Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 143/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 143/A
Ședința publică din data de 11.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. F.
JUDECĂTOR: FLORENȚA F. M. C.
JUDECĂTOR: B. G.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror S. A..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de revizuientul D. C. N., împotriva sentinței penale nr. 51 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 28.01.2015 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, instanța a stabilit termen la data de 11.02.2015, când:
CURTEA,
Analizând cauza penală de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 51 din 13 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S., în baza dispozițiilor art.469 al.4 Cod procedură penală coroborat cu dispozițiilor art.466 Cod procedură penală, a respins cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul D. C. N., în prezent deținut în P. A. – în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.104/2012 din 08.05.2012, emis de Tribunalul C.-S., în dosarul nr._ .
De asemenea, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul D. C. N. la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat iar în baza dispozițiilor art.272 Cod procedură penală a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru condamnatul D. C. N..
Pentru a decide astfel, Tribunalul C.-S. a constatat că, prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._ din 13.06.2014, condamnatul D. C. N. a solicitat rejudecarea cauzei pe fond a dosarului_, argumentând a fost plecat din țară când a fost judecat și condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
Prima instanță a observat că cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
La dosarul primei instanțe s-au acvirat dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., precum și dosarul de urmărire penală nr. 338-P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S. și s-a solicitat de către condamnat audierea martorului C. C..
Analizând conținutul dosarelor mai sus amintite, tribunalul a reținut, în fapt, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., în dosar nr. 338/P/2010, înregistrat la Tribunalul C.-S. sub nr._ din 28.12.2011 a fost trimis în judecată inculpatul D. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prin emiterea unui CEC asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 1, 4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Tribunalul C.-S., prin sentința penală nr.36 din 09.04.2012, a dispus următoarele: respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului D. C. N.; condamnarea inculpatului D. C. N., în baza art. 215 alin. 1, 4, 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art.74 lit.a Cod penal, art. 76 lit.a Cod penal, la 5 (cinci) ani închisoare; în baza art.71 Cod penal, interzicerea inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal cu excepția dreptului de a alege; interzicerea inculpatului, în condițiile prevăzute de art. 66 Cod penal, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 2 (doi) ani; în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, admiterea acțiunii civile și obligarea pe inculpatul D. C. N. să plătească următoarele despăgubiri civile:
- către partea civilă . suma de 11.116,06 lei.
- către partea civilă . suma de 14.589,40 lei.
- către partea civilă . SRL suma de 29.988 lei.
- către partea civilă . suma de 35.695,60 lei.
- către partea civilă . suma de 12.835,34 lei.
- către partea civilă . suma de 34.405,5 lei.
- către partea civilă . SRL suma de 24.429,02 lei.
- către partea civilă . suma de 7527,49 lei.
- către partea civilă . suma de 20.779,60 lei.
De asemenea, s-a constatat că partea civilă . și partea responsabilă civilmente . SRL au fost radiate iar în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat să plătească statului 1500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Prima instanță a mai constatat că sentința a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 08.05.2012, sens în care a fost emis de către Tribunalul C.-S. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.104/2012 din 08.05.2012, iar ulterior, în data de 13.07.2012, a fost emis mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării, ce a fost executat, de către autoritățile italiene, la data de 12.05.2014.
Astfel, s-a observat că, urmare a extrădării sale, condamnatul D. C. N., în temeiul art. 466 Cod procedură penală, a solicitat rejudecarea dosarului nr._ al Tribunalului C.-S..
Tribunalul a apreciat că cererea condamnatului, în raport cu actele și probele aflate la dosar, este neîntemeiată, reținând în primul rând faptul că, potrivit art. 466 Cod procedură penală, este reglementată redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate astfel:
(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă față de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în țară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.
(5) Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei față de care s-a pronunțat o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Tribunalul a constatat că în faza de judecată pe fond s-a realizat citarea condamnatului petent la domiciliul cunoscut, acela din documentele de identitate ale acestuia, și anume în municipiul G., jud. G., domiciliat în municipiul G., .. 11, . nu s-a reușit înmânarea citației către petent la adresa de domiciliu și nici nu i s-a cunoscut vreo altă adresă, acesta a fost citat prin afișare la ușa Consiliului Local Oțelu R..
Prima instanță a considerat că această modalitate de citare respectă dispozițiile vechiului Cod de procedură penală, sub imperiul căruia s-a desfășurat procesul penal și s-a pronunțat hotărârea de condamnare a petentului, cu nr. 36/09.04.2014. De asemenea, a avut în vedere că, legalitatea actelor procesuale și procedurale din cauză se apreciază prin raportarea la legea procesual penală veche, cea în vigoare la data efectuării lor iar în cauză s-a citat petentul în conformitate cu dispozițiile art. 177 alin. 1 și 4 Cod procedură penală vechi.
Totodată, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte: faptul că inculpatul a afirmat că nu a avut și nu putea avea cunoștință despre proces, întrucât s-ar fi aflat la muncă în Italia din anul 2008; împrejurarea că a fost audiat ca martor fratele său vitreg, C. C., pentru dovedirea acestui fapt și că s-a relatat instanței că inculpatul ar fi plecat să muncească în Italia în anul 2008, de unde l-a apelat pe martor cu un număr specific acestei țări, chiar și în anul 2013; faptul că martorul nu a putut preciza cât timp a stat petentul la muncă în Italia precum și că, petentul a fost extrădat pentru executarea pedepsei de către Statul italian în luna martie 2014.
Pe de altă parte, s-a reținut de către prima instanță faptul că, din fișa de evidență a persoanei pentru petent, extrasă de pe portalul D.P.A.B.D., rezultă că însuși inculpatul a creat și a întreținut situația în care a declarat în mod repetat și culpabil că domiciliul său este cel menționat, acela din municipiul G., .. 11, ., .-a observat că această adresă a furnizat-o petentul când s-a legitimat cu CI . nr._, potrivit căreia el avea acest domiciliu, și când a preluat SCPA E. V. SRL Oțelu R., în data de 24.11.2008, și când a semnat, între 22.12.2008 și 19.01.2009, file CEC fără acoperire - expertiza grafologică confirmând autenticitatea semnăturilor. S-a concluzionat că această adresă nu mai era în nici un caz aceea de domiciliu a petentului, prima instanță reținând că cercetările din cursul urmăririi penale referitoare la domiciliul și adresa petentului au stabilit că acesta înstrăinase imobilul din G., .. 11, ., . cursul anului 2005 - filele numerotate cu 265 și următoarele în dosarul de urmărire penală. În plus, s-a observat că petentul a înregistrat o cerere de eliberare de pașaport nou la 26.11.2008, ocazie cu care a declarat, din nou, adresa din .. 11, . sens prima instanță indicând fila 89 din dosarul de urmărire penală nr.338/P/2010).
Prima instanță a conchis că, rezultă două fapte - că petentul însuși s-a prevalat în mod public și oficial de adresa din G., .. 11, ., . perioadei noiembrie 2008 - ianuarie 2009, deși nu mai avea niciun drept, și că petentul nu a fost plecat din țară, continuu, din anul 2008 - așa cum pretinde acesta.
Cât privește plecarea la muncă în Italia a petentului, prima instanță a apreciat că este dovedit că au fost mai multe plecări și reveniri în România ale petentului, argumentând că acesta nu poate avea „darul ubicuității” pentru a fi simultan la muncă în Italia și administrator de societate comercială, semnatar de file CEC și solicitant de pașaport, toate acte făcute în țară, între noiembrie 2008 și ianuarie 2009.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere faptul că petentul nu a încunoștințat nicio autoritate despre locul unde ar domicilia/locui în mod real, apreciind că acesta a creat aparența domicilierii în municipiul G., .. 11, ., . citarea sa într-o altă modalitate decât aceea a afișării citației, în cursul procesului penal, la ușa Consiliului Local Oțelu R.. S-a opiniat că această modalitate de citare e perfect legală în lumina dispozițiilor art.177 alin. 1-4 Cod procedură penală vechi.
Prima instanță a concluzionat că necitarea personală a petentului la adresa de domiciliu reală în cursul procesului penal i se datorează exclusiv, reținând circumstanțe care fac probabilă intenția acestuia de a acționa de o manieră care să facă imposibilă găsirea sa, respectiv faptul că absența neîntreruptă din țară a acestuia între 2008 și 2014 nu s-a probat a fi reală precum și faptul că nu e dovedită imposibilitatea acestuia de a comunica cu autoritățile naționale în aceeași perioadă, în condițiile în care a fost legal citat în conformitate cu dispozițiile art. 177 alin. 1 și 4 Cod procedură penală vechi. Pentru aceste argumente și față de dispozițiile art. 466 alin 2 Cod procedură penală, s-a apreciat că petentul nu poate fi considerat a fi fost judecat în lipsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, condamnatul D. C. N., solicitând redeschiderea procesului penal.
Analizând apelul declarat de petent prin prisma motivelor de apel și din oficiu conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel, cu opinie majoritară constată că în mod corect prima instanță a stabilit că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca D. C. N. să fie considerat persoană condamnată în lipsă și în consecință, a respins cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul D. C. N., în ceea ce privește dosarul nr._ .
Persoana condamnată, D. C. N. prin cererea de redeschidere formulată potrivit art. 467 alin 3 C. pr. pen. arată că nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta, arătând că a părăsit teritoriul României din anul 2008, fiind plecată în Italia.
În acest sens, se observă că pentru aplicarea dispozițiilor privind redeschiderea procesului penal în cazul judecății în lipsa persoanei condamnate, se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 466 C. pr. pen, astfel: 1)să existe o hotărâre definitivă de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei; 2)persona față de care s-a pronunțat hotărârea să fi fost judecată în lipsă.
Această ultimă condiție este detaliată de art. 466 alin 2 C. pr. pen. care instituie două ipoteze în care persoana condamnată este considerată judecată în lipsă:
1) persoana condamnată nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta,
2) deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
În cazul în care persoana condamnată poate fi considerată judecată în lipsă, potrivit uneia dintre cele două ipoteze, art. 466 alin 2 teza II C. pr. pen. instituie și două excepții arătând că nu se consideră judecată în lipsă persoana care:
- și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului,
- după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
Analizând cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul D. C. N., se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile art. 466 alin 2 C. pr. pen. având în vedere că, pe de o parte, acesta a fost legal citat, pe de altă parte după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, or calea extraordinară de atac prevăzută de art. 466 C. pr. pen. nu poate fi exercitată omisso medio.
Față de motivul invocat de către persoana condamnată, se observă că prima ipoteză avută în vedere de art. 466 alin 2 C. pr. pen. este dublu condiționată, legiuitorul instituind expres ca persoana condamnată să nu fi fost citată la proces și să nu fi luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta.
Redactarea acestei prevederi legale nu permite interpretarea în sensul că sintagma „nu a fost citată la proces” are o semnificație echivalentă „încunoștințării despre proces” întrucât, o asemenea interpretare presupune neluarea în considerare a celei de-a doua condiții care se impunea fi întrunită cumulativ, respectiv ca persoana să nu fi luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre proces. Or, interpretarea extensivă a primei condiții ar atrage lipsa de aplicabilitate a celei de-a doua condiții, aspect nepermis pe cale de interpretare, fiind necesară o intervenție a legiuitorului în acest sens.
În altă ordine de idei, sintagma „nu a fost citată la proces” nu poate fi interpretată nici în sensul că s-ar afla în această ipoteză orice persoană care nu a luat personal la cunoștință despre citarea legal efectuată, întrucât o asemenea abordare ar echivala cu limitarea posibilităților de legală citare doar la înmânarea citației personal celui citat. Or, în ambele reglementări procesual penale succesive, legiuitorul a permis în mod explicit ca, în ipoteza în care citația nu se poate înmâna personal celui citat, aceasta să se înmâneze fie altor persoane prevăzute de lege, fie să se afișeze în locurile și în formele expres prevăzute de lege. În aceste din urmă situații, din punct de vedere procedural, persoana este considerată că a luat cunoștință de citarea legal efectuată.
Cum în mod corect a apreciat și prima instanță, inculpatul D. C. N. a fost legal citat potrivit dispozițiilor art. 291 rap. la 175-181 C. pr. pen.1968, dispoziții aplicabile potrivit art. 4 Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale).
Astfel, inculpatul a fost citat la fiecare termen de judecată la adresa de domiciliu, aflată în baza de date a Serviciului de Evidență a persoanelor, G., .. 11, ., . reședință posibilă din Oțelul R., efectuându-se și demersuri la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a se comunica dacă inculpata figurează reținută sau arestată preventiv în vreuna din unitățile din țară, răspunsul fiind negativ.
În continuare, având în vedere faptul că nu s-a reușit înmânarea citației și nici nu se cunoștea o altă adresă a inculpatului, s-a procedat potrivit art. 177 alin 4 C. pr. pen.1968 inculpatul fiind citat prin afișare la ușa Consiliului Local Oțelul R. și la ușa instanței.
Această modalitate de citare respectă dispozițiile C. pr. pen.1968, sub imperiul căruia s-a desfășurat procesul penal, valabilitatea actelor de procedură întocmite anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală fiind apreciată, potrivit art. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prin raportare dispozițiile legale în vigoare la dat îndeplinirii lor.
Prin urmare, față de modul de redactare a art. 466 alin 2 C. pr. pen., în mod corect prima instanță a considerat că persoana condamnată D. C. N. a fost citată în mod legal în cursul judecății și s-au făcut toate demersurile necesare în vederea încunoștințării acesteia despre procesul desfășurat împotriva sa.
Mai mult, cum în mod pertinent a observat prima instanță, în urma analizării atât a probei testimoniale administrate cât și a înscrisurilor, se observă în mod cert că petentul nu a încunoștințat nicio autoritate despre alt domiciliu decât cel din evidența SEIP, acesta menținând însă aparența domicilierii în G., .. 11, ., . citarea sa într-o altă modalitate decât aceea a afișării citației, în cursul procesului penal, la ușa Consiliului Local Oțelul R., modalitate prevăzută de art.177 alin. 1-4 C. pr. pen.1968 după eșuarea tuturor încercărilor de obținere a altei adrese.
Necitarea personală a petentului la adresa de domiciliu reală în cursul procesului penal i se datorează exclusiv acestuia întrucât, menținerea unei adrese care nu corespunde realității, pe parcursul a peste 8 ani, timp în care acesta susține că ar fi domiciliat efectiv în străinătate, îi este direct imputabilă. Astfel, petentul după ce în mod evident nu a mai locuit la adresa din G., .. 11, ., . care l-a înstrăinat din 2005, a folosit fără drept, în continuare, această adresă nesolicitând schimbarea cărții de identitate în care figura cu această adresă, legitimându-se cu aceeași carte de identitate în data de 24.11.2008 când a preluat SCPA E. V. SRL Oțelu R., dar și când a semnat, între 22.12.2008 și 19.01.2009, file CEC și când a înregistrat cererea de eliberare de eliberare a unui nou pașaport 26.11.2008.
Rezultă astfel că petentul a creat și a întreținut singur o situație nereală cu privire la domiciliul său, inclusiv după momentul în care a intrat în contact cu autoritățile, situație în care nu se poate prevala de propria turpitudine.
De asemenea, în mod corect prima instanță a apreciat ca nedovedită absența sa neîntreruptă din țară în toată perioada 2008.2014, în condițiile în care acesta susține că din 2008 a locuit în Italia, or, rezidența neîntreruptă pe teritoriul unui stat străin nu putea fi făcută fără documente care să ateste oficial acest lucru, cu atât mai mult cu cât în aceeași perioadă petentul figura prezent și în țară unde a semnat file cec.
O altă condiție neîndeplinită cu privire la cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul D. C. N. este cea prev. de art. 466 alin 2 C. pr. pen. având în vedere și faptul că, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, or calea extraordinară de atac prevăzută de art. 466 C. pr. pen. nu poate fi exercitată omisso medio.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul D. C. N. împotriva sentinței penale nr. 51 din 13.11.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat petentul apelant să plătească statului suma de 100 lei iar în ceea ce privește onorariul avocatului din oficiu, curtea va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de petentul D. C. N. împotriva sentinței penale nr. 51 din 13.11.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul apelant să plătească statului suma de 100 lei.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
FLORENȚA F. M. CRISTINABUGARSKY G.
GREFIER
O. IOȚCOVICI
Red. F.F.M./4.03.2015
Tehnored. O.I./5 ex. – 25.11.2014
Prima inst. – Tribunalul C.-S. – jud. B. R.
Cu opinia separată a doamnei judecător F. P., în sensul admiterii apelului, desființării sentinței penale apelate și recalificării cereri ca fiind apel împotriva sentinței penale nr. 36 din 09.04.2012 a Tribunalului C. S.
PREȘEDINTE
F. P.
Motivare opinie separată președinte F. P.
Opinia separată este în sensul că se impunea admiterea apelului, desființarea penale apelate și recalificării cereri ca fiind apel împotriva sentinței penale nr. 36 din 09.04.2012 a Tribunalului C. S. pentru următoarele considerente
Potrivit prevederilor art. 466 alin. 2 C.pr.pen.: „Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care
- nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv
- deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul
Astfel indiferent dacă persoana nu a fost citată la proces și nu a avut cunoștință despre acesta ori a avut cunoștință de proces, dar a lipsit în mod justificat, legea cere ca după comunicarea oficială a sentinței, persoana condamnată în lipsă să declare apel, aspect din care rezultă că legea procesual penală dă relevanță exercitării mai întâi a căii ordinare de atac, cerere de rejudecare având caracter subsidiar.
Prima instanță a respins cererea de rejudecarea a procesului apreciind că petentul condamnat a fost legal citată la termenele de judecată.
Judecătorul cu opinie majoritară minoritară că dispozițiile art. 466 alin. 2 teza I referitoare la citarea persoanei la proces trebuie interpretate în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO referitoare la dreptul la o proces echitabil, precum și cu practica Curții Europene referitoare la dreptul persoanei condamnate în lipsă la rejudecare cauzei.
Dreptul la un proces echitabil cuprinde totalitatea garanțiilor de procedură: de ordin general, prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană în favoarea oricărei părți într-un litigiu, precum și de ordin special oferite de art. 6 paragrafele 2 și 3 din Convenție în beneficiul acuzatului în proces. Asemenea garanții, care țin de fapt, de buna administrare a justiției, implică, în esență, astfel cum au fost dezvoltate printr-o jurisprudență constantă a CEDO: accesul la o instanță instituită prin lege, independența și imparțialitatea instanței, durata rezonabilă a procesului, caracterul public al ședinței de judecată, contradictorialitatea, egalitatea armelor, motivarea soluțiilor adoptate de către instanțe, executarea hotărârilor definitive, prezumția de nevinovăție, asigurarea drepturilor apărării.
Dreptul acuzatului de a participa la propriul proces, recunoscut expres de art. 14 paragraful 3 lit. d din Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, nu este explicit enunțat între garanțiile de echitate impuse de art. 6 din Convenția europeană, însă, în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a afirmat ca fiind un element esențial al contradictorialității procedurii și, prin aceasta, o componentă inerentă și de o însemnătate capitală a noțiunii de proces echitabil, decurgând practic din obiectul și scopul art. 6 al Convenției . În acest sens, statele sunt datoare să ia măsurile interne adecvate pentru a asigura efectivitatea dreptului acuzatului de a participa în proces, deoarece înfățișarea lui în persoană ține tocmai de buna administrare a justiției în general, prezentând importanță în egală măsură pentru cel inculpat, care își poate exercita în mod activ și plenar drepturile apărării, cât și pentru judecător, care, în extragerea adevărului asupra împrejurărilor și circumstanțelor faptei, are posibilitatea să-i cunoască și să-i verifice alegațiile, confruntându-le cu celelalte probe, ceea ce îi va permite o individualizare optimă a sancțiunii și a modalității de executare a acesteia .
În hotărârea Sejdovic c. Italia, Curtea a reținută că, deși art. 6 nu este încălcat de fiecare dată când inculpatul este condamnat în lipsă, discutăm totuși despre o denegare de justiție în momentul în care inculpatului îi este refuzată rejudecarea deși acesta nu a renunțat în mod univoc la dreptul său de a participa în persoană la judecarea cauzei (parag. 82-84 și 86 din hotărâre).
Curtea a statuat de asemenea în sensul că o persoană acuzată nu poate fi pusă în situația de a proba că nu a dorit să se sustragă de la procesul penal ori ca lipsa acesteia s-a datorat forței majore (parag. 88).
Tot în acest context, simpla lipsă de la domiciliul obișnuit nu poate atrage concluzia conform căreia acuzatul s-a sustras procesului penal. În opinia Curții, o asemenea concluzie poate fi trasă doar în măsura în care lipsa acuzatului este coroborată cu alte elemente obiective (parag. 100 din hotărâre).
De asemenea, prin hotărârea Somogyi c. Italia s-a stabilit că judecarea în lipsă este posibilă doar atunci când se poate dovedi dincolo de orice îndoială faptul că acuzatul a renunțat în mod univoc la dreptul de a participa în persoană la propriul proces (parag. 73).
S-a avut în vedere faptul că informarea unei persoane cu privire la acuzația ce i se aduce este un element atât de important încât, lipsa unei informări oficiale face irelevant faptul că acuzatul a aflat pe alte căi despre respective acuzație (parag. 75).
Deși Curtea a apreciat în cauza Hermi c. Italia că fuga inculpatului este un act prin care acesta renunță la prezența la proces, autoritățile naționale rămân obligate să cerceteze în amănunt situația pentru a putea ajunge la concluzia că inculpatul a fugit. Curtea a apreciat sub acest aspect, că o asemenea concluzie nu poate fi dedusă dintr-o simplă prezumție provenită din lipsa inculpatului, ci aceasta trebuie demonstrată în baza unor probe solide, iar prin hotărârea R.R. c. Italia s-a statuat faptul că o persoană condamnată, despre care nu se poate afirma că a renunțat de o manieră univocă la dreptul său de a fi prezent la propriul proces are dreptul la redeschiderea procedurii.
La nivelul Uniunii Europene, odată cu adoptarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, art. 5 lăsă la latitudinea statelor membre posibilitatea de a subordona predarea persoanei judecate în lipsă de condiția ca autoritatea emitentă a mandatului european de arestare să furnizeze asigurări considerate ca suficiente că acea persoană va putea să obțină în statul emitent rejudecarea cauzei în prezența sa. Statele membre au profitat pe deplin de această dispoziție și, prin legile lor de transpunere, au condiționat predarea persoanei condamnate în contumacie de oferirea de către autoritățile emitente ale mandatului european de arestare a garanțiilor apreciate ca fiind îndestulătoare la o nouă judecată în prezența persoanei în cauză.
În cauza de față, din dosarul de urmărire penală rezultă că petentul a fost citat în municipiul G., jud. G., domiciliat în municipiul G., .. 11, ., . acestor procese verbale precum și din împrejurarea că acesta a părăsit țara a părăsit la concluzia că acesta nu a avut cunoștință de proces, nu a fost informat oficial cu privire la acuzația ce i se aduce iar citarea sa în proces s-a efectuat în mod formal la o adresă unde nu mai locuiește din anul 2008.
Relativ la aceste considerații, judecătorul cu opinie minoritară apreciază că petentul nu a avut cunoștință de procesul desfășurat împotriva sa.
Urmează a analiza dacă sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 466 alin. 2 teza a II a C.pr.pen, respectiv că „Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care …, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel”.
Se constată astfel că legiuitorul acordă primordialitate exercitării apelului și subsidiar cererii de redeschidere a procesului penal.
Cu toate acestea, având motivele formulate de petent, respectiv aceea că nu a fost legal citată la proces, și întrucât instanța nu este ținută de calificarea juridică a cererii formulate de petent putea fi calificată ca apel împotriva sentinței penale nr. 36 din 09.04.2012 a Tribunalului C. S..
PREȘEDINTE
P. F.
Red. F.P./16.02.2015
Tehnored. O.I./5 ex. – 25.11.2014
Prima inst. – Tribunalul C.-S. – jud. B. R.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|
