Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.123/CO

Ședința publică din data de 14.03.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: F. P.

GREFIER: L. P.

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..

Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulate de contestatorul F. R. S. împotriva sentinței penale nr. 162 din data de 03.02.2014 pronunțată de T. A., secția penală în dosarul nr._

Procedura de citare îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și susținerile se află consemnate în încheierea de ședință din 12.03.2014 care face parte integrantă din prezenta și prin care, pentru lipsă de timp, în vederea deliberării și pronunțării, stabilește termen la data de 14.03.2014, când:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din data de 03.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ ,T. A., secția penală în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și în consecință:

În baza art. 6 din Noul Cod Penal rap. la art. 38 și 39 alin.1 lit. b din Noul Cod Penal a redus de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare sporul de pedeapsă aplicat ca urmare a contopirii pedepselor, condamnatului F.a R. S., prin sentința penală nr.239 din 11.05.2010 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr. 2288/R din 07.06.2011 a ÎCCJ București, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani și 8 luni închisoare.

A scăzut din pedeapsa aplicată acestuia prin prezenta hotărâre durata executată de la 02.08.2009 până la zi.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale.

A anulat mandatul de executare nr. 347/2010 din 09.06.2011 emis de T. T. și a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat că prin referatul Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai favorabile, constituite la nivelul Penitenciarului A., în baza H.G. nr.836/2013, înregistrată la această instanță la data de 20 ianuarie 2014, instanța a fost sesizată pentru a se pronunța dacă sunt incidente dispozițiile Noului Cod Penal privind aplicarea legii penale de dezincriminare/mai favorabile privind pe condamnatul F. R. S.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 239/11.05.2010 a Tribunalului T., definitivă prin decizia penală nr.2288/R/07.06.2011 a ÎCCJ București, ia fost aplicată condamnatului o pedeapsă de 19 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin.1 din Cod penal și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săv infr. de profanare de morminte prev. de art. 319 Cod penal.

Au fost contopite cele două pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 19 ani închisoare care a fost sporită cu 1 an închisoare rezultând de executat de către condamnat o pedeapsă de 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În executarea acestei pedepse a fost emis mandatul de executare nr. 347/2010 din 09.06.2011 a Tribunalului T., în prezent acesta fiind încarcerat în P. A..

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.1 din Noul Cod Penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Sesizarea este fondată raportat la reducerea sporului de pedeapsă aplicat condamnatului, acesta fiind în conformitate cu prevederile art. 38, 39 din NCP, de 8 luni închisoare, respectiv 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație petentul F. R. S., solicitând reducerea pedepsei ca urmare a intervenirii legii penale mai favorabile

Examinând contestația potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. 4 rap. art. 416 și 418 C.pr.pen. instanța reține ca aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Petentul a fost condamnat pentru omor, în temeiul prevederilor art. 174 alin. 1 Cod penal din 1969 cu limite de pedeapsă între 10 și 20 de ani și pentru infracțiunea de profanare de morminte prevăzută de art. 319 din același cod cu limite de pedeapsă între 3 luni și 3 ani, fapte prevăzute în noul cod penal la art. 188, pedeapsa fiind cuprinsă între 10 și 20 de ani și art.383 limitele de pedeapsă fiind între 6 luni și 3 ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”. Ori în cauză, așa cum se observă, pedepsele aplicate inculpatului nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, însă prima instanță a opinat în mod corect în sensul aplicării dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni din legea nouă, în cauza de față fiind mai favorabile condamnatului. Nu pot opera alte reduceri deoarece pedepsele aplicate nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă.

Așa fiind, contestația urmează a fi respinsă conform art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., urmând a fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge contestația formulată de contestatorul F. R. S. împotriva sentinței penale nr. 162 din data de 03.02.2014 pronunțată de T. A., secția penală în dosarul nr._, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2014.

PREȘEDINTE

F. P. GREFIER,

L. P.

Red. F. P./31.03.2014

Tehnored.L.P. 2ex/; 18.03.2014

Prima inst C. V. L. - Trib. A.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Operator 2711

Data:

C Ă T R E,

P. A.

Vă comunicăm alăturat copia deciziei penale nr. 123/CO din 14.03.2014.

Grefier,

L. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA