Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1210/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2015

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1210/A

Ședința publică din data de 19.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA

GREFIER: O. IOȚCOVICI

Ministerul Public- P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror B. E..

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpatul B. M. I., părțile civile P. N., P. I. și P. T. și partea responsabilă civilmente S.C. GROUPAMA A. S.A. împotriva sentinței penale nr. 178 din 12.08.2015 pronunțată de J. I. în dosarul nr._ .

Fără citarea părților.

Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 21.10.2015 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, instanța a stabilit termen la data de 04.11.2015, iar ulterior a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2015 și mai apoi pentru data de 19.11.2015, când:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 178 din data de 12 august 2015, pronunțată în dosarul nr._, J. I., în baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.5 cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul B. M. I., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, ttoodată, constatând culpa comună în producerea faptei, respectiv în proporție de 50% pentru inculpat și 50% a victimei.

În baza art. 91 cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere, și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. a impus condamnatului următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al Orașului I. sau Consiliului Local al orașului Pâncota, jud.A. pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 394 C. proc. pen, raportat la art. 19 C. proc. pen raportat la art. 1357 din codul civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. N. și de părțile civile P. I. și P. T. și l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente asigurator Groupama la plata sumei de 2.500 euro către părțile civile P. I. și P. T., fiecare, și la plata sumei de 25.000 euro către partea civilă P. N., la cursul practicat de B.N.R din ziua plății, reprezentând daune morale.

A respins ca prematură cererea formulată de partea civilă P. N., privind acordarea daunelor materiale.

În baza art. 394 din Noul cod procedură penală, raportat la art. 19 din Noul cod procedură penală raportat la art. 1357 din codul civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență A. și l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă asigurator Groupama la plata sumei de 784 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare privind pe victima P. I. M., decedată la data de 26.05.2013.

În baza art. 274 alin.1 și art. 274 alin.3, C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. I. la data de 30.04.2015, în dosarul nr. 673/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare al instanței că, inculpatul B. M. I. este posesor de permis de conducere categoria B din anul 1992. Prin urmare, în data de 25 06 2013, în jurul orelor 15:30, inculpatul B. M. I. conducea autoturismul marca Hyundai i 20, cu numărul de înmatriculare_, pe DJ 792, din direcția localității I. înspre localitatea Pîncota. Partea carosabilă era uscată, fiind delimitată cu marcaje longitudinale continue, are două sensuri de mers, axa drumului fiind materializată prin marcaj longitudinal discontinuu, vizibilitatea fiind foarte bună la lumina zilei, iar acostamentul drumului are o lățime de 30 centimetri de o parte și de alta a sensurilor de deplasare.

Inculpatul circula cu autoturismul pe partea carosabilă, pe sensul I.-Pîncota, lângă linia continuă care delimitează partea carosabilă de acostament, la o distanță de aproximativ 20 - 30 de centimetri de aceasta.

În fața autoturismului condus de inculpat, circula numitul P. I. M., în calitate de pieton, care se deplasa în aceeași direcție de mers cu autoturismul condus de inculpat, pe partea carosabilă în zona liniei continue, pe același sens de deplasare I. – Pîncota. Inculpatul a observat din timp pietonul care se deplasa în fața sa.

În zona Km 35+800 m, inculpatul a redus viteza de deplasare, deoarece din spate s-a apropiat un autoturism VW, condus de către martorul O. M. R., crezând că acesta urmează să-l depășească.

Când a ajuns în apropierea pietonului, inculpatul s-a uitat în oglinzile retrovizoare ale autoturismului ca să observe ce intenționează să facă conducătorul acestuia.

În timp ce se uita în oglinzile retrovizoare, inculpatul a ajuns cu autoturismul în dreptul pietonului, care, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, a făcut câțiva pași înspre axa drumului, iar în acel moment autoturismul condus de inculpat l-a lovit pe pietonul P. I. M. cu partea frontală din zona farului dreapta față și a spoilerului, proiectându-l la o distanță de aproximativ 15 metri de locul impactului pe direcția de mers și la o distanță de 5-10 metri de linia continuă care delimitează partea carosabilă de acostament, spre șanțul drumului.

După impact, inculpatul a frânat, oprind autoturismul la o distanță de aproximativ 80-100 metri de locul impactului.

Martorul O. M. R. a anunțat accidentul la numărul de urgență 112, iar la fața locului au sosit organele de poliție și o ambulanță.

Victima accidentului, P. I. M., întrucât a suferit leziuni grave, fiind inițial declarat decedat de echipajul de ambulanță sosit la fața locului, deoarece în urma manevrelor de resuscitare funcțiile vitale au repornit, a fost transportat cu ambulanța la S. C. Județean de Urgență A., unde a rămas internat până în data de 26 05 2013, iar în jurul orelor 04.00 a decedat.

Din raportul medico-legal de necropsie nr. 164/ A3 din 22.09.2014 întocmit de S.J.M.L. A., rezultă că moartea numitului P. I. M. a fost violentă, ea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv unui politraumatism cu componentă cranio – cerebrală, vertebro - medulară, componentă abdominală și componentă locomotorie, leziunile putând fi produse prin lovire cu și de corpuri dure în condițiile unui accident de circulație și au legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu mecanismul tanatogenerator.

Pentru a se putea stabili cu exactitate condițiile producerii accidentului s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică auto întocmit de expert O. I. s-a consemnat că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpatul B. M. I., în momentul impactului, era de aproximativ 60 km/h, că impactul dintre autoturism și pieton s-a produs pe partea carosabilă a sensului de deplasare I. – Pîncota al DJ 792, la o distanță de aproximativ 20-30 de centimetri de linia continuă ce desparte acostamentul de partea carosabilă a drumului, că drumul în locul producerii impactului este în aliniament drept. S-a mai concluzionat că impactul inițial s-a produs între spoilerul autoturismului și gamba stângă a pietonului și deoarece victima a fost proiectată spre dreapta direcției sale de mers, rezultă că în momentul producerii impactului aceasta era orientată către stânga (efectua pași spre axa drumului) și gamba piciorului stâng era în spate. S-a considerat că dacă victima s-ar fi deplasat paralel cu axul drumului aceasta ar fi fost preluată pe capotă și s-ar fi lovit de parbriz și ambele gambe ale picioarelor sufereau leziuni majore chiar dacă piciorul stâng se afla în spate.

Expertul a arătat că victima P. I. M. a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 care prevăd, că „pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabil, în direcția lor de mers”.

Conform părerii expertului, inculpatul B. M. I. a încălcat prevederile art. 118 alin. 1 lit. c din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, care prevăd că: „conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit.”

Atât inculpatul cât și partea civilă nu au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză.

Deși expertul a concluzionat că inculpatul a încălcat prevederile art. 118 alin. 1 lit. c din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, articol ce reglementează obligațiile conducătorului auto care efectuează o depășire, s-a apreciat că acest articol nu își are aplicabilitate în cazul de față.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice, depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație‚ sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.

Astfel, s-a apreciat că, pentru a fi considerată o manevră de depășire, un vehicul trebuie să iasă de pe banda sa de deplasare prin schimbarea direcției de mers pentru a trece pe lângă un alt vehicul sau alt obstacol aflat pe sensul său de deplasare și ulterior să revină pe banda de deplasare. De asemenea, s-a opiniat în sensul că, conjuncția „și” arată că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții pentru a fi în prezența unei manevre de depășire și anume schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație, iar din probele administrate rezultă cu certitudine că autoturismul condus de către inculpat nu a părăsit nici un moment sensul său de deplasare și nu a trecut nici măcar un pic de axul drumului pentru a se considera că a efectuat o manevră de depășire.

De asemenea, a fost avută în vedere declarația martorului O. M. Romo, care circula cu autoturismul marca VW în spatele autoturismului condus de inculpat care a arătat următoarele: „după curba la dreapta am redus viteza la circa 70km/h, deoarece autoturismul Hyundai care se afla în fața mea avea o viteză mică și am păstrat față de el o distanță corespunzătoare. Observând pietonul pe partea dreaptă a drumului nu am depășit autoturismul Hyundai, crezând că șoferul acestuia o să ocolească pietonul. Acest lucru nu s-a întâmplat, și după aproximativ 15 secunde am observat că autoturismul Hyundai a lovit pietonul fără să schițeze vreo manevră de evitare sau frânare”.

În egală măsură, s-a avut în vedere și declarația inculpatului B. M. I. care a declarat: „în fața mea am văzut un pieton care circula pe marginea sensului meu de deplasare undeva pe linia continuă ce desparte sensul meu de deplasare de acostamentul din asfalt în aceeași direcție cu sensul meu de deplasare. Am încetinit fiindcă doream să depășesc pietonul și să-mi iau o distanță de siguranță încercând să trec pe sensul opus de deplasare pentru a evita un eventual accident. Nu am putut să efectuez depășirea pentru că din spate se apropia un alt autoturism și care a avut la rândul lui, cred că, intenția de a mă depăși fiindcă venea cu viteză. În momentul următor când mi-am luat privirea din oglindă am auzit o pocnitură, iar în urma căreia s-a spart geamul din față dreapta. Mi-am dat seama imediat că am lovit pietonul cu lateralul din dreapta al autoturismului”.

Prima instanță a constatat însă că, chiar dacă inculpatul B. M. I. nu a încălcat prevederile art. 118 alin. 1 lit. c din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, acesta a încălcat prevederile art. 35 din OUG nr. 195/2002.

Privitor la această opinie, au fost avute în vedere prevederile art. 35 din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora: „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private”.

În contextul redat, s-a concluzionat că, în condițiile în care inculpatul a observat din timp pietonul din fața sa, acesta era obligat să aibă o atenție sporită pentru a nu-l acroșa pe acesta, totodată, reținându-se că, din probele administrate rezultând că inculpatul era, în special, preocupat de autoturismul care circula în spatele său, privirea fiindu-i orientată în oglinzile retrovizoare ale autoturismului său și nu la pietonul care circula în fața sa, chiar dacă pietonul circula neregulamentar.

s-a considerat astfel că, culpa în producerea accidentului de circulație o are în proporție de 50% inculpatul (care a încălcat prevederile art. 35 din OUG nr. 195/2002) și în proporție de 50 % victima acestuia, P. I. M. (care a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din OUG nr. 195/2002), întrucât acesta, în calitate de pieton, trebuia să se deplaseze pe acostamentul din partea stângă a sensului său de deplasare și nu pe partea carosabilă a sensului său de deplasare.

Instanța de fond a ținut cont de faptul că, prin declarațiile date, inculpatul B. M. I. a arătat modul de producere a accidentului, regretând cele întâmplate.

S-a constatat că, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului (filele 9-12), planșă fotografică (filele 14-27), buletin de analiză toxicologică emis de SJML A. (95), raport medico-legal de necropsie (filele 76-80), raport de expertiză tehnico-auto (filele 35-61), declarație martor (filele 64-66), declarație suspect (filele 102-104), declarație inculpat (filele 107), iar în cursul cercetării judecătorești: declarație autentificată sub nr. 807/02.07.2015 la Societatea Profesională Notarială U. cu sediul în mun. G., ., județul G. (fila 43, 61), certificat medical constatator al decesului nr. 164/A3 din 27.06.2013 (fila 44), copie carte de identitate privind pe P. N. (fila 45), deviz nr. 102/12.06.2015 (fila 46), cereri privind constituirea de parte civilă având atașat un set de acte (filele 48-57), împuternicire avocațială (filele 55-56), delegație de substituire (fila 57), Împuternicire (fila 58), declarația inculpatului (fila 59), anchetă socială (fila 60), concluzii scrise având atașată practică judiciară (filele 64-129) dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei I., la data de 05.05.2015, sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 93 din data de 16.06.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 29.07.2015, inculpatul a arătat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. 4 și art. 375 alin. 1 cod procedură penală, sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului care, în data de 25.06.2013, în timp ce conducea autoturismul marca Hyundai i 20 cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 792 din direcția I. spre Pâncota, încălcând prevederile art.35 alin.1 din OUG nr. 195/2002, la km 35+ 800 metri, a surprins și accidentat mortal pe victima P. I. M., care se deplasa în calitate de pieton pe același sens de mers și în aceeași direcție, încălcând astfel prevederile art.72 alin.1 din OUG nr.195/2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod penal. Instanța va reține că inculpatul a condus respectivul autoturism cu nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002 care prevede că: „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private”.

În acest sens, s-a constatat că, fapta inculpatului a fost săvârșită în modalitatea culpei fără prevedere, prevăzute de art. 16 alin. 4 lit. b) Cod penal, culpa inculpatului rezultând din nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate.

Pe de altă parte, s-a constatat că persoana vătămată nu a respectat la rândul său regulile privind circulația, încălcând dispoziția prevăzută de art. 72 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 care prevede că ,,pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers, Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers”. În condițiile redate, în raport cu gradul în care acțiunile/omisiunile cu caracter ilicit ale acestor persoane au concurat la producerea urmării pernicioase, instanța de fond a apreciat întinderea culpelor participanților ca fiind în proporția următoare: 50 % culpa inculpatului și 50 % culpa victimei.

Instanța de fond a aplicat codul penal din 2009, constatând că dispozițiile legii penale noi apar mai favorabile sub raportul individualizări executării sancțiunilor penale

La individualizarea sancțiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal. Instanța de fond a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului în fața organelor de urmărire penală, recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa în fața instanței de judecată, conduită în raport cu care s-a dat eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală și de asemenea împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Față de aceste considerente prima instanță a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art.5 cod penal este de natură a realiza scopul pedepsei.

Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal și remarcând faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, văzând și conduita sa pe parcursul procesului penal, instanța anterioară, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă, în baza art. 91 Cod penal a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, sub supraveghere și stabilește a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art.92 cod penal. Totodată, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere mai sus enumerate și a impus acestuia următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate precum și aceea ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al Orașului I. sau Consiliului Local al orașului Pâncota, jud. A. pe o perioadă de 80 de zile, iar în baza art. 91 alin. 4 C.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen.

Pe latură civilă, în dosar s-a constituit parte civilă S. C. Județean de Urgență A. care a solicitat obligarea inculpatului la plata către această parte civilă a sumei de 1568,09 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare și tratament (filele 119 dosar urmărire penală).

Instanța de fond apreciind, din documentele depuse de această parte civilă, că aceste pretenții sunt fondate, în baza art. art. 394 din Noul cod procedură penală, raportat la art. 19 din Noul cod procedură penală raportat la art. 1357 din codul civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. Județean de Urgență A. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă asigurator Groupama, să plătească acestei părți civile suma de 784 lei (50% din 1568,09 lei, ținând cont de concursul de culpe existent în cauză) cu titlu de cheltuieli de spitalizare și tratament.

De asemenea, s-a constatat că, în dosar s-au constituit părți civile P. I. și P. T., care au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 150.000 Euro, către fiecare, cu titlu de daune morale și partea civilă P. N. care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la daunele materiale solicitate, instanța de fond a constatat că sunt premature argumentând că, potrivit înscrisului aflat la fila 46 dosar de judecată, părțile civile nu au efectuat cheltuielile deoarece nu au avut sumele de bani necesare.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că acestea sunt parțial întemeiate. La stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere consecințele negative suferite de părțile civile în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În acest sens, s-a reținut că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală,la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Totodată, s-a reținut că, acordarea despăgubirilor în cazul prejudiciului moral nu are ca scop repararea propriu-zisă a daunei morale, ce este în esență nepatrimonială, ci oferirea unei compensații pentru răul suferit pentru a asigura o anumita satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate.

În consecință, fiind vorba despre decesul unui membru de familie produs într-un accident de circulație, deci ca urmare a unui eveniment brusc, neașteptat, la evaluarea despăgubirilor cuvenite rudelor acestuia cu titlu de daune morale, instanța de fond a ținut seama de gradul de rudenie dintre persoana decedată și părțile civile (tatăl și bunicii victimei), și de legăturile de afecțiune dintre respectivele persoane.

Față de cele de mai sus instanța de fond a evaluat prejudiciul moral suferit de părțile civile P. I. și P. T. la suma de 5000 euro, fiecare, iar de partea civilă P. N. la suma de 50.000 de euro.

Având în vedere raportul culpelor persoanelor implicate în producerea accidentului rutier, în baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală instanța de fond, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente asigurator Groupama să plătească părților civile P. I. și P. T. suma de 2500 euro, către fiecare (50% din 5000 euro, fiecare) cu titlu de daune morale și părții civile P. N. suma de 25.000 euro (50% din 50.000 euro), cu titlul de daune morale.

În baza art. 274 alin.1 și art. 274 alin. 3, C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpatul B. M. I., părțile civile P. N., P. I. și P. T. și partea responsabilă civilmente S.C. GROUPAMA A. S.A.

Inculpatul B. M. I. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelată, în ceea ce privește latura penală a cauzei șiu pronunțarea unei noi hotărâri cu aplicarea efectelor dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen. și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate din suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în suspendarea condiționată a executării sau amânarea executării pedepsei, în temeiul art.421pct.2 lit. a C.pr.pen.

În motivare, arată că înțelege să critice hotărârea instanței de fond pentru aspecte de nelegalitate, arătând că, deși în încheierea din 29.07.2015 instanța de fond a consemnat ca a solicitat ca judecata să se efectueze potrivit procedurii prevăzută de art. 375 C.pr.pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen. și a admis această cerere, cuantumul pedepsei care i-a fost aplicată denotă faptul că instanța de fond a ignorat aceste dispoziții legale.

În plus, critică faptul că instanța de fond a reținut culpa comună în procedura faptei în proporție de 50% și nu a ținut seama că față de lipsa antecedentelor penale, modul de comportament în cele două faze procesuale anterioare, lipsa reală a unui pericol social, atitudinea sa de regret, aplicându-i o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În privința modalității de executare a pedepsei, inculpatul apreciază că instanța de fond a făcut o greșită evaluare a probelor existente în dosarul cauzei, subliniind că domiciliază în Canada și astfel se află în imposibilitatea de a pune în aplicare unele dintre obligațiile impuse. În consecință, solicită stabilirea altei modalități de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei sau amânarea executării pedepsei.

Apelul părțile civile P. N., P. I. și P. T., vizează cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond, în ceea ce privește stabilirea valorii lor față de suferința provocată și față de procentul culpei reținut de către prima instanța.

Astfel, părțile civile consideră că raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod greșit s-a reținut o culpă de 50% a inculpatului în producerea accidentului de circulație, aceasta trebuind fie mult mai mare.

În acest sens, se apreciază că instanța de fond nu a făcut o analiză obiectivă a situației concrete a gravitații normei legale încălcate de fiecare parte și a urmărilor produse asupra valorii sociale ocrotite, care să conducă la o stabilire reală a culpei.

În opinia părților civile, efectul nerespectării normei legale de către victima nu era unul de natura sa aducă la prejudiciu foarte grav circulației sau persoanelor participante la trafic, pe când nerespectarea de către inculpat a normei încălcate, conducea în mod clar către urmări din cele mai grave pentru trafic și participanții la acesta.

Părțile civile apreciază că în sarcina inculpatului se impune a fi reținută o culpă majoră în procent de 90%.

De asemenea, părțile civile susțin că instanța de fond nu arată în concret cum s-a ajuns la aprecierea daunelor morale. În acest sens se redă textul art. 1391 din Codul civil, menționându-se că nu se indică, ca de altfel niciun alt text din legislația națională, criteriile care trebuie avute în vedere la cuantificarea despăgubirilor.

Privitor la această chestiune, părțile civile învederează că, C. Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparațiilor pentru prejudiciul suferit și că Înalta Curte de Casație și Justiție din România, statuează acest fapt prin decizia penala nr. 2617/2009, unde arată că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului sau asigurătorului, principiul aplicabil fiind al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită, prin raportarea la circumstanțele particulare ale cauzei. Totodată, face trimitere la Ordinul CSA nr. 14/2011 în care se reține „daunele morale se determină cu luarea în considerare a jurisprudenței și legislației din România”, concluzionând că instanța de fond nu a procedat la o apreciere a circumstanțelor particulare ale cauzei, funcție de care să stabilească întinderea reparațiilor pentru prejudiciul suferit ci s-a rezumat doar la definirea unor termeni.

Față de motivele expuse, părțile civile solicită mărirea cuantumului despăgubirilor.

O altă critică a părților civile se referă la faptul că instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada daunelor materiale și a respins această cerere, considerând că soluția privitoare la această chestiune este eronată întrucât din probatoriul administrat rezultă că acestea au fost efectuate.

Partea responsabilă civilmente S.C. Groupama A. S.A. critică hotărârea dată de prima instanță prin prisma următoarelor aspecte:

În primul rând, se consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut, raportat la împrejurările concrete în care s-a produs accidentul rutier, culpa . inculpatului B. M. loan și a victimei P. I. M.. Privitor la această opinie se solicită instanței de apel să aibă în vedere următoarele aspecte necontestate și de necontestat, în opinia reprezentantului părții responsabile civilmente: conform concluziilor raportului de expertiză tehnică, la momentul impactului victima era cea care se afla pe partea carosabilă, subliniind că nu autoturismul a pătruns pe acostament iar acostamentul prezenta o lățime de 30 cm Totodată, se precizează că victima trebuia să se asigure corespunzător în momentul în care dorea să pătrundă de pe acostament pe drumul prioritar.

În acest sens, se apreciază că pietonul nu avea dreptul legal să circule pe acostamentul din dreapta a drumului în direcția sa de mers acesta trebuia să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului m direcția sa de mers.

În consecință, se opiniază că vina aparține în întregime victimei, argumentându-se că acesta, prin fapta sa a pus în pericol viața sa și a celorlalți participanți la trafic.

În același context, se învederează faptul că inculpatul nu a contestat împrejurările producerii evenimentului, cu mențiunea că acest aspect nu poate fi luat ca o recunoaștere că se face vinovat de producerea acestuia.

Față de argumentele mai sus învederate, se solicită, în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, în situația în care se va reține și culpa inculpatului în producerea evenimentului, se solicită modificarea procentului de culpă.

Cea de a doua critică pe care a adus-o reprezentantul societății de asigurare hotărârii pronunțată de prima instanță se referă la despăgubirile morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu societatea de asigurare, considerându-se că suma de 2.500 euro acordată părții civile P. I., tatăl victimei, exagerată, depășind sfera unor compensații destinate a alina suferințele psihice și intrând în sfera unor venituri nejustificate.

În plus, se apreciază că o sumă, reprezentând daune morale, mare nu ameliorează sau tratează suferința părții civile, totodată învederându-se că inculpatul a primit o sancțiune penală care reprezintă totodată, conform practicii și Dreptului European, o reparare a prejudiciilor morale. În acest context, se opiniază că în măsura în care s-ar acorda despăgubiri excesive părților civile cu titlu de daune morale s-ar ajunge la o dublă condamnare, fapt interzis de practica CEDO.

Reprezentantul apelantei solicită instanței de apel să analizeze împrejurările concrete ale cauzei - fapta produsă fără intenție, faptul că inculpatul a recunoscut împrejurările producerii evenimentului, a fost sincer și cooperant pe toată durata cercetării penale și a celei judecătorești, culpa mare și gravă a victimei, care nu a respectat normele de circulație stabilite de OUG nr.195/2002 privind circulația pietonilor precum și situația tragică creată de acesta prin pătrunderea pe partea carosabilă fără să se asigure.

În egală măsură, se face referire practica judiciară, fiind enumerate câteva hotărâri, în care s-a reținut culpa exclusivă a conducătorului auto nu și a victimei.

Cea de a treia critică pe care o aduce sentinței atacate, este dată de obligarea societății de asigurare la plata sumei de 784 lei către S. C. Județean de Urgenta A., învederând în primul rând că acesta nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal până la închiderea dezbaterilor.

De asemenea, făcând trimitere la prevederile art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și învederând că prin contractul de asigurare de răspundere civilă auto, asigurătorul preia riscurile accidentelor de autovehicule constând în prejudiciile directe cauzate terților prin fapta asiguratului, reprezentantul părții responsabilă civilmente concluzionează că cheltuielile de spitalizare nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație între fapta inculpatului și acest prejudiciu, neexistând o relație cauzală directă. În plus, arată că unitatea spitalicească nu se încadrează în categoria persoanelor menționate în prevederile art. 49 și 50 din legea nr. 136/1995 și nici asigurătorul de răspundere civilă nu face parte din categoria vizată de dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Prin urmare, se apreciază că prin obligarea societății de asigurare la plata cheltuielilor de spitalizare s-ar încălca textele legale indicate în alineatul precedent.

Cea de a patra critică pe care o aduce sentinței atacate, se referă la obligarea inculpatului în solidar cu societatea de asigurare la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, se solicită înlăturarea acestei obligații, făcându-se trimitere la prevederile art. 26 pct. 6 și 7 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

În concluzie, privitor la cererea subsidiară, se apreciază că procentul de culpă a inculpatului ar fi de maxim 5%, comparativ cu a victimei, sens în care se solicită aplicarea individualizării gradului de vinovăție și, pentru celelalte motive arătate, exonerarea asigurătorului de la plata către S. C. Județean de Urgență A. a sumei de 784 lei, precum și de la plata tuturor cheltuielilor de judecată la care ar fi obligat inculpatul.

Examinând apelurile formulate în cauză, C. reține următoarele:

În deliberare cu privire la apelurile formulate de inculpat, părțile civilă și partea responsabilă civilmente, analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, instanța de apel reține aceeași stare de fapt cu precizarea că prima instanță, a reținut culpa victimei în producerea accidentului în proporție de 50%, procentul reținut în sarcina inculpatului și a victimei, prezentând importanță atât referitor la latura penală, cât mai ales în ce privește cuantumul despăgubirilor, inculpatul neputând fi obligat la despăgubiri decât în raport de propria sa culpă.

Se cuvine a preciza că inculpatul a contestat procentul în sensul de a se reține că al victimei a fost de 95%, însă instanța de apel va reține în concret proporția culpelor concurente ale inculpatului și victimei în proporție de 50% astfel cum a stabilit și prima instanță, neexistând împrejurări noi de natură să modifice acest procent.

În esență, instanța de apel reține următoarea stare de fapt:

În fapt s-a reținut că, în data de 25 06 2013, în jurul orelor 15:30, inculpatul B. M. I. conducea autoturismul marca Hyundai i 20, cu numărul de înmatriculare_, pe DJ 792, din direcția localității I. înspre localitatea Pîncota. Partea carosabilă era uscată, fiind delimitată cu marcaje longitudinale continue, are două sensuri de mers, axa drumului fiind materializată prin marcaj longitudinal discontinuu, vizibilitatea fiind foarte bună la lumina zilei, iar acostamentul drumului are o lățime de 30 centimetri de o parte și de alta a sensurilor de deplasare.

În zona Km 35+800 m, inculpatul a redus viteza de deplasare, deoarece din spate s-a apropiat un autoturism VW, condus de către martorul O. M. R., crezând că acesta urmează să-l depășească.

Când a ajuns în apropierea pietonului, inculpatul s-a uitat în oglinzile retrovizoare ale autoturismului ca să observe ce intenționează să facă conducătorul acestuia.

Cu privire la starea de fapt, singura critică adusă de inculpat acesteia este împrejurarea că victima s-a apropiat de axul drumului din partea dreaptă spre stânga a sensului său de mers, astfel că acesta a intrat intempestiv în fața sa, nemaivând timpul necesar pentru frânare și prin aceasta a apreciat că proporția culpei ar fi mai mare în sarcina victimei.

Prima instanță a reținut în mod corect, din chiar declarația inculpatului că acesta a observat din timp victima, însă nu a luat măsuri de reducere a vitezei și depășirea regulamentară a cestuia

Instanța de apel reține că prima instanță a motivat în mod temeinic reținerea acestei stări de fapt, pe care a stabilit-o atât în funcție de declarațiile martorilor, cât și față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 72 al. 4 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector”.

Având în vedere faptul că inculpatul la rândul său nu a respectat prevederile legale, nesocotind dispozițiile art. 35 din OUG 195/2002, instanța de apel reține în proporție egală culpa inculpatului și a victimei în producerea accidentului.

În acest sens, critica inculpatului referitoare reținerea culpei exclusive sau în proporție de 95%a victimei în săvârșirea faptei nu poate fi primită.

În ceea ce privește încadrarea juridică, fapta comisă de către inculpat întrunesc elementele constitutive al infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. 2 Cod Penal.(art. 192 alin. 2 C.pen., cu aceleași limite de pedeapsă).

În aplicarea art. 5 C.pen. se impune a fi avute în vedere toate instituțiile incidente în stabilirea tratamentului sancționator final, inclusiv modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, cu respectarea Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel se va raporta la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen., (întrucât pentru considerente ce ține de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, ce vor fi analizate în continuarea, se apreciază că dispozițiile codului penal din 1969 sunt mai favorabile) respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aplicând inculpatului o pedeapsă spre minimul special.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C.pen. din 1969 pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Instanța de apel reține că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Astfel, C. reține că limitele de pedeapsă ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, sunt de la 2 la 7 ani, că infracțiunea este săvârșită din culpă, că inculpatul nu are antecedente penale, iar în producerea accidentului o parte din culpă aparține și victimei, astfel că o pedeapsă de 2 ani închisoare este de natură a atinge scopul special prevăzut de lege

Instanța de apel apreciază sunt mai favorabile inculpatului dispozițiile Codului penal din 1969 care reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei (ale cărei condiții de aplicare sunt îndeplinite în cauza de față) Astfel, s-a concluzionat că reglementarea din art. 81 și urm. din Codul penal din 1969 este mai favorabilă, având în vedere condițiile de acordare, în special pentru lipsa obligațiilor de pe durata termenului de încercare, iar potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, ”pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere”.

În opinia instanței, deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare – se aplică și în cazul comparării instituției suspendării condiționate cu cea a amânării aplicării pedepsei sau a suspendării sub supraveghere în baza noului cod penal. De asemenea, trebuie avută în vedere și împrejurarea că potrivit dispozițiilor legale, la împlinirea termenului de încercare potrivit dispozițiilor at. 81 și urm C.pen. din 1969, inculpatul sunt reabilitat de drept.

Din aceste dispoziții se desprinde concluzia că legiuitorul a prezumat ca fiind mai favorabile dispozițiile vechiului cod privind suspendarea condiționată iar în operațiunea de comparație a impus raportarea la sfera obligațiilor și efectele suspendării.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv acordarea daunelor morale, instanța de apel reține că daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane, prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de părțile civile, importanța valorilor lezate acestora, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situația familială, socială.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și C. Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv suferit de părțile civile, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane. Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere părții civile o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate, în speța de față pierderea fiului, respectiv nepotului .

În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă. În concret, repercusiunile de ordin moral asupra părții civile, mama victimei sunt confirmate de probele administrate în cauză, reținându-se că aceasta a fost afectată de deces.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deși nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Față de cele mai sus menționate și reținând și culpa victimei în proporție de 50% se impune aplicarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, precum și ale art. 28 din Ordinul CSA nr. 11/2007 potrivit cu care în situația în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă – culpa comună „în astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă”.

Astfel ținând cont că daunele morale cuvenite părților civile se reduc la 50% totuși se impune ca instanța de apel să majoreze daunele morale stabilite de prima instanță de la 25.000 euro la 40.000 euro pentru P. N. și de la câte 2.500 euro la câte 25.000 euro pentru părțile civile P. I. și P. T., apreciind că aceste sume reprezintă o despăgubire echitabilă, cuantumul acestora fiind fixat după reducerea lor în funcție de proporția culpei

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge apelul declarat de partea responsabilă civilmente Groupama A. S.A. împotriva sentinței penale nr. 178 din 12.08.2015 pronunțată de a J. I. în dosar_ .

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen. va admite apelurile declarate de inculpatul B. M. I. și părțile civile P. N., P. I. și P. T. împotriva aceleași sentințe penale

În consecință, va desființa sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 386 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. din 1969.

În baza art. 178 alin. 2 C.pen. din 1969 cu aplicarea și art. 5 C.pen., art. 375 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen, va condamna inculpatul B. M. I., la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 C.pen din 1969, va interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 (patru) ani, în condițiile art. 82 C.pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 C.pr.pen. va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune intenționată, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.

De asemenea, va majora cuantumul daunelor morale acordate părților civile P. I. și P. T. de la 2.500 euro pentru fiecare la 25.000 euro pentru fiecare precum și cuantumul daunelor morale acordate părții civile P. N. de la 25.000 euro la 40.000 euro.

Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga partea responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge apelul declarat de partea responsabilă civilmente GROUPAMA A. S.A. împotriva sentinței penale nr. 178 din 12.08.2015 pronunțată de a J. I. în dosar_ .

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelurile declarat de inculpatul B. M. I. și părțile civile P. N., P. I. ȘI P. T. împotriva aceleași sentințe penale

Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 386 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. din 1969.

În baza art. 178 alin. 2 C.pen. din 1969 cu aplicarea și art. 5 C.pen., art. 375 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen, condamnă inculpatul B. M. I., fiul lui I. și E., născut la data de 24.09.1965 în A., jud. A., CNP_, cetățenie română și canadiană, studii superioare, fără antecedente penale, ocupația inginer, domiciliat în Canada, localitatea Coquitlam, ., . procesual ales la cabinet de avocat C. C., A., .. 1-3, ., la:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 C.pen din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 (patru) ani, în condițiile art. 82 C.pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 C.pr.pen pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C.pen din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune intenționată, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.

Majorează cuantumul daunelor morale acordate părților civile P. N. și P. T. de la 2.500 euro pentru fiecare la 25.000 euro pentru fiecare

Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile P. I. de la 25.000 euro la 40.000 euro.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă partea responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel și în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

F. P. F. M. C. FLORENȚA

GREFIER,

O. IOȚCOVICI

Red. F. P./08.12.2015

Tehnored.O.I. 8 ex- 25.11.2015

Prima instanță– J. I. - jud. U. A.

← Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 173/2013....		Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1188/2015. Curtea de Apel... →

Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1210/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA