Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 318/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 318/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-12-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 318/PI
Ședința publică din 13 decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta T. G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 216/P/2012 din 22.08.2012, menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet nr. 1195/II/2/2012 din 09.10.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc petenta T. G. și intimata I. L..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Procurorul solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea soluției dată de procuror ca temeinică și legală, arătând că nu au fost relevate probe sau indicii privind existența infracțiunilor reclamate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 14.11.2012, formulată de petenta T. G. s-a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 216/P/2012 din 22.08.2012, menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet nr. 1195/II/2/2012 din 09.10.2012.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că, deși intimata a recunoscut cu ocazia audierii sale că și-a însușit suma de bani pe nedrept și probele existente în dosarul de urmărire penală dovedesc vinovăția acesteia, s-a dispus față de intimată o soluție de neîncepere a urmăririi penale.
Analizând plângerea formulată de petentă, în raport cu actele depuse în cauză, respectiv dosarul nr. 216/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și lucrarea nr. 1195/II/2/2012, instanța reține următoarele:
Prin intermediul unei plângeri penale adresate inițial Parchetului de pe lângă Judecătoria A., unde a fost înregistrată sub nr. 3320/P/2012, persoana vătămată T. G. a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatei I. Lăcrimioară sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și înșelăciune, constând în aceea că aceasta și-ar fi însușit suma de 16.000 euro obținută din vânzarea, în baza unei procuri, a cotei părți din proprietatea pe care autoarea actului de sesizare o avea asupra unui imobil din municipiul A..
Întrucât persoana a cărei tragere la răspundere penală era solicitată avea calitatea de avocat, competența de soluționare a cauzei a fost declinată prin ordonanța emisă la data de 23.05.2012 în dosarul numărul 3320/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, după declinare cauza fiind înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. 216/P/2012.
Prin rezoluția dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de22.08.2012 în dosarul nr. 216/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I. L., avocat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt prev. de art. 208 al. 1 Cp și înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 Cp.
Din cuprinsul actului de sesizare, al înscrisurilor depuse la dosar, precum și al celorlalte acte premergătoare administrate în cauză, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sentința civilă nr. 7926/30.10.2008 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 18.09.1993 între Ț. I. și Ț. G., după acest divorț aceasta din urmă reluându-și numele avut anterior încheierii căsătoriei, anume acela de T..
S-a mai reținut că după desfacerea căsătoriei cei doi foști soți, Ț. I. și T. G. (fostă Ț.), au încheiat cu M. C. un contract de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1322/09.07.2010, de către notarul public I. B. G. din municipiul A., obiectul vânzării fiind reprezentat de imobilul, proprietate comună a foștilor soți, înscris în CF nr._-C1-U4-A., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.8052-2866/2003, constând într-un apartament, cu numărul 8, situat în municipiul A., ., 186, județul A..
S-a constatat de asemenea că prețul vânzării bunului a fost de 32.000 euro, fiind achitat de cumpărător, anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare, la încheierea căruia, la sediul biroului notarului public, s-a prezentat personal, Ț. I. și C. M., T. G. fiind reprezentată de către mandatara I. L. în baza unei procuri speciale, date de către T. G., la Londra. Totodată, s-a reținut că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, mandatara I. L., persoană având calitatea de avocat și care face parte din Baroul A., nu i-a predat lui T. G. suma de 16.000 euro, reprezentând cota parte ce-i revenea din vânzarea bunului proprietate comună, fapt recunoscut de către persoana cercetată, cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 11.06.2012: „Declar în fața procurorului că suma de bani pe care am încasat-o din vânzarea cotei părți de proprietate pe care a avut-o T. G., din apartamentul la care am făcut referire pe parcursul acestei declarații (…) am cheltuit-o și nu o mai dețin în prezent”.
S-a considerat că în drept, potrivit disp.art. 208 al. 1 Cp, infracțiunea de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, însă în speță, deși persoana cercetată, I. L., după cum rezultă din actele premergătoare administrate în cauză, și-a însușit suma de bani pe care, în calitate de mandatară a petentei T. G., a obținut-o în urma vânzării imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1322/09.07.2010 de către notarul public I. B. G., această faptă nu întrunește sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 208 al. 1 Cp, banii respectivi intrând în posesia intimatei în baza mandatului ce i-a fost dat de către petenta T. G.. Așadar, s-a reținut că suma de 16.000 euro nu a fost în posesia sau detenția persoanei vătămate T. G., nefiind luată de aceasta, ci a intrat în posesia făptuitoarei în baza mandatului special ce i-a fot conferit de către autoarea actului de sesizare.
Prin urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I. L., avocat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prev. de art. 208 al. 1 Cp, reținându-se incidența disp. art. 10 al. 1 lit. d Cpp.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1 C.p. s-a reținut că aceasta presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă, însă din actele premergătoare administrate s-a constatat că rezultă faptul că I. L. a fost împuternicită de către T. G., printr-o procură, să vândă apartamentul cu numărul 8, situat în municipiul A., ., 186, pentru suma de 32.000 euro, din care 16.000 euro urmau să-i revină petentei, iar 16.000 euro fostului său soț, Ț. I.. S-a mai reținut că în baza acestei procuri apartamentul a fost vândut pentru suma de 32.000 euro, din care 16.000 euro i-au revenit lui Ț. I., iar 16.000 euro lui T. G..
S-a apreciat că împrejurarea că mandatara I. L., care a acționat în numele și pe seama lui T. G., nu i-a predat mandantei suma de bani obținută din vânzarea imobilului pe care mandanta era coproprietară, ci a cheltuit cei 16.000 de euro, nu constituie o activitate materială de natură a fi asimilată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, ci dă naștere unei răspunderi civile, I. L. putând fi obligată, pe cale civilă, să restituie banii datorați și prin urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1 Cp, reținându-se incidența disp.art. 10 al. 1 lit. d Cpp.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta T. G. iar prin rezoluția nr. 1195/II/2/2012 din 09.10.2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea rezoluției, procurorul general a reținut că soluția pronunțată de procuror este temeinică și legală întrucât au fost avute în vedere aspectele relevate de actele premergătoare efectuate și în mod corect, în urma investigațiilor prealabile, s-a stabilit că infracțiunile imputate persoanei reclamate nu au fost confirmate, nefiind întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective.
Astfel, s-a reținut că potrivit art. 208 al.1 Cp, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt simplu constă în acțiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altei persoane, dar în prezenta speță nu este întrunită această cerință esențială a laturii obiective și anume ca bunul să se fi aflat în posesia sau detenția persoanei vătămate, suma de bani intrând în posesia persoanei reclamate în baza mandatului acordat acesteia, prin intermediul unei procuri speciale, la data de 09.06.2010.
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1 Cp, s-a reținut că aceasta presupune o acțiune frauduloasă de amăgire sau inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, însă s-a constatat că din actele premergătoare efectuate rezultă că mandatara nu a îndeplinit nici un act care să constate o altă stare de fapt decât cea reală și nici nu a prezentat petentei o situație ce nu corespundea adevărului juridic.
Prin urmare, s-a constatat că împrejurarea că mandatara nu i-a predat ulterior mandantei suma de bani obținută din vânzarea imobilului, nu constituie o activitate care să poată fi asimilată elementului material al laturii obiective a infracțiuni prev. de art. 215 al. 1 Cp.
Astfel, avându-se în vedere faptul că în faza actelor premergătoare s-a constatat existența unui impediment procesual, cu efecti dirimant prev. de art. 10 lit. d Cpp, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocat I. L..
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentă, instanța reține că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică:
Potrivit dispozițiilor art. 208 al. 1 Cp, infracțiunea de furt constă într-o acțiune de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, iar infracțiunea de înșelăciune reglementată de art. 215 alin. 1 C.p. presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă, pentru încheierea unui raport juridic pe care altfel nu l-ar fi acceptat. În speță, între părți a existat un raport juridic de mandat, intimata I. L. însușindu-și suma de bani pe care, în calitate de mandatară a petentei T. G., a obținut-o în urma vânzării imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1322/09.07.2010 de către notarul public I. B. G.. Prin urmare, această sumă de bani nu s-a aflat nici un moment în posesia petentei, neputând fi reținută o acțiune de sustragere care să se încadreze în dispozițiile art. 208 C.p. Pe de altă parte, nu s-a putut stabili vreo acțiune de inducere în eroare a petentei cu ocazia încheierii raportului de mandat și al executării acestuia, fiind în fapt în prezența unei neexecutări a obligațiilor decurgând din raportul juridic civil. Astfel, din actele depuse în cauză a rezultat că intimata I. L. a fost împuternicită de către petenta T. G., printr-o procură, să vândă apartamentul cu numărul 8, situat în municipiul A., ., 186, pentru suma de 32.000 euro, din care 16.000 euro urmau să-i revină petentei, iar 16.000 euro fostului său soț, Ț. I.; ceea ce s-a întâmplat, însă intimata nu i-a predat petentei suma cuvenită. Deși, starea de fapt descrisă de petentă este confirmată de actele administrate, inclusiv declarația intimatei, care recunoaște că a cheltuit suma de 16.000 Euro, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât nu a existat o inducerea în eroare prin manopere dolosive, fiind în prezența unei răspunderi civile, aceasta putând fi obligată pe cale civilă să restituie suma datorată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta T. G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 216/P/2012 din 22.08.2012, menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet nr. 1195/II/2/2012 din 09.10.2012.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., constatând culpa procesuală a petentei în formularea unei plângeri nefondate, o va obliga la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta T. G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 216/P/2012 din 22.08.2012, menținută prin rezoluția procurorului general al aceluiași parchet nr. 1195/II/2/2012 din 09.10.2012.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.12.2012.
Președinte,
L. Ani B.
Grefier,
C. U.
Red. L.B-.27.12.2012
Tehnored. C.U. – 27.12.2012
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1703/2012. Curtea... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
