Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 299/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-03-2015
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.299/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 martie 2015
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR: C. C.
GREFIER: C. P.
Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M. U..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul C. D. C. împotriva sentinței penale nr. 121/23.12.2014 pronunțată de J. I. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant în stare de detenție, arestat în altă cauză, asistat de avocat oficiu D. A., lipsind partea vătămată intimată Radița P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la audierea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.
Avocatul din oficiu al inculpatului apelant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat ca nefondat și de menținere a sentinței penale ca fiind legală și temeinică arătând că pedeapsa este corect individualizată.
Inculpatul apelant C. D. C. solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei.
C.,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 121/23.12.2014 pronunțată de J. I. în dosar nr._,
În baza art.228 alin.1, raportat la art.229 alin.1, lit. b. c.pen. cu aplicarea art.375, art.396 alin.10 c.pr.penală, a condamnat pe inculpatul C. D. C., fiul lui V. D. și C. V., născut la data de 28.09.1993 în Sebiș, jud. A., C.N.P._, domiciliat în Buteni, nr.216, jud.A., arestat în altă cauză, aflat în Penitenciarul A.,
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1, raportat la art.229 alin.1, lit. b. c.pen., pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr.28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, definitivă prin neapelare la data de 24.07.2014.
În baza art.89 alin.1 c.pen., a anulat amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._ .
În baza art. 38 al. 1, art. 39 alin. 1, lit. b) din c.penal, și art.89 alin.1, c.pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, (respectiv 8 luni din pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat), rezultând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în detenție.
În baza art.394 din cod procedură penală, raportat la art.19 din cod procedură penală s-a luat act că persoana vătămată Radița P., domiciliat în Chereluș, nr.230, jud.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat în totalitate prin restituirea în natură a bunurilor sustrase.
În baza art. 274 alin. 1 cod proc. pen. a obligat pe inculpat la 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. I. nr. 350/P/2014, din 24 octombrie 2014, înregistrat la această instanță la data de 28.10.2014, a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul C. D. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 al. l, art. 229 al. 1 lit. b) Cod penal, ulterior fiind arestat în altă cauză.
S-a reținut în fapt că, în data de 16.05.2014, Poliția orașului I. s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârșirea de către inculpatul C. D. C. a infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.1 cod penal raportat la art.229 alin.1 lit.b cod penal.
Astfel, în data de 16.05.2014, la marginea orașului I., în zona denumită popular „Săliștioară” inculpatul C. D. C. a fost depistat cu o turmă de 57 de oi și 21 de miei. Ulterior a fost solicitat un medic veterinar, respectiv martorul B. S.-I. pentru a verifica în evidențele DSV A. situația animalelor. Martorul a verificat două crotalii, respectiv cele cu numerele RO108-_ și RO108-_. În urma acestei verificări, s-a stabilit că cele două crotalii verificate figurează în exploatația persoanei vătămate Radița P. din Chereluș, nr. 330 .> În declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul C. D. C. a precizat că, la începutul lunii mai 2014 s-a angajat ca cioban la numitul S. G. din satul Chereluș, nr.504, . înțelegerii trebuia să primească zilnic 50 de lei. Fiind refuzat, inculpatul s-a hotărât să plece de la numitul S. G..
Prin urmare, în seara zilei de 15.05.2014, cunoscând că persoana vătămată Radița P. deține o turmă de oi aflată la marginea satului Chereluș și că animalele nu sunt păzite, a luat hotărârea infracțională de a le sustrage. În aceeași seară, în jurul orelor 22.30, inculpatul s-a deplasat la stâna persoanei vătămate Radița Petu și, din ocolul stânei, a luat 57 de oi și 21 de miei cu care a pornit spre casă. Inculpatul s-a deplasat cu turma pe jos de la Chereluș spre I. pe DN 79/A până în localitatea Șicula și ulterior către I. pe digul râului Crișul Alb, în locul denumit „Săliștioară”, unde a fost oprit și legitimat de către organele de poliție fiind întrebat și despre proveniența animalelor. Inculpatul a refuzat să dea orice date despre animale până în momentul în care medicul veterinar a verificat două crotalii.
Ulterior, inculpatul a recunoscut că a sustras animalele de la stâna persoanei vătămate Radița P..
Organele de poliție au ridicat de la inculpat animalele, predându-le persoanei vătămate Radița P., care a estimat valoarea prejudiciului ca urmare a sustragerii animalelor de către inculpat, la suma de 25.950 lei.
Pe timpul efectuării cercetărilor inculpatul a recunoscut comiterea faptei (filele 42-58), declarațiile sale coroborându-se cu declarațiile martorilor (filele 19-39) și ale persoanei vătămate (filele 14-16), iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptei inculpatului a fost recuperat în totalitate, prin restituirea în natură.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, conform declarației de la filele 46-48 dosar u.p.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei I., la data de 28.10.2014, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 122 din data de 25.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. 4 și 375 alin. 1 Cod procedură penală, sens în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe.
În cursul urmării penale s-au administrat următoarele probe: proces-verbal de sesizare din oficiu fila 12-13 dosar u.p., declarație de persoană vătămată filele 14-16 dosar u.p., dovada de ridicare și predare a animalelor filele 49-50, 17-18 dosar u.p., declarațiile martorilor filele 19-39 dosar u.p., copie de cazierul judiciar fila 40 dosar u.p., declarațiile inculpatului prezentate în fața organelor de poliție filele 42-48 dosar u.p., planșa fotografică filele 51-56 dosar u.p.
În cursul cercetării judecătorești s-au administrat următoarele probe: proces-verbal fila 27, copie de pe cazierul judiciar al inculpatului fila 30, Sentința penală nr. 28/09.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gurahonț filele 33-37, delegație pentru asistență judiciară obligatorie fila 38, declarație inculpat fila 39 dosar.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La începutul lunii mai 2014, inculpatul s-a angajat ca cioban la numitul S. G. din satul Chereluș, . care, conform înțelegerii, trebuia să primească zilnic 50 de lei. În seara zilei d e15.05.2014, i-a cerut numitului S. G. suma de 50 lei, acesta spunându-i inculpatului că îi va da a doua zi, inculpatul hotărându-se să plece de la acesta.
Prin urmare, în seara zilei de 15.05.2014, cunoscând că persoana vătămată Radița P. deține o turmă de oi aflată la marginea satului Chereluș și faptul că animalele nu sunt păzite, a luat hotărârea infracțională de a le sustrage. În acest scop, în seara zilei de 15.05.2014, în jurul orelor 22.30, inculpatul s-a deplasat la stâna persoanei vătămate Radița P. și, din ocolul stânei, a luat 57 de oi și 21 de miei cu care a pornit spre casă.
Inculpatul s-a deplasat cu turma de oi pe jos, de la Chereluș spre I. pe DN 79/A până în localitatea Șicula și ulterior către orașul I. pe digul râului Crișul Alb, în locul denumit „Săliștioară”, unde a fost oprit și legitimat de către organele de poliție. Fiind întrebat despre proveniența animalelor, inculpatul a refuzat să dea orice date despre animale. În urma verificării crotaliilor de către medicul veterinar s-a stabilit că oile aparțin persoanei vătămate Radița P., moment în care inculpatul a recunoscut că a sustras animalele de la stâna acestuia.
Animalele sustrase de inculpat au fost ridicate de către organele de poliție, fiind predate persoanei vătămate Radița P., care a estimat valoarea acestora la suma de 25.950 lei.
Pe parcursul efectuării cercetărilor inculpatul a recunoscut comiterea faptei, declarațiile sale coroborându-se cu declarațiile martorilor și ale persoanei vătămate, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptei inculpatului a fost recuperat în totalitate, prin restituirea în natură.
Inculpatul C. D. C. a recunoscut săvârșirea faptei atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia judecării cauzei.
În drept, fapta inculpatului C. D. C. care în seara zilei de 15.05.2014, a sustras de la persoana vătămată Radița P. 57 de oi și 21 de miei, cauzând acesteia un prejudiciu de 25.950 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.1, raportat la art. 229 alin.1, lit. b, Cod penal.
Infracțiunea de furt ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea de furt calificat săvârșită la data de 05.02.2014, pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr.28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, definitivă prin neapelare la data de 24.07.2014.
Potrivit art. 38 alin. 1 Cod penal: „Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.
Concursul de infracțiuni în care se află inculpatul, rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, fila 30 dosar, și respectiv sentința penală nr.28/09.07.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gurahonț, fila 33 dosar, sens în care instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. „b”, art. 89 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii în fața organelor de urmărire penală infracțiunea reținută în sarcina sa, prejudiciul fiind recuperat în totalitate prin restituirea în natură, precum și vârsta acestuia de 22 de ani, dar în egală măsură că acest a săvârșit infracțiuni de aceiași natură, în prezent acesta fiind cercetat și în alte dosare penale înregistrate la P. de pe lângă J. Gurahonț pentru fapte similare, dând astfel dovadă de perseverență infracțională.
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în baza art. 228 alin. 1, raportat la art. 229 alin. 1, lit. „b”, Cod penal cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul C. D. C., arestat în altă cauză, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Totodată, a constatat că infracțiunea ce face obiectul cauzei este concurentă cu infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, raportat la art. 229 alin. 1, lit. b. Cod penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr.28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, definitivă prin neapelare la data de 24.07.2014.
Astfel, în raport de condamnarea anterioară a inculpatului dispusă prin sentința penală nr.28/09.07.2014 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei Gurahonț, având în vedere și prevederile art.89 alin.1 Cod penal, potrivit cărora: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșește o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”, în baza art. 89 alin. 1 Cod penal, instanța a anulat amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, în baza art. 38 al. 1, art. 39 alin. 1, lit. b) Cod penal, coroborat cu art. 89 alin. 1, Cod penal, a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în dosar nr._, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, rezultând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în detenție.
Cu privire la latura civilă, văzând că prejudiciul cauzat persoanei vătămate Radița P. a fost recuperat în întregime prin restituirea animalelor în natură, persoana vătămată neconstituindu-se parte civilă, în baza art. 394 raportat la art. 19 Cod procedură penală, s-a luat se act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. D. C. fără a-l motiva în scris însă care a fost susținut oral în fața instanței atât de către inculpat cât și de către avocatul din oficiu și prin care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, C. găsește apelul neîntemeiat urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Este adevărat faptul că inculpatul a uzat de disp. art. 374-375 C.p.p. alegând procedura simplificată de recunoaștere a faptei, beneficiind astfel de disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța apreciind că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este în măsură să asigure atât scopul preventiv cât și scopul educativ al pedepsei.
Cu privire la criticile aduse de către inculpat hotărârii prin aceea că în speță nu s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante, C. constată că acestea sunt nefondate atâta timp cât judecătorul fondului la fila 50 verso / 51 dosar a arătat faptul că la individualizarea pedepsei a avut în vedere pe lângă criteriile generale prev. de art. 74 C.p. și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și conduita inculpatului aceea de recunoaștere a comiterii faptei.
Nu în ultimul rând instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a sustras un număr mare de animale (57 oi și 21 miei), precum și că nu se află la primul contact cu legea penală suferind anterior condamnări pentru același gen de fapte astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la fila 30 dosar.
Este adevărat faptul că actuala reglementare prevede pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului o pedeapsă cuprinsă între 1 an și 5 ani închisoare, pedeapsă la care urmează a se aplica disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului se încadrează între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.
Este de observat faptul că legiuitorul a prevăzut numai reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime fără a obliga judecătorul să reducă pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzu de lege, până la minimul special redus, dându-i posibilitatea să aprecieze în mod concret în funcție de circumstanțele reale de comitere a faptei precum și de cele personale în limitele disp. art. 74 C.p. pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru fapta comisă.
Se poate observa cu ușurință că judecătorul fondului cauzei a analizat și a motivat judicios cuantumul pedepsei aplicate reținând pentru inculpatul apelant prejudiciul mare cauzat, prin numărul mare de animale sustrase și care denotă dezinteres profund manifestat de către acesta față de valorile sociale ocrotite prin lege.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, C. reține faptul că judecătorul fondului a reținut în mod corect că fapta pentru care s-a aplicat prezenta pedeapsă se află în concurs real de infracțiuni cu fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 28/09.07.2014 a Judecătoriei Gurahonț, astfel că a făcut aplicabilitatea disp. art. 89 alin. 1 C.p. referitoare la anularea amânării aplicării pedepsei, iar în urma contopirii celor două pedepse și a adăugării sporului obligatoriu prevăzut de lege, i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru care a dispus executarea în regim de detenție.
Cum în cauză nu au fost identificate și nici nu s-au depus nici un fel de probe care să poată forma convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia de către inculpat, C. apreciază că în mod corect prima instanță a dispus ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție.
Date fiind cele mai sus reținute, C. urmează ca în baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. să respingă apelul declarat de inculpatul C. D. C. împotriva sentinței penale nr. 121/23.12.2014 pronunțată de J. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și va dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul avocați T. onorariu av. oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. respinge apelul declarat de inculpatul C. D. C. împotriva sentinței penale nr. 121/23.12.2014 pronunțată de J. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul avocați T. onorariu av. oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
GREFIER,
C. P.
Red. I.P./30.03.2015
Tehnored. C.P./4 ex/30.03.2015
Primă instanță: Jud.I. – jud. M.L.
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 299/A
În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. respinge apelul declarat de inculpatul C. D. C. împotriva sentinței penale nr. 121/23.12.2014 pronunțată de J. I. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul avocați T. onorariu av. oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. PopescuConstantin C.
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 321/2015.... → |
|---|








