Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 910/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 910/A
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător G. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr.1056 din 08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul apelant personal, asistat de avocat ales P. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului aceasta fiind consemnată în proces – verbal atașat separat la dosar.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.420 alin.6 C.p.p.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, desființarea hotărârii apelate, care este netemeinică și, în rejudecare a i se aplica inculpatului o pedeapsă cu amenda, potrivit dispozițiilor art.74 și 79 C.p.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, nu au fost dovedite circumstanțele atenuante, inculpatul este recidivist, astfel că nu se impune reducerea pedepsei.
Inculpatul, având cuvântul, solicită aplicarea unei amenzi.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1056/08.05.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. _, în temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b din CP din 1969 și art. 5 din CP rap. la art. 396 alin. 10 din CPP, a fost condamnat inculpatul G. I., la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur in sange.
În temeiul art. 71 alin.2 din CP din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b din CP din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen.,a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr._ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 8264/P/2013, înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 23.01.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/02 cu aplicarea art. 37 lit.b C.p din 1969.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că, la data de 08.06.2013, inculpatul a condus autoturismul marca Ford cu nr. provizoriu de înmatriculare TM-_, având la momentul prelevării mostrelor biologice o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,10 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii; rezultat aparat alcooltest; buletin de analiză toxicologică – alcoolemie; proces-verbal de prelevare și cerere de analiză; buletin de examinare clinică; adresa nr. 8541 din 14.10.2014 întocmită de Primăria Sânmihaiu Român; declarații inculpat G. I.; declarație martori P. N. A. și Petrușe D. M.; fișă cazier inculpat.
În fața instanței, insculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prima instanță a dispus emiterea unei adrese către IGPR în vederea comunicării fișei de cazier judiciar al inculpatului.
În fapt, s-a reținut că, la data de 08.06.2013, organele de cercetare penală ale IPJ T. – Serviciul Rutier – B.R.D.N.E. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul G. I., în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare TM-_ pe DJ 591 din județul T., pe raza localității Utvin, a fost oprit pentru un control și întrucât emana vapori de alcool a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din analizarea materialului probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor P. N. A., Petrușe D. M., rezultat testare alcooltest, buletin de analiză toxicologică alcoolemie rezultă că, în data de 08.06.2013, ora 01:50, organele de poliție din cadrul IPJ T. – Serviciul Rutier – B.R.D.N.E., în timp ce executau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe DJ 591 din județul T., pe raza localității Utvin, au oprit pentru control autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare TM-_ în care se afla numitul G. I..
Întrucât conducătorul mașinii, inculpatul G. I. emana vapori de alcool s-a trecut la testarea acestuia cu aparatul alcooltest .-0616, printer .-5391, nr. test_, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.12 din dos. UP). Pentru aceste motive inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Municipal Timișoara în vederea recoltării probelor biologice de sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.305/13.06.2013, rezultă că inculpatul avea la momentul recoltării primei probe de sânge, la ora 02:50, cantitatea de 1,30 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,10 g/l o oră mai târziu.
Inițial inculpatul a declarat că a consumat băuturi alcoolice, dar nu a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare TM-_ pe DJ 591 din județul T., pe raza localității Utvin, ci un prieten de-al său a condus, iar organele de poliție rutieră l-au găsit pe inculpat pe locul din dreapta față, iar nu la volanul autoturismului menționat, iar apoi l-au testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Municipal Timișoara în vederea recoltării probelor biologice de sânge, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la interval de o oră. La data de 16.05.2014, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat, ocazie cu care a declarat organelor de poliție că își menține declarația dată olograf la data de 08.06.2013.
În faza de urmărire penală s-a procedat la audierea în calitate de martori a numiților P. N. A. și Petrușe D. M., agenții de poliție constatatori, care au declarat că la data de 08.06.2013, ora 01:50, în timp ce executau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe DJ 591 din județul T., pe raza localității Utvin, au oprit pentru control autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare TM-_ condus de numitul G. I.. Aceștia, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 591 din județul T. și circulau cu viteză redusă, l-au văzut pe inculpat conducând autoturismul în . imobilului cu numărul 166, pe o stradă perpendiculară cu DJ 591, au văzut că acesta era singur în autoturism și au avut contact vizual permanent cu autoturismul condus de inculpat până la momentul în care l-au oprit pe acesta. Organele de poliție l-au văzut pe inculpat cum trece de la volan pe scaunul din dreapta față. Întrucât conducătorul mașinii, inculpatul G. I. emana vapori de alcool s-a trecut la testarea acestuia cu aparatul alcooltest .-0616, printer .-5391, nr. test_, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.12). Pentru aceste motive inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Municipal Timișoara în vederea recoltării probelor biologice de sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.305/13.06.2013, rezultă că inculpatul avea la momentul recoltării primei probe de sânge, la ora 02:50, cantitatea de 1,30 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,10 g/l o oră mai târziu.
În fața instanței, inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Potrivit celor expuse mai sus, prima instanță a constatat că în cauză există suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prevăzută la data săvârșirii faptei de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, instanța reține că în cauză s-au produs modificări în ceea ce privește pedepsele aplicabile, în sensul că potrivit art. 336 alin 1 C. pen. se poate aplica și pedeapsa amenzii penale, alternativ cu pedeapsa închisorii, ale cărei limite au rămas nemodificate. Însă, față de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 265/2014 (publicată în Monitorul Oficial 372/20.05.2014) potrivit cu care analizarea legii penale mai favorabile se efectuează având în vedere „o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici, aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei,” deci prin aplicare în mod global, instanța apreciază raportat la art. 5 alin.1 C. pen., ca lege penală mai favorabilă sunt dispozițiile art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. și dispozițiile din Codul penal din 1969.
În drept, fapta inculpatului G. I. de a conduce pe drumurile publice, la data de 08.06.2013, autoturismul marca Ford cu nr. provizoriu de înmatriculare TM-_, având la momentul prelevării mostrelor biologice o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,10 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. din 1968.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, se constată că existența elementului material, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la momentul prelevării mostrelor biologice, rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracțiunii, rezultatul testării aerului expirat, procese-verbale de examinare clinică și de prelevare a probelor biologice, declarație suspect și inculpat.
Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către învinuit constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat, s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, se reține ca inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă postcondamnatorie, având în vedere ca acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu executare efectivă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 79 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b din CP din 1969 prin sp. Nr. 2446/2007 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin d.p. nr. 1034/2008 a Curții de Apel Timișoara. De asemenea, rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei arătate anterior la data de 12.10.2009 cu un rest rămas neexecutat de 86 de zile.
Prima instanță a constatat că din fișa de cazier atașată la dosar rezultă că inculpatul a suferit mai multe condamnări succesive la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție, astfel încât în situația inculpatului, la data săvârșirii infracțiunii care face obiectul prezentului dosar, nefiind împlinit termenul de reabilitare întrucât, în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.
Infracțiunea la regimul rutier săvârșită la data de 08.06.2013 este o infracțiune comisă cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an, astfel încât, aceasta constituie al doilea termen al recidivei și a fost săvârșită înainte ca în privința condamnărilor anterioare să fie împlinit termenul de reabilitare.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, a ținut seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru fapta săvârșită (limite care vor fi reduse cu o treime, conform prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală respectiv de la pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani la pedeapsa cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni), de starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, prima instanță a reținut, pe de o parte, gradul de pericol ridicat al faptei, determinat de alcoolemia mare cu care a fost depistat (1,30 g/l alcool pur în sânge și respectiv 1,10 g/l alcool pur în sânge la a doua recoltare de sânge), dar și împrejurarea că acesta a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, prezentându-se în fața organelor de urmărire penală dar și în fața instanței de judecată, precum și faptul că inculpatul în fața instanței de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, aspecte care îndreptățesc instanța să opineze în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special.
Pentru toate aceste motive, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei conform dispozitivului prezentei sentințe penale.
Împotriva sentinței penale nr.1056 din 08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a declarat apel inculpatul G. I., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 08.06.2015, sub nr._ .
În motivarea apelului inculpatul a solicitat admiterea acestuia, ținând cont de toate împrejurările care circumstanțiază fapta și conduita sa, urmând ca instanța de control judiciar să aprecieze că aplicarea unei pedepse cu amenda este suficientă pentru atingerea scopului preventiv – educativ prevăzut de lege.
Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Vinovăția inculpatului cu privire la fapta reținută prin actul de sesizare al instanței rezultă din declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor P. N. A., Petrușe D. M., procese verbale, buletin de analiză toxicologică alcoolemie și din care rezultă faptul că la data de 08.06.2013 inculpatul a condus autoturismul pe raza localității Utvin având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
De altfel, starea de fapt, vinovăția, nu au fost contestate de către apelant, inculpatul uzând de procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție potrivit art.375 C.p.p., motiv pentru care instanța de apel va analiza critica inculpatului privind stabilirea legii penale mai favorabile și individualizarea pedepsei în sensul aplicării amenzii penale.
În ceea ce privește legea mai favorabilă, instanța de apel apreciază că legea veche este în ansamblu mai favorabilă raportat la modalitatea de executare. Astfel, inculpatul fiind recidivist la alegerea pedepsei instanța nu îi poate aplica acestuia doar amenda penală așa cum prevede legea nouă, motiv pentru care în condițiile în care instanța s-a orientat spre o pedeapsă cu închisoarea, legea veche este în ansamblu lege mai favorabilă.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal din 1969.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei instanța de apel a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare circulația pe drumurile publice, starea de recidivă postcondamnatorie, valoarea ridicată a alcoolemiei, dar și aspectele favorabile inculpatului respectiv, recunoașterea faptei motiv pentru care nu se impune reducerea pedepsei de 10 luni închisoare în condițiile în care elementele favorabile inculpatului au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei prin orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p. privind recunoașterea de vinovăție.
Critica inculpatului privind aplicarea amenzii penale este nefondată, deoarece raportat la starea de recidivă, la gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite în condițiile în care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa cu închisoarea cu executare efectivă tot pentru infracțiuni de același gen, valoarea alcoolemiei, aplicarea unei pedepse cu închisoarea este singura variantă legală pentru reeducarea inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de executare, inculpatul fiind recidivist, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art.81, 861 C.p. din 1969 privind suspendarea condiționată, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr.1056 din 08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. împotriva sentinței penale nr.1056 din 08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015.
Președinte, C. I. M. | Judecător, G. B. |
Grefier,
A. B.
RED: CIM/29.09.2015
Dact: A.B.2 exempl/ 29 Septembrie 2015
Prima instanță: Judecătoria Timișoara
Jud: A. B.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 918/2015.... → |
|---|








