Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 527/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 527/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 527/R
Ședința publică din 25 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR: F. I.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul C. I. G. împotriva încheierii penale nr. 154 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent C. I. G., în stare de arest, asistat de avocați aleși P. N. și Laudacescu G..
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror A. Ț..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat P. N., solicită admiterea recursului și pe cale de consecință, desființarea hotărârii atacate și cercetarea inculpatului în stare de libertate, arătându-se că măsura arestării preventive dispusă este neîntemeiată în ceea ce privește existența vreunuia din cazurile prev. de art. 148 Cpp, nefiind îndeplinită nici una din condițiile prevăzute de lege. Astfel, se arată că presupusele fapte de care a fost acuzat au fost comise în perioada_, nemaiprezentând la acest moment rezonanță pentru opinia publică, de asemenea, nu are antecedente penale și nu a săvârșit alte infracțiuni. Totodată se arată că de la data declanșării cercetărilor și până în prezent nu a încercat să influențeze martorii și deci să zădărnicească aflarea adevărului, nu a manifestat persistență în comiterea infracțiunii, iar practica CEDO a statuat că atunci când de la data săvârșirii faptei și până la arestarea sa a trecut o perioadă rezonabilă de timp iar inculpatul nu a mai săvârșit nici o faptă penală, nu sunt îndeplinite condițiile privind persistența săvârșirii de noi infracțiuni. Se mai arată că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, de la data când s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea și până la momentul în care s-a dispus arestarea sa nu a încercat să influențeze martorii și să distrugă probe și nici nu a săvârșit noi infracțiuni.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat Laudacescu G., solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu a încercat și nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu a împiedicat activitatea de urmărire penală. Solicită a se avea în vedere timpul scurs de la comiterea faptei și împrejurarea că în dosar sunt mai mulți inculpați cercetați în stare de libertate, fiind necesară o egalitate de tratament între aceștia și inculpat.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de prima instanță, întrucât subzistă temeiurile avute la luarea măsurii arestării preventive, raportat la natura infracțiunii, numărul mare al victimelor, astfel încât lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent C. I. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ la data de 19.04.2013, inculpatul C. I. G. a solicitat, în temeiul art. 1601 și2 alin 1, 2 C.p.p. liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a mentionat că sunt îndeplinite cerintele prevăzute de art. 160 ind. 1 și 2 alin. 1,2, C.p.p. în sensul că infracțiunea săvârșită de mine este prevăzută cu pedeapsa închisorii între 5 și 15 ani și pe cale de consecință pedeapsa închisorii nu depășește 18 ani.
Totodată, inculpatul a arătat că nu posedă antecedente penale, iar faptele de care este învinuit nu mai prezintă rezonanță întrucât de la data când se susține că le-ar fi săvârșit și până în prezent a trecut o perioadă relativ lungă de timp și acestea nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește posibilitatea ca să comită astfel de infracțiuni, inculpatul a solicitat a se constata că aceasta este redusă la minimum și de la data declanșării cercetărilor și până în prezent nu a încercat în niciun fel să zădărnicească aflarea adevărului, să influențeze părțile sau martorii din această cauză sau să diminueze în vreun fel mijloacele de probă administrate în cauză.
Inculpatul a mai arătat că măsura arestării preventive dispusă față de el este neîntemeiată în ceea ce privește existența vreuneia dintre cazurile prevăzute de art. 148 C.Proc.P.., niciuna dintre condițiile prevăzută de acest text de lege nefiind îndeplinită.
Totodată, inculpatul a mai arătat că încă de la data declanșării cercetărilor nu a manifestat în nici un fel persistență în comiterea infracțiunii pentru care este cercetat și s-a conformat dispozițiilor dispuse de organele judiciare.
De asemenea, s-a mai arătat că în cauza de față este lesne de observat că pentru infracțiunea reținută în sarcina sa nu există nici o probă în sensul că lăsarea sa în libertate ar determina o reacție negativă din partea societății într-o asemenea manieră încât să justifice o privare de libertate. În ceea ce privește profilul său personal este, de asemenea de observat că se află la primul contact cu legea penală și nu este cercetat în alte cauze pentru alte infracțiuni .
S-a mai arătat că în cauza în care este cercetat organele de urmărire penală nu au putut să motiveze scopul pentru care se impune arestarea sa preventivă nedepunând nicio dovadă că lăsarea sa în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.
Raportat la aceste considerente, precum și la dispozițiile art. 136 C.P.P. inculpatul a solicitat a se aprecia că scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea sa de libertate, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, măsură sub puterea căreia, s-a aflat în momentul când netemeinic s-a dispus arestarea sa preventivă .
