.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal în alegerea pedepsei stabilirea duratei, cuantumului pedepsei respectiv în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, ce se vor evalua după: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, inculpatul a mai săvârșit fapte de aceleași gen ; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, pentru care inculpatul a depus certificatul de naștere al fiului său minor G. A.-A..

Față de cele arătate a fost condamnat inculpatul G. A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

De asemenea, s-a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 236/ 29.01.2014, a Judecătoriei A., definitivă prin nerecurare la 13.02.2014, inculpatul G. A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/ 2002, de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Astfel, s-a reținut că, în raport de fapta imputată la 11.05.2014, inculpatul G. A., a săvârșit fapta, în termenul de încercare de 3 ani, dispus prin sentința penală nr. 236/ 29.01.2014, a Judecătoriei A., definitivă prin nerecurare la 13.02.2014.

În această situație, s-au avut în vedere următoarele: potrivit art. 15 din Legea 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009, privind Codul Penal: (1) măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal. (2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Potrivit art. 83 din Codul penal din 1969, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul G. A., fără a-l motiva.

Examinând apelul formulat de inculpat, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 și în limitele prevăzute de art. 418 C.pr.pen., Curtea reține că acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de apel apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în ceea ce privește starea de fapt cât și în privința pedepsei aplicată de instanța de fond care este corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate art. 74 din Noul cod penal.

În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu executare în regim de detenție și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen, astfel că instanța de apel apreciază că, în speță cuantumul pedepsei este bine dozat și adaptat gravității infracțiunii comise.

S-a avut în vedere că la data de 11.05.2014 în jurul orei 15,00, organele de poliție care executau serviciul de supraveghere și control în trafic, cu aparatul R., în localitatea Comorâște, județul C.-S., au observat și înregistrat pe aparat autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare provizoriu AR-_, că pe DN 57, inculpatul G. A. condusese autoturismul până în dreptul imobilului cu nr. 21 din loc. Comorâște, C.-S.. Inculpatul a declarat verbal organelor de poliție că nu posedă permis de conducere, fapt confirmat ulterior și prin adresa nr._ din 17.06.014 a SRPCIV A..

În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare, instanța de apel constată că prin sentința apelată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 74 din Noul cod penal. Astfel, potrivit art. 74 din Codul penal: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”

În speță, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, neputându-se dispune reducerea cuantumului acesteia, în condițiile în care nu există elemente care să atragă incidența vreunei circumstanțe atenuante.

Instanța de apel reține că în speță inculpatul va executa 1 an și 4 luni închisoare ca urmare a aplicării obligatorii a prevederilor art. 83 C.pen. din 1969 și art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, inculpatul fiind anterior condamnat prin sentința penală nr. 236 din 29.01.2014 a Judecătoriei A. la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fapta ce formează obiectul prezentului dosar fiind comisă în termenul de încercare al acelei condamnări.

În această situație potrivit prevederilor art. 83 C.pen. aplicabil conform art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Conducerea autoturismului pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a inculpatului sau a altor persoane, ca și pentru integritatea unor bunuri, ceea ce îi conferă un caracter grav.

La aprecierea gradului de pericol social nu se poate face abstracție de persoana și conduita inculpatului, care a recunoscut fapta, dar trebuie avut în vedere că la momentul depistării sale inculpatul se afla în timpul termenului de încercare al unei condamnări anterioare tot pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., se va respinge apelul declarat de inculpatul G. A. împotriva sentinței penale nr. 52 din 18.03.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosar_ /2014.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge apelul declarat de inculpatul G. A. împotriva sentinței penale nr. 52 din 18.03.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosar_ /2014.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

F. P. F. M. C. FLORENȚA

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F. P./29.06.2015

Tehnored.O.I. 4 ex- 26.06.2015

Prima instanță– Judecătoria O.- jud. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 687/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA