Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 762/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 762/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 762/R
Ședința publică din 27 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR: G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul G. C. împotriva sentinței penale nr. 103/02.04.2013 a Tribunalului A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul G. C., în stare de deținere, asistată de avocat din oficiu M. A..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care contestatorul G. C. precizează în fața instanței că își retrage recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 103 din 02.04.2013 a Tribunalului A., declarația fiind consemnată și atașată la dosar..
Față de poziția contestatorului, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri..
Apărătorul din oficiu al contestatorului, avocat M. A., solicită a se lua act de declarația condamnatului.
Procurorul solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului.
Contestatorul G. C., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de declarația sa.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la Tribunalul A., la data de 15 martie 2013, petentul G. C. a solicitat admiterea cererii, conform art. 461 lit. d Cod procedură penală și a anexat mandatul de executare a pedepsei nr. 110/2005 emis de Tribunalul V..
Condamnatul nu a motivat în scris contestația la executare.
În fața primei instanțe petentul a trimis o declarație prin care a arătat că nu el a formulat cererea și nu solicită judecarea contestației la executare formulată în numele său.
Prin sentința penală nr. 103 din 02.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul CHEORGHIU C., aflat în Penitenciarul Iași și a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul A. a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, astfel că, în baza art. 461 lit. d) Cod procedură penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul Cheorghiu C..
Împotriva sentinței penale nr.103 din 2.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul G. C. a declarat recurs, în termen legal, condamnatul.
La termenul de judecată din 27 iunie 2013 condamnatul G. C. și-a retras recursul, declarația acestuia în acest sens fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar, astfel că, în temeiul art. 3854 C.pp raportat la art. 369 Cpp se va lua act de retragerea recursului declarat de contestatorul G. C. împotriva sentinței penale nr. 103/02.04.2013 a Tribunalului A..
În baza art. 192 al. 2 C.pp va fi obligat contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 3854 C.pp raportat la art. 369 Cpp ia act de retragerea recursului declarat de contestatorul G. C. împotriva sentinței penale nr. 103/02.04.2013 a Tribunalului A..
În baza art. 192 al. 2 C.pp obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N. G. B.
Grefier,
C. U.
Red.-A.N.28.06.2013
Tehnored- .C.U.- 28.06.2013
Prima inst.jud.T. D. – Tribunalul A.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 668/2013. Curtea de Apel... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 117/2013. Curtea... → |
|---|








