Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1022/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-10-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1022/A
Ședința publică din 15 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul A. O. D. împotriva sentinței penale nr. 1554/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul apelant Aram O. lipsă, se prezintă avocat ales A. M., lipsă fiind persoana vătămată intimată M. A..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al inculpatului apelant, avocat A. M., solicită admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cpp și desființarea hotărârii atacate atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei. Consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, pedeapsa aplicată inculpatului fiind nelegal individualizată. Astfel, se arată că limitele legale de pedeapsă pentru fapta săvârșită sunt închisoare de la o lună la 3 luni sau amenda și întrucât inculpatul a solicitat soluționarea cauzei conform procedurii simplificate, prima instanță ar fi trebuit să aplice dispozițiile legale privind recunoașterea vinovăției și să reducă limitele de pedeapsă cu o treime. Se mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere nici împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, fapta fiind cu un pericol social redus. În ceea ce privește daunele morale, le apreciază ca fiind în mod injust cuantificate, suma de 700 euro acordată de instanța de fond persoanei vătămate fiind prea mare în raport cu condițiile concrete ale săvârșirii faptei, persoana vătămată fiind cea care l-a provocat pe inculpat care i-a aplicat acesteia o singură lovitură. De asemenea, se arată că instanța de fond nu a avut în vedere nici principiul potrivit căruia daunele morale au drept finalitate compensarea suferințelor psihice ale victimei, ce nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești și nu pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei și de altfel, nu există probe din care să rezulte că persoana vătămată ar prezenta sechele post-traumatice care să afecteze în mod negativ participarea sa la viața socială, profesională și de familie, urmare faptei inculpatului.
Procurorul solicită respingerea apelului, arătând că prima instanță a individualizat în mod corect pedeapsa aplicată inculpatului, raportat la locul comiterii agresiunii, numărul de zile de îngrijiri medicale, iar daunele morale au fost corect individualizate de către prima instanță.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 22.12.2014 emis în dosarul nr. 7318/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Timișoara, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 04.02.2015, sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. O. D., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.2 C.p. din 1969 cu aplic. art. 5 C.p.
In fapt, s-a reținut că, in data de în data de 27.04.2013, în jurul orelor 18:10, în timp ce se afla pe . Timișoara și pe fondul unor discuții contradictorii, inculpatul A. O. D. i-a aplicat persoanei vătămate M. A. F. o lovitură cu pumnul în zona feței pentru vindecarea căreia a necesitat 8 zile de îngrijiri medicale astfel cum a rezultat din concluziile certificatului medico-legal nr.631/29.04.2013, eliberat de IML Timișoara.
În cauză, persoana vătămată M. A. F., în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 19 alin. 1 C.p.p. și art. 20 alin. 1 și 2 C.p.p., a precizat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă împotriva inculpatului A. O. D. cu suma de 3000 euro .
Prin încheierea camerei de consiliu din 22.04.2015 instanța a constatat, în procedura camerei preliminare, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 7318/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Timișoara, precum și legalitatea actelor de urmărire penală și a urmăririi penale efectuate în cauză.
Prin sentința penală nr. 1554/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 180 alin. 2 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, a fost condamnat inculpatul A. O. D., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) CP din 1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP.
În temeiul art. 81 alin. 1 și 2 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani și 2 luni în condițiile art. 82 CP din 1969.
În temeiul art. 404 C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 71 alin. 5 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 19 și 397 alin. 1 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 și urm. Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă a persoanei vătămate M. A. F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 euro în lei la data plății cu titlu de daune morale, fiind respinse în rest pretențiile civile constând în daune materiale și morale ca neîntemeiate.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Timișoara a reținut aceeași stare de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu.
