Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1772/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1772/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-12-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1772/R
Ședința publică din 20 decembrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: C. C.
JUDECĂTOR: G. B.
GREFIER: V. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de P. de pe lângă J. O. împotriva sentinței penale nr.126 din 24 iulie 2012 pronunțată de J. O. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 decembrie 2012, încheiere de ședință ce face parte integrată din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi când,
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 1265 din 24 iulie 2012 pronunțată în dosar nr._ J. O. în baza art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal a condamnat inculpatul Miuta R., fiul lui M. și Z., născut la data de 16.02.1982 în localitatea M. Noua, jud.C.-S., cetățean român, studii-8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale dar fără a fi in stare de recidiva, domiciliat în localitatea S., ., jud.C.-S., CNP_, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere si transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal – 199.380 țigarete cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
În baza art.71 alin.1 Cod penal,a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.65 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art.2961 alin.1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal a condamnat inculpatul Miuta R., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a cantitatii de 199.380 tigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit b Cod penal a condamnat inculpatul Miuta R. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit. b) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale iar in baza art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art.359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art.35 alin.1 C.p. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.11 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul I. P. H., fiul lui P. și R., născut la data de 02.02.1989 în localitatea Resita, jud.C.-S., cetățean român, studii-8 clase, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea D., nr.139, jud.C.-S., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere si transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal – 199.380 țigarete cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prevăzută de art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal si de deținere în afara antrepozitului fiscal a cantității de 199.380 țigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător prevăzută de art. 2961 alin.1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a admis acțiunea civila formulata de partea civila A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara și a obligat pe inculpatul Miuta R. la plata sumei de 87.035 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale calculate conform Codului de procedura fiscala.
In baza art. 346 al. 3 Cod procedura penala a respins acțiunea civila formulata de partea civila A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara fata de inculpatul I. P. H..
In baza art. 1181 al. 1 lit e Cod penal a dispus confiscarea speciala a cantitatii de 199.380 tigarete marca Marble.
În baza art.109 alin.5 C.p.p. a dispus restituirea către inculpatul Miuta R. a autoturismului marca Renault model Safrane inmatriculat sub nr. M-9598-OX, . VF1B_8 precum și a înscrisurilor ridicate la data de 30.08.2010 conform dovezii existente la dosar – certificat de înmatriculare cu seria_-B, certificat inspectii tehnice periodice nr. S_90b, carte verde ._ și “confirmation de seguro emisa de sociedad de seguros castelana 33._ Madrid”, cu obligația păstrării lor până la soluționarea definitivă a dosarului.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală,a obligat inculpatul Miuta R. la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul I. P. H. in cuantum de 1200 lei au rămas in sarcina statului.
S-a dispus avansarea sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați C.-S. pentru apărătorul din oficiu av.C. I. C..
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a constatat:
P. Rechizitoriul din data de 18.11.2011 al Parchetului de pe lângă J. Oravita, din Dosar nr.874/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Miuta R., pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006, evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2961 al. 1 lit. 1 din Legea 571/2003 si conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul Penal si I. Pedrag H. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006 și evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2961 alin.1, lit. 1 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul Penal. De asemenea s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aspectele de participare la activitatea infractionala a altor persoane precum si de introducere a tigaretelor prin alte locuri decat cele prevazute pentru control vamal si efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 si 3 din Legea 86/2006 și evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2961 alin.1, lit. i din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul Penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravita la data de 28.11.2011 sub nr._ .
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență că in data de 30.08.2010 inculpatii Miuta R. si I. Pedrag H. au detinut in afara antredepozitului fiscal si au transportat cantitatea de 199.380 tigarete marca Marble, nemarcate, provenite din contrabanda si destinate plasarii pe piata neagra. In noaptea de 29/30.08.2010 politia de frontiera a supravegheat un autoturism marca Renault Safrane inmatriculat sub nr. M9598OX si a constatat ca autoturismul a fost introdus de mai multe persoane pe ascuns, fara pornirea motorului si a farurilor, prin impingere, in curtea unui imobil din localitatea de frontiera Zlatita iar portile curtii au fost inchise. Ulterior portierele autoturismului au fost pe rand deschise si inchise iar in interior a patruns o persoana care a actionat din greseala claxonul. In dimineata zilei de 30.08.2010, dupa ce o persoana verifica prezenta politistilor pe . imobilului si se indreapta spre iesirea din localitate catre Lescovita. In jurul orelor 7,50 autoturismul a fost oprit la un filtru al politiei organizat la iesirea din localitatea Zlatita si blocat din spate de un alt echipaj de politie. Cu prilejul controlului a fost gasita cantitatea de tigarete antementionata, incarcata in porbagaj, in habitaclu in locul banchetei din spate si sub presul pasagerului dreapta fata. Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridica la suma de 87.166 lei, suma cu care ANVM s-a constituit ca parte civila. Ambii inculpati au antecedente penale si nu recunosc savarsirea faptelor retinute in sarcina lor.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost depuse următoarele mijloace de probă: referat de terminare a urmaririi penale, Ordonanta data de P. de pe langa Judecatoria Oravita in 07.09.2010 privind punerea in miscare a actiunii penale impotriva inculpatilor, Ordonanta data de P. de pe langa Judecatoria Oravita in 05.10.2010, Ordonanta data de P. de pe langa Judecatoria Oravita in 07.09.2010 pentru luarea masurii interdictiei de a parasi tara impotriva inculpatilor, referat cu propunere motivata de luare a masurii preventive a obligarii de a nu parasii tara, Rezolutia data de P. de pe langa Judecatoria Oravita in 03.09.2010 – privind confirmarea inceperii urmaririi penale impotriva inculpatilor, rezolutie incepere urmarire penala, referat propunere incepere urmarire penala, proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de constatare nr._/P/2010, plansa fotografica, proces-verbal de aducere la cunostinta a invinuirii si a dreptului de aparare pentru Miuta R., declaratii de inculpat Miuta R., cazier judiciar Miuta R., proces-verbal de aducere la cunostinta a invinuirii si a dreptului de aparare pentru I. Pedrag H., declaratii de inculpat I. Pedrag H., cazier judiciar I. Pedrag H., cazier judiciar I. Pedrag H., declaratii martori B. I. D., C. D. F., L. A., C. C., Burmaz D., calcul prejudiciu, constituire parte civila pentru A. N. a Vamilor – Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara, adresele OCPI C.-S. cu nr._/13.10.2010 si_/13.10.2010, adresa comunei S. nr. 2566/26.10.2010, proces verbal de inventariere si sigilare a autoturismului Renault Safrane înmatriculat sub nr. M9598OX, dovada primire_/P/30.08.2010, proces-verbal de ridicare_/P/30.08.2010, proces-verbal de verificare in baza de date intrare-ieșire romani din 06.09.2010, procese-verbale de verificare in baza de date DEPABD – evidenta auto din 01.09.2010, proces-verbal de verificare din 04.09.2010, certificat inspecție tehnica, confirmation de seguro, carte verde, adresa IGPF – Punct Contact Oradea din data de 30.08.2010, verificare evidenta auto pentru CNP_, fisa infracțiunii, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penala.
Audiați in fata instanței, inculpații Miuta R. si I. Pedrag H. nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute in sarcina lor prin actul de sesizare al instanței.
Au fost depuse la dosar înaintea începerii cercetării judecătorești: cerere de constituire ca parte civila A. N. a Vamilor – Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara si dovada calcul si in timpul cercetării judecătorești practica judiciara, caziere judiciare pentru cei doi inculpati si au fost consemnate declarațiile martorilor C. C., B. I. D., C. D. F., L. A., P. Z. si I. N..
Au fost de asemenea depuse concluzii scrise pentru inculpatul I. Pedrag H..
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
In timpul nopții de 29/30.08.2010 polițiștii de frontiera din cadrul SPF S. au observat autoturismul marca Renault model Safrane înmatriculat sub nr. M-9598-OX parcat in fata barului din localitatea Zlatita. Întrucât localitatea este situata aproape de frontiera cu Serbia . pentru trafic de țigarete iar autoturismul a fost pentru prima data observat in Zlatita polițiștii de frontiera au luat hotărârea de a-l supraveghea. Ca urmare, in jurul orei 0,00 au observat ca autoturismul in cauza a plecat din fața barului si s-a oprit in fața unui imobil din localitate. Din declarațiile polițiștilor si din probele administrate in cauza nu rezulta identitatea șoferului si daca in autoturism erau si pasageri. In jurul orelor 02,30 autoturismul a fost împins in curtea imobilului de 2-3 persoane fără pornirea motorului si fără a fii aprinse farurile. Datorita întunericului polițiștii de frontiera nu au putut observa si identifica cele 2-3 persoane. Ulterior porțile curții au închise iar polițiștii de frontiera aflați in monitorizare au auzit ușile autoturismului deschizându-se si închizându-se in mod repetat iar la un moment dat si sunetul unui claxon.
