Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 327/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 327/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 327/CO
Ședința publică de la 15 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. D., din cadrul D. S. Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestațiilor formulate de inculpații L. V. C. și F. Ș., împotriva încheierii penale din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorii în stare de arest preventiv, asistați de avocat oficiu G. R..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu solicită admiterea contestațiilor și urmare rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, apreciind că în acest moment procesual aceștia pot fi judecași în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune față de aceștia o măsură preventivă neprivativă de libertate potrivit art. 202 alin.4 c.p.p, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
Procurorul solicită respingerea contestațiilor și menținerea ca temeinică și legală a încheierii Tribunalului C. S., care, raportat la situația de fapt reținută în rechizitoriu și probele administrate, în mod corect a apreciat că se impune menținerea măsurii arestului preventiv, temeiurile care au determinat arestarea subzistând și în prezent.
Contestatorii, având pe rând ultimul cuvânt, solicită admiterea contestațiilor și judecarea în stare de libertate. Inculpatul L. V. arată că este nevinovat de faptele imputate, întrucât raportat la perioada în care se rețin a fi comise faptele, respectiv august 2013, poate dovedi că nu se afla în țară, din luna iunie până în septembrie fiind plecat să susțină o activitate religioasă în Belgia, Germania și Olanda.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14, în baza art.362 alin.2 rap. la art.208 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, luată față de inculpații L. V. C. și F. Ș., iar în baza art.208, rap. la art.207 al.4 Cod procedură penal s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpați pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 mai 2014 până la data de 13 iulie 2014, inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.6-D/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C.-S. la data de 18 februarie 2014 și înregistrat pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 20.02.2014, au fost trimiși în judecată inculpații: - L. V. C. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (4 fapte), prevăzută de art.211 al.2 rap. la art.210 al.1 lit.b Cod penal; infracțiunea de pornografie infantilă prev. de art.374 al.2 Cod penal; infracțiunea de act sexual cu un minor (o faptă), prev. de art.220 al.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din Legea nr.15/1968 privind Codul penal - art.38 din actualul Cod penal; - F. Ș. – pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (4 fapte), prevăzută de art.211 al.2 rap. la art.210 al.1 lit.b Cod penal; infracțiunea de pornografie infantilă prev. de art.374 al.2 Cod penal; infracțiunea de act sexual cu un minor (două fapte), prev. de art.220 al.1 Cod penal, infracțiunea de corupere sexuală a minorilor (o faptă), prev. de art.221 al.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a din Legea nr.15/1968 privind Codul penal - art.38 din actualul Cod penal.
În fapt, s-a reținut în esență că, în perioada februarie 2011 – noiembrie 2013 numiții L. V. C. și F. Ș. au desfășurat activități infracționale din sfera traficului de persoane și a pornografiei infantile prin sisteme informatice, activitate care consta în recrutarea unor minori de pe raza județului C.-S. și determinarea acestora la întreținerea de acte sexuale, acestor minori fiindu-le și prezentate diferite materiale ce conțin imagini pornografice cu ei sau cu alți minori.
Inculpații L. V. C. și F. Ș. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură luată prin încheierea penală nr.53/28.11.2013 a Tribunalului C.-S., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 28.11.2013 până la 26.12.2013, inclusiv, fiind emise în mod corespunzător mandatele de arestare preventivă nr.31 și 32 din 28.11.2013.
Prin încheierea nr.56/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S. și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților L. V. C. și F. Ș., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.12.2013, până la data de 25.01.2014, inclusiv.
Prin încheierea nr.5 din 23.01.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S. și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților L. V. C. și F. Ș., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 26.01.2014 până la data de 24.02.2014, inclusiv.
La luarea și prelungirea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, instanța a reținut că sunt întrunite prev. art.148 lit.f din vechiul Cod de procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile față de care sunt cercetați inculpații este mai mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a constatat în mod definitiv prin încheierea nr.53/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ că există date și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, fapt pentru care s-a apreciat că în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal se impune derularea cercetărilor în continuare cu inculpații aflați în stare de arest preventiv.
Prin încheierea camerei de consiliu din 21.02.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ 14, în procedura de cameră preliminară, în baza art.348 rap. la art.207 și art.223 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații L. V. C. și F. Ș., iar în baza art.207 al.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive față de aceștia pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21 februarie 2014 până în data de 22 martie 2014, inclusiv. Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr.4/26.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._ 14/a1, prin care s-a respins contestația formulată de inculpatul L. V. C..
Prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ 14, în baza art.208, rap. la art.207 al.4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații L. V. C. și F. Ș. pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20 martie 2014 până la data de 18 mai 2014, inclusiv.
