Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 29/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 29/CO

Ședința publică de la 9 februarie 2015

Completul compus din:

Președinte: D. V.

Grefier: A. S.

Ministerul Public– P. de pe lângă C. de A. Timișoara, este reprezentat de procuror B. E..

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul A. G. împotriva sentinței penale nr. 840/16.12.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul A. G., în stare de detenție, asistat de părător din oficiu, avocat E. D., din cadrul Baroului T. cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. 8385 la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri de formulat.

Contestatorul arată că dorește să își retragă contestația formulată, aspect consemnat în scris și atașat în filă separată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cererii de retragere a contestației.

Apărătorul din oficiul al contestatorului, solicită instanței să ia act de manifestare a de voință a persoanei condamnate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de cererea persoanei condamnate, de renunțare la calea de atac.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvântul solicită să se ia act de renunțarea la calea de atac.

C.

Deliberând asupra contestației, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 840/16.12.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, în baza art. 592, 593 Cod procedură penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de persoana condamnată A. G., deținută al Penitenciarului de Maximă Siguranță A..

În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală a obligat persoana condamnată la plata sumei de 333 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul A. a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu și către Institutul de medicină legală Timișoara în contul deschis la Trezoreria Timișoara, a sumei de 133 lei, reprezentând contravaloare expertiză medico legală.

Pentru a se pronunța astfel, T. A. a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17.10.2014, persoana condamnată A. G., deținută al Penitenciarului de Maximă Siguranță A., a solicitat instanței întreruperea executării pedepsei cu motivarea că, este bolnav, iar suferințele sale îl pun în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție.

În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală efectuată de Serviciul județean de medicină legală A.. Persoana condamnată a fost prezentată la examinarea medico-legală în comisia din data de 29.10.2014.

În concluziile Raportului de expertiză medico-legală se arată că persoana condamnată A. G. prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate impulsivă, hopercolesterolemie și adenom de prostată. Pentru tratarea acestor afecțiuni necesită regim alimentar hipolipidic, cură de diureză și tratament de specialitate ce poate fi efectuat în rețeaua sanitară a Administrației naționale a penitenciarelor București unde urmează a fi dispensarizat clinic și paraclinic. Patologia actuală prezentată de persoana condamnată nu necesită întreruperea de pedeapsă pe motive medicale.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în cauză, respectiv disp. art. 592, 593 și 589 lit. a Cod procedură penală, care reglementează cazurile de amânare/întrerupere:

„(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;

Având în vedere expertiza efectuată și concluziile la care a ajuns comisia medicală, prima instanță a constatat că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 593, raportat la art. 589 lit. a) Cod procedură penală, întrucât persoana condamnată, deși suferă de afecțiunile descrise anterior, tratamentul medical se poate efectua într-un spital din cadrul rețelei sanitare a Administrației naționale a penitenciarelor București, astfel că, în baza art. 589 alin. 2 Cod procedură penală a respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de acesta

Cererea fiind respinsă, prima instanță, în baza art. 275 alin.2 din codul de procedură penală, a obligat condamnatul la plata sumei de 333 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 din Noul cod de procedură penală, a dispus virarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerul Justiției în contul Baroul de Avocați A., reprezentând onorariu avocat din oficiu și către Institutul de medicină legală Timișoara în contul deschis la Trezoreria Timișoara, a sumei de 133 lei, reprezentând contravaloare expertiză medico legală.

Împotriva sentinței penale nr. 840 din 16.12.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._, a formulat contestație în termenul legal persoana condamnată A. G..

La termenul de judecată din data de 09 februarie 2015, contestatorul A. G. a arătat că înțelege să își retragă contestația.

Având în vedere că la termenul de judecată contestatorul a arătat că își retrage contestație, iar conform art. 599 alin. 3 „ cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror când este formulată de acesta”, C. va lua act de retragerea contestației formulată de petentul A. G., deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 840 din 16.12.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .

Va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu avocat oficiu.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga petentul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulată de petentul A. G., născut la data de 21.03.1952, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 840 din 16.12.2014 pronunțată de T. A. în dosarul nr._ .

Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. cu titlu de onorariu avocat oficiu.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. V. A. S.

Red. D.V./

Thred. A.S./11.02.2015/4ex

T. A.: F. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 29/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA