Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 33/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:047._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ nr. 33/CO
Ședința publică din data de 19 februarie 2016
Completul compus din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației formulate de condamnatul contestator U. C. împotriva sentinței penale nr. 445 din data de 15.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 17.02.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie, instanța stabilind termen pentru deliberare și pronunțare la data de 19.02.2016, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 445 din data de 15.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de persoana condamnată U. C. împotriva executării pedepsei 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 496 din 20.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 251/A/30.12.2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3105/05.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, a fost obligată persoana condamnată la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 27.11.2015 a fost înregistrată la Tribunalul A. contestația formulată de persoana condamnată U. C., deținut în P. de Maximă Siguranță A., împotriva executării pedepsei 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 496 din 20.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 251/A/30.12.2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3105/05.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în motivarea cererii, în esență, arătând că este nemulțumit de faptul că i s-au aplicat necorespunzător disp. art. 19 din Legea 682/2002, în sensul reducerii pedepsei conform principiului proporționalității. Nu a fost corectă stabilirea pedepsei la 10 ani închisoare, instanța de recurs, ținând cont de pedeapsa minimă aplicată inițial, trebuia să aplice o nouă pedeapsă minimă care să păstreze proporția deja stabilită, în noile limite de încadrare. Prin faptul că i s-au aplicat necorespunzător disp. art. 19 din Legea 682/2002 s-a produs o încălcare a art. 6 și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului datorită jurisprudenței contradictorii ce aduce atingere principiului securității juridice și care a creat în cazul său o discriminare față de alte persoane aflate într-o situație similară.
În drept, a arătat că își întemeiază contestația la executare pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că persoana condamnată U. C., deținută în P. de Maximă Siguranță A. se află în executarea pedepsei 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 496 din 20.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 251/A/30.12.2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3105/05.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând contestația la executare formulată de către condamnat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 598 Cod procedură penală, care reglementează cazurile de contestație la executare, prima instanță a apreciat că cererea condamnatului este neîntemeiată.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Analizând contestația formulată de către persoana condamnată, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele existente la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că petentul se află în executarea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 496 din 20.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 251/A/30.12.2013 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3105/05.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pedeapsa maximă de 10 ani închisoare a fost aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal 1969 și art. 19 din Legea 682/2002.
Potrivit art. 19 din Legea 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a constatat că pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 Cod penal 1969, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Reducând la jumătate aceste limite, petentului trebuia să i se aplice o pedeapsă de la 5 la 10 ani închisoare.
Având în vedere că pedeapsa pe care petentul o execută (10 ani închisoare) este în limitele legale, prima instanță a respins contestația la executare formulată de aceasta.
Împotriva sentinței penale nr. 445 din data de 15.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a formulat contestație contestatorul U. C., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.01.2016 sub nr._ .
În motivarea contestației formulate, contestatorul U. C. a invocat, în prealabil, excepția nulității absolute a sentinței atacate și rejudecarea contestației în fond față de lipsa participării la judecata cauzei a unui procuror D., potrivit art. 281 alin. 1 lit. d C.p.p. Tot cu titlu prealabil a mai invocat excepția autorității de lucru judecat și a securității juridice în neconcordanță cu executarea, raportat la dispoziția „Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate” din cuprinsul deciziei penale nr. 3105 din 05.12.2014, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, care circumstanțiază și fixează pedeapsa în minimul prevăzut de lege.
Concluzionând, contestatorul U. C. a solicitat, în principal, admiterea prezentei contestații la executare prin reducerea pedepsei la 5 ani conform art. 598 alin. 1 lit. d C:p.p., iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul A. și sesizarea ÎCCJ cu o cerere de recurs în interesul legii pentru a se pronunța asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțe.
Analizând cu prioritate critica din contestație prin care solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, constatându-se că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, în conformitate cu art. 282 alin 1 lit. d C. pr. pen față de lipsa participării la judecata cauzei a unui procuror D., se constată următoarele:
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, reconfigurând sistemul căilor de atac ordinare, a limitat cazurile în care instanța de care soluționează contestația poate dispune, în urma desființării sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Astfel, potrivit art. 425/1 alin 7 pct. 2 lit. b C. pr. pen., desființarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv: dacă se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.
Prin urmare, chiar dacă s-ar constata întemeiate criticile formulate de către contestator în cauză nu s-ar putea dispune trimiterea spre rejudecare primei instanțe.
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a regândit și cazurile de nulitate absolută, în formularea art. 281 C. pr. pen., legiuitorul alegând enumerarea expresă și limitativă a cazurilor de nulitate absolută.
Cazul prevăzut de art. art. 281 alin. 1 lit. d C.p.p. nu este incident în cauză având în vedere că la soluționarea cauzei a participat un procuror, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestor dispoziții.
Potrivit art. 5 alin 3 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale s-a stabilit că „ la judecarea cauzelor și la soluționarea propunerilor, contestațiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție potrivit legii vechi, precum și a celor care au rămas în competența acesteia în condițiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.”, iar în cauză a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
Încălcarea acestei prevederi legale nu echivalează însă cu neparticiparea unui procuror, în condițiile în care la soluționarea cauzei a participat un procuror, chiar dacă nu din cadrul parchetului competent. Aceasta deoarece, legiuitorul a regândit inclusiv sancțiunile privind necompetența organelor de cercetare penală, care, sub nicio formă nu mai poate atrage nulitatea absolută, dispozițiile art. 281 alin 1 lit. a C. pr. pen. fiind clare în acest sens.
Examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, Curtea de apel constată că în mod corect prima instanță a respins prezenta contestație, întrucât motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 Codul de procedură penală.
Susținerea contestatorului privind greșita aplicare a art. 19 din Legea 682/2002 și solicitarea reducerii pedepsei minime primite anterior la o pedeapsă minimă după aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 reprezintă o cerere de redozare a pedepsei.
Astfel, deși aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 reprezintă o cauză legală de reducere obligatorie a pedepsei, aceasta operează prin reducerea la jumătate a limitelor speciale prevăzute de lege. În cadrul acestor limite reduse are loc operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, or în cadrul contestației la executare nu poate fi repusă în discuție individualizarea pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat.
Prin Decizia 3105/05.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul inculpatului Uscatul C., s-a reținut aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 cu menținerea însă a pedepsei rezultante de 10 ani or recursul a fost ultima cale de atac prin intermediul căreia se putea proceda la reindividualizarea pedepsei în limitele prevăzute de art. 19 din Legea 682/2002.
Curtea reține că, în lumina dispozițiilor legale în vigoare, contestația la executare se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârii penale și prin urmare nu poate avea ca obiect nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Ca atare, este nefondată contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă de fond, rezolvată cu autoritatea de lucru judecat, cum este individualizarea pedepsei stabilite cu autoritate de lucru de judecat.
Față de considerentele ce preced și constatând că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 Codul de procedură penală, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 593 alin. 3 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul U. C. împotriva sentinței penale 445/15.12.2015 pronunțată de Tribunalul A., Secția penală în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Va dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 593 alin. 3 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul U. C. împotriva sentinței penale 445/15.12.2015 pronunțată de Tribunalul A., Secția penală în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.02.2016.
Președinte,
F. M. C. FLORENȚA
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./03.03.2016
Tehnored. I.M.S. - 5 ex./03.03.2016
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. F. V.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr.... | Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia... → |
|---|
