Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 22/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 22/CO
Ședința publică de la 21 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de condamnatul G. I. împotriva sentinței penale nr.78/LF din 10.02.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul, asistat de avocat oficiu R. S..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu solicită admiterea contestației formulată de condamnat, reanalizarea pe fond a cererii și reducerea cuantumului pedepsei.
Procurorul solicită respingerea contestației, întrucât din examinarea sentinței penale pronunțată de T. T. rezultă că respingerea solicitării condamnatului s-a făcut în temeiul art. 23 al.8 din OUG 116/2003, legea penală din vechiul cod fiind mai favorabilă decât cea din actualul cod, inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat în concurs și în stare de recidivă, astfel că potrivit acestor reguli ar fi trebuit să execute o pedeapsă finală de 29 de ani.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la fiecare infracțiune și să se țină seama de perioada executată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.78/LF din 10.02.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._, în baza art.595 din Codul de procedură penală s-a respins cererea formulată de condamnatul G. I., privind aplicarea legii mai favorabile raportat la pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.122/17.02.2003 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p.nr.4370/R/09.10.2003 a Curții Supreme de Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea formulată de condamnatul G. I., înregistrată la T. T. la data de 07.02.2014 sub nr. de dosar_, condamnatul a solicitat evaluarea situației sale juridice privind aplicarea legii penale mai favorabile odată cu . noului Cod penal, el aflându-se în executarea unei pedepse de 20 ani ca urmare a contopirii a patru pedepse a câte 17 ani închisoare fiecare aplicate pentru săvârșirea a patru infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art.211 alin.2 lit.a, alin.21 lit.a, b, c din Codul penal din 1969 raportat la art.37 lit.b din Codul penal din 1969, cu patru pedepse a câte 11 ani închisoare fiecare aplicate pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod nelegal prevăzute de art.189 alin.2 din Codul penal din 1969 raportat la art.37 lit.b din Codul penal din 1969, instanța aplicând și un spor de 3 ani închisoare.
Examinând înscrisurile depuse la dosar în sprijinul sesizării, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin s.p.nr.122/17.02.2003 a Tribunalului T., rămasă definitivă prin d.p.nr.4370/R/09.10.2003 a Curții Supreme de Justiție, numitul G. I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare ca urmare a contopirii a patru pedepse a câte 17 ani închisoare fiecare aplicate pentru săvârșirea a patru infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art.211 alin.2 lit.a, alin.21 lit.a, b, c din Codul penal din 1969 raportat la art.37 lit.b din Codul penal din 1969, cu patru pedepse a câte 11 ani închisoare fiecare aplicate pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod nelegal prevăzute de art.189 alin.2 din Codul penal din 1969 raportat la art.37 lit.b din Codul penal din 1969.
În sarcina condamnatului s-a reținut că în noaptea de 28/29.04.2002, împreună cu alte persoane, toți făptuitorii fiind mascați cu cagule și înarmați cu pari și cuțite, au pătruns în locuința unei persoane, unde, folosind amenințări cu moartea la adresa proprietarului, au sustras suma de 7.000.000 ROL și bijuterii din aur în valoare de 30.000.000 ROL.
Executarea pedepsei a început la data de 03.05.2002 când condamnatul a fost reținut și apoi arestat preventiv.
Instanța a constatat că în prezenta cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art.4 C.p. referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, nici dispozițiile art.6 C.p. referitoare la reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Potrivit dispozițiilor art.4 C.p. legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Condamnatului G. I., prin s.p.nr.122/17.02.2003 a Tribunalului T., i-au fost aplicate patru pedepse a câte 17 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin. lit.a, alin.21 lit.a, b, c din Codul penal din 1969.
Infracțiunea de tâlhărie în forma agravată a fost preluată de noul Cod penal la art.234 sub denumirea de tâlhărie calificată. Este adevărat faptul că în cuprinsul acestei norme de incriminare nu a fost preluată și dispoziția privind considerarea ca fiind tâlhărie calificată a tâlhăriei comise de ”două sau mai multe persoane”, faptă prevăzută de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal din 1969, practic această formă a infracțiunii de tâlhărie calificată fiind abrogată.Însă celelalte forme agravate ale infracțiunii de tâlhărie reținute în sarcina condamnatului – art.211 alin.21 lit.a, b, c din Codul penal din 1969 au fost preluate și de noul Cod penal sub forma infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art.234 alin.1 lit.a, c și d, astfel că nu se pune problema dezincriminării faptei.Numitul G. I. a fost condamnat și pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod nelegal prevăzută de art.189 alin.2 din Codul penal din 1969. În sarcina condamnatului s-a reținut forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate determinată de săvârșirea faptei ”de două sau mai multe persoane împreună”, ”asupra unui minor” și ca urmare a împrejurării că faptele au fost comise ”de o persoană înarmată”.Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost preluată de noul Cod penal la art.205. Legiuitorul, prin alin.3 lit.a și b, a menținut forma agravată a infracțiunii atunci când aceasta este săvârșită asupra unui minor sau de o persoană înarmată.În sarcina condamnatului a fost reținută și starea de recidivă mare postexecutorie reglementată de art.37 lit.b din Codul penal din 1969.
În noul Cod penal starea de recidivă este reglementată de art.41, pedeapsa în acest caz urmând să fie stabilită în conformitate cu prevederile art.43. Potrivit dispozițiilor art.43 alin.5 din Codul penal, în cazul fostei recidive mari postexecutorii limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă se majorează cu jumătate.
Pe cale de consecință, față de prevederile art.41 din Codul penal rapoprtat la art.43 alin.5 din Codul penal, și observând dispozițiile art.234 din Codul penal în conformitate cu care tâlhăria calificată se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani, instanța a apreciat că potrivit noilor dispoziții penale pedeapsa aplicabilă condamnatului pentru cele patru infracțiuni de tâlhărie este închisoarea de la 4 ani și 6 luni la 15 ani închisoare.
Ca atare, atâta timp cât cele patru pedepse aplicate condamnatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, lege care presupune și aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă, instanța a apreciat că, în principiu, în cauză sunt incidente prevederile art.6 din Codul penal, motiv pentru care cele patru pedepse a câte 17 ani fiecare aplicate pentru comiterea a patru infracțiuni de tâlhărie ar trebui reduse la 15 ani închisoare, maximul special prevăzut de legea nouă.
Referitor la cele patru pedepse a câte 11 ani închisoare aplicate condamnatului pentru lipsire de libertate, instanța a constatat că noul Cod penal stabilește că în acest caz infracțiunea va fi sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Pe cale de consecință, față de prevederile art.41 din Codul penal raportat la art.43 alin.5 din Codul penal, și observând dispozițiile art.205 din Codul penal în conformitate cu care lipsirea de libertate în formă agravată se sancționează cu închisoarea de la 3 la 10 ani, instanța a apreciat că potrivit noilor dispoziții penale pedeapsa aplicabilă condamnatului pentru cele patru infracțiuni de lipsire de libertate în formă agravată este închisoarea de la 4 ani și 6 luni la 15 ani închisoare.
În contextul în care, prin s.p.nr.122/2003 a Tribunalului T., condamnatului i-au fost aplicate patru pedepse a câte 11 ani închisoare fiecare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, sub acest aspect nu se impune aplicarea prevederilor art.6 din Codul penal, pedeapsa aplicată nedepășind limita maximă prevăzută de legea nouă cu aplicarea dispozițiilor referitoare la tâlhărie.
Deși, după cum s-a arătat deja, în principiu, în privința celor patru pedepse aplicate pentru tâlhărie, ar fi incidente dispozițiile art.6 C.p., instanța a constatat că legea nouă nu este mai favorabilă condamnatului.
Astfel, în materia aplicării legii mai favorabile, legea apreciată ca fiind mai favorabilă trebuie aplicată în totalitatea ei, nefiind posibilă combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive pentru crearea unei lex tertia.
Faptele au fost comise de condamnat în concurs real de infracțiuni. Noul Cod penal reglementează regimul juridic al concursului de infracțiuni prin art.38 și 39. Conform art.39 alin.1 lit.b C.p., atunci când sunt stabilite mai multe pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În privința condamnatului G. I., dacă pedepsele pentru tâlhărie ar fi reduse la 15 ani închisoare, ar trebui aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, la care în mod obligatoriu ar trebui aplicat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse ce nu vor mai fi executate, ceea ce, în privința condamnatului, în contextul în care pedepsele ce nu vor mai fi executate însumează 89 de ani închisoare, ar însemna aproximativ 29 de ani închisoare. Cum, în privința pedepsei închisorii, maximul general prevăzut de art.60 C.p. este de 30 de ani, aplicarea dispozițiilor noului Cod penal, inclusiv cele referitoare la concursul de infracțiuni, în privința condamnatului G. I. ar semnifica aplicarea unei pedepse de 30 de ani închisoare.
În contextul în care pedeapsa aplicată condamnatului este de 20 de ani închisoare, iar aplicarea dispozițiilor noului Cod penal ar conduce la aplicarea unei pedepse de 30 de ani închisoare, instanța a apreciat că prevederile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile condamnatului, motiv pentru care prezenta cerere urmează a fi respinsă .
Împotriva sentinței penale nr. 78/LF/10.02.2014 pronunțată de T. T. în dosar nr._ a formulat în termen legal contestație condamnatul G. I., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 13.02.2014.
Analizând contestația formulată de petent, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu potrivit dispozițiilor legale, instanța constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, contestația urmând a fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Instanța își însușește motivarea oferită de instanța de fond în ceea ce privește analizarea tratamentului sancționator a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată condamnatul G. I., fiind vorba despre 4 infracțiuni de tâlhărie în forma agravată prev. de art 211 al. 1 lit.a și 2 ind.1 lit.a,b,c vechiul C.p și 4 infracțiuni de lipsire de libertate art.189 al.2 vechiul C.p. Instanța în soluționarea contestației opinează punctul de vedere exprimat de către prima instanță în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicat de către instanța de fond pentru săvârșirea celor 4 infracțiuni de tâlhărie, respectiv 17 ani pentru fiecare faptă,pedeapsă care depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiune care ar fi potrivit art. 234 actualul CP de 15 ani.
Potrivit art. 6 din C.p când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. În contextul consacrării explicite în constituție a principiului separației puterilor în stat a fost astfel stabilită relația intre principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. In mod cert, principiul constituțional enunțat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autorității de lucru judecat, astfel că o restrângere a acestei autorități se justifică doar în măsura în care ea are la bază tot un principiu de natură constituțională cum este cazul principiului legalității pedepsei.
Pentru stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile într-un caz dat urmează a se avea in vedere nu doar tratamentul sancționator prevăzut de cele două legi penale succesive, ci si celelalte aspecte ce decurg din stabilirea pedepsei în fiecare situație, cum ar fi în cazul de față existența stării de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul în momentul săvârșirii faptei prev. de art. 37 lit.b din codul penal anterior, și reluată în art. 43 alin.5 din actualul CP., precum și a concursului de infracțiuni reglementat de art.33 lit.a, 34 lit.b vechiul CP și de art.38, 39 al.1 lit.b actualul C.p.
Potrivit art.39 al.1 lit.b NCP când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite. Raportat la aceste criterii dacă am aprecia că legea penală mai favorabilă aplicabilă condamnatului G. I. este noul CP, pedeapsa cea mai grea aplicată acestuia este închisoarea de 15 ani la care ar urma să se adauge 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 3 pedepse de câte 15ani și 4 pedepse de câte 11 ani fiecare, adică 1/3 din 89 ani închisoare- aprox.30 de ani, care ar urma să se adauge la pedeapsa cea mai grea. La stabilirea pedepsei potrivit legii penale în vigoare urmează a se avea în vedere prevederile art. 60 C.p referitoare la limita maximă a pedepsei închisorii de 30 de ani, ceea ce ar face ca pedeapsa aplicabilă să se situeze la limita maximă, fără luarea în considerare a posibilității oferită instanței de prevederile art. 39 al.2 C.p.
Astfel, în mod corect a stabilit instanța de fond, analizând în cazul concret toate coordonatele în care au fost comise faptele pentru care inculpatul G. I. a fost trimis în judecată,respectiv starea de recidivă postexecutorie și existența concursului de infracțiuni, că în ceea ce îl privește pe condamnat legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal, respingându-i contestația formulată.
Astfel, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit.b C.pr.pen se va respinge contestația formulată de condamnatul G. I. împotriva sentinței penale nr.78/LF din 10.02.2014 pronunțată de T. T..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit.b C.pr.pen respinge contestația formulată de condamnatul G. I. împotriva sentinței penale nr.78/LF din 10.02.2014 pronunțată de T. T..
În temeiul art. 275 alin.2 C.pr.pen obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul T. reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2014.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN/24.02.14
Tehnored A.J. 24 Februarie 2014
Prima instanță: Trib.T.- R. H.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 24/2014. Curtea de... → |
|---|
