Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1746/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1746/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-12-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1746/R
Ședința publică din 13 decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR:G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul A. V. împotriva încheierii penale nr. 456/PI/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent A. V., asistat de avocat ales B. S..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat B. S., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat cu fixarea obligațiilor impuse de lege, considerând că sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică, întrucât toate probele converg spre infracțiunea de vătămare corporală gravă și nu înspre cea de tentativă de omor, deci inculpatul nu prezintă pericol pentru ordina publică. Se mai arată că în cazul admiterii cereri, inculpatul va locui într-o zonă izolată, neexistând vreun motiv care să conducă spre existența pericolului social, sau ideii că ar intra în contact cu alte persoane. De asemenea, se arată că nu există nici un pericol ca inculpatul să zădărnicească aflarea adevărului, dar și faptul că acesta nu are antecedente penale și este la prima abatere.
Procurorul solicită respingerea recursului, considerând că prima instanță în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 160 Cpp și prin urmare, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Solicită a se mai avea în vedere și calificarea juridică a faptei.
Inculpatul recurent A. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii, arătând că nu a acționat cu intenție și va respecta obligațiile impuse de lege.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de sub nr._/325/2012, inculpatul A. V., prin apărător ales, a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar în condițiile art. 1601 și 1602 C.p.p.
În motivarea cererii, inculpatul, prin apărător ales justifică fapta reținută în sarcina sa prin aceea că a fost provocat și apoi bătut de partea vătămată, susținând că nu a intenționat să pună în pericol viața acestuia. De asemenea, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, faptul că locuiește la o stână în afara comunei P. Nou, denotă lipsa pericolului de a intra în contact cu alte persoane, învederează că nu are antecedente penale iar în faza de judecată va uza de procedura simplificată, astfel că se vor reduce limitele de pedeapsă potrivit art.3201 C.p.p., putând fi aplicată pedeapsa cu suspendare condiționată sau sub supraveghere. Totodată s-a considerat că la luarea măsurii arestării preventive nu s-a prevăzut în mod expres de către instanță, care ar fi pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta.
În expunerea motivelor, apărătorul ales al inculpatului a făcut vorbire de jurisprudența CEDO, potrivit căreia detenția este justificată doar dacă se face dovada ca asupra procesului penal planează unele pericole, pe care le enumeră, susținând că acestea nu se regăsesc în speță.
În drept, au fost invocate prevederile art.1601 ș.urm. C.p.p.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Judecătoriei Timișoara nr._/325/2012 la care se află atașat dosarul de urmărire penală nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Prin încheierea penală 3369 din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2012, în temeiul art.1608a al.6 C.pr.pen. raportat la art.1602 C.pr.pen., s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. V..
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul A. V., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timis la data de 27.11.2012, sub acelasi numar de dosar, respectiv_/325/2012.
Prin decizia penală nr. 763/R din 03.12.2012 pronuntată de Tribunalul Timis în dosarul nr._/325/2012 în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cpp a admis recursul declarat de inculpatul recurent A. V. împotriva încheierii penale nr. 3369 din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2012.
A casat sentința penală recurată și rejudecând cauza:
În baza art. 160 ind. 6 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 42 C.p.p. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și a trimis cauza la registratura Tribunalului T. în vederea înregistrării cererii de liberare sub control judiciar în primă instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Potrivit art. 160^6 alin. 4 C.p.p., în cursul urmăririi penale cererea de liberare provizorie sub control judiciar se soluționează: de „ instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în cursul judecății, instanței sesizate cu judecarea cauze”.
Din adresa emisă de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a reținut faptul că la data de 13.11.2012 s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
În același sens s-a observat observa la fila 88 dosar UP faptul că la data de 15.11.2012 prin ordonanță s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților A. V. și M. T. din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 C.p., în infracțiunea prev. de art. 20 C.p., rap. la art .174, 175 lit. i C.p.
Raportat la data înregistrării cererii de liberare sub control judiciar (19.11.2012) apare că Judecătoria Timișoara în raport de dispozițiile art. 160 ind. 6 alin. 4 C.p.p., la momentul soluționării cererii (21.11.2012) nu mai era competentă să soluționeze această cauză motiv pentru care a admis recursul formulat și a dispus în baza art. 160 ind. 6 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 42 C.p.p. admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și a trimis cauza la registratura Tribunalului T. în vederea înregistrării cererii de liberare sub control judiciar în primă instanță.
Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 06.12.2012 sub număr de dosar asociat_ .
Prin încheierea penală nr. 456/PI din 07.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în baza art.1608a alin.6 C.p.p. raportat la art. 1602 C.p.p. a fost respinsă ca nefondata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. V..
În baza art.192 alin.2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul T., sesizat cu soluționarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciara constatat că aceasta este admisibilă în principiu, respectiv fiind însușită de inculpat și totodată având conținutul prevăzut de art. 160 indice 6 alin 2 cod pr penală.
Potrivit art. 136 alin 1 cod pr penală, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenția pe viața sau închisoare, pentru a se asigura buna desfășurarea a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, se poate lua față de inculpat una din măsurile preventive cunoscute, respectiv reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara și arestarea preventivă.
S-a reținut că, potrivit art. 136 alin 2 cod pr penală scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. În concluzie, liberarea provizorie poate fi considerată o modalitatea de individualizarea a măsurii arestării preventive care are același scop și anume buna desfășurarea a procesului penal prin instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății persoanei.
De asemenea, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 160 ind. 4 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1602 alin.1 și 2 C.p.p. liberarea provizorie poate fi acordată, în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, și când s-a depus cauțiunea.
Prin urmare, s-a considerat că pentru a se aprecia asupra temeiniciei cererii se impune a se analiza dispozițiile art. 136 alin 2 cod pr penală prin raportare la prevederile art. 160 indice 1 și 2 cod pr penală.
Astfel prima instanță a observat faptul că infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală este pedepsită de lege cu închisoarea care depășește 18 ani.
S-a mai reținut că față de inculpat s-a pus în mișcarea acțiunea penală pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.p., rap. la art .174, 175 lit. i C.p. Pedeapsa prev de lege pentru infracțiunea de omor calificat este de la 15 la 25 de ani. Potrivit art. 141 indice 1 cod penal prin „ pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prev de lege pentru infracțiunea consumată fără a se lua in considerare clauzele de reducere sau de majorare a pedepsei. In consecință cuantumul pedepsei ce urmează a fi avut in vederea la analiza temeiniciei cererii va fi cel prev de textul art. 174, 175 lit. i C.p fără a se lua in considerare clauza de reducere urmare a aplicării dispozițiilor art 20 cod penal și astfel se poate observa că acesta depășește limita de 18 ani.
În consecință Tribunalul T. a considerat că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 160 indice 2 alin 1 cod pr. penală care impune o obligație pozitivă privitoare la natura infracțiunii și limita de pedeapsă prevăzută de legiuitor pentru a exista vocația inculpatului de a beneficia de această măsură.
Dealtfel instanța de fond a mai reținut că nu este justificată admiterea cererii și raportat la dispozițiile art. 160 indice 2 alin 2 cod pr penală întrucât din studierea actelor dosarului și-a format opinia că în continuare există date că lăsarea in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, opinie formată raporta la împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, la circumstanțele personale ale inculpatului, acesta neavând un domiciliul stabil și existând riscul ca, odată pus in libertate și revenind la stâna unde locuiește, un loc izolat, să ia contact cu victimele infracțiunii și, pe fondul stării de nemulțumire create de prezentul proces, să se inițieze alte conflicte.
Reținând deci că nu este îndeplinită una din condițiile cumulative prev de art. 160 indice 2 cod pr penală cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de acest inculpat a fost considerată neîntemeiată și, pe cale de consecință, a fost respinsă de Tribunalul T., iar în baza art.192 alin.2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul A. V., recursul nefiind motivat în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al acestuia care a arătat că se impune cercetarea în stare de libertate a inculpatului întrucât acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică deoarece probele dosarului converg către ideea săvârșirii de către inculpat a infracțiuni de vătămare corporală și nu tentativă de omor, așa cum s-a reținut de organele de urmărire penală, iar pe de altă parte, inculpatul nu are antecedente penale fiind la prima abatere de la lege.
Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 385 ind.6 al. 3 Cpp, instanța constată că recursul formulat de inculpatul A. V. este nefondat, hotărârea Tribunalului T. fiind temeinică și legală.
Astfel, se constată că inculpatul A. V. este cercetat de către organele de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cp, rap. la art. 174, 175 lit. i Cp, acuzarea concretă constând în aceea că inculpatul i-ar fi aplicat părții vătămate Ani I. o lovitură de cuțit în zona spatelui, la agresionarea părții vătămate participând și o altă persoană, M. T., iar în urma acestei agresiuni viața părții vătămate a fost pusă în pericol, având o fractură cu înfundare la nivelul craniului și o plată înțepată la nivelul spatelui, faptă care s-ar fi petrecut la data de 11.11.2012.
În speța de față sunt incidente disp.art. 143 și 148 lit. f Cpp, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa de către organul de urmărire penală, acest lucru rezultând din declarația martorilor Ani M., Ani O., S. M., C. I., fapta fiind pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii, modalitatea de săvârșire a acesteia, rezultatul produs.
În prezentul moment procesual când instanța de judecată urmează să administreze probele necesare soluționării cauzei, respectiv să-l audieze pe inculpat, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 06.12.2012, în dosar nr. 1005/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul T., nu se impune punerea în libertate a inculpatului nici sub forma liberării provizorii sub control judiciar întrucât admiterea unei asemenea cereri ar periclita buna desfășurare a procesului penal, întrucât abia s-a finalizat o etapă a acestuia, respectiv faza urmăririi penale, urmând a se desfășura în continuare etapa cercetării judecătorești.
Instanța se va raporta la natura infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, respectiv tentativă de omor calificat, infracțiune considerată una dintre cele mai periculoase din cele reglementate de Codul penal, inculpatul fiind acuzat că a atentat la viața unei persoane folosind un instrument apt de a suprima viața victimei, respectiv un cuțit, lovindu-l într-o zonă vitală, spatele, iar conform raportului medico-legal viața victimei a fost pusă în pericol.
Pornind de la această ideea, se poate concluziona că o persoană acuzată de o asemenea infracțiune poate fi periculoasă pentru cei din jurul său, existând pericolul să mai comită astfel de fapte pe fondul unor neînțelegeri cu diferite persoane, astfel că în prezent se impune menținerea într-o detenție provizorie a inculpatului pentru clarificarea situației sale juridice, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
Pe de altă parte, cele invocate de către apărătorul său că ar locui într-o zonă izolată (la o stână) în apropierea localității P. Nou, că nu are antecedente penale, nu sunt suficiente motive pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Considerațiunile legate de încadrarea juridică a faptei expuse de către apărătorul inculpatului, în sensul că în speța de față ar vorba de o infracțiune de vătămare corporală și nu tentativă de omor, nu sunt apanajul instanței de recurs la soluția adoptată de prima instanță în sensul soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta fiind o chestiune de fond care va fi eventual dezbătută în fața primei instanțe, respectiv Tribunalul T..
În afară de aceste aspecte, instanța constată că mai există și un motiv tehnic pentru care nu se poate admite cererea formulată de către inculpat, întrucât nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1602 al. 2 Cpp, în sensul că nu există vocația inculpatului de a beneficia de măsura liberării provizorii sub control judiciar, limita de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului depășind limita maximă de 18 ani, întrucât, conform disp.art. 141 ind. 1 Cp, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege acea pedeapsă care se referă la infracțiunea consumată, fără ca să luăm în considerare cauzele de reducere a pedepsei, respectiv tentativă în cazul de față.
Pentru toate aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă da nefondat recursul declarat de inculpatul A. V. împotriva încheierii penale nr. 456/PI/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul T..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul A. V. împotriva încheierii penale nr. 456/PI/7.12.2012 pronunțată de Tribunalul T..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.12.2012.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Ani B. A. N. G. bugarsky
Grefier,
C. U.
Red.-G.B. 28,.12.2012
Tehnored- .C.U.- 28.12.2012
Prima inst.: jud.M. B. – Tribunalul T.
| ← Conflict de competenţă. pozitiv/negativ. Art. 43 CPP/art51... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1772/2012. Curtea... → |
|---|