Evaluând probele administrate, respectiv declarațiile martorilor D. I. C. și C. M. A., care au declarat ca în data de 27.04.2013, în jurul orelor 18:00, la intersecția cu ., l-au observat pe M. A. care prezenta urme de sânge pe față și pe haine; fiind întrebat despre starea în care se afla, persoana vătămată le-a replicat martorilor că a fost lovit de către vecinul său, A. O. D., pe motiv că i-ar fi furat bicicleta și concluziile certificatului medico-legal nr.631/29.04.2013, eliberat de IML Timișoara, potrivit cărora M. A. F. a necesitat pentru vindecarea leziunilor cauzate în zona feței un număr de 8 zile de îngrijiri medicale care pot avea vechimea din 27.04.2013 și pot fi rezultat lovirii cu un corp dur; declarațiile de recunoaștere a inculpatului, prima instanță a apreciat că atât fapta, cât și vinovăția inculpatului sunt dovedite în totalitate
F. de . data de 01.02.2014 a noului Cod penal, având a face aplicarea în cauză a disp.art.5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, prima instanță a reținut că în cauza de față, din compararea pedepselor ce pot fi aplicate și a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 180 alin. 2 din C.p. 1969, cu pedepsele aplicabile și limitele de pedeapsă prevăzute de art. 193 alin. 2 CP reiese că ambele legi penale sancționează infracțiunea cu pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii. Limitele pedepsei închisorii sunt diferite în normele de incriminare, vechiul cod penal prevazand limite intre 3 luni si 2 ani inchisoare, iar noua reglementare, de la 6 luni la 5 ani.
Instanța de fond nu a considerat pedeapsa amenzii ca fiind suficientă raportat la fapta săvârșita de inculpat, raportat la limitele pedepsei închisorii în cele două reglementări penale succesive, legea penală mai favorabilă apare ca fiind vechiul cod penal. Prin compararea modalităților de executare prevăzute de reglementările succesive, s-a reținut că legea penală mai favorabilă apare a fi legea penală veche în condițiile în care, raportat la starea de fapt și la persoana infractorului permite aplicarea unei pedepse cu suspendarea conditionata a executării acesteia, conform dispozițiilor art. 81 CP din 1969, modalitate de executare mai favorabilă decât amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reglementate de art. 83 – 90 CP, respectiv art. 91 – 98 CP, deoarece nu presupune respectarea unor măsuri de supraveghere sau obligații și permite la împlinirea termenului de încercare reabilitarea de drept.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat mai favorabilă pentru inculpat legea veche, respectiv C.pen. anterior.
S-a constatsat că în drept, fapta inculpatului A. O. D., care, în data de 27.04.2013, în jurul orelor 18:10, în timp ce se afla pe . Timișoara și pe fondul unor discuții contradictorii, i-a aplicat persoanei vătămate M. A. F. o lovitură cu pumnul în zona feței cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora persoana vătămată a necesitat 8 zile de îngrijiri medicale astfel cum a rezultat din concluziile certificatului medico-legal nr.631/29.04.2013, eliberat de IML Timișoara, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 C.p. din 1969 cu aplic. art.5 C.p.
În ceea ce privește latura obiectivă, s-a reținut că elementul material al acestei infracțiuni constă în acțiunea de lovire a părții civile, iar urmarea imediată constă în leziunile suferite de către partea civile ca urmare a acțiunii agresive a inculpatului, leziuni care au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la legătura de cauzalitate, s-a reținut că aceasta rezultă din modul în care au fost comise infracțiunile, în sensul că au avut ca urmare leziunile suferite de către partea civila, leziuni care sunt consecința directă a loviturilor aplicate de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă, aceasta prevăzând faptul că prin lovirea părții civile ii va provoca acesteia leziuni și urmărind totodată producerea rezultatului faptei sale, aspect ce reiese din modul de săvârșire a infracțiunii.
Prin urmare, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșita de inculpat cu vinovatie, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul A. O. D. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.2 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p, la alegerea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicata inculpatului avându-se în vedere criteriile generale de individualizare,prev. în cuprinsul art. 72 C.pen.1969, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol al faptei concretizat în valorile sociale care au fost, dar mai ales vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, prima instanță a reținut gradul de pericol al faptei, savarsirea faptei in public, in prezenta unui minor, dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar, precum și atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, constatându-se astfel că acesta s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală si în fata instantei.
In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, instanta de fond a reținut ca natura faptei savarsite, pericolul social concret al acesteia, precum si ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnitati in exercitarea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si a dreptului de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b Cod penal 1969, apreciindu-se ca in cauza se impune indepartatea inculpatului de la activitatile care presupun increderea publica sau exercitiul auroritatii de stat, prin urmare aplicându-i-se in temeiul art. 71 Cod penal 1969 inculpatului pedepsele accesorii constand in interzicerea acestor drepturi, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. 1969.
La aplicarea pedepselor accesorii s-a ținut seama de asemenea de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, respectiv cauzele Hirst contra Marii Britanii si S. si Parcalab contra Romaniei, precum si de faptul că infracțiunea săvârșită prin natura lor nu denota o nedemnitate in exercitarea dreptului de a alege.
Cât privește individualizarea judiciară a executării pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, și, considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de textul în discuție, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 2 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 2 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, dispunându-se și suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în cauză.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a constatat că persoana vatamata M. A. F., s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 3.000 euro, reprezentând daune materiale în cuantum de 500 euro și daune morale în cuantum de 2500 euro.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea vătămată, instanța de fond le-a apreciat ca fiind nedovedite pretențiile civile solicitate cu acest titlu. S-a reținut că acțiunea civilă, deși exercitată în cadrul procesului penal, este guvernată de dispozițiile legii civile, așa cum prevede art. 19 alin. 5 din Codul de procedură penală. Or, potrivit legii civile, orice pretenție formulată trebuie dovedită cu unul dintre mijloacele de probă prevăzute de lege. Simpla sustinere ca va avea nevoie de lucrari dentare, fiindu-i afectata dantura ca urmare a faptei de lovire nu este de natură a conduce la concluzia că pretențiile civile sub forma daunelor materiale sunt justificate și deci dovedite în cauză.
Sub aspectul daunelor morale solicitate de partea civilă M. A. F. s-a reținut că termenul „prejudiciu” folosit în textul art. 1357 C. civ. trebuie avut în vedere atât în înțelesul său patrimonial, cât și în cel nepatrimonial.
S-a considerat că, fără îndoială, în cauză este vorba despre astfel de pagube nepatrimoniale, decurgând din suferința părții civile determinată de leziunile produse ca urmare a faptei comise de inculpat si din faptul ca a fost nevoit sa isi gaseasca o alta locuinta la solicitarea proprietarului, ca urmare a faptei inculpatului, însă, s-a avut în vedere și faptul că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel că este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor astfel de criterii de evaluare referitoare la producerea unor suferințe morale, consecințele negative ale vătămării suferite de partea civilă în plan psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, etc. Totodată, s-a reținut că în evaluarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs care rezultă din ansamblul probelor dosarului. Astfel, pentru evaluarea prejudiciului moral suferit de partea civila, instanța de fond a apreciat necesar a recurge la următoarele criterii: caracterul faptei săvârșite de inculpat (aplicarea unei lovituri in zona fetei) și gravitatea leziunilor suferite.
S-a reținut că deși nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral, acordarea despăgubirilor morale nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire pentru părțile civile, ci trebuie să reflecte, pe cât posibil, necesitatea de a acoperi suferința la care acestea au fost supuse și în consecință, s-a apreciat echitabilă cuantificarea suferinței morale a părții civile la suma de 700 euro, fiind respinse în rest pretențiile civile constând în daune materiale și morale ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței penale nr. 1554 din 30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara a declarat apel în termen legal inculpatul A. O. D., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 05.08.2015.
În motivarea apelului declarat de către inculpat se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale apelate și reindividualizarea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, raportat la atitudinea acestuia de recunoaștere a comiterii faptei și reducerea cuantumului daunelor morale întrucât instanța de fond nu a avut în vedere că gravitatea suferinței de ordin fizic suportată de partea civilă este neglijabilă și nu reprezintă o compensare a suferințelor psihice.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu potrivit art. 417 al. 2 Cpp, instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Inculpatul A. O. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al. 2 Cp din 1969 cu aplicarea art. 5 Cp, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 27.04.2013, în jurul orelor 18:10, în timp ce se afla pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara și pe fondul unor discuții contradictorii, i-a aplicat persoanei vătămate M. A. F. o lovitură cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 631 din 29.04.2013 eliberat de IML Timișoara. În cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată inculpatul a manifestat o conduită procesuală sinceră, recunoscând fapta reținută în sarcina sa și solicitând ca judecarea cauzei să se baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le contestă – fila 28 dosar fond.
Pentru a hotărî cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel are în vedere că, potrivit art. 72 C .pen., în vigoare la data săvârșirii faptei, care stabilea criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea faptei în public, în prezența unui minor, dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea acestuia de recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Potrivit art. 74 alin. 1 C.p. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”
Infracțiunea de loviri sau alte violențe este sancționată potrivit art. 180 al. 2 din Codul penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar ca urmare a reținerii atitudinii de recunoaștere a comiterii faptei, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime potrivit art. 396 al. 10 Cpp. Instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare, aflată la limita minimă a pedepsei cu închisoarea prevăzută de textul incriminator.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C.p., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate.
Instanța de apel apreciază corect cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, nefiind în situația în care s-ar impune reducerea acestuia, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante sau aplicarea unei pedepse cu amenda, în condițiile în care comportamentul agresiv al inculpatului s-a manifestat în prezența fiului său, care i-a comunicat că prietenii părții vătămate i-ar fi sustras bicicleta, astfel că la negarea părții vătămate inculpatul a ripostat prin agresarea acesteia. Asemenea comportamente comise în public și în prezența unui copil, trebuie sancționate în mod corespunzător de dispozițiile legale și trebuie să reprezinte o descurajare pentru repetarea comportamentului antisocial.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel reține că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 500 euro cu titlu de daune materiale și 2.500 euro daune morale – fila 30 dosar fond, în declarația dată în fața primei instanțe – fila 29 dosar fond, arătând că urmare agresiunii inculpatului i-au fost afectați doi dinți, că și-a pierdut locul de muncă fiind barman-ospătar la momentul săvârșirii infracțiunii.
Cu privire la cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, instanța de apel apreciază că suma a fost stabilită de către instanța de fond într-un cuantum rezonabil. La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere atât suferințele părții civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”
Instanța de fond a acordat cu titlu de daune morale suma de 700 euro părții civile, sumă de bani care reprezintă un echivalent al prejudiciului cauzat acesteia. Certificatul medico-legal aflat la fila 10 dosar urmărire penală evidențiază leziunile cauzate părții vătămate prin agresarea inculpatului, acesta prezentând TCF deschis prin heteroagresiune, contuzie forte nazală, fracturi coronare dentare 21-22, escoriații faciale. Prin urmare, instanța de apel apreciază că leziunile pe care le-a suferit partea vătămată s-au situat la nivelul feței și au fost în măsură să-i creeze acesteia un disconfort și o suferință care să impună a fi reparată de cel care i-a creat-o. Suma de bani acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale reprezintă un echivalent al privării părții civile de participarea la viața socială și nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, astfel încât solicitarea inculpatului de diminuare a cuatumului acestei sume este nefondată.
Prin urmare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. O. D. împotriva sentinței penale nr. 1554/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. O. D. împotriva sentinței penale nr. 1554/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
Grefier,
C. U.
Red.- A.N.-21.10.2015
Tehnored- .C.U.- 21.10.2015
Prima inst.: jud. A. B. – Judecătoria Timișoara
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
