Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 436/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 436/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2014
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
INCHEIERE CAMERĂ PRELIMINARĂ NR. 436/PI/CP/CC
Ședința camerei de consiliu din data de 08.10.2014
Completul constituit din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: F. P.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petentul A. I. împotriva ordonanței de clasare din data de 09.07.2014 dispusă de P. de pe lângă C. de A. Timișoara în dosar nr. 539/P/2014 și a ordonanței nr. 1273/II/2/2014 din data 07.08.2014 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Fără citarea părților, fără participarea acestora și a procurorului, potrivit art.341 alin.5 C.p.p.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, judecătorul de cameră preliminară constată că, prin registratura instanței, petentul a depus cerere de recuzare, fără a nominaliza completul de judecată și fără a arăta cazul de incompatibilitate, potrivit dispozițiilor art.67 alin.2,4 C.p.p., motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară constată inadmisibilă cererea de recuzare, potrivit dispozițiilor art. 67 alin.5 C.p.p.
De asemenea constată că s-a îndeplinit procedura de înștiințare a părților și au fost atașate dosarele nr. 539/P/2014 și 1273/II/2/2014 ale Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, procurorul nedepunând note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii și că petentul a depus prin registratura instanței, înscrisul intitulat „Înștiințare”.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin ordonanța pronunțată de P. de pe lângă C. de A. Timișoara la data de 09.07.2014 în dosarul nr. 539/P/2014 s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de petentul A. I. împotriva magistratului L. C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 48 rap. la art. 32 C.p. rap. la art. 188 C.p. și art. 297 N.C.p.
În motivare s-a arătat că:
Prin plângerea înregistrată la P. de pe lângă C. de A. Timișoara, petentul A. I. a reclamat săvârșirea de către magistratul L. C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara a infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la tentativa de omor.
Procurorul de caz a reținut faptul că, în fapt petentul a relatat că la data de 23.05.2014, a formulat o plângere penală împotriva acestui magistrat, la care a atașat acte probatorii, fără să precizeze numărul de dosar având ca obiect faptele reclamate prin acea plângere, susținând însă că până la data formulării plângerii nu i-a fost comunicată soluția pronunțată, fapt ce ar constitui o încălcare a mai multor norme legale din Constituție și Codul de procedură penală.
Față de cele reținute, s-a apreciat că plângerea formulată de petent nu cuprinde elementele de fond și de formă cerute de art. 289 al. 2 din Noul C.pr.pen., în acest sens constatându-se că plângerea nu conține o relatare clară a faptelor, fiind indicate doar texte de lege care ar fi fost încălcate cu ocazia soluționării unui dosar penal, fără a identifica acel dosar, și s-a indicat drept autor o persoană care nu ar fi putut soluționa acel dosar fiind incompatibilă.
Împotriva ordonanței de clasare a formulat plângere petentul la procurorul general al Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, care prin ordonanța din 07.08.2014 dată în dosar nr. 1273/II/2/2014 a respins-o ca neîntemeiată.
C. reține că prezenta plângere se judecă în temeiul dispozițiilor art. 340 și urm C.pr.pen potrivit art. 15 alin. 3 din Legea 255/2013.
Analizând plângerea formulată de petent pe baza lucrărilor premergătoare efectuate în cauză și prin prisma motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este neîntemeiată iar soluția procurorului este legală și temeinică.
Astfel, se constată că aceasta nu cuprinde elementele de fond și formă cerute de art.289 alin.2 N C.p.p., întrucât în conținutul său nu sunt descrise faptele care formează obiectul plângerii și pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a intimatei, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la unele drepturi din Constituție și din Codul de procedură penală.
În acest context, plângerea petentului, în maniera în care a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător pentru o eventuală începere a cercetărilor sau pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime a acestuia.
Pe de altă parte, se constată că, aspectele sesizate de petentul A. I., nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă normala exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistratul vizat în plângere.
Trebuie reținut că dispozițiile art. 297 C.p. sancționează ca fiind infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane”, iar în speță starea de fapt reținută conduce la constatarea lipsei elementelor constitutive ale acestei infracțiuni atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv. Tot astfel, și în ceea ce privește infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 C.p. ce constă în „uciderea unei persoane”, se constată că nu există nici un element de unde să se rețină săvârșirea acestei infracțiuni sub forma tentativei.
În ceea ce privește soluția pronunțată de intimată în calitate de procuror, acestea a fost dată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, petentul dacă se considera nemulțumit putând uza de căile de atac prevăzute de lege.
Faptul că soluția dată de către intimată în calitate de magistrat nu concordă cu opinia petentului, nu poate fi asimilată vreuneia dintre acțiunile care intră în conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni și pe cale de consecință nu poate determina începerea urmăririi penale și respectiv trimiterea în judecată a acestuia.
Nu se poate reține în sarcina intimatei în prezenta cauză săvârșirea infracțiunilor invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la plângerile formulate de petent. Mai mult, petentul nu indică săvârșirea nici unui act material ce ar putea intra în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni.
Legiuitorul, reglementând statutul procurorilor, în art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat: „Procurorii se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii.”.
În mod corect s-a reținut prin soluția contestată faptul că în baza întregului material probator s-a constatat absența oricăror indicii temeinice de săvârșire de către intimat a unor astfel de infracțiuni.
Modul de soluționare al unei plângeri penale poate fi supus controlului judiciar prin urmarea căilor legale și nu prin plângeri în sensul comiterii unor infracțiuni care nu au nici un suport faptic.
Simpla împrejurare că soluția dispusă de procuror nu concordă cu opinia subiectivă a persoanei vătămate, nu poate fi asimilată vreuneia din acțiunile ce realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate și, pe cale de consecință, nu este aptă să genereze un raport juridic penal de conflict. Soluționarea unor cauze se poate realiza numai prin modalitățile prevăzute de lege, respectiv accesul la justiție prin realizarea drepturilor și prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin formularea unor plângeri penale împotriva magistraților. Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraților, prin declanșarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar prin faptul că nu au fost conforme opiniei părții care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiție, care nu este recunoscută și nici legiferată.
Judecătorul de cameră preliminară constată că în mod corect s-a apreciat că infracțiunile reclamate nu există în materialitatea lor.
Față de considerente expuse, C. reține că soluția este corectă și temeinică, astfel încât în mod corect prim procurorul a respins plângerea petentului.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂTRĂȘTE:
În temeiul art. 67 alin.5 C.pr.pen. respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petentul A. I..
În baza art.341 alin. 6 lit. a C.pr.pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul A. I., împotriva ordonanței de clasare din data de 09.07.2014 dispusă de P. de pe lângă C. de A. Timișoara în dosar nr. 539/P/2014 și a ordonanței nr. 1273/II/2/2014 din data 07.08.2014 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 08.10.2014.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
F. P.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F. P./20.10.2014
Tehnored.O.I. 2ex/20.10.2014
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
