Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 658/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 658/R
Ședința publică din 30 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR: G. B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații I. O. D., N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai, C. N. M. Trung împotriva încheierii penale din 27 mai 2013 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent I. O. D., în stare de arest, asistat de avocat ales B. D. în substituirea avocat B. S. și inculpați recurenți N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai și C. N. M. Trung, asistați de avocat din oficiu M. A..
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror F. H..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, inculpatul recurent N. H. V. precizează în fața instanței că nu cunoaște limba română într-o măsură în care să facă posibilă o traducere pentru ceilalți coinculpați vietnamezi.
Instanța, dată fiind imposibilitatea asigurării unui traducător pentru inculpații vietnamezi, în condițiile în care poziția acestora a vută în fața Tribunalului A. s-a schimbat, pune în discuție disjungerea recursurilor formulate de inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai și C. N. M. Trung de cel formulat de inculpatul I. O. D. și soluționarea recursului formulat de acest ultim inculpat la acest termen.
Procurorul solicită disjungerea recursurilor formulate de inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai și C. N. M. Trung de recursul formulat de inculpatul I. O. D..
Apărătorul ales al inculpatului I. O. D. și apărătorul din oficiu al celorlalți inculpați nu se opun disjungerii recursurilor.
Instanța, în deliberare, fixează termen pentru soluționarea recursurilor formulate de inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai și C. N. M. Trung nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului formulat de inculpatul I. O. D..
Apărătorul ales al inculpatului recurent I. O. D., avocat B. D., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, invocându-se art. 5 paragraf 3 din CEDO. Se arată că gravitatea faptelor imputate inculpatului nu poate justifica menținerea măsurii arestării preventive, neexistând indicii privind existența pericolului concret pentru ordinea publică, iar reacția opiniei publice neputând justifica menținerea acestei măsuri, aceasta diminuându-se în timp ca intensitate. Se mai arată că inculpatul dorește să uzeze de disp.art. 3201 Cpp, neputând astfel să împiedice o bună desfășurare a procesului penal, dar și faptul că din datele care caracterizează persoana acestuia, reliefate și de referatul de evaluare existent la dosarul de urmărire penală, reiese faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie relativ numeroasă, cu doi copii minori, fiind oportună luarea unei alte măsuri mai puțin restrictive.
Procurorul solicită respingerea recursului formulat de inculpatul I. O. D. ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, motivele care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive fiind amplu analizate de Tribunalul A., neintervenind fapte sau împrejurări noi care să justifice punerea în libertate a acestui inculpat și nefiind depășit nici termenul rezonabil al măsurii luate.
Inculpatul recurent I. O. D., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în libertate, arătându-se de acord cu susținerile apărătorului său ales.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 24 mai 2013, Tribunalul A. a fost sesizat cu rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial A. în dosarul nr. 22D/P/2013, prin care au fost trimiși în judecată inculpații: N. H. V. – pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 25 Cod penal, raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal; art. 25 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1, 2, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; art. 26 Cod penal, raportat la art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal; Nguyēn Vān C. („M.”) - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_; art. 10 din Legea nr. 143/2000; art. 25 Cod penal, raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 25 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1, 2, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 26 Cod penal, raportat la art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal; D. X. T. - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_; art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 208 alin. 1, 2, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal; Lē Dīnh H. - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_; art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; art. 208 alin. 1, 2, art. 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal; C. N. M. Trung - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_; art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal; I. O. D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/_; art. 26 Cod penal, raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal.
S-a reținut că cei șase inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură luată prin încheierea nr. 22/02.03.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ și prelungită succesiv, prin încheierea nr. 26/26.03.2013 a Tribunalului A. și încheierea nr. 35/23.04.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Totodată, s-a constatat că la luarea măsurii arestării preventive, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și există cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există probe din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește pericolul concret, pe care fiecare dintre inculpați îl prezintă pentru ordinea publică, s-a reținut că, deși acestea nu se confundă cu pericolul social al infracțiunilor săvârșite de inculpați, nu se poate face abstracție de acesta din urmă, apt și de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate socială și credința că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Astfel, s-a reținut că organizarea infracțiunii de trafic de droguri de risc are un caracter transnațional, pe relația Vietnam – Germania – Cehia – Ungaria – România, implicând un număr mare de persoane, în marea lor majoritate cetățeni vietnamezi, precum și persoane recrutate din mediile infracționale ale fiecărei țări, investiții mari inițiale în înființarea unor laboratoare clandestine de cultivare a cannabisului dotate cu instalații, echipamente și materiale performante necesare întreținerii microclimatului favorabil creșterii și dezvoltării acestei plante.
Totodată, s-a reținut existența în cauză, în privința fiecărui inculpat, a motivelor serioase de a crede că există cel puțin următoarele pericole, astfel cum au fost ele expuse în recomandarea nr. R/80/11 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, respectiv niciunul dintre inculpați nu are ocupație și loc de muncă, câștigându-și existența din săvârșirea unor fapte penale, subzistând pericolul de a comite o nouă infracțiune gravă. Chiar dacă cetățeanul român este administratorul unei societăți comerciale care-și desfășoară activitatea în locația de la Serele Grădiște și în privința căruia se presupune că i-ar asigura subzistența, această presupunere nu este rezonabilă atâta timp cât acesta s-a implicat în acest gen de activitate infracțională.
De asemenea, instanța a reținut că există și pericolul de obstrucționare a cursului justiției, inculpații cetățeni vietnamezi necolaborând cu organele judiciare, iar inculpatul cetățean român, deși și-a exprimat disponibilitatea de colaborare cu acestea, intenția sa este doar formală, existând pericolul ca odată pus în libertate să atenționeze celelalte persoane implicate în grupul infracțional, care nu au fost încă prinse, respectiv, pe cetățeanul vietnamez N. M. C., zis T., cu care acesta are o relație bună de colaborare și cu cetățeanul maghiar și cu cetățeanul vietnamez, rezident pe teritoriul Ungariei, care asigurau piața de desfacere pentru plantele ajunse la maturitate, cu care de asemenea, inculpatul cetățean român are relații bune de colaborare infracțională, coordonând telefonic exportul unei tranșe de 15 kg. cannabis de la Hala din locația Serele Grădiște din Municipiul A..
La prelungirea arestării preventive, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților și există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Astfel, instanța a reținut temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, ca temei nou de prelungire a acestei măsuri în privința inculpaților cetățeni vietnamezi, constatând că infracțiunea de furt de energie electrică și infracțiunea prevăzută la legea energiei electrice sunt infracțiuni cu caracter continuu, momentul epuizării acesteia fiind ulterior momentului reținerii inculpaților, respectiv în momentul debranșării rețelei clandestine de energie electrică construită de inculpați.
De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului I. O., temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală, întrucât acesta, prin intermediar, respectiv fiul său și martorul B., audiat în faza de urmărire penală, a comandat distrugerea unui mijloc material de probă important la dosarul cauzei, respectiv aparatul de telefonie mobilă cu care ținea legătura cu membrii grupării infracționale din Republica Ungaria și care au fost arestați preventiv în lipsă.
Prin încheierea penală din 27.05.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 13, a fost respinsă cererea de preschimbare a primului termenului de judecată, formulată de apărătorul inculpatului I. O. D., avocat B. S. din Baroul A..
Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulate de apărătorii inculpaților.
În baza art. 3001 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații: N. H. V., NGUYĒN VĀN C. („M.”), D. X. T., LĒ DĪNH H., C. N. M. TRUNG și I. O. D., pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 27 mai 2013, până la data de 25 iulie 2013, inclusiv,
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul A. a reținut că temeiurile care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive față de cei șase inculpați, subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, s-a apreciat că în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f Cod procedură penală, prima instanță a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este mai mare de 4 ani închisoare, iar existența probelor certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, a fost dovedită, reținându-se că existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor infracțiuni de o gravitate ridicată, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți că au comis astfel de fapte.
În acest sens, s-a arătat că pericolul pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o amenințare pentru o colectivitate umană, prin crearea unei sentiment de insecuritate a populației, generat de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații, asupra căruia planează acuzația comiterii unor infracțiuni ce pot avea urmări deosebit de grave, au fost lăsați în libertate, cu alte cuvinte s-ar produce o perturbație la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că organele de stat nu acționează suficient împotriva unor fapte periculoase, că legea nu este aplicată cu hotărâre, putând constitui o încurajare și pentru alte persoane de a săvârși asemenea fapte.
De asemenea, Tribunalul A. a apreciat că în cazul inculpaților cetățeni vietnamezi subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni, raportat la momentul epuizării celor două infracțiuni care au un caracter continuu, iar în privința inculpatului I. O. subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală, acesta încercând să distrugă mijloacele materiale de probă, respectiv telefonul mobil prin care ținea legătura cu membrii din Ungaria ai grupării infracționale, determinându-l pe martorul audiat B. să-l arunce în râul M..
Prin urmare, prima instanță a apreciat că măsura arestării preventive este singura măsură preventivă proporțională cu gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, gravitate ce rezultă din modalitatea de săvârșire și datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel considerându-se că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, în sensul celor solicitate de apărătorii inculpaților, reținându-se totodată de către tribunal că legalitatea măsurii privative de libertate presupune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și să fie conformă cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acela de protejare a persoanei împotriva arbitrariului, ceea ce s-a respectat în cauză.
Împotriva încheierii de ședință din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 13 au declarat recurs, în termen legal, inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai, C. N. M. Trung și I. O. D., recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara la data de 28 mai 2013.
Întrucât inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai, C. N. M. Trung nu cunosc limba română și pentru asigurarea traducerii, instanța a disjuns recursurile acestora urmând a soluționa doar rceursul declarat de inculpatul I. O. D..
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001 C.p.p. și 160b C.p.p., precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul I. O. D. continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților, procesele verdale de filaj, notele de redare a conținutului convorbirilor telefonice și martorilor audiați în cauză. Totodată, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681 C.p.p., art. 139 și 160b C.p.p., măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul organizat al acesteia, implicația cultivării unei cantități semnificative de plante în vederea obținerii drogurilor pentru valorificarea acestora pe piață, rolul inculpatului în cadrul presupusului grup ).
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Totodată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv bunurile a căror circulație nu este interzisă de lege, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I. O. D. împotriva încheierii penale din 27 mai 2013 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ 13.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cpp. respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul I. O. D. împotriva încheierii penale din 27 mai 2013 a Tribunalului A. pronunțată în dosar nr._ 13.
În baza art. 192 al. 2 Cpp obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Disjunge soluționarea recursurilor declarate de inculpații N. H. V., N. V. Canh, D. X. T., Le D. Hai, C. N. M. Trung împotriva aceleiași încheieri penale și stabilește termen de judecată 06.06.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N. G. B.
Grefier,
C. U.
Red.-A.N..-05.06.2013
Tehnored- .C.U.- 07.06.2013
Prima inst.jud.M. C. – Tribunalul A.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 119/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
