Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 90/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2014

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 90/A

Ședința publică de la 20 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător L. Ani B.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpatul S. A. R. împotriva sentinței penale nr. 2688/23.10.2013 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește inculpatul S. A. R., pentru care se prezintă avocat ales C. V. din cadrul Baroului A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind partea civilă intimată S. R. prin ANAF și partea responsabilă civilmente F. T. SRL A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care C., având în vedere prevederile art.10 alin.1 din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală, raportat la dispozițiile art.99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor de judecată, constată că prin efectul legii prezenta cauză se va judeca în această compunere a completului, potrivit dispozițiilor din legea nou privitoare la apel.

Avocat C. V. depune note de ședință pentru inculpat și confirmă faptul că a primit și a transmis inculpatului traducerea actelor primite de la instanță, în Franța, prin e-mail.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.

Procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, arătând că sentința este nelegală întrucât nu s-a aplicat legea penală mai favorabilă, respectiv art. 13 C.p.; s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în ipoteza reținerii incidenței concomitente a disp. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p. și art. 13 C.p. și inexistența unor circumstanțe agravante; există contradicție în cadrul dispozitivului hotărârii judecătorești privind executarea amenzii penale.

Avocat C. V., pentru inculpatul S. A. R., solicită admiterea apelului declarat de inculpat, susținând că încheierea din 10.09.2013 a fost atacată în privința nelegalei sesizări a instanței, întrucât fapta nu a fost descrisă ca o infracțiune continuă, iar vechiul C.p.p. impunea descrierea fiecărei fapte; în rechizitoriu nu s-a reținut o rezoluție infracțională unică; actul de sesizare a instanței este nelegal întrucât perioada reținută nu corespunde cu cea din rechizitoriu și de la urmărirea penală, nefiind întrunite elementele cerute de lege, fiind o mențiune scrisă cu pixul, fără a se motiva de ce s-au extins cercetările și cu privire la ce fapte, motiv pentru care solicită desființarea acesteia și în principal trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Mai susține și faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, fiind greșit reținută periculozitatea extremă a faptei, astfel că solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special sau spre mijlocul limitei pedepsei, cu suspendarea executării acesteia. Deși apelul parchetului este formulat aparent în favoarea inculpatului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, limitele de pedeapsă fiind corecte, nu se reduce cuantumul amenzii cu 1/3, ci cu ¼ și în mod corect instanța a dispus suspendarea pedepsei amenzii.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat și menționează că în rechizitoriu sunt expuse clar faptele comise de inculpat, perioada și sumele respective, astfel că fiind stabilită clar starea de fapt, solicită respingerea cererii de restituire a cauzei la parchet, cât și pentru faptul că nu se confirmă neregularitatea extinderii urmăririi penale întrucât în cod nu există o condiție de formă. Totodată, solicită și respingerea cererii de reducere a pedepsei formulată de inculpat, pedeapsa aplicată de prima instanță fiind corect individualizată.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 2688/23.10.2013 pronunțată de J. A. în dosarul nr._, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cu aplicarea art. 320¹alin. 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. A. R., la 20.000 (douăzeci mii) lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma reținerii și nevărsării, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă pentru . A., prev. și ped. de art. 6 din Legea 241/ 2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.;

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63¹C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a acesteia.

În baza art. 81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de mai sus, s-a stabilit termen de încercare de 1 an conform art. 82 Cod penal, și în baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 346 alin. 1 și art. 14 C. pr. pen. raportat la art. 998 -999, art. 1000 alin. 3 și art. 1003 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de A. Fiscală prin Administrația Finanțelor Publice A. și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul S. A. R. în solidar cu partea responsabilă civilmente . A. la plata sumei de 36.033 lei la care se vor adaugă majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective, cu titlu de daune materiale către partea civilă.