Potrivit art.208 alin.2 și 4 Cod procedură penală, instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpații L. V. C. și F. Ș., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, instanța a apreciat că aceasta este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpaților se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
În jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Tribunalul apreciază că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații se pot încadra în acest gen de fapte penale.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, tribunalul a constatat că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 202 C. proc. pen.Tot astfel, s-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art.5 paragr. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.Pertinența și suficiența acestor motive s-a apreciat de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 202 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceștia se bucură conform legislației în vigoare. Trebuie reținut că prezenta cauză se află în faza administrării probelor, în condițiile în care inculpații L. V. C. și F. Ș. nu au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați iar părțile vătămate sunt minori care foarte ușor, dat fiind vârsta și nivelul lor de pregătire, ar putea fi supuși unei presiuni psihice în condițiile în care cei doi inculpați ar fi judecați în stare de libertate.În același sens, tribunalul a reținut că menținerea acestei măsuri nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a-și administra probe și de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.Tribunalul a constatat că, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi care să conducă la înlocuirea sau revocarea măsurii preventive, în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură penală, urmând a respinge solicitarea inculpatului L. V. C., prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate.
Împotriva încheierii penale din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14 au formulat contestație, în termenul legal, inculpații L. V. C. și Fogoros Ș., contestație înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 16.05.2014.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Dispozițiile art. 207 alin.4 stipulează că „când se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat ”. Potrivit art. 207 alin. 5 C.p.p., „în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este aresta în altă cauză ”.
Având a cenzura legalitatea și temeinicia măsurii dispusă în cauză de către judecător se constată că măsura arestării preventive a fost luată în mod legal, iar temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului contestator, în privința acestuia fiind incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p.
Instanța constată că, până în prezent, față de inculpat s-a dispus și menținut măsura arestării preventive în baza art. 143 C.p.p. rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. în Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, acest temei al arestării preventive fiind preluat în dispozițiile art. 223 alin. 2, în raport cu care instanța, în baza art. 16 alin. 1 din Legea 255/2013 a procedat la verificarea legalității și temeiniciei aretării preventive.
Potrivit art. 202 C.p.p. - scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Coroborând aceste dispoziții, instanța, la analizarea menținerii măsurii preventive a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții de fond: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie din cele menționate în art. 223 alin. 2 C.p.p., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. La acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța, în soluționarea contestației, constată că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
D. analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că subzistă și în prezent motivele care au determinat arestarea inițială a inculpaților. Astfel, există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina acestora privind săvârșirea unei infracțiunii pentru care sunt cercetați, respectiv trafic de minori, pornografie infantilă, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor. În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală, probe apreciate de Curte ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există suspiciunea rezonabilă a implicării inculpaților L. V. și F. S. în comiterea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată. Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul arestării.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că, este de asemenea îndeplinită, in sarcina inculpaților reținându-se săvârșirea unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. În mod corect s-a apreciat de instanța de fond că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației; din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiuni de trafic de minori, pentru care pedeapsa este închisoarea de la de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, pornografie infantilă, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și act sexual cu un minor, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar modul și circumstanțele de comitere a faptelor care fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana inculpaților justifică, în continuare, privarea de libertate a celor doi inculpați, pentru înlăturarea unei potențiale stări de pericol.
În speța dedusă judecății, a treia și a patra condiție obligatorie – măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
Instanța reține că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpați, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a acestora ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității deosebite a faptelor pentru care sunt judecați inculpații, a modalității concrete în care au fost comise faptele. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, iar privarea de libertate a inculpaților este proporțională cu gravitatea acuzației adusă și necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, de modul și circumstanțele de comitere a acesteia, precum și de impactul social al infracțiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire și combatere ferme.
În concret, pericolul social pentru ordinea publică subzistă și în prezent și este conturat in principal de următoarele elemente: gravitatea faptei reținută în sarcina inculpaților, fiind vorba de infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.
Având în vedere aspectele menționate în analizarea caracterului necesar al măsuriipentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, precum și dispozițiile art. 242 alin. 2 C.p.p., potrivit căruia măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), instanța apreciază că, la acest moment procesual, interesul general de finalizare în bune condiții a anchetei judiciare, precum și de protecție a cetățenilor primează față de interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, urmând a respinge solicitarea inculpatului prin apărător din oficiu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu.
Astfel, în temeiul art. 206 C.pr.pen va respinge contestația formulată de inculpații L. V. C. și F. Ș., împotriva încheierii penale din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14
Văzând și dispozițiile art. 275 al.2 C.p.p,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 206 C.pr.pen respinge contestația formulată de inculpații L. V. C. și F. Ș., împotriva încheierii penale din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ 14.
În temeiul art. 275 al.2 C.p.p obligă inculpații la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul T., onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN /22.05.2014
Tehnored A.J. /2 ex/26.05.2014
Prima instanță: Trib.C. S. - A. D.
| ← Neglijenţa în serviciu. Art.249 C.p.. Sentința nr. 86/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
