Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1119/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1119/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-09-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1119/R
Ședința publică din 26 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR: G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de declarat de condamnatul O. Ș. L. împotriva sentinței penale nr. 273/6.08.2013 a Tribunalului A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul recurent O. Ș. L., în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu T. B..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, condamnatul recurent depune la dosar un memoriu.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului recurent, solicită admiterea recursului și în rejudecare, admiterea contestației la executare.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței penale atacate, arătând că cel condamnat a solicitat aplicarea disp.art. 3201 Cpp, însă instanța a constatat că dispozițiile acelui articol nu pot fi aplicate celui condamnat.
Condamnatul recurent O. Ș. L., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului în temeiul art. 461 lit. d Cpp, apreciind că pot fi aplicabile disp.art. 3201 Cpp.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 22 iulie 2013 condamnatul O. Ș. L. a formulat contestație contra executării sentinței penale nr. 114 din 1 martie 2010 a Tribunalului T., solicitând reducerea pedepsei aplicate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, apreciind că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală cu referire la dispozițiile art. 458 Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr. 273 din 06.08.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost respinsă contestația contra executării sentinței penale nr. 114 din 1 martie 2010 a Tribunalului T. definitivă prin decizia penală nr. 82/A din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3894 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și justiție, formulată de condamnatul O. Ș. L. și a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul A. a reținut că prin sentința penală nr. 114 din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul T. definitivă prin decizia penală nr. 82/A din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3894 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat condamnatului O. Ș. L. pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. În executarea acestei pedepse s-a emis mandatul de executare nr. 166 din 8 noiembrie 2010 a Tribunalului T., în prezent acesta fiind încarcerat în Penitenciarul A..
S-a reținut că prin Legea nr. 202/2010 s-a introdus art. 320/1 Cod procedură penală care prevede „...Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza actelor administrate în faza de urmărire penală...”, constatându-se că aceste dispoziții se referă doar la situația descrisă și ca moment se situează până la începerea cercetării judecătorești, dispozițiile enunțate intrând în vigoare la 25 noiembrie 2010.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 14 și 15 Cod procedură penală privind aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, nu sunt incidente în cauză, constatându-se că, corelativ dispozițiilor de mai sus, art. 458 Cod procedură penală prevede că în cazul în care „... după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 Cod penal”.
În speță, prima instanță a reținut că, condamnatul O. Ș. L. a fost condamnat definitiv la 3 noiembrie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, astfel că s-a apreciat nu este incident în cauză nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, contestația la executare, fiind respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe penală a declarat recurs condamnatul O. Ș. L., recursul nefiind motivat în scris, ci doar oral, în ziua judecății, de către apărătorul din oficiu al acestuia, arătând că solicită aplicarea disp.art. 320 ind.1 Cpp.
Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 3856 al. 3 Cpp, instanța constată că recursul formulat de către condamnatul O. Ș. L. este nefondat, hotărârea Tribunalului A. fiind temeinică și legală.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul O. Ș. L. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, fiind încarcerat în Penitenciarul A., iar în speța de față, se poate constata că nu sunt incidente disp.art. 14 și 15 din Codul de procedură penală, privind aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile.
Se poate observa că petentul O. Ș. L. a fost condamnat definitiv la data de 03.11.2010, fiind pronunțată în recurs decizia penală nr. 3894/03.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 302/2010, nefiind aplicabile dispozițiile art. 320 ind. 1 Cpp, fiind exclusă incidența art. 14, 15 Cp, neexistând nici una din situațiile expres prevăzute de art. 461 Cpp, astfel că instanța de fond, în mod judicios a apreciat că este inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul O. Ș. L..
Nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la schimbarea soluției adoptate de către instanța de fond, astfel că instanța va aprecia că sentința penală recurată ca fiind temeinică și legală și în consecință, recursul declarat de condamnat urmează a fi respins.
Văzând și disp.art. 192 al. 2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnatul O. Ș. L. împotriva sentinței penale nr. 273/6.08.2013 a Tribunalului A..
În baza art. 192 al. 2 Cpp obligă contestatorul al 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, către Baroul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N. G. B.
Grefier,
C. U.
Red.G.B.-10.10.2013
Tehnored.CU-10.10.2013
Prima inst. jud.C. B. M. – Tribunalul A.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1130/2013. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1174/2013.... → |
|---|
