Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 355/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 355/A
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și de inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 4333/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, arestat în altă cauză, asistat de avocat oficiu Vîși L., partea civilă intimată R. M. C..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpautl depune la dosar un memoriu și întrebat fiind de către instanță dacă dorește să dea declarații, arată că își rezervă dreptul la tăcere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul susține apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând admiterea acestuia,desființarea în parte a sentinței penale apelate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228, 229 al.1 lit. b,d C.p cu aplicarea art.5 C.p, la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, să se constate că fapta din prezentul dosar este concurentă cu cea aplicată prin sentința penală nr. 389/2014, să se procedeze la contopirea pedepselor și aplicarea unui spor și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului și executarea acesteia alături de pedeapsa din prezentul dosar. În ceea ce privește latura civilă solicită admiterea acesteia și obligarea inculpatului la plata daunelor materiale către partea civilă în limita dovedirii pretențiilor.
Apărătorul din oficiu solicită respingerea apelului formulat de parchet, admiterea apelului inculpatului și reducerea cuantumului pedepsei.
Partea civilă R. M., arată că își menține declarațiile date și solicită menținerea hotărârii primei instanțe.
Procurorul solicită respingerea apelului declarat de inculpat, solicitând a se avea în vedere că acesta este arestat în altă cauză.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4333/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în temeiul art. 386 Cod proc. P.. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. C., din infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplic. Art. 5 în art. 32 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
În temeiul art. 32 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen s-a dispus condamnareainculpatului C. C., judecat în stare de deținere la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului C. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei aplicate.
S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 3477 din 12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2011, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 83 C.pen raportat la art. 15 al 2 din Lg 187/2012 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477 din 12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2011 și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, inculpatul, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (an) an și 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenție conform prevederilor art. 60 C.pen.
În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului C. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei aplicate.
S-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, definitivă la 18.09.2014 prin Decizia penală nr. 723/A/18.09.2014 a Curții de Apel Timișoara.
S-a menținut dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477 din 12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2011.
În baza art. 40, rap. la art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. b C.pen, s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj definitivă la 18.09.2014 prin Decizia penală nr. 723/A/18.09.2014 a Curții de Apel Timișoara, respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni și 2 (doi) ani în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, pe care o sporește cu 5 (cinci) luni și 10 zile închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare), inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa de 2 (doi) ani, 5 (luni) și 10 (zece) zile închisoare.
În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului C. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 12 din Lg 187/2012 și art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, pe durata executării pedepsei aplicate.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 584/2014 din 19.09.2014 emis de Judecătoria Lugoj și dispune erea unui nou mandat conform prezentei.
În temeiul art. 72 al. 1 C.pen s-a dedus durata reținerii de 24 de ore din data de 04.06.2013, și perioada executată de la data 20.09.2014 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 13.06.2014 în dosar nr. 439/P/2014, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. C. cercetat in stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, d C.pen. cu aplic. art.5 C.pen.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că în data de 22.04.2012 inculpatul C. C. a pătruns, pe timpul nopții, prin spargerea unui geam, în locuința persoanei vătămate R. M. C., din ., de unde a sustras bijuterii din aur, prejudiciul cauzat fiind de 8000 lei.
Inculpatul C. C. a recunoscut săvârșirea doar a unei tentative la infracțiunea pentru care este cercetat precizând că a vrut să pătrundă, pe timpul nopții în locuința vecinilor săi, familia R., pentru a fura bunuri, motiv pentru care, a îndepărtat geamul unei ferestre, a pătruns cu jumătate din corp în interiorul casei, dar s-a retras întrucât a auzit o mașină de poliție în apropiere și s-a speriat. Inculpatul C. C. a arătat că nu este el cel care a sustras bijuteriile părții civile, dar s-a angajat să acopere prejudiciul deoarece îi este rușine de vecinii săi, care l-au ajutat întotdeauna. Fiind expertizat psihiatric inculpatul C. C., s-a concluzionat că deși prezintă o tulburare de personalitate, a avut discernământul păstrat, raportat la infracțiunea pentru care este cercetat.Totodată, fiind suspus testului poligraf, a manifestat un comportament simulat atunci când i-au fost adresate întrebări relevante cauzei. De asemenea, inculpatul C. C. a fost confruntat cu martorul R. D., din acest act procesual reieșind că inculpatul a promis soțului părții civile că va înapoia bijuteriile sau contravaloarea acestora, că nu a făcut încă acest lucru, dar că o va face după ce va primi o moștenire, iar când a fost întrebat de martor de ce a furat, el a lăsat capul în jos, de rușine.
La dosarul cauzei a fost depusă și fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (f.21).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 18.08.2014, în temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În ședința publică din 05.11.2014, instanța a luat act de faptul că partea civila R. M. C. se constituie parte civila in cauza cu suma de 8.000 lei și s-a încuviințat proba testimonială cu martorul din rechizitoriu solicitată de procuror, respectiv R. D. ( fila 70).Nu a fost solicitată încuviințarea și administrarea altor mijloace de probă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat în fapt, că la data de 23.04.2012 persoana vătămată R. M. C. a depus plângere la Secția 1 Poliție Rurală Timișoara prin care a reclamat că în data de 22.04.2012 în timp ce era plecată de acasă împreună cu soțul ei, între orele 10,00 – 20,00 autori necunoscuți au pătruns în locuința sa de unde au sustras mai multe bijuterii din aur în cantitate de aproximativ 60 grame și în valoare de 8.000 lei, constituindu-se parte civilă cu această sumă.La data de 23.04.2012, persoana vătămată a dat declarație în fața organelor de cercetare penală când a declarat că în data de 22.04.2012 a fost plecată împreună cu soțul ei în intervalul de timp 10,00 – 20,00, iar la întoarcerea acasă, în curtea casei în partea stângă a observat că un geamul unei ferestre este spart, și intrând în imobil a constatat că din caseta de bijuterii lipseau: 2 verighete, 2 lănțișoare pentru femei fără medalion, 1 lănțișor cu motive arăbești, 1 medalion în formă de cruce, 1 medalion oval prevăzut cu pietre semiprețioase, 1 inel cu pietre albe, 1 inel cu pietre albastre, 1 brățară de mână, 1 brățară de picior.. A mai precizat că anterior datei de 22.04.2012 autori necunoscuți au pătruns în locuința sa demontând geamul de la fereastra pe care a găsit-o spartă în mod repetat în perioada 02 – 08.04.2012 însă nu a observat lipsa vreunui bun. Totodată a mai declarat că nu are cunoștință cine a pătruns în locuință însă îl bănuiește pe vecinul său numitul C. C. care în urmă cu aproximativ 13 ani a intrat în mod repetat în locuința sa de unde a sustras sume de bani și țigări. La finalul declarației persoana vătămată a arătat că în perioada 03 – 04.04.2012 a făcut curățenie generală, ștergând gemurile imobilului atât pe interiorul cât și pe exteriorul acestora.Fiind audiată în faza de urmărire penală la data de 04.06.2013 aceasta a declarat că a luat cunoștință că autorul furtului este vecinul său numitul C. C., nu a recuperat prejudiciul, și a aflat de la soțul său că acesta a avut o discuție în luna noiembrie 2012 cu inculpatul care i-a spus că la mijlocul lunii decembrie îi va aduce bijuteriile sustrase înapoi.
În fata instanței partea civilă R. M. C., a dat declarație în data de 05.11.2014 (fila 54 dosar de cercetare judecătorească) precizând că își menține declarațiile date în faza de urmărire penala, și arătând că nu bănuiește altă persoană care ar fi putut sa intre în casă și să-i ia bijuteriile, deoarece când a fost minor inculpatul a mai intrat de vreo trei-patru ori, o data s-a uitat, a doua oară a luat niște țigări, apoi a luat niște bani mărunți. A mai declarat, că în luna aprilie 2012 urma să plece la un botez, și mergând la caseta unde își ținea bijuteriile a observat lipsa acestora, pe care a anunțat-o, stabilind ca organele de poliție să vină ulterior pentru prelevarea de urme. Când s-a întors de la botez a observat că într-o cameră gen hol pe masa de lângă geam era o urmă de adidas, și un geam crăpat al ferestrei. A mai precizat că nu știe data când au dispărut bijuteriile, că geamul de la camera unde a găsit urmele este alcătuit din 9 ochiuri de dimensiuni mici dintre care unul era crăpat.
Martorul R. D. fiind audiat de organele de cercetare penală a declarat (fila 46 dos. urm.pen.) că în data de 22.04.2012 persoane necunoscute au pătruns în locuința sa de unde au sustras mai multe bijuterii, ulterior a aflat că vecinul său C. C. i-a sustras bijuteriile. Mai mult s-a întâlnit cu inculpatul C. C. în decembrie 2012, când acesta i-a spus că îi pare rău de ce a făcut și că îi va înapoia bijuteriile sau contravaloarea acestora.
Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului din data de 23.04.2012 (fila 10-12 dos. de urm.- pen.) s-a consemnat că imobilul persoanei vătămate este compus din 5 camere, bucătărie, hol, baie, anexe și curte. . face printr-o ușă din lemn prevăzută cu ochiuri de sticlă precum și printr-o ușă din termopan aflată în zona mediană a terasei locuinței. În partea dreaptă a ușii de acces se află o fereastră cu rama de lemn prevăzută cu 9 (nouă) ochiuri, ochiul de geam din partea median inferioară era spart. S-au examinat din punct de vedere criminalistic toate obiectele cu care autorii puteau intra în contact prin pensulare cu pulbere neagră și au fost relevate și ridicate un nr. de 3 urme papilare: - un fragment papilar de pe suprafața geamului (exterioară) a ferestrei ce face legătura cu primul hol dispusă orizontal de la stânga la dreapta; - un fragment papilar de pe proveniență palmară dispus tot pe suprafața exterioară a geamului anterior menționat; - și încă un fragment tot pe suprafața exterioară a ciobului de geam antemenționat. De pe biroul situat în fața geamului s-a relevat s-a relevat și ridicat cu folie albă un fragment de urmă încălțăminte, iar cel de-al doilea fragment a fost fotografiat.
Potrivit adresei nr._/14.06.2012 (fila 18 dos. urm.pen.) s-a stabilit că urma papilară digitală ridicată de pe suprafața exterioară a geamului spart conține elemente dactiloscopice caracteristice de coincidență care se întâlnesc la degetul inelar de la mâna stângă a numitului C. C., celelalte urme papilare de proveniență palmară nu conțin suficiente creste și elemente caracteristice pentru identificare.
În cursul urmăririi penale inculpatul C. C. a fost audiat, iar pe întreaga fază a urmăririi penale acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei de furt calificat.
Astfel, la data de 14.06.2012, (fila 32 dos. de urm. pen.) acesta a declarat că la începutul lunii aprilie fiind vecin cu familia R. și observând că nu se vedea nicio lumină și mașina acestora nu se afla în fața casei, a sărit gardul, s-a asigurat că nu este nimeni acasă a mers la primul geam, a scos șipcile de lemn și a încercat să scoată un ochi de geam, însă s-a crăpat în două bucăți pe care le-a așezat în fața geamului. Pe interior se afla o vază însă din cauza distanței când a încercat să o dea la o parte acesta s-a răsturnat și s-a spart. În acest timp a trecut pe drum o mașină de poliție cu girofarurile pornite care a oprit preț de câteva secunde inculpatul ascunzându-se după scările de la hol. După ce mașina a plecat, a ieșit din ascunzătoare, a pus înapoi bucățile de geam și a plecat acasă prin grădina imobilului fiind speriat. A mai declarat inculpatul că după câteva zile a venit vecinul său R. D. care l-a întrebat dacă are cunoștință despre furtul din locuința sa. Inculpatul a precizat că nu a furat din locuința persoanei vătămate, a pătruns pe geam cu intenția de a fura însă văzând mașina poliției s-a speriat și a plecat
Potrivit declarației din data de 19.01.2013 (fila 31 dos.urm.pen.) inculpatul C. C. a precizat că până la data de 19.02.2013 va înapoia bijuteriile acestora în orice mod, și îi pare rău de ceea ce a făcut.
Prin declarația din 04.06.2013 (fila 30 dos.urm.pen.) a arătat că îi pare rău de ceea ce a făcut, îi va despăgubi mai ales că fam. R. l-a ajutat de mai multe ori, însă nu el a sustras bijuteriile, și face acest lucru deoarece îi este rușine, iar cu privire la amprenta găsită a arătat că a încercat să pătrundă în locuința acestora însă a văzut mașina poliției, s-a speriat și a plecat.
Potrivit declarației din data de 30.04.2014 dată în prezența apărătorului din oficiu (filele 65-66 dos. urm. pen.) inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, a arătat că a intrat doar pe jumătate în casă și a precizat că a declarat anterior că va despăgubi pe persoana vătămată pentru a fi lăsat în pace, fiind chemat la poliție fapt ce a generat un stres asupra sa acesta fiind motivul pentru care a spus că-i va despăgubi, fiind de acord să fie confruntat cu martorul R. D..
Organele de urmărire penală au procedat și la confruntarea inculpatului C. C. cu martorul R. D., conform procesului verbal de confruntare din data de 08.05.2014 (filele 71-72 dos. urm.pen.), însă în urma acestui procedeu nu s-au lămurit aspectele contradictorii dintre declarații.
În ședința publică din 05.11.2014 inculpatul a arătat ca nu dorește sa dea declarație prelevându-se de dreptul la tăcere (f. 55).
Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate nemijlocit în fața instanței de judecată instanța a apreciat că în cauză se reține o altă situație de fapt. Astfel, ținând seama că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Față de toate probele administrate în prezentul dosar a rezultat că inculpatul C. C. este autorul unei tentative la infracțiunea de furt calificat, și nu al unei infracțiuni de furt calificat. Astfel, declarațiile martorului R. D., care de altfel este soțul persoanei vătămate, a declarat că a apreciat că inculpatul este vinovat de infracțiune ca urmare a comportamentului acestuia respectiv susținerea că-i va restitui contravaloarea bunurilor dispărute și atitudinea acestuia de a pleca capul în fața sa. Pe de altă parte inculpatul a recunoscut că el a intrat doar cu jumătate de corp, pe geam, în casa părții civile, însă trecând pe drum o mașină a poliției s-a desistat și a plecat de la fața locului fără a sustrage niciun bun dar a declarat că va returna bijuteriile sau contravaloarea lor deoarece a fost ajutat de partea vătămată R. M. C. și soțul acesteia martorul R. D..
Recunoașterea inculpatului cu privire doar la săvârșirea unei tentative de furt calificat se coroborează și cu concluziile procesul verbal de prelevare de unde rezultă că urmele papilare au fost descoperite doar pe gemul exterior al locuinței persoanei vătămate și nu în interiorul acesteia, cu atât mai mult cu cât partea vătămată a declarat că nu cunoaște cu exactitate data dispariției bijuteriilor
Astfel, din probele administrate în cauza a rezultat, fără îndoiala, ca inculpatul a luat hotărârea de a sustrage bunuri din locuința persoanei vătămate, însă apariția mașinii de poliție a pus capăt acțiunii inculpatului de intrare în imobil, acesta fugind de la locul faptei. Începerea acțiunii de intrare în imobil cu scopul de sustragere a bunurilor și neurmata de realizarea actului împosedării, adică de intrare a făptuitorului în stăpânirea de fapt a bunului, acțiunea fiind întreruptă de starea de temerea a inculpatului că va fi prins determinată de apariția mașinii de poliție,, fapta sa rămânând la stadiul de tentativa, impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea „furt calificat” în infracțiunea „tentativa la furt calificat”.
Cu privire la legea penală aplicabilă în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, prevăzută la data săvârșirii faptei de 208, 209 alin. 1 lit. g și i C.pen, instanța a reținut că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește limitele de pedepse aplicabile, în sensul că potrivit art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal. se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani față de pedeapsa închisorii prevăzută anterior de la 3 la 15 ani, astfel că raportat la art. 5 alin.1 C. pen., inculpatul va fi condamnat în temeiul art. art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal., aceste dispoziții legale fiind mai favorabile.
În consecință față de starea de fapt mai sus reținută, instanța a dispus în temeiul art. 386 Cod proc.pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. C..
În drept, fapta inculpatului care în scopul însușirii fără drept a bunurilor persoanei vătămată a demontat un ochi de geam de la fereastra imobilului și a pătruns parțial în imobil, iar ca urmare a apariției mașinii de poliție și-a întrerupt rezoluția infracțională, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de în art. 32 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei și enumerate mai sus, acesta săvârșind fapta cu cu intenție directă, în accepțiunea art. 16 alin. 3 lit. a C.pen. Astfel, din declarațiile inculpatului reiese faptul că a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestui rezultat.
Instanța nu a reținut susținerile apărătorului din oficiu cu privire la încetarea procesului penal, întrucât există o cauză de nepedepsire, respectiv inculpatul s-a desistat deoarece pentru a fi în prezența unei cauze de nepedepsire renunțarea la continuarea acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt calificat trebuia să fie expresia voinței libere a făptuitorului, adică întreruperea acțiunii să fie realizată de bunăvoie, din proprie inițiativă, și nu ca urmare temerii de a fi prins stare generată de prezența mașinii de poliție, fapt recunoscut de altfel de inculpat.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., de limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei (prin escaladarea geamului), de urmările faptei, de persoana infractorului faptul că are antecedente penale (cazier – f. 21) și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală..
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a dispus condamnarea inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 32 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal la o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special, cu executare în regim de detenție, considerând că aceste modalități de individualizare și executare sunt apte de a atinge scopul preventiv și educativ al sancțiunii.
Analizând condițiile necesare pentru aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 67 alin. 1 C.pen., instanța a reținut că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi este necesară.
Împotriva sentinței penale nr. 4333/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ au declarat apeluri, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și de inculpatul C. C..
În motivarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara sentința penală a fost criticată ca nelegală în sensul încălcării dispozițiilor art. 79 alin. 2 C.p. potrivit căruia dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. Astfel, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a revocat în temeiul art. 83 C.p anterior raportat la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezentul dosar; iar ulterior, în baza art. 40 C.p raportat la art. 38 alin.1 C.p și art. 39 alin.1 C.p. a dispus contopirea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 723/A/18.09.2014 a Curții de Apel Timișoara, respectiv 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 5 luni și 10 zile ( 1/3 din pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare), inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 2 ani 5 luni și 10 zile închisoare în regim de detenție; că în mod corect, instanța ar fi trebuit să-l condamne pe inculpat la pedeapsa închisorii cu executare în limite legale, să constate că fapta din prezentul dosar este concurentă cu cea aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014, să le contopească în pedeapsa cea mai grea cu aplicarea unui spor, iar mai apoi, în temeiul art. 83 C.p anterior raportat la art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 să revoce suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare și să dispună executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a arătat că instanța de fond în mod greșit a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b,d C.p în infracțiunea de tentativă la furt calificat prev. de art. 32 C.p. raportat la art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit. b,d C.p cu aplicarea art.5 C.p, deși din probatoriul administrat în cauză ar fi rezultat faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune de furt în formă consumată. În acest sens, s-a arătat că raportat la probatoriul administrat în faza urmăririi penale, declarațiile părților date la un interval de timp scurt de la data comiterii faptei, declarații menținute în faza de judecată, rezultă că inculpatul C. C. este autorul unei infracțiuni consumate de furt calificat și nu doar a tentativei; relevantă fiind declarația inculpatului dată în fața organelor judiciare la data de 19.01.2013 - fila 31 dosar UP, în care în legătură cu bijuteriile sustrase din locuința părții vătămate R. M. a precizat că se obligă să le înapoieze în orice mod și că regretă ce a făcut, mai ales că familia R. l-a ajutat cu bani, îmbrăcăminte și mâncare; că aceiași poziție a manifestat-o și cu ocazia audierii în calitate de învinuit în data de 04.06.2013, iar în data de 09.12.2013 cu ocazia audierii, inculpatul a refuzat să participe la vreo reconstituire întrucât îi este rușine de persoana vătămată și soțul acesteia. Totodată, s-au invocat: rezultatul confruntării dintre inculpat și soțul părții civile, declarația persoanei vătămate, precum și rezultatul testului poligraf.
În apelul declarat de inculpatul C. C. s-a solicitat încetarea procesului penal întrucât persoana vătămată și-ar fi retras plângerea, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Analizând apelurile formulate în cauză, prin prisma motivelor invocate de apelanți și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara este fondat în totalitate, iar cel al inculpatului urmează a fi admis întrucât pedeapsa rezultantă se va diminua, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea inculpatului de încetare a procesului penal întrucât persoana vătămată și-ar fi retras plângerea se constată că este nefondată. Astfel, la data de 19.11.2014 inculpatul și persoana vătămată au dat declarație că s-au împăcat, însă această manifestare de voință a intervenit după citirea actului de sesizare a instanței. Potrivit art. 159 alin. 3 C.p., împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. Pe de altă parte, infracțiunea în speță nu se regăsește între cazurile prevăzute de art. 231 alin. 1 C.p. pentru care este necesară sesizarea prin plângere prealabilă, astfel încât să fie posibilă retragerea plângerii prealabile.
În raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de apel constată că se impune reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. în formă consumată, și nu în cea a tentativei. Împrejurarea că inculpatul este persoana care a sustras bijuterii din locuința părții vătămate rezultă cu caracter de certitudine, chiar dacă probele sunt unele indirecte. În acest sens, Curtea de Apel consideră necesar a sublinia că în cadrul faptelor și împrejurărilor cu ajutorul cărora se rezolvă fondul cauzei se distinge între fapte principale și fapte probatorii. Faptele probatorii, probe indirecte în proces, conduc la stabilirea, pe cale indirectă, a faptelor principale. Aceasta este și situația în speță, împrejurarea determinată de încercarea de a nu fi depistat de organele judiciare, existența unor probe care îl plasau pe inculpat în locul de unde s-a intrat prin efracție în locuința persoanei vătămate, dar nedescoperirea efectivă a bunurilor asupra sa. Instanța de apel constată că persoana vătămată a arătat în fața judecătoriei că după ce a constatat lipsa bijuteriilor, a constatat existența unei urme de adidas/tenis pe masa de lângă geam și un gemuleț spart; că pe unul dintre geamuri, în partea dreaptă a observat urmă de palmă și în partea stângă, urmă de degete; precum și că una dintre vazele de pe pervazul geamului era spartă. Totodată, persoana vătămată a învederat că deși prin geamul respectiv nu se intră direct în camera unde ținea bijuteriile, acesta se află la mică distanță de încăperea în speță. Totodată, în declarația din 14.06.2012, inculpatul a recunoscut că a intrat în locuința persoanei vătămate la începutul lunii aprilie 2012; că a scos șipcile ce susțineau un ochi de sticlă, a încercat să îl scoată de pe ramă, dar acesta s-a crăpat; că pe interior, pe pervaz se afla o vază albă, pe care a încercat să o dea la o parte pentru a putea intra pe geam înăuntru, dar nu a apucat să o prindă și aceasta s-a răsturnat de pe pervaz, spărgându-se; ceea ce se coroborează cu constatările de la cercetarea la fața locului și susținerile persoanei vătămate. În aceeași declarație, inculpatul nu a recunoscut că ar fi sustras bijuteriile persoanei vătămate, dar a arătat că trecând pe drum un echipaj de poliție cu girofarurile pornite, s-ar fi ascuns după scările de la hol, ceea ce se coroborează cu poziția urmelor de încălțăminte găsite în locuința persoanei vătămate. Coroborarea tuturor acestor elemente conduce la concluzia că inculpatul a pătruns în interiorul locuinței persoanei vătămate și s-a aflat în imediata apropiere a locului unde se găseau bijuteriile sustrase. În același timp, se reține că atât în declarația din 19.01.2013, cât și cu ocazia confruntării cu martorul R. D., inculpatul s-a angajat să restituie bijuteriile persoanei vătămate, ceea ce nu ar fi posibil dacă nu el era persoana care le-a sustras. Mai mult, în locuința persoanei vătămate nu au fost identificate alte urme de pătrundere prin efracție în afară de cele aparținând inculpatului și recunoscute de acesta; astfel că acesta este singura persoană care a avut ocazia de a sustrage bijuteriile și a și recunoscut că a intrat prin efracție cu intenția de a sustrage bunuri.
Instanța de apel nu își însușește considerentele Judecătoriei Timișoara în sensul că recunoașterea inculpatului cu privire la săvârșirea doar a unei tentative de furt calificat s-ar corobora cu împrejurarea că urmele papilare au fost descoperite doar pe geamul exterior al locuinței persoanei vătămate în condițiile în care din chiar declarațiile inculpatului rezultă că a pătruns în casă.
Față de aceste considerente, instanța de apel va reține în sarcina inculpatului C. C. săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care va aplica o pedeapsă de 1 an închisoare. La individualizarea pedepsei, se reține că potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” În procesul de individualizare a pedepsei se reține că nu există elemente care să poată fi valorificate drept circumstanțe atenuante și că raportat la gravitatea faptei se justifică aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de legiuitor pentru infracțiunea prev. de art. 228, 229 C.p.
În ceea ce privește stabilirea pedepsei rezultante, instanța de apel constată că în mod greșit prima instanță a procedat la adăugarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara pe lângă fiecare dintre pedepsele care compun concursul de infracțiunii în speță. Infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, fiind concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 723/A/18.09.2014 a Curții de Apel Timișoara. Astfel, instanța de apel reține că se impunea mai întâi aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, iar după stabilirea pedepsei rezultante în condițiile art. 38 al.1 C. pen. rap. la art. 39 al.1 lit. b C.pen., se impunea revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Apel reține că în cauză se impune interpretarea a fortiori a dispozițiilor art. 43 alin. 2 C. pen. potrivit cărora: „Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta” și a dispozițiilor art. 79 alin. 2 C.pen., potrivit cărora: „Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. Astfel dacă în cazul în care unei persoane aflate în stare de recidivă i se aplică mai întâi regulile pentru concursul de infracțiuni, iar pedeapsa anterioară sau restul rămas neexecutat se adiționează cu pedeapsa rezultată în urma concursului, cu atât mai mult în cazul inculpatului, care se află doar în stare de pluralitate intermediară se impune aplicarea mai întâi a dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, stabilirea pedepsei rezultante și abia ulterior adiționarea pedepsei a cărei executare a fost suspendată condiționat și cu privire la care se impune aplicarea dispozițiilor art.83 al.1 Cod pen. 1969 rap la art.15 al.2 din Legea nr.187/2012. Având în vedere considerentele expuse, se va dispune descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj și repunerea pedepsele în individualitatea lor; se va menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477 din 12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._/325/2011; iar în temeiul art. 38, 39 alin. 1 lit. b C.p. se va contopi pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 2 luni aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 4 luni închisoare (spor obligatoriu de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare. Ulterior, în temeiul art. 83 C.pen raportat la art. 15 al 2 din Legea nr. 187/2012 se va dispune executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2011, alături de pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 2 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție conform prevederilor art. 60 C.pen.
Față de considerentele anterior expuse și neconstatând alte motive de netemeinicie sau nelegalitate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se vor admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și de inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 4333/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, dispunându-se conform celor sus menționate.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.3 C.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și de inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 4333/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
În temeiul art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b și d C.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen condamnă peinculpatul C. C. la pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Constată că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, definitivă la 18.09.2014 prin decizia penală nr. 723/A/18.09.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj și repune pedepsele în individualitatea lor.
Menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477 din 12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._/325/2011.
În temeiul art. 38, 39 alin. 1 lit. b C.p. contopește pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an și 2 luni aplicată prin sentința penală nr. 389/03.06.2014 a Judecătoriei Lugoj, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni închisoare la care adaugă spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art. 83 C.pen raportat la art. 15 al 2 din Legea nr. 187/2012 dispune executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3477/12.12.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2011, alături de pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenție conform prevederilor art. 60 C.pen.
Menține în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.
În temeiul art. 72 C.p. deduce în continuare din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 17.12.2014 la zi.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2015.
Președinte, Judecător,
A. N. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.LB 3.04.2015
Tehnored A.J. /2 ex/6.04.2015
Prima instanță: Judec.Timișoara-D. L.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 360/2015.... → |
|---|