De asemenea, inculpatul a solicitat a se constata că între el și ceilalți inculpați există raporturi de rudenie și nu relații infracționale, iar el în cadrul procesului de comercializare de autoturisme a desfășurat activități separate față de celelalte persoane cercetate în cauză, veniturile fiind realizate individual.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5, parag. 3 din Convenție - a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, aceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre . Astfel a fost consacrat faptul că detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul din următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni - Hotărârea Matznetter contra Austriei din 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor - Hotărârea Wemhoff contra Germaniei din 27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor - Hotărârea Letellier contra Franței din 26.06.1991, pericolul de dispariție al inculpatului - Hotărârea Neumeister contra Austriei din 27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică - Hotărârea Letellier contra Franței din 26.06.1991.
Astfel, inculpatul a solicitat a se constata că nu există nici o dovadă privind existența vreunui caz dintre cele apreciate de Curtea Europeană, care să fi justificat luarea măsurii arestării preventive față de el.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, inculpatul a apreciat că dispunerea arestării sale preventive este discriminatorie, în raport cu măsura dispusă față de un alt coinculpat, N. T. față de care măsura arestării preventive a fost respinsă ca nefondată deși numărul părților vătămate care îl acuză este mult mai mare decât numărul părților vătămate care-l acuză pe el de săvârșirea unor fapte pe care nu le-a comis.
În drept, inculpatul a invocat prevederile art. 160 ind. 1 și 160 ind. 2 C.p.p.
În condițiile prevăzute de art.1607 C.p.p., cu ocazia audierii sale, inculpatul a afirmat că are cunoștință de situațiile în care liberarea provizorie sub control judiciar poate fi revocată.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 45/D/P/2013 al Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Prin încheierea penală nr. 154/PI din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în baza art.1608a alin.6 C.p.p. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C. I. G., ca nefondată.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr. 45/D/P/2012 din data de 05.03.2013 P. de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. G. I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni – art.8 din Legea nr.39/2003 și trafic de persoane – art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că începând din anul 2011, până în prezent, a aderat la un grup infracțional format din membrii familiei sale, respectiv N. T., S. Ministru, Ș. Lămîia, C. E. și Alecsei E., asociere pe care a realizat-o sub forma exploatării prin muncă a mai multor persoane majore racolate din România pe care, sub imperiul actelor de amenințare, agresiune și abuz de autoritate, le-au silit să presteze munci ilegale pe teritoriul Germaniei, în interesul lor financiar.
S-a mai constatat că în același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului C. G. I., asupra propunerii Tribunalul T. pronunțând-se prin încheierea penală nr. 22/CC/05.03.2013 în sensul respingerii ei.
Prima instanță a reținut că împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Public, asupra recursului pronunțându-se Curtea de Apel Timișoara prin d.p.nr.485/R/18.04.2013 în sensul admiterii căii de atac și arestării preventive a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art.1602 alin.1 și 2 C.p.p., prima instanță a reținut că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată, în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Constatând că sunt îndeplinite, din punct de vedere formal condițiile pentru ca inculpatul să poată beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, la termenul de judecată din 22.04.2013 instanța de fond a admis în principiu cererea formulată de către numitul C. I. G..
În consecință, prima instanță a analizat dacă cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, raportat la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, precum și la împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite.
S-a constatat că deși faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei, simpla formulare a unei cereri de liberare provizorie însă, nu este suficientă pentru a justifica punerea în libertate a inculpatului, instanța având obligația să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Sub acest aspect Tribunalul T. a reținut că, așa cum rezultă din materialul probator existent în dosarul de urmărire penală, în ciuda aspectelor învederate de inculpat, rezultă indicii în legătură cu implicarea inculpatului C. I. G. în comiterea mai multor presupuse fapte grave de trafic de persoane. În acest sens pot fi observate declarațiile părților vătămate C. T. G., P. L. Alberto, P. E. A., V. I., S. A. C., H. G. I., precum și procesele verbale de redare a unor convorbiri sau comunicări telefonice sau în mediu ambiental interceptate și înregistrate.
S-a reținut că inculpatul a susținut faptul că arestarea sa preventivă este neîntemeiată și lăsarea lui în libertate nu prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia arestului preventiv s-a constatat că instanța nu are niciun fel de competență de a se pronunța, în această privință existând o hotărâre judecătorească definitivă, ce beneficiază de autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi pusă în discuție. Sub celălalt aspect, prima instanță a reținut că împrejurarea că inculpatul nu a comis o infracțiune cu violență nu înseamnă că pericolul concret pentru ordinea publică nu există, fiind bine-cunoscute efectele pe care activitățile presupus ilicite desfășurate de inculpat, activități care vizează grave fapte de exploatare a unor persoane, le produc la nivelul societății.
În acest context, s-a considerat că în prezenta cauză, în condițiile în care în sarcina inculpatului a fost reținută implicarea repetată în săvârșirea unor posibile fapte grave de trafic de persoane, nu se poate susține că lăsarea lui în libertate nu prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică. Tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment procesual, după trecerea a numai 3 zile de la momentul arestării preventive, nu ar contribui la altceva decât la încurajarea altor persoane să se implice în activități ilicite deosebit de rentabile, întrucât vor beneficia de clemența organelor judiciare, sentiment deosebit de periculos și incompatibil cu principiile unei societăți democratice. S-a considerat că ordinea publică, care presupune și crearea și menținerea unui climat de liniște și securitate în care cetățenii să-și poată desfășura viața cotidiană, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, ar putea fi și este afectată prin sentimentul de insecuritate ce s-ar crea raportat la presupusele fapte grave în care este implicat inculpatul, astfel că, în vederea prezervării ordinii publice, cel puțin pentru o perioadă determinată de timp, menținerea stării de arest a inculpatului C. apare ca fiind necesară. De asemenea, s-a considerat că o durată a arestului preventiv de 3 zile, raportat și la complexitatea dosarului, nu poate fi interpretată ca fiind excesivă.
Nu în ultimul rând prima instanță a luat în considerare și persoana inculpatului. S-a reținut că acesta a precizat faptul că niciun moment nu a înceracat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, însă tribunalul a constatat că susținerile sale sunt însă contrazise de probele administrate, reținându-se că la dosarul de urmărire penală există indicii potrivit cărora, deși i s-a interzis în mod expres să contacteze părțile vătămate, inculpatul nu a respectat această măsură, exercitând presiuni asupra numiților P. E. A. și V. I. pentru modificarea declarațiilor. În acest context, prima instanță a apreciat că există riscul ca, în situația lăsării sale în libertate, inculpatul să persevereze în adoptarea unui astfel de comportament, cu consecințe grave asupra aflării adevărului în cauză.
Ca atare, în opiniaTribunalului T., menținerea stării de arest a inculpatului a apărut ca fiind necesară și pentru a-l împiedica pe acesta să desfășoare alte activități de natură ilicită.
Prin urmare, apreciind că liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, în temeiul art.1608a alin.6 C.p.p. Tribunalul T. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată.
În temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul. Motivele scrise de recurs sunt depuse la filele 3-4 din dosarul Curții, iar motivele susținute oral sunt redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza deciziei penale nr.485/R/18.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Cererea de liberare provizorie sub control judiciar, care face obiectul prezentului dosar, a fost formulată în data de 19.04.2013 (f.1 dosarul primei instanțe) la o zi după ce s-a luat măsura preventivă. Din lecturarea motivării scrise și din analiza susținerilor orale se observă că, în realitate, prin intermediul acestui demers procedural (liberarea provizorie sub control judiciar) se critică dispoziția de arestare preventivă luată prin decizia penală menționată anterior (decizie definitivă), omițându-se împrejurarea că obiectul prezentului dosar îl constituie liberarea provizorie și nu dispoziția de arestare preventivă luată anterior.
Este adevărat că premergător analizei cerințelor specifice liberării provizorii instanța trebuie să verifice dacă mai sunt îndeplinite condițiile legale care justifică privarea preventivă de libertate, însă această verificare nu poate să facă abstracție de împrejurarea că, după cum s-a menționat în paragraful anterior, cu o zi înainte de formularea cererii de liberare provizorie s-a stabilit că se impune privarea preventivă de libertate a inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cpp raportat la art.148 alin.1 lit.f Cpp. Nu există nici un argument valid care să poată fi reținut în cauza de față, astfel încât concluzia la care instanța a ajuns la data de 18.04.2013 (arestarea preventivă a inculpatului) să poată fi infirmată la data de 19.04.2013.
În ce privește liberarea provizorie sub control judiciar, discuția poartă asupra temeiniciei acesteia (în raport de împrejurarea că inculpatul a exercitat presiuni asupra numiților P. E. A. și V. I. pentru modificarea declarațiilor) și oportunității cererii (având în vedere acuzațiile aduse inculpatului și data arestării preventive). În acord cu prima instanță, Curtea apreciază că în prezent există indicii în sensul că inculpatul a încercat să influențeze mersul anchetei penale exercitând presiuni asupra persoanelor menționate. Totodată, în raport de natura acuzațiilor aduse și data arestării preventive nu este oportună în prezent liberarea provizorie a inculpatului.
Pentru aceste motive în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. a fost respins recursul declarat de inculpatul C. I. G. împotriva încheierii penale nr. 154 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul T..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul C. I. G. împotriva încheierii penale nr. 154 din 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul T..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. NACUFLAVIUS I.
Grefier,
C. U.
Red.-F.I.- 25.04.2013
Tehnored- .C.U.- 29.04.2013
Prima inst. jud.R. H. – Tribunalul T.
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr. 26/1996. Decizia nr.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 25/2013. Curtea de... → |
|---|
