Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Decizia nr. 80/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ NR. 80/CO
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Pe rol pronunțarea în cauza penală având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 13 din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura îndeplinită fără citare.
Mersul dezbaterilor, susținerile apărătorilor, concluziile procurorului, au fost consemnate în încheierea din data de 23 aprilie, când instanța, datorită timpului scurt pentru deliberare, a fixat termen pentru pronunțare la data de 27 aprilie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13/PI din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în baza art. 583 C.pr.pen. s-a respins sesizarea formulată de S. de Probațiune Argeș, privind anularea suspendării executării pedepsei privind pe inculpatul B. I. V.(fiul lui S. și I., născut la data de 14.09.1986 în Câmpulung, jud. Argeș, CNP –_), în prezent deținut în P. A., referitor la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere în baza art. 861 C.pen., aplicată prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 03.07.2014 sub nr. de dosar_, S. de Probațiune Argeș a precizat că nu mai poate supraveghea executarea măsurilor de supraveghere impuse inculpatului B. I. prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara, întrucât inculpatul a fost condamnat definitiv la o altă pedeapsă de 5 ani închisoare de către Tribunalul T. și se află în Penitenciar.
Examinând cererea de revocare/anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de dispoz. art. 5 C.p.pen., tribunalul a constatat că sesizarea este nefondată pentru următoarele motive:
Prin s.p.nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara a fost condamnat inculpatul B. I. V., in baza art. 178 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de: 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată; au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862 Cod penal, a fost stabilit un termen de încercare de 5( cinci ) ani și 6(șase) luni.
În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul T. la datele fixate de acest serviciu; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce niciun vehicul.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 și art. 84 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București a fost condamnat inculpatul B. I. V., la pedeapsa de: 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată; au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata de 3 ani și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza acestei sentințe rămase definitive prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București – secția penală, a fost emis de către Tribunalul T. mandatul de executare al pedepsei de 5 ani închisoare.
Articolul 585 C.p.p. reglementează situația în care pedeapsa poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării hotărârii, se constată pe baza unei alte hotărâri definitive existența: concursului de infracțiuni, recidivei, pluralității intermediare.
Potrivit art. 96 C.pen. dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei(1). Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească(2). Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei(4).
De asemenea, conform art. 97 al. 1 C.pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
Raportând datele dosarului la aceste dispoziții legale tribunalul a constatat că deși condamnatul se află în imposibilitatea respectării obligațiilor impuse ca urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, nu se poate reține reaua credință a acestuia pentru neîndeplinirea respectivelor obligații în condițiile în care ulterior condamnatul era în executarea unei alte pedepse în regim de detenție.
Pe de altă parte însă, tribunalul a reținut că în speță ar putea fi incidente dispoz. art. 96 al. 4 C.pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ca urmare a săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de suspendare dacă respectiva infracțiune a fost descoperită până la împlinirea termenului de încercare.
În acest sens tribunalul a constatat că prin sentința penală nr.401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T.( rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București) inculpatul B. I. V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare pentru infracțiunile de trafic de persoane și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni comise anterior pronunțării sentinței penale nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, de condamnare la pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
Așa fiind, tribunalul a reținut că sunt concurente infracțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Lugoj (sentința penală nr.369/01.07.2011) și infracțiunile de trafic de persoane și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, ce au făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T.(în care s-a pronunțat sentința penală nr. 401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T.(definitivă prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București).
Având în vedere că infracțiunea pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere și infracțiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare sunt concurente, tribunalul a constatat că în speță ar fi incidente art. 97 al. 1 C.pen., potrivit cărora dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
Dar, tribunalul a constatat că ulterior pronunțării hotărârii menționate(sentința penală nr. 401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T.) față de inculpatul B. I. V. a mai fost pronunțată și o altă hotărâre de condamnare pentru alte fapte, hotărâre prin care s-a statuat atât asupra revocării beneficiului suspendării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare(sentința penală nr. 369/2011 a Judecătoriei Lugoj) cât și asupra pedepsei de 5 ani închisoare(aplicată prin sentința penală nr.401/2012 a Tribunalului T.).
În acest sens tribunalul a reținut că prin sentința penală 331/19.12.2014 a Tribunalului O. s-a dispus condamnarea inculpatului B. I. V. la pedeapsa de trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum ilicit de droguri, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 din NCP și art. 375 și 396 alin. 10 din NCPP.
De asemenea, prin aceeași sentință (nr. 331/19.12.2014 a Tribunalului O.) în baza art. 86/4 alin. 1 rap. la art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a revocat beneficiul suspendării pedepsei sub supraveghere de trei ani și șase luni închisoare la care a fost condamnat același inculpat prin sentința penală nr.369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj(definitivă prin Decizia penală 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara) și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei aplicată de trei luni închisoare în continuarea pedepsei de trei ani și șase luni închisoare, pedeapsa astfel cumulată fiind de trei ani și nouă luni închisoare.
Prin aceeași sentință s-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în respectiva cauză este concurentă cu infracțiunea de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de cinci ani închisoare prin sentința penală 401/26.10.2012 a Tribunalului T. (definitivă prin Decizia Penală 1343/15.04.2014 a ÎCCJ). În baza art. 10 din Legea 187/2014 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) și art. 40 alin. 1 și 2 din NCP a contopit pedeapsa de trei ani și nouă luni închisoare rezultată prin cumulul aritmetic cu pedeapsa de cinci ani închisoare și a obligat inculpatul să execute pedeapsa de șase ani și trei luni închisoare. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 647/16.04.2012 emis de Tribunalul T. și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei sentințe. În baza art. 40 alin. 3 din NCP s-a dedus din pedeapsa astfel stabilită de șase ani și trei luni închisoare perioada executată, începând cu 17.04.2014 la zi și a constatat că inculpatul B. I. V. este arestat în altă cauză.
În considerentele acestei sentinței menționate (nr. 331/19.12.2014 a Tribunalului O.), s-a reținut că inculpatul B. I. V. a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj definitivă prin Decizia penală 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara, stabilind termen de încercare intervalul de timp de cinci ani și șase luni. Or fapta pentru care este judecat în cauză a fost săvârșită în intervalul termenului de încercare stabilit de instanță motiv pentru care sunt incidente dispozițiile referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de trei ani și șase luni închisoare care se executa în continuarea celei ce se va aplica pentru fapta pentru care este judecat în cauza de față. S-a observat de asemenea că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în cauză este concurentă cu infracțiunea de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de cinci ani închisoare prin sentința penală 401/26.10.2012 a Tribunalului T. definitivă prin Decizia Penală 1343/15.04.2014 a ÎCCJ (fila 30 vol VII fond), motiv pentru care se aplică dispozițiile art. 10 din Legea 187/2014 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) și art. 40 alin. 1 și 2 din NCP.
Având în vedere această împrejurare în sensul existenței unei alte hotărâri judecătorești de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și de contopire a pedepselor de 3 ani și 9 luni închisoare și de 5 ani închisoare în pedeapsa rezultantă de 6 ani și 3 luni închisoare, tribunalul a apreciat că nu se mai justifică încă o dată revocarea/anularea suspendării sub supraveghere și nici o nouă contopire a pedepselor aplicate pentru fapte concurente, împrejurări în raport de care sesizarea formulată în baza art. 583 C.p.p., este nefondată.
Împotriva sentinței penale nr. 13 din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. a formulat contestație, în termen legal, P. de pe lângă Tribunalul T., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 04.03.2015.
În motivele contestației s-a solicitat pronunțarea unei noi hotărâri, în sensul anulării suspendării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni între această pedeapsă și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 401/2012 a Tribunalului T.. S-a arătat că în speță erau aplicabile dispozițiile art. 97 alin.1 C.p, deoarece, deși inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune înainte de rămânerea definitivă a condamnării la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, ceea ce ar fi atras anularea primei condamnări și contopirea pedepselor potrivit dispozițiilor ce reglementează concursul de infracțiuni, instanța de fond în mod nelegal a respins sesizarea Serviciului de probațiune.
Analizând contestația formulată din prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, instanța constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara a fost condamnat inculpatul B. I. V., in baza art. 178 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de: 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată; au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. teza a II-a și b Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862 Cod penal, a fost stabilit un termen de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni. (...)
Prin sentința penală nr. 401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București a fost condamnat inculpatul B. I. V., la pedeapsa de: 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată; i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata de 3 ani și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul T. la data de 03.07.2014 sub nr. de dosar_, S. de Probațiune Argeș a precizat că nu mai poate supraveghea executarea măsurilor de supraveghere impuse inculpatului B. I. prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara, întrucât inculpatul a fost condamnat definitiv la o altă pedeapsă de 5 ani închisoare de către Tribunalul T. și se află în P. Colibași.
Prin sentința penală nr. 331/19.12.2014 a Tribunalului O. s-a dispus condamnarea inculpatului B. I. V. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de consum ilicit de droguri prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 NCp, art. 375 și 396 alin.1 NCpp.
În baza art. 84 4 alin.1 raportat la art. 83 alin.1 C.p anterior s-a revocat beneficiul suspendării pedepsei sub supraveghere de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat același inculpat prin sentința penală nr. 369/01.07.2011 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/R/19.01.2012 a Curții de Apel Timișoara și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei de 3 luni închisoare, în continuarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa astfel cumulată fiind de 3 ani și 9 luni închisoare.
S-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul ( consum ilicit de droguri) este concurentă cu infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1,2 lit.a din Legea 678/2001 pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 401/P.I din 26.10.2012 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1343/R/15.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/_ raportat la art. 39 alin.1 lit.b și art. 40 alin.1 și 2 NCp s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare ( rezultată prin cumul aritmetic) cu pedeapsa de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 647/16.04.2012 emis de Tribunalul T. și s-a dispus emiterea unui nou mandat. În baza art. 40 alin.3 NCp s-a dedus din pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare perioada executată, începând cu 17.04.2014 la zi. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Hotărârea penală pronunțată de Tribunalul O. a rămas definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015 în privința inculpatului B. I.. Așa cum rezultă din extrasul aflat la fila 13 dosar Tribunal T., Tribunalul O. s-a pronunțat și asupra pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Astfel, se apreciază că hotărârea pronunțată, deși oferă o situație dezavantajoasă pentru condamnat, în sarcina căruia erau incidente alte dispoziții penale, a intrat în puterea lucrului judecat. Este evident că în speță erau aplicabile prevederile art. 97 alin.1 C.p care prevăd că „ dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se după caz, dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”. Art. 583 C.p.p statuează că „ asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev.de art. 96 sau 97 C.p se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea”.
Astfel, prin sentința penală nr. 396/2011 a Judecătoriei Lugoj inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni cu suspendarea executării sub supraveghere pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Până la rămânerea definitivă a acestei sentințe, prin decizia penală nr. 83/R/2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a descoperit că inculpatul a săvârșit în cursul anului 2010 o infracțiune de trafic de persoane pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 401/2012 a Tribunalului T.. Prin urmare, în acord cu prevederile menționate, instanța trebuia să anuleze suspendarea sub supraveghere aplicată inculpatului și constatând că cele două infracțiuni, ucidere din culpă și trafic de persoane sunt concurente, să aplice dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni.
Prin urmare, existând autoritate de lucru judecat în cauză și pentru a evita crearea unor neajunsuri în etapa punerii în executare a hotărârilor de condamnare emise pe numele inculpatului B. I. V., având în vedere interpretarea diferită, se va respinge contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 13 din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.3 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit.b C.pr.pen respinge contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul T. împotriva sentinței penale nr. 13 din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul T. reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2015.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN 28.04
A.J. 29 Aprilie 2015
Prima instanță: Trib.T.- A. P.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|








