Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 55/CO
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației formulată de inculpatul H. I. A., împotriva încheierii penale din data de 10.03.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu B. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului solicită, admiterea contestației așa cum a fost formulată și, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației formulată de către inculpat, ca nefondată, menținerea încheierii contestate ca fiind temeinică și legală.
Inculpatul, având cuvântul solicită, admiterea contestației arată că a avut probleme în familie.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin încheierea din 10 martie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15, în baza art. 362, raportat la art. 208 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luate față de inculpatul H. I. A., măsură pe care a menținut-o, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 10 martie 2015, până în data de 8 mai 2015, inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 362 alin. 2 și art. 208 Cod procedură penală, a constatat că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea și menținerea arestării preventive față de inculpatul H. I. A., continuă să subziste.
Sub acest aspect, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. 1, art. 223 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența suspiciunii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât acuzele ce planează asupra acestuia vizează o infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora, pe de altă parte.
În conformitate cu art. 242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală. În condițiile speței, la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, iar luarea măsurii arestului la domiciliu apare inoportună, ținând cont de împrejurarea că faptele pentru care este cercetat inculpat au fost săvârșite asupra membrilor familiei sale.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 362, raportat la art. 208 Cod procedură penală, prima instanță a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul H. I. A., măsură pe care a menținut-o, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 13 noiembrie 2014, până în data de 11 ianuarie 2015, inclusiv.
Împotriva încheierii penale din data de 10.03.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15 a formulat contestație inculpatul H. I. A. înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.03.2015 sub nr._ .Contestația nu a fost motivată în scris.
Din analiza încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate și analizate din oficiu, potrivit art.206 C.p.p. raportat la art.4251 C.p.p., curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art.32 C.p. raportat la art.189 alin.1 lit.f C.p.
Din analiza materialului probator, instanța constată că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate.
Din analiza materialului probator, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de omor calificat, deoarece în seara zilei de 12.12.2014 ar fi aplicat mai multe lovituri cu o sabie tatălui său- H. I. și fratelui său – H. F. O., generându-le leziunile descrise în rapoartele medico-legale întocmite acestora.
Din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, în cauză fiind îndeplinite prevederile art.223 alin.2 N.C.p.p., deoarece infracțiunea de tentativă de omor calificat este prevăzută în enumerarea limitativă a legii, iar modul și circumstanțele de comitere a faptei care fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana acestuia justifică privarea de libertate în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, potrivit art.223 alin.2 N.C.p.p.
Condițiile examinate anterior, sunt regăsite și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (existența metodelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o reacție particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Termenul arestului preventiv scurs pe parcursul procesului penal până în prezent este unul rezonabil raportat la complexitatea dosarului, volumul actelor procesuale și procedurale de întocmit, comportamentul procesual al părților implicate în procesul penal, astfel că termenul de 3 luni scurs de la luarea măsurii arestării preventive apare ca fiind rezonabil și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la situația personală a inculpaților, vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, instanța constată că nu au intervenit elemente noi de la luarea măsurii arestării preventive care să justifice punerea în libertate, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul H. I. A. împotriva încheierii penale din data de 10.03.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul H. I. A. împotriva încheierii penale din data de 10.03.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.03.2015.
Președinte,
C. I. MartinGrefier,
A. B.
RED: CIM/23.03.2015
Dact: A.B. 2 exempl/ 23 Martie 2015
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud: M. C.
Dosar nr._
Data-25.03.2015 Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
TRIBUNALUL A.,
Alăturat vă restituim dosarul Dvs. nr._ 15 (34 file) la care se află atașate dosarele nr.87/108/15 (nenumerotat) și dosarul de urmărire penală nr.880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A. (120 file), dosare care ne-au fost necesare la soluționarea contestației formulată de către inculpatul H. I. A., contestație care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr.55/CO/19.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus.
Grefier,
A. B.
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