În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 163 alin. 1, 2, 3 și 5 C. pr.pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului S. A. R. până la concurența sumei de 36.033 lei, la care se vor adaugă majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective, măsura urmând a fi pusă în executare în condițiile art. 164 alineat 3 C.p.p. de către organele proprii de executare ale părții civile.

În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 163 alin. 1, 2 și 5 C. pr. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale părții responsabile civilmente . A. până la concurența sumei de 36.033 lei, la care se vor adăuga majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective, măsura urmând a fi pusă în executare, în condițiile art. 164 alineat 3 C.p.p. de către organele proprii de executare ale părții civile.

În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

În baza art. 2 și art. 6 din OG 75/2001, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcției Generale a Finanțelor Publice A. în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art.189 Cod proc.penală s-a dispus virarea sumei de 200 lei din conturile Ministerului Justiției în contul Baroului A., reprezentând onorariu avocat din oficiu.

În baza art. 191 alin. 1 și 3 C.pr.pen. au fost obligați în solidar, inculpatul și partea responsabilă civilmente . A., la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. A. din dosar nr. 5908/P/2013, înregistrat la J. A. la data de 11 ianuarie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul S. A. R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținând-se în sarcina acestuia că în perioada 25.09._11, în calitate de administrator al ., a reținut de la angajați, pe statele de plată, suma de 38.268 lei, reprezentând contribuții cu reținere la sursă, sumă pe care nu a virat-o la bugetul statului în termen de 30 de zile de la scadență.

Audiat în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În perioada 25.09._11, în calitate de administrator al ., inculpatul a reținut de la angajați, pe statele de plată, suma de 38.268 lei, reprezentând contribuții cu reținere la sursă, sumă pe care nu a virat-o la bugetul statului în termen de 30 de zile de la scadență.

. a fost înființată de inculpat în anul 2005. Societatea avea ca principal obiect de activitate fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și a lenjeriei de corp) și avea sediul în A., Calea Timișorii nr. 30.

Din momentul înființării societății, inculpatul a îndeplinit funcția de administrator al acesteia. În această calitate, în perioada 25.10._11, a reținut de la angajații societății suma de 14.413 lei reprezentând impozitul pe venituri salariale, în timp ce în perioada 25.09._11 a reținut de la aceiași angajați sumele de 15.242 lei reprezentând contribuția individuală la asigurări sociale (fondul de pensii), 706 lei reprezentând contribuția individuală de asigurări pentru șomaj și 7907 lei reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate, reținută de la salariați, însumând în total 38.286 lei.

Din verificarea rulajului conturilor bancare ale societății s-a constatat că în perioada septembrie 2010- aprilie 2011, societatea a încasat prin conturi bancare suma totală de 113.845 lei, suficientă pentru plata contribuțiilor cu reținere la sursă, iar conform notei de constatare contabilă din data de 12.08.2012, societatea a realizat numai în perioada februarie-aprilie 2011 venituri în sumă de 37.945 lei, care nu au fost însă plătite către bugetul de stat; inculpatul a refuzat virarea contribuțiilor cu reținere la sursă întrucât ANAF- Direcția generală a Finanțelor Publice A. a respins solicitarea de rambursare a sumelor de 39.737 lei și 7789 lei reprezentând TVA de returnat către societatea franceză File . reprezentant fiscal era ., de către inspectorii din cadrul ANAF DGFP A. în data de 04.05.2011, ca urmare a sesizărilor depuse de către foștii angajați ai societății, s-a constatat că începând din luna septembrie 2010 și până în luna mai 2011 societatea înregistra debite restante cu reținere la sursă în sumă totală de 30.660 lei.

Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost probată cu proces verbal de sesizare din oficiu, adrese ANAF, Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului A., certificat ORC A., adresă situație debite și declarație constituire parte civilă ANAF, Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului A., sesizare penală ANAF, Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului A., procese verbale, declarații martori, notă de constatare contabilă, istoric ORC, alte înscrisuri - registre contabile, note de constatare, adrese.

P. declarația autentificată dată în fața notarului public Michel Stehlin în data 09.09.2013, în Franța, tradusă de traducător autorizat Friedman Manoela G. (aut.nr.1931/1999), depusă la dosar, inculpatul a recunoscut fapta, solicitând aplicarea art. 320¹ Cod procedură penală.

P. adresa de constituire parte civilă în cauză, depusă la dosar în data de 04.04.2013, Direcția Generală a Finanțelor publice A., în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de A. Fiscală ca reprezentant al Statului R., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.033 lei împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente .. Suma de mai sus este formată din 11.543 lei impozit pe venituri salariale, 12.230 lei contribuția individuală la asigurările sociale reținută de la asigurați, 6325 lei contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, 5373 lei accesorii aferente calculate până la data de 02.05.2011.

Prima instanță a reținut că fapta săvârșită de inculpat care, în perioada 25.09._11, în calitate de administrator al ., a reținut de la angajați, pe statele de plată, suma de 38.268 lei, reprezentând contribuții cu reținere la sursă, sumă pe care nu a virat-o la bugetul statului în termen de 30 de zile de la scadență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în omisiunea inculpatului, în calitate de administrator al ., de a vărsa în cel mult 30 de zile de la scadență, sume reținute de societatea debitoare de la angajați, reprezentând contribuții cu reținere la sursă, respectiv contribuții ale angajaților la bugetele asigurărilor sociale și de sănătate.

Urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu bugetului statului reprezentat de sumele datorate cu titlul de impozite/contribuții cu stopaj la sursă neachitate de inculpați, în cuantum de 38.268 lei în sarcina inculpatului, iar între elementul material și rezultatul socialmente periculos există o legătură de cauzalitate, astfel cum reiese din probele administrate.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă, deoarece inculpatul au prevăzut dar nu a urmărit să aducă atingere relațiilor sociale ocrotite, intenția rezultând din faptul că, deși cunoștea obligația de a vărsa în termenul legal de 30 de zile sumele reținute sub forma de stopaj la sursă și dispunea de resurse financiare corespunzătoare, aceasta nu s-a conformat obligațiilor legale, dând o altă utilizare sumelor deținute. Faptul că inculpatul a achitat totuși salariile angajaților, precum și alte obligații ale societății, deși nu îl absolvă de vinovăție, a fost avut în vedere de instanță la individualizarea pedepsei ce s-a stabilit.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului S. A. R. rezultă că acesta nu are antecedente penale.

Instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestei infracțiuni, reprezentat de sfera relațiilor sociale ocrotite, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului statului, precum și faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat a avut consecințe indirecte asupra angajaților societății, ale căror contribuții la bugetele asigurărilor sociale și de sănătate nu au fost achitate, fiindu-le afectate drepturile de asigurări sociale (pensii) sau servicii medicale.

De asemenea, instanța a reținut că fapta săvârșită de inculpat a fost comisă în condițiile infracțiunii continuate prev. de art. 41 alin. 2 C. pen., acesta realizând la intervale scurte de timp și în îndeplinirea aceleiași rezoluții infracționale mai multe acte materiale distincte, care realizează conținutul material al infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma reținerii și nevărsării, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Instanța, făcând aplicarea art.10 Cod penal, a stabilit această sancțiune penală raportat la dispozițiile legale în vigoare la data consumării și epuizării activității infracționale de către inculpat, respectiv perioada 25.09._11, când sancțiunea penală prevăzută de art. 6 al Legii nr. 241/2005 prevedea că fapta se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau amendă între 500 și 30.000 lei, reduse cu o treime prin aplicarea art. 320¹ Cod procedură penală.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului S. A. R., instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 1 an la 3 ani sau amendă între 500 și 30.000 lei, reduse cu o treime prin aplicarea art.320/1 Cod procedură penală), gradul de pericol social al faptei comise reflectat în mobilul și scopul urmărit de către inculpat, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, urmările concrete ale acesteia (producerea unor prejudicii financiare considerabile ca valoare), precum și persoana inculpatului, care, fiind o persoană integrată social, comiterea unei fapte prevăzute de legea penală fiind un eveniment accidental în viața inculpatului, care nu denotă comportamente sau atitudini constante antisociale.

Pentru considerentele expuse mai sus și având în vedere disp. art. 320¹C.proc.penală s-a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza în bune condiții și prin aplicarea unei pedepse cu amendă penală în cuantum de 20.000 lei amendă penală – pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma reținerii și nevărsării, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă pentru . prev. și ped. de art. 6 din Legea 241/ 2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63¹C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a acesteia.

Cât privește individualizarea executării pedepsei, față de cuantumul acesteia, de persoana inculpatului, de periculozitatea socială a acestuia, s-a apreciat că reeducarea sa, precum și scopul sancționator și de prevenție generală a pedepsei pot fi atinse chiar fără executare efectivă a acesteia, în consecință, în baza art. 81 Cod penal prima instanță a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus, a stabilit termen de încercare de 1 an conform art. 82 Cod penal, și în baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 și 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate, în special asupra faptului că neexecutarea în cursul termenului de încercare a obligațiilor civile la care a fost obligat inculpatul, va avea consecința revocării suspendării executării pedepsei amenzii.

În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a reținut că partea vătămată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. a depus o nouă declarație de constituire de parte civilă prin adresa nr._/03.04.2013, prin care a precizat prejudiciul actualizat la suma de 36.033 lei, la care se vor adăuga majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003, începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective către partea civilă, cu titlu de daune materiale. Această sumă nu a fost contestată de către inculpat, astfel că, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză instanța a reținut că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpat este temeinic și legal stabilit pentru suma de 36.033 lei, la care se vor adăuga majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective către partea civilă.

Instanța a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului prev. de art. 998-999 C.civ,respectiv: existența faptei ilicite a inculpatului; vinovăția inculpatului constând în săvârșirea faptei cu intenție; existența unui prejudiciu în inculpatului și existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Totodată, având în vedere calitatea inculpatului, de administrator al ., și împrejurarea că fapta a fost comisă în exercitarea atribuțiilor specifice funcției deținute, s-a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, prevăzute de art. 1000 alin. 3 C. civ., instanța dispunând obligarea părții responsabil civilmente . - comitent în solidar cu inculpatul-prepus la plata tuturor sumelor pe care acesta din urmă este ținut să le achite cu titlu de daune materiale față de partea civilă constituită în cauză.

P. urmare, în temeiul art.14 și art. 346 al.1 C.pr.pen. și art. 998, 999, 1000 alin. 3 C.civ. instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. și l-a obligat pe inculpatul S. A. R., în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata sumei de 36.033 la care se vor adaugă majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective către partea civilă, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 163 alin. 1, 2 și 5 C. pr. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente . A. până la concurența sumei de 36.033 lei, la care se vor adaugă majorări, dobânzi și penalități conform OG 92/2003 începând de la data de 02.05.2011 și până la momentul achitării efective măsura urmând a fi pusă în executare, în condițiile art. 164 alineat 3 C.p.p. de către organele proprii de executare ale părții civile.

Împotriva sentinței penale nr. 2688/23.10.2013 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ au declarat recurs, calificate drept apel de art. 10 din Legea nr. 255/2013, P. de pe lângă J. A. solicitând aplicarea dispozițiilor art. 13 C.p.; aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege în ipoteza reținerii concomitente a dispozițiilor art. 320¹ alin. 7 C.p.p. și art. 13 C.p.; înlăturarea contradicției din cadrul dispozitivului hotărârii în sensul unei singure modalități de executare fie suspendarea condiționată, fie executarea pedepsei și inculpatul S. A. R. solicitând fie trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fie aplicarea unei pedepse cu amenda orientată spre minimul special obținut prin raportare la art. 320¹ C.p.p. anterior și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea căii sale de atac, P. de pe lângă J. A. a învederat că la data comiterii faptei prev. de art. 6 din L. 241/2005 (perioada 25.10.2010 – 05.05.2011 și 25.09.2010 – 05.10.2011) și la data efectuării cercetării penale (08.09.2012 – 10.01.2013) în vigoare se afla următorul text de lege: art. 6 din Legea nr. 241/2005 – Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

La data trimiterii în judecată (10.01.2013), la data primului termen de judecată și la data altor termene de judecată se afla în vigoare Legea nr. 241/2005 în forma arătată mai sus. La data pronunțării sentinței penale nr. 2688/2013 (data de 23.10.2013) se afla în vigoare un nou text de lege al art. 6 din Legea nr. 241/2005 (în vigoare începând cu data de 19.03.2013) și anume: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, diferența dintre cele două texte de lege constituind-o, așadar, tratamentul sancționator mai blând în prima reglementare și mai aspru în cea de-a doua.

În ipoteza în care instanța constată existența acordului inculpatului în sensul soluționării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dă eficiență disp. art. 320 ind. 1 C.p.p. și pronunță condamnarea inculpatului care, în conformitate cu prev. art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p. beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Raportând aceste dispoziții legale (art. 320 ind. 1 al. 7 C.p.p.) la pedeapsa închisorii sau amenzii stabilite de textul art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C.p., rezultă că, în această operațiune de reducere a limitelor pedepsei, instanța ar fi trebuit să constate că limitele pedepsei ce urmau a fi aplicate inculpatului s-ar fi situat astfel: între 8 luni închisoare și 2 ani închisoare (în cazul închisorii de la un an la 3 ani) respectiv 333,34 lei și 20.000 lei (în cazul amenzii a cărei limite sunt, potrivit art. 63 al. 3 teza a II-a C.p., cuprinse între 500 lei – minimul special și 30.000 lei – maximul special).

Cum pedeapsa aplicată de instanța de judecată a fost de 20.000 lei amendă penală, se observă că acest cuantum (20.000 lei) este chiar maximul special de 20.000 lei, în lipsa oricărei circumstanțe agravante sau vreunei cauze de agravare a pedepsei, astfel că, din acest punct de vedere, s-a aplicat o pedeapsă nelegală.

Deși în dispozitivul sentinței penale nr. 2688/23.10.2013 instanța de judecată stabilește că „Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 C.p. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea credință a acesteia”, prima instanță în baza art. 81 C.p. suspendă condiționat executarea pedepsei de mai sus, stabilește termen de încercare de 1 an conform art. 82 C.p. și în baza art. 359 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra prev. art. 83 și 84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate, adică, cu alte cuvinte, i se pune în vedere condamnatului pe de o parte că executarea amenzii este suspendată (art. 81, 82 C.p.), iar pe de altă parte că, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (art. 63 ind. 1 C.p.).

Așadar, există o contradicție în cadrul dispozitivului hotărârii judecătorești privind executarea amenzii penale, pe de o parte condamnatul luând act că executarea amenzii este suspendată, iar pe de altă parte condamnatul este avertizat să achite această amendă, în caz contrar amenda putând fi înlocuită cu pedeapsa închisorii.

În motivarea căii sale de atac, inculpatul a învederat că primul aspect vizează încheierea din 10 septembrie 2013, pronunțată în prezentul dosar, prin care s-a respins excepția nelegalei sesizări a instanței formulată de inculpat. Astfel, consideră că încheierea menționată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, și cu interpretarea lejeră a art. 263 din Vechiul Cod de procedură penală. Așa cum a arătat și în cererea depusă la dosar la termenul din 10.09.2013 în fața primei instanțe, în nici unul din documentele esențiale sesizării instanței, dar mai ales în rechizitoriu, nu este descrisă fiecare faptă ce intră în componența infracțiunii continuate reținute în sarcina inculpatului. Activitatea sa este descrisă ca o faptă continuă și nu ca mai multe fapte independente, săvârșite în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale unice. Mai mult, consideră că sesizarea instanței nu este făcută în mod legal, având în vedere că ordonanța prin care s-au extins cercetările față de el, este lovită de nulitate absolută. Astfel, învederează faptul că aceasta este scrisă cu pixul pe rezoluția de începere a urmăririi penale și nu este motivată. Mai mult, aceasta nu cuprinde nici măcar faptele cu privire la care se extinde urmărirea penală. În rechizitoriu sunt cuprinse mai multe fapta decât cele pentru care s-a realizat urmărirea penală (având în vedere că perioada în care se arată că inculpatul a reținut la sursă respectivele sume fără a le vira în termen de 30 de zile, este diferită în actul de începere a urmăririi penale față de rechizitoriu).

Al doilea aspect invocat de inculpat vizează cuantumul pedepsei amenzii stabilite în sarcina sa prin sentința atacată. Consideră că în mod greșit instanța a reținut gravitatea suficient de mare a faptei săvârșite încât pedeapsa aplicată să fie foarte apropiată de maximul special al amenzii. Totodată, consideră că această amendă ar trebui să fie mai apropiată de minimul special, și nu de maximul special, având în vedere faptul că nu rezultă din probatoriul administrat în cauză circumstanțe care să justifice o pedeapsă atât de apropiată de maximul special. Mai subliniază și faptul că a fost obligat și la plata penalităților de întârziere, într-un cuantum substanțial, iar aceste penalități au prin ele însele un rol sancționator.

Analizând apelurile declarate în cauză prin prisma motivelor de apel invocate de P. de pe lângă J. A. și inculpat, precum și din oficiu conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

În prealabil se impune a se reține că datorită limitelor efectului devolutiv al apelului, reglementate de dispozițiile art. 417 alin. 1 C.p.p., instanța de apel este abilitată să analizeze hotărârile atacate numai în ce privește aspectele menționate în declarația de apel; celelalte împrejurări de fapt și de drept dobândind caracter definitiv.

În ceea ce privește motivul invocat de inculpat referitor la o nelegalitate a actului de sesizare se constată că este neîntemeiat. Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței de judecată, efectuată în temeiul art. 300 alin. 1 C.pr.pen., poartă asupra actului de sesizare, asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la conținutul actului și asupra respectării dispozițiilor art. 264 al. 3 C.pr.pen., iar nu asupra modului în care au fost respectate dispozițiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale. În conformitate cu art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. P. urmare, obiectul judecații este dat de rechizitoriu, acesta trasând limitele în care se desfășoară cercetarea judecătorească, dar și obiectul apărării inculpaților. Pentru a determina ce se înțelege prin "fapta" și "persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 sa fie raportat la cel al art. 263 Cod procedură penală, care se referă la cuprinsul rechizitoriului. În esență, inculpatul susține că activitatea sa nu a fost descrisă în sensul indicării fiecărei fapte care intră în conținutul infracțiunii continuate, însă a fost indicată perioada de timp în decursul căreia . A., al cărei administrator era inculpatul, a reținut de la angajații săi, prin stopaj la sursă, impozitele și contribuțiile legale și nu le-a virat în bugetele aferente fiecăruia în parte. Pe de altă parte, dispozițiile procedurale nu reglementează o anumită formă a ordonanței de extindere a urmăririi penale, actul întocmit de procuror la data de 27.03.2012 fiind legal.

Referitor la starea de fapt, instanța de apel constată că inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției reglementată de art. 320¹ C.p.p., preluată și de Codul de procedură penală actual în dispozițiile art. 375 și 396 alin. 10; astfel că nu mai este posibilă o repunere în discuție a acesteia.

Motivul căii de atac declarată de P. de pe lângă J. A. privind încadrarea juridică a faptei, respectiv reținerea incidenței dispozițiilor legii penale mai favorabile, este întemeiat. Astfel, în cauză se impunea reținerea art. 13 C.p. anterior, între timp acesta devenind art. 5 C.p. actual, privind incidența în cauză a prevederilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 în forma existentă la data comiterii faptelor, text care prevederea ca sancțiune pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani sau cu amenda.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, se constată pentru început împrejurarea că opțiunea primei instanțe pentru aplicarea sancțiunii amenzii este întemeiată, justificată atât de gravitatea medie a faptei, de lipsa antecedentelor penale, de cuantumul 36.033 lei al prejudiciului cu majorări, dobânzi și penalități; dar și de conduita procesuală a inculpatului, care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. P. raportare la dispozițiile art. 63 alin. 3 C.p. anterior se constată că limitele de pedeapsă sunt amenda penală între 500 lei și 30.000 lei. Potrivit art. 320¹ alin. 7 C.p.p., urmare a reducerii cu o pătrime a acestor limite, individualizarea sancțiunii se efectuează între limitele de 375 lei și 22.500 lei. Pedeapsa amenzii penale de 20.000 lei nu este una nelegală, însă neîntemeiată în raport cu aspectele vizând gravitatea faptei și persoana inculpatului, astfel că în raport cu lipsa antecedentelor penale, cu cuantumul prejudiciului și conduita procesuală sinceră a acestuia, instanța de apel va dispune reducerea pedepsei la amenda penală de 15.000 lei. La acest cuantum sunt avute în vedere și dispozițiile art. 61 alin. 2 C.p. actual, obligativitatea determinării lui în sistemul zilelor amendă, astfel că instanța de control judiciar constată incidența dispozițiilor art. 61 alin. 4 lit. b C.p. actual, respectiv – „limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani”. În raport cu criteriile de individualizare anterior expuse, cuantumul amenzii penale a fost stabilit conform unui număr de 150 zile - amendă cu un cuantum de 100 lei al amenzii pe zi, în condițiile în care suma corespunzătoare unei zile - amendă este cuprinsă între 10 lei și 500 lei, instanța îndreptându-se spre minimele speciale, individualizare care respectă și dispozițiile în materie incidente în Codul penal anterior.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei amenzii, instanța de control judiciar constată că nu se impune suspendarea condiționată a executării acesteia întrucât conduita infracțională a inculpatului a produs un prejudiciu care a afectat nu doar fondurile speciale ale colectivității, ci și fiecare angajat în parte care nu a putut beneficia de protecția conferită de contribuțiile la aceste fonduri. Mai mult, nu s-a depus nicio diligență de către inculpat în înlăturarea consecințelor infracțiunii. În aceste condiții nu există nici un element care să poată fi reținut în sensul că reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii altor fapte penale s-ar putea realiza fără executarea efectivă a pedepsei amenzii penale.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. instanța va admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpatul S. A. R. împotriva sentinței penale nr. 2688/23.10.2013 pronunțată de J. A. în dosarul nr._, va desființa sentința penală atacată și rejudecând, va reține aplicarea dispozițiilor art. 5 C.p. actual și va reduce pedeapsa amenzii aplicată inculpatului S. A. R. la 15.000 lei (echivalent a 150 zile amendă – 100 lei amendă/ zi). Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81 – 84 C.p. anterior și va menține în rest hotărârea penală atacată.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpatul S. A. R. împotriva sentinței penale nr. 2688/23.10.2013 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

Reține aplicarea dispozițiilor art. 5 C.p. actual și reduce pedeapsa amenzii aplicată inculpatului S. A. R. la 1500 lei (echivalent a 150 zile amendă – 100 lei amendă/ zi).

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 – 84 C.p. anterior.

Menține în rest hotărârea penală atacată.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. B. L. ANI B.

GREFIER,

A. B.

Red. L.B./05.03.2014

Tehnored.A.B.

2 ex./7 Martie 2014

Prima instanță: E. F.