Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 680/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-06-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 680/R
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător G. B.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul I. I., împotriva sentinței penale nr. 92/25 februarie 2013 a Judecătoriei Caransebeș, pronunțată în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales Bolosin C., lipsă partea vătămată și partea civilă.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței inculpatul a depus la dosar motive de recurs și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ. În motivare a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de achitare și nu a motivat în nici un fel pe ce probe se bazează condamnarea, astfel că s-a încălcat dreptul la apărare și inculpatul nu a avut parte de un proces echitabil. A mai criticat hotărârea pentru nelegalitate, întrucât instanța nu a motivat dacă în speță este vorba de recidivă sau infracțiuni concurente, aplicând pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a specifica cuantumul pedepsei pentru fapta dedusă judecății și din ce este compusă aceasta.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei, astfel că susținerile de achitare sunt irelevante.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că susține concluziile apărătorului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, în baza art. 296 1 alin.1 lit.c .din Lg.571/2003 cu aplic.art. 37 lit.b C.p., s-a dispus condamnarea inculpatului I. I., la pedeapsa de 4 ( patru ) ani închisoare în regim de detenție .
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.p., pe durata și în condițiile art. 71 C.pen.
În baza art.118 lit.b C.p. s-a dispus confiscarea cantității de 1490 l alcool, aflat în recipienți de plastic de 10 l în custodia Poliției Municipiului Caransebeș și a unui alcoolmetru.
A fost admisă acțiunea civilă și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului I. I. la plata sumei de 58.740 lei către Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală-A. Națională a V. - Direcția R. pentru A. și Oprațiuni V. Timișoara.
În baza art. 191 alin. 1 Cod pr. penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 20 septembrie 2011, înregistrat la data de 06 octombrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. I.,, pentru săv.infr.prev.de art.2961 al.1 lit.c din Legea 571/2003 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt:
În fapt, în noaptea de 15/16.05.2010, urmare unui filtru de circulație organizat de lucrătorii poliției judiciare din cadrul IPJ C.-S., pe raza localității I., în jurul orei 01,oo a fost observat autoturismul marca Hyundai Galloper cu nr.de înmatriculare ZA 214 DX ce tracta semiremorca cu nr.de înmatriculare_, deplasându-se din direcția Oțelu R.-Caransebeș.Urmare suspiciunilor privind bunurile transportate, echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia, ocazie cu care a fost depistat abandonat pe platoul din fața ., în interior nemaiaflându-se nicio persoană iar portierele de acces fiind asigurate. În atare situație, s-au derulat căutări în zonele limitrofe locului în care s-a găsit ansamblul de autovehicule, ocazie cu care ,într-un tufiș sub o conductă de gaz a fost identificat înv.I. I., persoană ce se ascundea de lucrătorii de poliție.(f.24 dos.urm.pen.).După legitimarea acestuia, în prezența martorilor asistenți B. Walter și M. P. s-a găsit asupra sa cheia de la autovehiculul marca Hyundai Galloper menționat mai sus, fapt pentru care, apoi s-a procedat la deschiderea portierelor și verificarea interiorului.Astfel, în autovehiculul menționat s-au găsit un număr de 79 bidoane din plastic de culoare albă cu o capacitate de 10 litri fiecare, conținând lichid incolor cu miros de alcool iar în torpedou o xerocopie a cărții de identitate aparținând numitului I. G. M. și un alcoolmetru cu gradații de la 0 la 100.Procedându-se la desfacerea prelatei semiremorcii tractate de autovehiculul în cauză, sub niște baxuri de carton, în interiorul acesteia au mai fost identificate încă 70 bidoane din plastic identice primelor ce conțineau un lichid incolor cu miros de alcool.Ansamblul de autovehicule și cele 149 bidoane au fost ridicate și sigilate în vederea continuării cercetărilor penale în cauză.(f.22-23,25-49).Cu acea ocazie înv.I. I. a declarat că bunurile identificate nu îi aparțin și nu deține acte de proveniență pentru acestea .(f.22-23 dis.urm.pen.).Ulterior,în cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii sale, înv.I. I. a declarat că acea cantitate de alcool găsită în ansamblul de autovehicule îi aparține și a cumpărat-o de la o persoană cunoscută ca “P.” de pe raza localității Hațeg, fără a deține acte de proveniență pentru aceasta. De asemenea înv.I. I. a mai declarat că autoturismul marca Hyundai Galloper l-a împrumutat de la numitul I. G. M. iar semiremorca de la numitul P. P. V. deoarece îi erau necesare efectuării acelui transport.In cursul urmăririi penale nu s-a putut stabili identitatea persoanei cunoscută ca “P.” de la care înv.I. I. în condițiile și împrejurările descrise a achiziționat cantitatea totală de 1490 litri alcool etilic, deoarece învinuitul nu a furnizat alte date în acest sens.Practic acesta a susținut că, anterior depistării sale de către organele de poliție, a făcut schimb de autovehicule cu numitul I. G. M.. De asemenea învinuitul a mai susținut că în cursul lunii mai 2010, aflându-se pe raza localității D. s-a întâlnit cu numitul “P.” o cunoștință de a sa, fără să îi cunoască datele de identificare, ocazie cu care acesta din urmă i-a oferit spre vânzare palincă.Astfel, în data de 15.05.2010, luând hotărârea să achiziționeze în scopul consumului personal palincă, după ce a împrumutat ansamblul de autovehicule de la persoana menționată,în jurul orei 18,oo învinuitul a luat legătura cu numitul”P.” pe un număr de telefon ce i l-a indicat anterior acestuia, însă pe care nu îl mai reține, și au convenit să se deplaseze pe raza localității Hațeg unde urma să se întâlnească cu o altă persoană necunoscută trimisă de același “P.”, de la care urma să achiziționeze palinca.Învinuitul precizează că “întâmplător” la aceeași dată numitul I. G. M. avea și el de rezolvat unele probleme personale în localitatea Hațeg, fapt pentru care la întoarcere, după ce învinuitul a achiziționat cantitatea de alcool depistată ulterior de organele de poliție, s-au deplasat spre localitatea Caransebeș, numitul I. G. M. conducând celălalt autoturism,însă în fața celui condus de învinuit, la oarecare distanță, suficientă apreciem pentru a-l putea anunța telefonic despre situația în care observa vreun echipaj de poliție pe traseu .Astfel, în momentul în care numitul I. G. M. a trecut pe lângă filtrul organizat de IPJ C.-S. i-a telefonat înv.I. I. și i-a spus despre prezența lucrătorilor de poliție în zonă. În atare situație înv.I. I. ,conform declarației sale ,s-a deplasat spre ., situată în partea dreaptă a carosabilului pe sensul său de mers, după care a mers în tufișurile din apropiere pentru unele necesități fiziologice ci nu pentru a se ascunde, loc în care ulterior a fost depistat de lucrătorii de poliție.Învinuitul I. I. a precizat că acea cantitate de alcool a achiziționat-o conform înțelegerii cu acel “P.” de la o persoană cu care s-a întâlnit pe un drum forestier lăturalnic, de pe raza localității Hațeg. De asemenea, învinuitul a susținut că nu a achitat contravaloarea cantității de alcool achiziționate deoarece, urma ca în următoarea zi să o plătească numitului “P.”, fără însă a-și aminti suma stabilită de comun acord cu acesta. S-a precizat că,în perioada constatării faptei precum și în cea anterioară, față de înv.I. I. s-au efectuat cercetări penale în dosarul nr.42/D/2010 al DIICOT-Biroul Teritorial C.-S. pentru săvârșirea de alte fapte penale, în care, în baza unei autorizații emise de instanța de judecată au fost interceptate convorbirile telefonice ale acestuia.
Astfel, s-a solicitat DIICOT –Biroul Teritorial C.-S. să se pună la dispoziția organelor de urmărire penală în prezenta cauză,rapoartele de filaj sau orice alt document care atestă supravegherea calificată a înv.I. I. în perioada 13-18.05.2010.În data de 28.10.2010 DIICOT –Biroul Teritorial C.-S. a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș procesul-verbal privind redarea materialelor rezultate în urma interceptării convorbirilor înregistrate în baza autorizației nr.41/19.04.2010, în perioada 15.05._10 privind fapta săvârșită de înv.I. I. în noaptea de 15/16.05.2010 ce face obiectul prezentei cauze.
Din examinarea procesului—verbal menționat a rezultat faptul că într-adevăr în perioada analizată înv.I. I. a purtat discuții telefonice cu o persoană de sex masculin ce nu a putut fi identificată( deoarece a folosit o cartelă telefonică prepaid), înțelegându-se asupra condițiilor și împrejurărilor în care să achiziționeze cantitatea de alcool.Se poate observa că uneori persoanele în cauză foloseau un limbaj codificat, pentru a nu putea fi depistați în situația în care s-ar intercepta convorbirile telefonice, și anume termenul de “apă”. Susținerea învinuitului că nu avea cunoștință despre faptul că lichidul transportat este alcool fiind convins că a cumpărat palincă pentru consumul personal, urmând să o plătească ulterior este infirmată de aspecte ce rezultă din interceptările convorbirilor telefonice purtate de acesta după depistare în trafic, respectiv în data de 16.05.2010 la ora 01.30.15, cu o altă persoană.(f.114 dos.urm.pen.-Ex.: înv.I. I. […] la Caransebeș m-o prins cu vreo două tone de alcool ; când îl va desface seama și-l vede…să orbesc, e alcool de o sută de grade ; Cred că înebunesc ăia de la vamă! ;[…] 3500 euro am plătit aseară […]” Din aceleiași discuții telefonice purtate de învinuit, imediat după ce a fost depistat de lucrătorii de poliție rezultă faptul că acea cantitate de alcool era achiziționată în scopul comercializării ulterioare pe raza localității Reșița (f.114 dos.urm.pen.-:Ex:I.I.[…].P. 1300 euro care îi făceam ! că numa-l luam,îl aduceam la Reșița și făceam 1300 de euro”).Ba mai mult decât atât din aceleiași convorbiri rezultă că înv.I. I. urma să mai achiziționeze alcool de la aceeași persoană, în aceleiași condiții.(f.107-107 verso dos.urm.pen.) În cauză a fost audiat în calitate de martor numitul I. G. M., ocazie cu care acesta a confirmat starea de fapt descrisă, în sensul că într-adevăr în perioada 15-16.05.2010 a fost în localitatea Hațeg,însă fără a avea vreo înțelegere prealabilă cu înv.I. I. pe care l-a întâlnit întâmplător în zonă iar la solicitarea acestuia l-a așteptat pentru a se întoarce împreună spre localitatea Caransebeș. În data de 08.06.2010 conform procesului—verbal întocmit de lucrătorii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Poliției Mun.Caransebeș, în prezența inspectorilor Z. C.,Ciaus F. și controlorului vamal principal Ș. I. din cadrul Direcției Județene de A. și Operațiuni V. C.-S., respectiv a martorilor asistenți Chimigeriu O. C. și A. G., s-a procedat la desigilarea ansamblului de vehicule în speță a celor 149 recipienți din plastic, ridicate de la înv.I. I. iar potrivit Ordinului nr.356/2008 al A.-inspectorii din cadrul DJAOV C.-S. au procedat la ridicarea de probe pentru stabilirea concentrației alcoolice din fiecare partidă de marfă, respectiv din mărfurile identificate în autoturism și cele din semiremorcă, încheiindu-se astfel procesele-verbale de prelevare nr.1602/08.06.2010 și nr.1603/08.06.2010 conform cărora s-au ridicat câte 4 probe sigilate cu sigiliile nr._,_,_,_,_,_,_,_. Cu ocazia efectuării prelevării probelor s-au efectuat fotografii judiciare iar momentul activității desfășurate a fost filmat cu camera Panasonic din dotarea Poliției Mun.Caransebeș.(f.50-67 dos.urm.pen.). Potrivit aceluiaș proces-verbal menționat, înv.I. I. cercetat în stare de arest în altă cauză, însoțit de apărătorul ales av.S. L. E., legal citat au fost prezenți la sediul Poliției Mun.Caransebeș în data de 08.06.2010 însă au refuzat să asiste la procedura de prelevarea probelor pentru stabilirea concentrației alcoolice.(f.52 dos.urm.pen.).
Din certificatele de analiză nr.851 și 850 emise la data de 15.07.2010 de A. Națională a V. Direcția de A.-Laboratorul Vamal Central București rezultă că probele respective sigilate cu sigiliile nr._ și_ reprezintă alcool etilic cu conținutul alcoolic volumic de 94,1% vol.,respective 94,3% vol. la 20 0C.(f.48-49 dos.urm.pen.).
Din adresa nr.2394/02.09.2010 emisă de partea vătămată A.-A. Națională a V.,Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara, Direcția Județeană de A. și Operațiuni V. C.-S., rezultă că urmare săvârșirii faptei înv.I. I. a cauzat părții vătămate un prejudiciu în valoare totală de 44.638 lei reprezentând contravaloarea accizelor datorate bugetului statului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut aceiași stare de fapt și încadrare juridică cu cea descrisă în rechizitoriu.
S-a apreciat că, în drept fapta inculpatului I. I.,îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped.de 296 1 alin.1 lit.c din Lg.571/2003 potrivit căruia constituie infracțiune „ achiziționarea de alcool etilic și de distilație în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii autorizați de astfel de produse, potrivit Titlului VII”.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat este prevăzută de legea penală, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale privind temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta și cele personale ale inculpatului.
Cu privire la latura civilă instanța a constatat că în cauză sunt indeplinite condițiile răspunderii civil- delictuale prev.de art. art.998-999 și urm. C.civ. fapta ilicită – infracțiunea săvârșită, prejudiciul – rezultatul negativ și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre faptele ilicite și prejudiciul produs, vinovăția sub forma intenției și în consecință a admis acțiunea civilă .
Împotriva sentinței penale nr.92/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș a declarat recurs în termen legal inculpatul I. I., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 25.03.2013.
În motivarea recursului se solicită în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, întrucât pe de o parte, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de achitare și nu a motivat în nici un fel pe ce probe se bazează condamnarea, astfel că s-a încălcat dreptul la apărare și inculpatul nu a avut parte de un proces echitabil și nu s-a motivat dacă în speță este vorba de recidivă sau infracțiuni concurente, aplicându-se pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a specifica cuantumul pedepsei pentru fapta dedusă judecății și din ce este compusă aceasta.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu potrivit art 385 ind.6 c.,p.p, instanța de recurs apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că în noaptea de 15/16,.05.2010 autoturismul marca Hundai Galoper nr. înmatriculare ZA 214 DX, ce tracta o semiremorcă a trezit suspiciunea lucrătorilor de poliție astfel că s-a procedat la urmărirea acestuia, autoturismul fiind depistat abandonat în fața . din Caransebeș. Așa cum reiese din procesul verbal întocmit de către lucrătorii de poliție (fila 22 dosar UP), procedându-se la căutări în zona identificării autoturismului și a persoanei ce rula la volanul acestuia, a fost identificat, în poziția ghemuit, într-un tufiș sub țeava de gaz ( fila 24 dosar UP) ascunzându-se inculpatul, care avea o cheie de la autoturism, procedându-se astfel la verificarea interiorului autoturismului. Așa cum rezultă din același proces verbal în mașină, sub o pătură de culoare albastră au fost identificate 72 bidoane din plastic de culoare albă cu capacitatea de 10 l fiecare, conținând lichid incolor cu miros de alcool, iar în torpedoul mașinii pe lângă alte bunuri a fost identificat un obiect gen „ alcoolmetru „ cu gradație de la 0 la 100. Organele de poliție au procedat în continuare la desfacerea prelatei remorcii, iar în interiorul acesteia au fost identificate 9 baxuri de carton goale sub care au fost găsite 70 bidoane din plastic de culoare albă cu capacitate de 10 l fiecare conținând toate lichid incolor cu miros de alcool. La solicitarea organelor de poliție inculpatul a arătat că nu deține acte de proveniență, declarația sa în acest sens fiind consemnată în procesul verbal semnat de către inculpat și de către cei doi martori asistenți B. V. și M. P..
Organele de poliție au procedat la sigilarea autoturismului în care se aflau bidoanele din plastic, iar prin procesul verbal din data de 8.06.2010 (fila 52 dosar UP) s-a procedat la desigilarea acestora, la etichetarea bidoanelor separat cele găsite în autoturism și separat cele găsite în remorcă și, folosindu-se alcoolmetru standardizat și cilindrul gradat s-a procedat la stabilirea concentrației alcoolice și a temperaturii, pentru conținutul fiecărui bidon, potrivit mențiunilor din anexele aflate la filele 53-56 dosar UP.
Cu ocazia audierii, inculpatul a arătat în cursul urmăririi penale (fila 118-120 dosar UP), că nu cunoștea că lichidul transportat era alcool etilic, având reprezentarea că este palincă pe care a achiziționat-o din localitatea D. de la o cunoștință pe nume P., în scopul consumului personal și nu pentru comercializare.
În fața primei instanțe – fila 33 dosar fond, inculpatul și-a menținut poziția procesuală manifestată în cursul urmăririi penale arătând că a achiziționat cantitatea de alcool pentru organizarea nunții sale și că la momentul cumpărării nu l-a întrebat pe numitul P. dacă deține sau nu autorizație în vederea comercializării băuturilor alcoolice.
Din examinarea rapoartelor de filaj și a notelor privind redarea convorbirilor telefonice avute de către inculpat rezultă că acesta folosea un limbaj codificat in conversațiile avute cu persoane care aveau cunoștință despre tranzacția ce urma a fi efectuată, conspirativitatea acțiunilor și dorința inculpatului de a nu fi depistați de către organele de poliție rezultând și din modalitatea în care se exprimau când discutau despre alcool, folosind termenul de apă.
Instanța de recurs apreciază că din analiza convorbirilor telefonice purtate de către inculpat rezultă că acesta avea cunoștință despre locul în care se află organele de poliție purtând discuții cu privire la drumul ce trebuia urma de la Hațeg si până la destinație pentru a nu fi surprins, reieșind și periodicitatea și frecvența cu care inculpatul și apropiații săi achiziționau alcool. Afirmația inculpatului că a avut reprezentarea achiziționării de palincă este combătută de convorbirea avută de către acesta la data de 16.05.2010 ora 11,29 cu o persoană de sex masculin- fila 113 dosar UP, în care inculpatul se plângea că a fost surprins de către un polițist transportând 2 tone de alcool, povestind interlocutorului că a fost surprins în trafic, cu un autoturism marca Jeep unui prieten,autoturism care i-a fost sigilat și că nu a apelat la acesta pentru a interveni în favoarea sa la organele de poliție, întrucât au fost în jur de 30 de lucrători de poliție care l-au ținut toată noaptea pentru a da declarații. În aceiași convorbire inculpatul se plânge că urmare a depistării sale a pierdut suma de 3500 euro, dar că prietenul său nu a fost surprins de către organele de poliție reușind să fugă, relatând și modalitatea în care el a încercat să scape de lucrătorii de poliție ascunzându-se în pădure. Despre cunoașterea provenienței ilicite a alcoolului și intenția inculpatului de comercializare i-a povestit aceleiași persoane, afirmând că la transportul interceptat de către organele de poliție câștigul său era de 1.300 euro urmare a transportării alcoolului la Reșița.
Față de cele de mai sus, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art 296 ind.1 al.1 lit.c din Lg.571/2003, elementul material al laturii obiective fiind realizat prin achiziționarea de alcool etilic de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditori autorizați de astfel de produse . Așa cum a arătat în mod expres inculpatul acesta nu a fost în măsură să prezinte documente de proveniență a mărfii și nici nu a făcut dovada plății accizei, deși s-a obligat în cursul urmăriri penale la repararea prejudiciului.
În conformitate cu dispozițiile art.72 C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 C.pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de recurs apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.
Astfel, raportat la natura infracțiunii comise, poziția procesuală a inculpatului care în ciuda probelor certe de vinovăție existente la dosar a negat comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, antecedentele penale ale inculpatului, acesta suferind o multitudine de condamnări evidențiate în cazierul judiciar- filele 147-149 dosar UP, instanța de recurs apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție raportat la starea de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul în momentul săvârșirii faptei, este în măsură să sigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte antisociale.
Fiind în prezența unei infracțiuni de rezultat, în mod corect a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor către partea civilă DRAOV Timișoara, constând în accize în cuantum de 44.638 lei, dobânzi și penalități calculate până la data de 31.01.2012.
Astfel, în baza art. 38515 pct.1, lit. b Cpp. se va respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul I. I., împotriva sentinței penale nr. 92/25 februarie 2013, a Judecătoriei Caransebeș.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cpp.,
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 38515 pct.1, lit. b Cpp. respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul I. I., împotriva sentinței penale nr. 92/25 februarie 2013, a Judecătoriei Caransebeș.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp. obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. N. G. B. L. Ani B.
Grefier,
A. J.
Red.AN/17.06.2013
Tehnored A.J. /2 ex/19.06.2013
Prima instanță: Judec.Caransebeș-E. M.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 117/2013. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 119/2013.... → |
|---|