In jurul orelor 5,00 o persoana neidentificata a ieșit din curte si a supravegheat drumul din localitate după care a reintrat in imobil.
In jurul orelor 5,30-06,00, întrucât se lumina de ziua, pentru a nu fi observați polițiștii de frontiera s-au retras din zona, au lăsat imobilul nesupravegheat si au organizat un filtru la ieșirea din localitate spre Naidas.
In jurul orelor 08,00 polițiștii de frontiera au observat autoturismul in cauza – pe care l-au recunoscut după marca, model si culoare – ieșind din localitatea Zlatita si îndreptându-se spre localitatea Lescovita. Întrucât prin geamurile din spate al autoturismului se putea observa o incărcătură acoperita cu o pătura, din dispoziția sefului de tura, polițiștii de frontiera au oprit autoturismul iar in urma unei cercetări sumare s-a constatat faptul ca este încărcat cu țigarete. Șoferul si pasagerul de pe scaunul din fata dreapta au fost conduși la sediul politiei de frontiera unde au fost identificați ca fiind Miuta R. – șoferul si respectiv I. Pedrag H. – pasagerul. De asemenea s-a stabilit faptul ca șoferul nu poseda permis de conducere.
In urma controlului detaliat al autoturismului s-a stabilit ca acesta transporta cantitatea de 9969 pachete țigarete netimbrate marca Marble ce erau încărcate in portbagaj si in autoturism – in locul banchetei din spate ce fusese anterior demontata - si sub covorașul din fata scaunului din dreapta fata.
Partea vatamata A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timișoara s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 87.035 lei.
Audiat in fata instanței, inculpatul Miuta R. si-a menținut poziția din timpul urmăririi penale nerecunoscând săvârșirea faptelor reținute in sarcina sa prin actul de sesizare. Din declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului penal rezulta ca in cursul zilei de 29.08.2010 a fost in barul din localitatea Zlatita si a consumat băuturi alcoolice. In bar l-a observat si pe inculpatul I. Pedrag H. dar nu a discutat cu acesta si nu este ruda cu el. In bar a fost abordat de o persoana necunoscuta care, motivând ca nu mai are carburant in autoturism, i-a oferit 50 lei si i-a solicitat sa ii conducă autoturismul marca Renault de culoare neagra pana la podul din localitatea Naidas, fără a-i preda actele mașinii. In dimineața următoare a observat autoturismul respectiv in fata căminului, cu cheile in contact, l-a alimentat cu 2 litri de carburant si fara a verifica daca in autoturism sunt depozitate bunuri l-a condus înspre localitatea Naidas. In interiorul localității Zlatita l-a văzut pe I. Pedrag H. mergând pe jos si la semnul acestuia a oprit autoturismul si i-a permis sa urce pe locul din dreapta fata. Acesta i-a comunicat ca dorește sa meargă in Resita si i-a solicitat sa il lase in localitatea Naidas de unde va lua un autobus spre Resita. Dupa moara Sevat a fost oprit de politia de frontiera si încătușat împreuna cu I. Pedrag H. iar ulterior au fost conduși la sediul politiei de frontiera. Aici politia de frontiera i-a prezentat iar el a vazut pentru prima oara faptul ca mașina este încărcata cu țigarete marca Marble. Nu cunoștea proveniența țigaretelor, nu a observat anterior ca acestea erau in mașina si nu știe ca transportul de țigarete constituie infracțiune.
Audiat in fata instanței, inculpatul I. Pedrag H. si-a menținut poziția din timpul urmăririi penale nerecunoscând savarsirea faptelor reținute in sarcina sa prin actul de sesizare. Din declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului penal rezulta ca inainte de data de 30.08.2012, locuia de câteva săptămâni in localitatea Zlatita la bunicii săi. Pe inculpatul Miuta R. il cunoștea din localitatea Zlatita iar in seara de 29.08.2012 l-a întâlnit la barul din localitate dar nu a discutat cu el. In aceeași seara părinții sai i-au solicitat sa meargă in localitatea Resita si prin urmare in dimineața zilei de 30.08.2010 a ieșit la ocazie sperând sa găsească un autoturism cu ajutorul căruia sa ajungă in Resita. In jurul orei 08 a văzut un autoturism marca Renault de culoare închisa circulând pe . Zlatita si i-a făcut semn șoferului sa oprească. Întrucât șoferul – pe care l-a recunoscut ca fiind Miuta R. poreclit C. - a oprit autoturismul, a urcat pe locul din dreapta fata. Dupa 1-2 km autoturismul a fost oprit de politia de frontiera care au constatat ca in spatele autoturismului se afla o cantitate mare de țigarete marca Marble netimbrate. Ulterior a aflat ca țigarete se aflau si in portbagaj si sub covorașul si fata scaunului pe care călătorise el. Nu stie nimic in legătura cu țigaretele si nu le-a observat in timpul calatorii cu autoturismul.
Art.69 Cod procedură penală prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
În cauză, declarațiile inculpatului Miuta R. prin care acesta nu recunoaște săvârșirea faptelor comise sunt infirmate de probele administrate in cauza, probe ce se coroborează intre ele. Astfel susținerile inculpatului conform carora o persoana necunoscuta i-a solicitat sa-i conducă o mașina pana in localitatea Naidas iar el a luat autoturismul in dimineața zilei urmatoare din fata căminului din localitatea Naidas sunt infirmate de polițiștii de frontiera ce asigurau supravegherea autoturismului. Din declarațiile acestora a rezultat faptul ca autoturismul utilizat pentru contrabanda a fost mutat din fata barului din localitatea Zlatita in fata iar ulterior in curtea unei locuințe particulare unde a fost încărcat cu tigarete de contrabanda. Din declaratiile polițiștilor de frontiera care au oprit autoturismul si din plansa foto rezulta faptul ca era imposibil ca șoferul sa nu observe faptul ca autoturismul era încărcat aproape la capacitate cu o cantitate foarte mare de tigarete. Autoturismul fiind condus de inculpat, acestea deținea in afara antredepozitului fiscal si transporta cantitatea de țigarete depozitata in acesta. Întrucât in Romania nu se comercializează in mod legal pachete netimbrate cu țigarete, este evident ca țigaretele din autoturism provin din contrabanda si întrucât o asemenea cantitate de țigarete nu poate fii destinata uzului personal este evident ca sunt destinate contrabandei. Din verificările efectuate in baza de date DEPABD rezulta faptul ca inculpatul nu poseda permis de conducere la data la care a fost oprit de politia de frontiera – aspect ce este recunoscut si de inculpat.
Declarațiile inculpatului I. Pedrag H. conform cărora in dimineața zilei de 30.08.2010 a ieșit la ocazie sperând sa găsească un autoturism cu ajutorul căruia sa ajungă in Resita si a fost luat de autoturismul condus de inculpatul Miuta R. se coroborează cu declarațiile inculpatului Miuta R.. Din declarațiile ambilor inculpați rezulta faptul ca inculpatul I. Pedrag H. a urcat in autoturismul condus de inculpatul Miuta R. pe raza localității Zlatita. Întrucât politia de frontiera s-a retras din supraveghere in jurul orelor 5,30-06,00 iar autoturismul condus de inculpat a fost oprit in jurul orei 08,00 agenții politiei nu au putut preciza daca la ieșirea din curtea imobilului, in autoturism se afla doar soferul sau si un pasager. Implicit declarațiile polițiștilor de frontiera nu au putut confirma sau infirma susținerile inculpaților. Datorita întunericului, polițiștii de frontiera nu au putut stabilii identitatea persoanei care a mutat autoturismul din fata barului in fata imobilului proprietate privata, a persoanelor de au împins autoturismul in curtea imobilului sau a persoanei ce in timpul nopții a ieșit in fata imobilului in cercetare. Procesele verbale din care rezulta faptul ca cei doi inculpați au locuit o perioada de timp in același imobil si respectiv ca au trecut împreuna in mod repetat cu mașini diferite frontiera de stat cu Serbia confirma faptul ca cei doi inculpați se cunosc si poate reprezenta un indiciu in sensul ca intre ei exista relații de afaceri fara insa a putea înlătura prezumția de nevinovăție.
Starea de fapt a fost reținuta de instanța pe baza mijloacelor de proba administrate in cauza: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de constatare nr._/P/2010, planșa fotografica, proces-verbal de aducere la cunostinta a invinuirii si a dreptului de aparare pentru Miuta R., declarații de inculpat Miuta R., cazier judiciar Miuta R., proces-verbal de aducere la cunoștința a învinuirii si a dreptului de apărare pentru I. Pedrag H., declarații de inculpat I. Pedrag H., cazier judiciar I. Pedrag H., cazier judiciar I. Pedrag H., declaratii martori B. I. D., C. D. F., L. A., C. C., Burmaz D., calcul prejudiciu, constituire parte civila pentru A. N. a Vamilor – Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara, adresele OCPI C.-S. cu nr._/13.10.2010 si_/13.10.2010, adresa comunei S. nr. 2566/26.10.2010, proces verbal de inventariere si sigilare a autoturismului Renault Safrane inmatriculat sub nr. M9598OX, dovada primire_/P/30.08.2010, proces-verbal de ridicare_/P/30.08.2010, proces-verbal de verificare in baza de date intrare-iesire romani din 06.09.2010, procese-verbale de verificare in baza de date DEPABD – evidenta auto din 01.09.2010, proces-verbal de verificare din 04.09.2010, certificat inspecție tehnica, confirmation de seguro, carte verde, adresa IGPF – Punct Contact Oradea din data de 30.08.2010, verificare evidenta auto pentru CNP_ si respectiv cerere de constituire ca parte civila A. N. a Vamilor – Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara si dovada calcul, caziere judiciare pentru cei doi inculpați si declarațiile martorilor C. C., B. I. D., C. D. F., L. A., P. Z. si I. N.
În drept
I. Fapta inculpatului Miuta R. care în data de 30.08.2010, a deținut, și transportat cantitatea de 199.380 tigarete care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere si transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prevăzută și pedepsită de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin deținerea, transportul țigaretelor – aspect ce rezulta din faptul ca inculpatul a deținut autoturismul si bunurile mobile încărcate in acesta si a condus autoturismul. Urmarea imediată a faptei consta in prejudiciul adus statului roman iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor sale, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că țigaretele provin din contrabanda – întrucât nu erau corespunzător marcate si erau depozitate in portbagaj, in locul banchetei din spate acoperite cu o pătura si sub covorașul din fata scaunului dreapta fata acoperite de respectivul covoraș pentru a diminua posibilitatea de a fii văzute – si sunt destinate contrabandei – fiind evident ca o asemenea cantitate de țigarete nu poate fii destinata consumului propriu.
Fapta inculpatului Miuta R. care în data de 30.08.2010 a deținut in afara antredepozitului fiscal cantitatea de 199.380 țigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete, prevăzuta și pedepsita de art. 2961 al. 1 lit. L din Legea 571/2003 cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin deținerea in afara antredepozitului fiscal a țigaretelor. Urmarea imediată a faptei consta in prejudiciul cauzat statului roman iar legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatele produse este dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra bugetului de stat, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui
Fapta inculpatului Miuta R. care în data de 30.08.2010 a condus autoturismul marca Renault, model Safrane cu nr.de înmatriculare – M 9598 OX pe drumul public, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin conducerea autoturismului pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul, cunoscand faptul ca nu poseda permis de conducere a luat hotararea de a conduce autoturismul pe drumurile publice.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta are antecedente penale fara a fi in stare de recidiva.
Reținând vinovăția inculpatului, instanțaa dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art.270 alin.3 din Legea 86/2006, art. 2961 al. 1 lit. L din Legea 571/2003 si respectiv art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată, toate cu aplicarea prevederilor 33 lit b Cod penal.
La individualizarea pedepsei și proporționalizarea acesteia, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis faptele, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că faptele inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că a săvârșit mai multe infracțiuni cu intentie, in concurs, provocand un prejudiciu insemnat bugetului de stat si punand in pericol siguranta participantilor la trafic.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Acesta este născut la data de 16.02.1982, este în vârstă de 30 de ani, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă și cunoscut cu antecedente penale fara a fi in stare de recidiva.
De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a încercat sa ascundă aflarea adevărului, nerecunoscând savarsirea faptelor.
In aceste condiții, având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, instanța ii va aplica următoarele pedepse:
Pentru savarsirea infracțiunii de deținere și transport a cantității de 199.380 țigarete care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prevăzuta de art.270 alin.3 Legea 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal instanța l-a condamnat pe inculpatul Miuta R., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Instanța a interzis inculpatului in baza art.71 alin.1 Cod penal, drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. De asemenea in baza art.65 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
Pentru savarsirea infracțiunii de deținere in afara antredepozitului fiscal si comercializare a cantității de 199.380 țigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător prevăzuta de art 2961 al. 1 lit. L din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal a condamnat pe inculpatul Miuta R., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. De asemenea instanța a interzis inculpatului in baza art.71 alin.1 Cod penal, drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 86 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal a condamnat pe inculpatul Miuta R., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. De asemenea instanța a interzis inculpatului in baza art.71 alin.1 Cod penal, drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit. b) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, instanța a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
Instanța a apreciat că, față de prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată, față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, „deținuții continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricție la alte drepturi trebuie să fie justificată”. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităților care urmăresc distrugerea drepturilor și libertăților enunțate de Convenție, o situație în care instituirea unor restricții în privința drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democrației. Instanța apreciază că prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.
Instanța a apreciat că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.
De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.
Pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a fost aplicata în temeiul art.65 alin.2 Cod penal intrucat pedeapsa aplicata pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și transport a cantității de 199.380 țigarete care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prevăzuta de art.270 alin.3 Legea 86/2006 va fii de 2 ani inchisoare iar art. 270 alin. 3 raportat la art. 273 al. 1 din Legea 86/2006, prevede pentru infracțiunea antementionata pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. In ceea ce priveste drepturile interzise, argumentele prezentate anterior pentru pedeapsa accesorie sunt valabile si pentru pedeapsa complementara. P. urmare, in baza art.35 alin.1 Cod penal instanța a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza II și b C.p. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a considerat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art.81 Cod penal. În consecință, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 2 ani închisoare, încadrându-se în dispozițiile art.81 alin.2 Cod penal iar din fișa de cazier existentă la dosar rezultă că inculpatul are antecedente penale fără a fi in stare de recidiva.
În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art.52 Cod penal, instanța a considerat că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanța apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale ale inculpatului, or, rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție.
Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.
În același timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei și că instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, în baza art.71 alin.5 Cod penal, instanța a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Pe cale de consecință, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune pe parcursul termenului de încercare și nici nu se va pronunța revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.86 Cod penal.
II. In ceea ce privește inculpatul I. Pedrag H., din probele administrate in cauza nu rezulta faptul ca acesta ar fii contribuit la dobândirea țigaretelor. Inculpatul nu era deținătorul autoturismului cu care acestea erau transportate, era pasager si nu șofer iar in cauza nu s-a făcut proba unei înțelegeri anterioare cu șoferul in scopul de a deține si transporta in comun țigarete. Martorii audiați in cauza nu au contrazis susținerile celor doi inculpați din dosar conform cărora inculpatul I. Pedrag H. a fost luat la ocazie in interiorul localității Zlatita de inculpatul Miuta R.. Față de toate considerente, instanța a constatat că există un dubiu real și serios cu privire la implicarea inculpatului în săvârșirea faptelor, dubiu ce profită acestuia și din nici o probă administrată în cauză nu rezultă in mod cert vinovăția sa. Ca urmare, constatând că a avut loc deținerea si transportul cantității de țigarete nemarcate corespunzător, provenite din contrabanda si destinate contrabandei pe teritoriul Romaniei dar ca nu au fost administrate probe care sa demonstreze participarea inculpatului la savarsirea acestei fapte, în baza art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedura penala raporta la art. 10 lit c Cod procedura penala, instanța va achita inculpatul I. Pedrag H. pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere si transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal – 199.380 țigarete cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prevăzută de art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal si de deținere în afara antrepozitului fiscal a cantității de 199.380 țigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător prevăzută de art. 2961 alin.1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit b Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, pentru argumentele anterior arătate, instanța a retinut ca partea vatamata A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara s-a constituit ca parte civila cu suma de 87.035 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale calculate conform Codului de procedura fiscala.
Legea civilă, mai exact, art.998-999 cod civil prevede că răspunderea civilă delictuală este incidentă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către partea vătămată si existența unei fapte ilicite. In speță, întrucât doar inculpatul Miuta R. urmeaza a fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor reținute in sarcina sa, vinovăția acestuia si legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu fiind dovedite, doar acest inculpat va răspunde civil.
Pe cale de consecință, în baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, instanța a admis acțiunea civila formulata de partea civila A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara și a obligat inculpatul Miuta R. la plata sumei de 87.035 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat, la care se adaugă dobânzile și penalitățile legale calculate conform Codului de procedura fiscala.
In baza art. 346 al. 3 Cod procedura penala a respins acțiunea civila formulata de partea civila A. N. a Vamilor prin Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Timisoara fata de inculpatul I. P. H..
In baza art. 1181 al. 1 lit e Cod penal a dispus confiscarea speciala a cantității de 199.380 țigarete marca Marble.
În baza art.109 alin.5 Cod procedura penala instanța a dispus restituirea către inculpatul Miuta R. a autoturismului marca Renault model Safrane înmatriculat sub nr. M-9598-OX, . VF1B_8 precum și a înscrisurilor ridicate la data de 30.08.2010 conform dovezii existente la dosar – certificat de înmatriculare cu seria_-B, certificat inspecții tehnice periodice nr. S_90b, carte verde ._ și “confirmation de seguro emisa de sociedad de seguros castelana 33._ Madrid”, cu obligația păstrării lor până la soluționarea definitivă a dosarului. Restituirea autoturismului si a înscrisurilor va fi dispusa in favoarea inculpatului întrucât proprietarul autoturismului nu a solicitat restituirea sa si a documentelor aferente, autoturismul nu figurează ca fiind furat iar din dovezile de la dosarul cauzei rezulta ca autoturismul si documentele au fost preluate de la acest inculpat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul Miuta R. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul I. P. H. in cuantum de 1200 lei au rămas în sarcina statului.
A dispus avansarea sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați C.-S. pentru apărătorul din oficiu av.C. I. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, P. de pe lângă J. O..
Recursul îl vizează numai pe inculpatul I. P. H., iar procurorul solicită condamnarea acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și obligarea sa, în solidar cu inculpatul M. R., la despăgubiri către partea civilă.
Recursul este fondat.
În data de 30.08.2010, ora 0800 – 0810, polițiști din cadrul IJPF C. S. – SPF S. au oprit pentru control, pe DJ 571 C pe direcția bornei 128 (în raza localității Zlatița) autoturismul marca Renault Safrane de culoare albastră cu nr. de înmatriculare M 9598 0X. Autoturismul era condus de inculpatul M. R., iar lângă acesta (în partea dreaptă față) se afla inculpatul I. P. H.. În autoturism a fost găsită cantitatea de 9969 pachete de țigări (conținând 199.380 țigarete) marca Marble roșu, fără timbru și documente de proveniență.
Această situație de fapt (necontestată de inculpați) rezultă din coroborarea elementelor de fapt menționate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.24-25 up) și planșele fotografice (f.27-35 up).
Inculpatul I. P. H. invocă în apărarea sa faptul că a fost doar un simplu pasager în autoturism, fiind luat la ocazie de numitul C., pe care îl cunoaște din vedere, din . a văzut nimic suspect în autoturismul în care a urcat.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu știa ce se transportă cu autoturismul și că el este doar un simplu pasager luat la ocazie, nu este verosimilă (plauzibilă) și este contrazisă de starea de fapt.
Planșele fotografice (f.28-30 up) evidențiază cu claritate împrejurarea că autoturismul era încărcat până la refuz cu cartușe de țigări, acestea fiind plasate în portbagaj, pe bancheta din spate și sub preșul pasagerului din față (în acel loc fiind plasate cel puțin 20 de cartușe cu țigări – f.29 up). P. urmare, pentru orice persoană care se afla în afara vehiculului și, cu atât mai mult, pentru o persoană care s-ar fi urcat în vehicul, era evident că acesta transporta țigări. Pe de altă parte, este neverosimil ca o persoană care transportă o astfel de cantitate de țigarete în condiții de conspirativitate (pe timpul nopții, cu o mașină cu număr de înmatriculare străin) să fie preocupată să ia la ocazie pe un străin sau pe o persoană cunoscută din vedere, astfel cum susține inculpatul (deși în realitate acesta este văr cu coinculpatul M. R.).
Din piesele dosarului rezultă că transportul a fost organizat în condiții de clandestinitate, de conspirativitate (pe ascuns), astfel încât să fie cât mai greu de surprins de organele de poliție, iar inculpații au încercat să fugă în momentul în care au fost opriți la filtrul organizat de poliție. Astfel, polițiștii audiați în dosar (B. I. D., C. D. F. și L. A.) declară că autoturismul în cauză a fost monitorizat din seara zilei de 29.08.2010, fiind suspect, observându-se că vehiculul a fost introdus în jurul orei 0230 în curtea unei case din localitatea Zlatița, fiind împins în curtea casei. Polițiștii au părăsit perimetrul de observație din apropierea casei în jurul orei 0530-0600 întrucât afară se lumina de ziuă și exista riscul să fie văzuți de cei din curtea casei. În jurul orei 0800 autoturismul a fost observat de polițiști la ieșirea din satul Zlatița, iar în momentul în care mașina s-a apropiat de aceștia au putut vedea că era încărcată, fiind acoperită cu o pătură. În momentul în care mașina a fost oprită de poliție (filtru fiind organizat pe baza informațiilor obținute în urma monitorizării, și nu întâmplător), polițiștii care se aflau într-un autoturism aflat chiar în spatele mașinii inculpaților au observat că s-au aprins luminile care semnalizau manevra de mers înapoi, moment în care polițiștii au blocat drumul pentru ca inculpații să nu poată scăpa.
În raport de aceste date, Curtea apreciază că inculpatul I. P. H. știa ce anume se transportă cu autoturismul respectiv, fiind participant activ la deținerea și transportul țigărilor.
În raport de situația de fapt expusă în rechizitoriu și confirmată de analiza coroborată a mijloacelor de probă, Curtea urmează să pronunțe condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
La individualizarea pedepselor ce urmează să fie stabilite, a pedepsei rezultante și a modalității de executare instanța de recurs va avea în vedere și împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunile din prezentul dosar în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.300/10.12.2009 pronunțată de J. Reșița (definitivă la data de 23.12.2009 prin neapelare – conform fișei de cazier judiciar aflată la fila 53 verso d.u.p.)
Pentru aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cpp va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. O. împotriva sentinței penale nr.126/24.07.2012 pronunțată de J. O. în dosarul nr._ .
Va casa parțial sentința atacată, numai în privința inculpatului I. P. H..
Rejudecând, în baza art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, îl va condamna pe inculpatul I. P. H., la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.270 alin.3 raportat la art.270 alin.1 din Legea 86/2006 și art.65 alin.2 Cod penal îi va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, îl va condamna pe inculpatul I. P. H. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art.33 lit.b) Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal va contopi pedepsele principale stabilite și îi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.35 alin.1 Cod penal îi va aplica alături de pedeapsa principală de doi ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.71 alin.2 Cod penal îi va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art.83 alin.1 Cod penal va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.300/10.12.2009 pronunțată de J. Reșița (definitivă la data de 23.12.2009 prin neapelare) și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul I. P. H. urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3(trei) ani închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998,1003 din Vechiul Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de partea civila A. Națională a V. prin Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara și îl va obliga pe inculpatul I. P. H., în solidar cu inculpatul M. R., să plătească părții civile suma de 87.035 lei reprezentând taxe vamale (5.395 lei), accize (_ lei), tva (_ lei), precum și accesoriile (dobânzi și penalități de întârziere) aferente debitelor principale calculate de la data de 30.08.2010 și până la achitarea integrală a debitelor principale.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală îl va obliga pe inculpatul I. P. H. să plătească statului suma de 1200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prima instanță.
Va menține în rest sentința atacată.
În baza art.192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Va dispune plata sumei de 300 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cpp admite recursul declarat de P. de pe lângă J. O. împotriva sentinței penale nr.126/24.07.2012 pronunțată de J. O. în dosarul nr._ .
Casează parțial sentința atacată, numai în privința inculpatului I. P. H..
Rejudecând, în baza art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul I. P. H., fiul lui P. și R., născut la data de 02.02.1989 în municipiul Reșița, județul C.-S., cetățean român, studii-8 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, recidivist, domiciliat în municipiul Reșița, localitatea D., nr.139, jud.C.-S., CNP_, posesor al cărții de identitate . nr._ eliberată de poliția municipiului Reșița, la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În baza art.270 alin.3 raportat la art.270 alin.1 din Legea 86/2006 și art.65 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.33 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul I. P. H. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art.33 lit.b) Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal contopește pedepsele principale stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.35 alin.1 Cod penal aplică alături de pedeapsa principală de doi ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În baza art.83 alin.1 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.300/10.12.2009 pronunțată de J. Reșița (definitivă la data de 23.12.2009 prin neapelare) și dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul I. P. H. urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3(trei) ani închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998,1003 din Vechiul Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civila A. Națională a V. prin Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara și îl obligă pe inculpatul I. P. H., în solidar cu inculpatul M. R., să plătească părții civile suma de 87.035 lei reprezentând taxe vamale (5.395 lei), accize (_ lei), tva (_ lei), precum și accesoriile (dobânzi și penalități de întârziere) aferente debitelor principale calculate de la data de 30.08.2010 și până la achitarea integrală a debitelor principale.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală îl obligă pe inculpatul I. P. H. să plătească statului suma de 1200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prima instanță.
Menține în rest sentința atacată.
În baza art.192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 300 lei din fondurile MJ în contul Baroului T., reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.12.2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
F. IONESUCONSTANTIN C. G. B.
GREFIER,
V. R.
RED. F.I./26.decembrie 2012
TEHNORED. V.R./04.01.2013/2 EX.
Prima instanță J. O./ jud.C. O. R.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 246/2012. Curtea de... → |
|---|








