Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-02-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 173/R
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător G. B.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și inculpatul C. GHEORGHIE împotriva sentinței penale nr. 389/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat M. L. și partea civilă C. Z. I., asistată de avocat Luchescu P..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul inculpatului face precizarea că extinde motivele de recurs, apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 385/9 pct.2 c.p.penală, în sensul că instanța nu a fost legal sesizată, impunându-se încetarea procesului penal în temeiul art. 11 b raportat la art. 10 lit.f c. Pr.pen..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul susține recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria L.,solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei și redozarea pedepsei aplicată inculpatului, prin reținerea comportamentului sincer și a faptului că este la prima abatere, apreciind că raportat la natura infracțiunii și regretul manifestat de inculpat, pedeapsa aplicată de prima instanță este prea severă.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și urmare rejudecării, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.b ind.1 C.p.p, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, aplicând pedeapsa amenzii penale orientată spre minimul general, cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În ceea ce privește nelegala sesizare a instanței arată că titulara plangerii penale este Cosleba Z., fiica acesteia Cosleba Z. I. nu avea procura speciala la 10.02.2010 pentru a inainta plangerea la P., in calitate de mandatar al mamei sale, prin urmare plangerea penala nu indeplineste cerintele prevazute de art. 222 c.pr.penala fiind semnata de o persoana fără un mandat special valabil, astfel că se impune încetarea procesului penal în baza art. 10 lit.f C.p.p.
Procurorul este de acord cu admiterea recursului declarat de inculpat și prin reținerea circumstanțelor reale și personale să se procedeze la reducerea cuantumului pedepsei, instanța de fond a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C.p și practica judiciară. În ceea ce privește motivul de recurs invocat la acest termen de către inculpat, apreciază că instanța a fost legal sesizată, persoana care a formulat plângerea avea procură specială de mandatar.
Apărătorul părții civile solicită respingerea recursurilor.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 389/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, în baza art. 292 din C.p. cu aplicarea art. 320/1 din C.p.p., s-a dispus condamnarea inculpatului C. GHEORGHIE, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații la pedeapsa amenzii penale de_ lei.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 din C.p.p. privind neachitarea cu rea credință a amenzii.
În temeiul art. 191 alin. 1 din C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
S-a disjuns soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă C. Z. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petenta C. Z. I. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către învinuitul C. Gheorghie a infracțiunilor prevăzute de art. 291 din C.p., art. 292 și 215 din C.p. În motivarea plângerii petenta arată că, la dezbaterea moștenirii după defunctul C. I. Senior, nu au fost chemați toți moștenitorii. Deși încheierea finală privind succesiunea și certificatul de moștenitor au fost emise la data de 24.08.2009 ulterior, la data de 26.08.2009, se prezintă la notar moștenitorii P. E. și C. I., care au dat declarații de acceptare respectiv de renunțare la succesiune cu privire la o suprafață de un hectar teren extravilan.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria L., nr. 328/P/03.12.2010, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului C. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 292 Cod penal, precum și neînceperea urmăririi penale față de același intimat, cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 290 din C.p., art. 292 și 215 Cod penal. Soluția pronunțată în cauză a fost menținută și în cadrul căii de atac promovate de către petentă în fața organului ierarhic superior. În soluționarea plângerii îndreptate la primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria L. și înregistrată sub nr. 399/II/2/2010 s-a apreciat că soluția atacată este legală și temeinică, litigiul dintre părți fiind de natură civilă iar nu penală, omisiunea punerii în discuție a succesiunii după fratele intimatului, și anume defunctul C. I. Junior, neputând fi imputată învinuitului, după cum nu poate fi imputată acestuia nici neregularitetea actelor întocmite de notarul public, responsabilitatea sub acest aspect revenind acestuia din urmă.
Împotriva acestei soluții a formulat în termenul legal plângere, adresându-se instanței în temeiul art 2781 din C.pr.pen petenta C. Z. I..
Prin sentința penală nr. 161/2011 instanța a admis plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată și pe cale de consecință, în temeiul art. 278/1 alin. 8 din C. pr. pen. a admis plângerea petentei, a desființat ordonanța nr. 328/P/2010 și nr. 399/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria L. și a dispus trimiterea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria L. în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva învinuitului C. Gheorghie.
Considerând că în cauză urmărirea penală este completă, instanța de judecată, prin Încheierea pronunțată în data de 03.04.2012 în dosarul nr._, în temeiul art. 278 ind. 1 pct. 8 lit. c C. pr. pen., a admis plângerea petentei C. Z. I. și a desființat, în parte, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală emisă la data de 26.09.2011, în dosarul nr. 328/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria L. și rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria L. cu nr. 397/II/2/2011 din 28.10.2011, în ceea ce privește soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. și a reținut spre judecare cauza privindu-l pe inculpatul C. Gheorghie, sub aspectul săvârșirii arătatei infracțiuni.
La dosarul cauzei au fost atașate dosarul nr._ și dosarul 328/P/2010.
În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 14.11.2012, instanța a procedat la audierea inculpatului (declarație fila 97 ) care a recunoscut fapta reținută în sarcina sa. De asemenea, inculpatul a arătat că o culpă revine și notarului care nu i-a explicat ce înseamnă moștenitor rezervatar, crezând că este vorba doar de frații în viață.
Tot la termenul din 14.11.2012 instanța a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere, acesta depunând la dosar o caracterizare.
Analizând actele și lucrările de la dosar instanța a reținut următoarele:
Defunctul C. I. senior a avut pe lângă inculpatul C. Gheorghie, încă patru copii, și anume C. M., C. I., C. E. și C. I. junior. La data de 24.08.2009, dată la care învinuitul C. Gheorghie s-a prezentat în fața notarului public solicitând dezbaterea succesiunii după defunctul C. I. senior, C. I. junior – tatăl petentei și T. M. (fostă C.) erau decedati, decesul acestora survenise în anul 2001 – (T. M.), respectiv 2006 (C. I. junior). Acest din urmă defunct a lăsat patru moștenitori printre care și petenta C. Z. I..
Potrivit dosarului succesoral nr. 203/2009 privind pe C. I. senior, învinuitul a declarat că a acceptat tacit succesiunea, iar frații săi nu au acceptat succesiunea.
În situația în care în fața notarului s-ar fi prezentat toate persoanele interesate în cauză și ar fi dat declarații potrivit voinței lor, sau cel puțin i s-ar fi prezentat notarului situația reală, iar acesta ar fi procedat la citarea celorlalte persoane interesate, luând în final act de situația și poziția tuturor, nu se mai impunea ascultarea și a altor martori. După eliberarea titlului de proprietate privind imobilul ce face parte din masa succesorală rămasă după defunctul C. I. senior, inculpatul C. Gheorghie, în calitate de descendent în linie directă a defunctului C. I. (decedat la data de 23.03.2001), cu ocazia deschiderii procedurii succesorale după defunctul său tată semnează declarația prin care arată că în cauză nu mai sunt alți moștenitori rezervatari acceptanți și că, în calitate de fiu, a acceptat tacit succesiunea în discuție.
Deși pe tot parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată inculpatul a susținut că nu avea cunoștință despre înțelesul noțiunii de moștenitor rezervatar precum și a vocației succesorale și a nepoților de frați predecedați, declarațiile numitei L. Prindi M. ( fila 94 dosar_ ) infirmă susținerile inculpatului. Dacă inculpatul într-adevăr nu aprecia că nepoții de frați predecedați nu au vocație succesorală atunci, nu se justifică înțelegerea prealabilă intervenită între aceștia, pe de o parte și inculpat, pe de altă parte. Conform înțelegerii, moștenitorii au fost despăgubiți de către inculpat cu suma de 1000 lei reprezentând contravaloare teren.
Constituie obiect material al falsului în declarații, declarația scrisă sau înscrisul în care s-a consemnat declarația făcută oral. trebuie să îndeplinească două condiții:
Sub aspectul laturii obiective - elementul material al acesteia presupune o acțiune realizată printr-o declarație necorespunzătoare adevărului făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 din C.p. Nu este imperios necesar ca declarația să îmbrace forma scrisă fiind suficientă și o declarație verbală consemnată în scris de organul în fața căruia a fost făcut.
În cazul falsului în declarații esențială este ca declarația să fie aptă pentru a servi la producerea consecințelor juridice avute în vedere de făptuitor respectiv să aibă valoare probatorie și eficiență juridică.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale protejate de lege prin pierderea încrederii publice în declarațiile făcute oficial.
Între acțiunea inculpatului de declarare necorespunzătoare a existenței vocației succesorale și a altor moștenitori și urmarea produsă, există o legătură de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă deoarece, prin săvârșirea faptei, acesta a urmărit producerea unei consecințe juridice – eliberarea certificatului de moștenitor și culegerea masei succesorale rămase după defunct. Având în vedere calitatea de secretar în cadrul Primăriei Topolovățu M., calitate în virtutea căreia a luat contact cu actele de stare civilă, înscrisurile privind proprietatea și moștenirea evidențiate în dosarele administrative de fond funciar, instanța nu poate reține o altă formă de vinovăție în sarcina inculpatului decât cea a intenției directe.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârșire al acesteia prin fapta sa inculpatul a adus atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în declarațiile făcute oficial, circumstanțele personale ale inculpatului. Totodată, la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul procesului penal, constând în nerecunoașterea faptei comise.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria L. și inculpatul C. G., recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr. dosar_ - 21.12.2012.
În motivarea recursului declarat de parchet se critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța nu a fost sesizată legal și a existat un caz de incompatibilitate în judecarea fondului cauzei, în cuază nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C.p și s-a aplicat inculpautlșui o pedeapsă greșit individualizată în raport de criteriile dispuse d eart. 72 C.p., apreciind că pedeapsa în cuantum de 10.000 lei amendă penală este mult prea severă și este aplicată fără a se ține seama de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului și împrejurările care atenuează răspunderea penală.
Se arată că instanța de judecată a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat prin încheierea din 14.11.2012 pentru infracțiunea prev. de art. 292 C.p, fără a aduce la cunoștința inculpatului actul procedural prin care s-a dispus aceasta și imediat a procedat la începerea cercetării judecătorești, amânând pronunțarea la data de 21.11. În mod legal, instanța trebuia să pună în mișcare acțiunea penală printr-o încheiere inițială, separată de fondul cauzei, apoi judecătorul să formuleze cerere de abținere pe motiv de incompatibilitate și ulterior, un alt complet să judece fondul cauzei.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 292 C.p se arată că prin ordonanța din 3.12.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria L. din dosar nr. 328/P/2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni și neînceperea urmăririi penale față de aceiași persoană pentru infracțiunile prev. de art. 292, 290 și 215 c.p. Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că defunctul C. I., decedat la data de 21.03.2001 a avut descendenți în linie directă pe cei cinci copii ai săi, respectiv C. G., C. I., P. E. ( născută C.), C. I. junior și T. M. ( născută C.). T. M. a decedat în anul 2001, iar C. I. junior a decedat în anul 2006 conform actelor de stare civilă existente la dosar. După defunctul C. I. junior ( decedat în 2006) au rămas ca moștenitori soția acestuia – C. Z. și patru copii rezultați din căsătorie, printre care C. Z. I.- petenta din prezenta cauză. Obiectul litigiului dintre părți l-a constituit o suprafață de 1 ha teren situat pe teritoriul comunei Topolovățu M., înscrisă în titlu de proprietate nr. 3/47/17.09.2007 pe numele defunctului Coleba I. senior. După eliberarea actului de proprietate, numitul C. G. fiul defunctului C. I. senior ( decedat în 2001) s-a prezentat la notarul public împreună cu doi dintre frații săi în viață ( P. E. și C. I.), solicitând deschiderea procedurii succesorale după tatăl lor, ocazie cu care a semnat o declarație prin care a arătat că în cauză nu mai sunt alți moștenitori rezervatari acceptanți și că, în calitate de fiu, a acceptat tacit succesiunea în discuție. Din actele dosarului succesoral rezultă că alături de C. G. la notarul public s-au prezentat și P. E. și C. I., tot în calitate de fii ai defunctului, ocazie cu care aceștia au arătat că rămân străini de succesiunea tatălui lor C. I. senior. În plângerea penală care s-a formulat în cauză petenta a invocat faptul că C. G. nu a chemat la moștenire pe soția și fiii defunctului C. I. junior și nici pe soțul surorii sale decedate T. M., respectiv T. T. G..
Inculpatul C. G. a arătat că în momentul în care a declarat la notar că nu mai are alți moștenitori rezervatari acceptanți s-a referit la cei doi frați rămași în viață care au renunțat în favoarea sa, neavând cunoștință de faptul că ar fi trebuit să îi cheme și pe soții supraviețuitori C. Z. ( după C. I. jr) și T. T. ( după T. M.).
În final s-a criticat hotărârea instanței de fond, apreciindu-se că s-a aplicat inculpautlui o pedeapsă greșit individualizată în raport cu criteriile art. 72 C.p și comparativ cu practica judiciară în materie.
În motivarea recursului promovat de inculpat s-a solicitat admiterea recursului, și în principal, să se dispună încetarea procesului penal potrivit disp. 11 lit. b, rap. la 10 lit. f) c.pr.penală, iar în subsidiar achitarea inculpatului aplicand disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. La art. 10 lit. b/1 c.pr.penală. În mod cu totul subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt îndeplinite toate cerințele legale pentru a atrage răspunderea penală a inculpatului, se solicită reindividualizarea pedepsei, și aplicati unei pedepse cu amenda penala orientate inspre minimul general, cu suspendarea conditionata a executarii acesteia in temeiul art. 81 c.penal. În ceea ce privește primul motiv de recurs se arată că titulara plangerii penale este Cosleba Z., iar fiica acesteia Cosleba Z. I. nu avea procura speciala la 10.02.2010 pentru a inainta plangerea la P., in calitate de mandatar al mamei sale, prin urmare plângerea penala nu indeplineste cerintele prevazute de art. 222 c.pr.penala fiind semnata de o persoana fara mandat special valabil. În ceea ce privește fondul cauzei, raportat la persoana inculpatului, la fapta dedusă judecății, chiar și în situația în care inculpatul a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320/1 c.pr.penală, instanța avea posibilitatea să constate lipsa pericolului social al faptei. Pe de altă parte, în mod cu totul greșit, instanța de fond a menționat că la individualizarea pedepsei va avea în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul procesului penal, constând în nerecunoașterea faptei comise. Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, este o împrejurare care să impună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege față de criteriile deja analizate. De altfel, atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică. Prin urmare, în situația în care instanța de fond a considerat că se impune condamnarea inculpatului, se impunea aplicarea în speță a disp. art. 72, 74 cod penal, in sensul ca, pentru a proceda la individualizarea corectă a pedepsei, trebuia sa se tină seama de persoana inculpatului care nu a avut niciodata contact cu legea penala, care este o persoana apreciata in întreaga comunitate fiind la al doilea mandat de viceprimar in Topolovatu M., care a avut o atitudine sinceră și a cooperat cu organele de cercetare penală pe tot parcursul cercetărilor penale, a regretat fapta comisă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de recurs formulate, precum și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 ind.6 C.p.p, instanța constată că recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și inculpatul C. G. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Deși cu ocazia acordării cuvântului pe fond procurorul nu a susținut decât punctele 3 si 4 din motivele de recurs, instanța de recurs se va pronunța asupra tuturor motivelor invocate, cât timp procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu a arătat în mod expres că nu înțelege să le mai susțină pe primele două detaliate în scris.
Primul motiv de recurs al parchetului se referă la nelegala sesizare a instanței, întrucât se susține că prin încheierea din 14.11.2012 instanța de judecată a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat fără a aduce la cunoștința acestuia actul procedural prin care s-a luat măsura, procedând la începerea cercetării judecătorești. Al doilea motiv de recurs se referă la incompatibilitatea judecătorului conform art 47 C.p.p și fiind în legătură directă cu primul motiv de recurs al parchetului vor fi tratate împreună. Se arată că s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2012 când s-a pronunțat sentința penală prin care inculpatul a fost condamnat la plata amenzii penale de 10.000 lei, susținându-se că instanța trebuia să pună în mișcare acțiunea penală printr-o încheiere separată de fondul cauzei, apoi judecătorul să formuleze cerere de abținere pentru incompatibilitate și ulterior un alt complet de judecată să judece fondul cauzei. S-a arătat că punerea în mișcare a acțiunii penale de către judecător prin încheiere fără a exista actul de sesizare reprezintă o nelegală sesizare a instanței, fiind aplicabile disp. art 197 al.2 C.p.p. Se mai arată că punerea in mișcare a acțiunii penale de către judecător poate fi asimilată cu o exprimare anterioară cu privire la soluția care ar putea fi dată, astfel încât acesta, punând în mișcare acțiunea penală trebuia să formuleze cerere de abținere, devenind incompatibil să soluționeze fondul cauzei.
Potrivit art. 278 ind. 1 al.8 lit.c C.p.p judecătorul admite plângerea prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță aplicându-se în mod corespunzător. Petenta C. Z. I. a formulat plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 26.09.2011 dată în dosar 328/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria L., iar prin încheierea din 3.04.2012 – filele 59-63 dosar fond,s-a admis plângerea formulată de petentă în contradictoriu cu intimatul C. G., s-a desființat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală emisă la data de 26.09.2011 și s-a reținut cauza spre soluționare sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C.p. Judecătorul care a pronunțat această încheiere în ședința publică din 3.04.2012 a formulat cerere de abținere - fila 64 dosar fond, iar prin încheierea din 28.05.2012 – fila 66 dosar fond, în temeiul dispozițiilor deciziei nr. X5/22.05.2006 a ÎCCJ și ale art.47 al.2 C.p.p a fost admisă cererea de abținere formulată de d-nul judecător C. M. T., dispunându-se în temeiul art. 298 al.3 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005 repartizarea aleatorie a dosarului. Dosarul a fost repartizat d-lui judecător P. E. C. care, pronunțându-se în cauză prin sentința penală nr. 161/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria L. prin care a admis plângerea părții vătămate Cosleba Z. I. și a desființat ordonanța nr. 328/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria L., a formulat cerere de abținere întemeiată pe dispozițiile art. 47 al.2 C.p.p, cerere de abținere admisă prin încheierea din 17.09.2012- fila 88 dosar fond. Astfel dosarul a fost repartizat altui complet de judecată, care a procedat la audierea inculpatului – fila 97 dosar fond, care a depus și caracterizare și nemaifiind alte probe de administrat în cauză, față de poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei și dorința sa ca soluționarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, a rămas în pronunțare, disjungându-se latura civilă a cauzei.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că au fost respectate dispozițiile legale, instanța de fond apreciind că probele existente în cauză au fost suficiente pentru trimiterea în judecată a inculpatului și că procurorul în mod greșit nu și-a exercitat atribuțiile specifice de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței, funcții procesuale care au fost preluate de judecătorul căruia i s-a repartizat inițial cauza. Este unanim admis că încheierea de reținere a cauzei spre judecare în urma admiterii plângerii îndreptată împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată devine actul de sesizare al instanței si de punere în mișcare a actiunii penale, modalitatea în care a procedat judecătorul care a preluat activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală, de a se abține ulterior de la soluționarea pe fond a cauzei fiind corectă, respectându-s principiul separării funcțiilor de urmărire si cea de judecată și a respectării dreptului părții la un proces echitabil instituit de art.6 din CEDO.
Astfel, instanța de recurs apreciază că primele două motive de recurs sunt neîntemeiate, cauza fiind soluționată de către un alt magistrat decât cel care a admis plângerea.
Al treilea motiv de recurs al parchetului se referă la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art 292 C.p sub aspectul laturii obiective, motiv apreciat de instanța de recurs ca fiind neîntemeiat.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că defunctul C. I., decedat la data de 21.03.2001 a avut descendenți în linie directă pe cei cinci copii ai săi, respectiv C. G., C. I., P. E. ( născută C.), C. I. junior și T. M. ( născută C.). T. M. a decedat în anul 2001, iar C. I. junior a decedat în anul 2006 conform actelor de stare civilă existente la dosar. După defunctul C. I. junior ( decedat în 2006) au rămas ca moștenitori soția acestuia – C. Z. și patru copii rezultați din căsătorie, printre care C. Z. I.- petenta din prezenta cauză. Obiectul litigiului dintre părți l-a constituit o suprafață de 1 ha teren situat pe teritoriul comunei Topolovățu M., înscrisă în titlu de proprietate nr. 3/47/17.09.2007 pe numele defunctului Coleba I. senior. După eliberarea actului de proprietate, numitul C. G. fiul defunctului C. I. senior ( decedat în 2001) s-a prezentat la notarul public împreună cu doi dintre frații săi în viață ( P. E. și C. I.), solicitând deschiderea procedurii succesorale după tatăl lor, ocazie cu care a semnat o declarație prin care a arătat că în cauză nu mai sunt alți moștenitori rezervatari acceptanți și că, în calitate de fiu, a acceptat tacit succesiunea în discuție. Din actele dosarului succesoral rezultă că alături de C. G. la notarul public s-au prezentat și P. E. și C. I., tot în calitate de fii ai defunctului, ocazie cu care aceștia au arătat că rămân străini de succesiunea tatălui lor C. I. senior. În plângerea penală care s-a formulat în cauză petenta a invocat faptul că C. G. nu a chemat la moștenire pe soția și fiii defunctului C. I. junior și nici pe soțul surorii sale decedate T. M., respectiv T. T. G..
Inculpatul C. G. a arătat că în momentul în care a declarat la notar că nu mai are alți moștenitori rezervatari acceptanți s-a referit la cei doi frați rămași în viață care au renunțat în favoarea sa, neavând cunoștință de faptul că ar fi trebuit să îi cheme și pe soții supraviețuitori C. Z. ( după C. I. jr) și T. T. ( după T. M.).
De altfel, în fața primei instanțe inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale conform art. 97 C.p.p, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații în forma nedeclarării corespunzătoare a adevărului făcută în fața unui notar in scopul producerii de consecințe juridice, fiind întrunită latura subiectivă a infracțiunii în condițiile în care acesta urmărea eliberarea certificatului de moștenitor pe numele său si culegerea masei succesorale rămasă după defunct, fiind de menționat și calitatea sa de secretar în cadrul Primăriei Topolovătu M. care îi permitea accesul la o . documente si acte de stare civilă menită să ii ofere o viziune asupra moștenirii si a persoanelor îndreptățite la aceasta.
Cu privire la cel de-al 4-lea motiv de recurs al Parchetului de pe lângă Judecătoria L. acesta se referă la greșita individualizare a pedepsei, față de dispozițiile art. 72 C.p.
În conformitate cu dispozițiile art.72 C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 C.pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de recurs apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.
Astfel se constată că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, respectiv fals în declarații prev. de art. 292 C.p, pedeapsa prevăzută în textul incriminator este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda ale cărei limite sunt cele prevăzute de art. 63 al.3 C.p, respectiv minimul este de 500 lei iar maximul este de 30.000 lei. Pedeapsa amenzii penale în cuantum, de 10.000 lei aplicată inculpatului Cosleba G. de către instanța de fond este corect individualizată raportat la criteriile menționate mai sus fiind în măsură să asigure reeducarea acestuia, astfel că va fi respins și acest motiv de recurs al Parchetului de pe lângă Judecătoria L., fiind neîntemeiată prin urmare și critica adusă de către inculpat aceleiași sentințe penale, prin care s-a contestat cuantumul sancțiunii penale.
În ceea ce privește celălalt de motiv de recurs al inculpatului C. G. referitor la achitarea sa în temeiul art. 10 lit.b ind. 1C.p.p, urmare a constatării lipsei pericolului social al faptei, instanța de recurs apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului, pericolul social al faptei supunându-se gravității cerute de legiuitor pentru ca fapta să poată fi considerată infracțiune.
Potrivit art. 18 ind.1 al.1 C.p, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind în lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
A.. 2 al aceluiași articol prevede ca la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.
În speță, inculpatul a făcut declarații neconforme realității în fața notarului public, de natură a produce consecințe juridice creându-se o stare de pericol pentru valorile sociale încălcate ,știind că urmare a activității sale ilicite acesta va fi titularul certificatului de moștenitor, prin îndepărtarea de la succesiune a altor persoane, urmând a culege masa succesorală rămasă după defunct. Raportat la calitatea pe care inculpatul o avea la momentul comiterii faptei, cea de secretar in cadrul Primăriei Topolovățu M., calitate care i-a permis să ia cunoștință de actele de stare civilă și de situația succesorală a defunctului, în condițiile în care asemenea acte se păstrau in evidențele administrative ale primăriei, nu se poate reține că fapta comisă de el nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel încât în mod corect a fost condamnat la plata amenzii penale. Atitudinea inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei nu face altceva decât să sublinieze caracterul ilicit al activității sale, și să imprime un pericol social care să atragă aplicarea sancțiunii penale.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, în speța de față recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale nu dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 C.p., ci doar aplicarea unei pedepse cu amenda, deși textul incriminator dădea posibilitatea aplicării pedepsei închisorii.
S-a solicitat de către inculpat a se constata că plângerea penală îndreptată împotriva soluției de netrimitere în judecată este făcută de către C. Z. I., fiica numitei C. Z. în condițiile în care, prima nu avea mandat special valabil în acest sens.
Așa cum s-a arătat mai sus în descrierea stării de fapt, după defunctul C. I. junior decedat în 2006, au rămas ca moștenitori soția acestuia C. Z., precum și 4 copii rezultați din căsătorie,printre care și C. Z. I., persoană care în fapt a formulat și plângerea penală așa cum rezultă din petiția înaintată la 10.02.2010 la P. de pe lângă Judecătoria L..
Potrivit art. 275 C.p.p dreptul de a face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală este recunoscut în favoarea oricărei persoane, dacă prin aceasta s-a produs o vătămare a intereselor dale legitime. Prin urmare, petenta C. Z. I. avea calitatea de fiică a lui C. I. jr. decedat, având vocație la succesiunea deschisă de pe urma tatălui său, decedat în cursul anului 2006, care la rândul său ar fi avut vocație în calitatea de fiu al numitului C. I. senior decedat în 2001 și a cărei succesiune se dezbătea.
Inculpatul s-a deplasat la sediul notarului public în vederea dezbaterii procedurii succesorale după defunctul său tată C. I. senior, care pe lângă inculpat mai avea 4 copii, C. I. și P. E., care au renunțat la succesiune, T. M., decedată în cursul anului 2001 și C. I. jr decedat în anul 2006, acesta din urmă având 4 copii printre care și petenta. T. M. fiica decedatului C. I. senior, căsătorită cu T. T. G. care nu avea vocație succesorală la dezbaterea succesiunii de pe urma socrului său, nu a avut urmași, în timp ce descendenți în linie directă ai lui C. I. junior au vocație succesorală la moștenirea bunicului lor C. I. senior, întrucât vin prin reprezentarea succesorală în locul și gradul lui C. I. junor, tatăl lor. Prin urmare, instanța de recurs apreciază că plângerea împotriva ordonanței de netrimitere în judecată a fost formulată de către o persoană ale cărei interese legitime au fost afectate prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată, fiind neîntemeiată susținerea inculpatului prin apărător în ceea ce privește constatarea lipsei împuternicirii speciale.
Astfel, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și inculpatul C. GHEORGHIE împotriva sentinței penale nr. 389/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și alin. 3 C.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și inculpatul C. GHEORGHIE împotriva sentinței penale nr. 389/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare parțial către stat în recurs, în rest, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 C.p.p.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. N. G. B. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red. AN/18.03.2013
Tehnored A.J. /2 ex/18.03. 2013
Prima instanță: Judec.L.- Carmelia R.C.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1210/2015. Curtea... → |
|---|
