Conflict de competenţă. pozitiv/negativ. Art. 43 CPP/art51 NCPP. Sentința nr. 316/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 316/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-12-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 316/PI
Ședința publică din 13 decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta N. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 23.05.2012 în dosarul nr. 204/P/2009 în favoarea Tribunalului A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc petenta N. M. și intimații B. G., S. E. F..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța pune în discuție excepția competenței materiale de soluționare a plângerii.
Procurorul solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Tribunalului A..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul A. sub nr._ din 6 august 2012, petenta N. M. a solicitat desființarea rezoluției din 10 iulie 2012 dată în dosarul nr. 799/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, privind pe făptuitorii B. G. și S. E. F., pentru faptele de înșelăciune, fals în acte sub semnătură privată(contractul de împrumut pentru suma fictivă de_ euro), depunerea de declarații false și mincinoase la instanța de judecată (Judecătoria A.) cu scopul voit de a executa silit apartamentul în cauză (B. C. G.), fapte de complicitate, tăinuire, mărturie mincinoasă, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, împiedicarea participării la proces, uzul de fals, prevăzute de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal, art.221 Cod penal, art. 260, art. 261, art. 261/1, art.290, art.291, art. 292 din Codul penal, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și începerea urmăririi penale față de cei doi făptuitori așa cum s-a dispus prin sentința penală nr. 488 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului A..
Prin sentința penală nr.343/10.09.2012, în dosar nr._ al Tribunalului A. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
Pentru a dispune astfel, Tribunalul A. a reținut că prin rezoluția din 23 mai 2012 dată de procuror în dosarul nr. 204/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin.6 Cod procedură penală și art. 10 lit. b și d Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de S. E. F. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.1,3 și 5 Cod penal ( fapta nu este prevăzută de legea penală, având caracter civil) și art. 290 Cod penal ( nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni) și față de B. G., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.1, 3 și 5 Cod penal, ( lipsește latura obiectivă a infracțiunii) și art.290 Cod penal ( nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii).
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta N. M. și prin rezoluția din 10 iulie 2012 a procurorului general dată în dosarul nr. 799/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta a fost respinsă. Analizând plângerea petentei N. M., Tribunalul A. a constatat că una dintre infracțiunile pentru care s-a formulat plângere este cea prevăzută de art. 215 alin.1, 3 Cod penal, cu un prejudiciu de_ euro; că soluțiile procurorului atacate prin prezenta plângere se referă la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1, 3 și 5 Cod penal, infracțiune care ar atrage competența de soluționare a cauzei de către tribunal, dar raportând dispozițiile art. 215 alin.5 Cod penal și art. 146 Cod penal, la cuantumul prejudiciului de_ euro, că pretinsa infracțiune nu a avut consecințe deosebit de grave.
Prin sentința penală nr. 2633/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în același dosar s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată formulată de petenta N. M. în favoarea Tribunalului A..
Pentru a dispune astfel, Judecătoria A. a constatat că în cauză s-au efectuat cercetări, iar P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a încadrat juridic fapta ca fiind vorba despre înșelăciune prev. de art.215 al.1,3 și 5 Cod penal, soluțiile procurorilor contestate în cauză referindu-se în mod expres la această infracțiune. S-a reținut că pentru această infracțiune competența de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului aparține tribunalului. Totodată, s-a arătat că practica judiciară în materie a confirmat împrejurarea că, în această situație competența materială este stabilită de încadrarea juridică dată faptei de către procuror. Astfel, potrivit încheierii nr.5251/13.09.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, „potrivit art. 2781 al.1 Cod procedură penală, plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale se soluționează de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Competența materială de soluționare a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale se stabilește în raport cu încadrarea juridică dată de către procurorfaptelor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în raport cu încadrarea juridică dată acestora de către petent, prin actul de sesizare a organelor de urmărire penală”. De altfel, Judecătoria A. a apreciat că prejudiciul cauzat prin pretinsa infracțiune este reprezentat de contravaloarea apartamentului de care petenta susține că a fost deposedată și nu de suma înscrisă în actul sub semnătură privată încheiat între intimați.
Analizând conflictul de competență cu care a fost sesizată, instanța constată că în cauză competența aparține Tribunalului A., considerentele și interpretarea Judecătoriei A. fiind pertinente și legale.
În data de 26.11.2008 petenta a formulat plângere penală împotriva intimaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.3 și 5 Cod penal, prin aceea că, în urma încheierii unei convenții nereale prin care B. G. ar fi împrumutat numitei S. E. suma de 35.000 euro s-a dispus scoaterea la licitație publică a imobilului cu privire la care S. E. F. încheiase o promisiune de vânzare-cumpărare cu petenta, care în anul 1999 a achitat tot prețul, dar contractul urma să se încheie după expirarea perioadei de interdicție de 10 ani prevăzută de Legea 112/1995. Petenta susține că această convenție de împrumut este fictivă întrucât banii sau nu s-au remis deloc sau s-a remis o sumă mult mai mică, fiind încheiată cu scopul vădit de a o înșela și, de a o deposeda de apartamentul pe care îl achitase integral în anul 1999.
Prin rezoluția din data de 31.07.2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați, cu motivarea că fapta nu există, iar plângerea petentei împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 14.12.2009, dată în dosar nr.1259/II/2/2009. Aceste soluții au fost desființate prin sentința penală nr.513/10.03.2010 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr.435/20.09.2010 a Tribunalului A., s-a dispus trimiterea cauzei la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 Cod penal. Instanța a dispus atunci administrarea de probe referitoare la vechimea înscrisului sau a hârtiei din convenția de împrumut, verificarea existenței banilor împrumutați, dacă suma a fost efectiv predată, precum și modalitatea în care aceasta a avut loc și, de asemenea audierea martorului ce figurează în înscris.
Prin rezoluția din data de 08.04.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 23.06.2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.1,3 și 5 Cod penal, reținându-se că, contractul de împrumut intervenit între intimați nu constituie o infracțiune de inducere în eroare.
Prin sentința penală nr.488/28.11.2011 s-a admis plângerea petentei împotriva acestei soluții și s-a desființat soluția procurorului contestată în cauză, dispunându-se restituirea cauzei la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 Cod penal. Se arată în sentința mai sus menționată că, organele de cercetare penală vor face demersuri pentru identificarea adresei actuale a martorei M. M. M. și a intimatei S. E. F., cât și pentru identificarea sursei remiterii sau modalității de investire a sumei de bani împrumutate.
Prin rezoluția din 23.05.2012 dată de procuror în dosar nr.204/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S. E. F. și B. G., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 215 al.1, 3 și 5 cod penal și art.290 Cod penal, plângerea petentei împotriva acestei soluții fiind respinsă prin rezoluția din 10.07.2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.799/II/2/2012.
Dispozițiile art. 2781 alin. 1 C.p.p. prevăd că plângerea se adresează judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 27 alin. 1 lit. a C.p.p. infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 5 C.p. revine în competența de judecată în primă instanță a tribunalului. În speță, soluția de netrimitere în judecată vizează și această infracțiune, neavând relevanță încadrarea juridică dată de petentă în plângerea penală, ci încadrarea juridică asupra căreia s-a dat soluția prin rezoluția procurorului. Mai mult, analiza cuantumului prejudiciului vizează fondul cauzei, trebuind ca instanța să constate în prealabil săvârșirea faptelor ce constituie conținutul infracțiunii și abia după aceea să se evalueze prejudiciul ceea ce în această etapă procesuală nu este posibil, de aceea criteriul este cel al încadrării juridice dată faptei prin rezoluția procurorului.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 43 Cpp va fi stabilită competența de soluționare a plângerii formulată de petenta N. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 23.05.2012 în dosarul nr. 204/P/2009 în favoarea Tribunalului A..
În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 43 Cpp stabilește competența de soluționare a plângerii formulată de petenta N. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 23.05.2012 în dosarul nr. 204/P/2009 în favoarea Tribunalului A..
În temeiul art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.12.2012.
PREȘEDINTE,
L. ANI B.
Grefier,
C. U.
Red. L.B-.18.12.2012
Tehnored. C.U. –19.12.2012
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Hotărâre din 13-12-2012, Curtea... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
