Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 59/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Încheierea nr. 59/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR.59/PI/CP/CC

Ședința Camerei Preliminare din 24 aprilie 2014

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: L. Ani B.

Grefier: C. U.

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de A. P. G., potrivit art.341 C.p.p., împotriva ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 dată de P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – DNA serviciul Teritorial Timișoara în 04.03.2014, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01.04.2014.

Fără citarea părților, fără participarea acestora și a procurorului, potrivit art.341 alin.5 C.p.p.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Judecătorul de Cameră Preliminară constată că s-a îndeplinit procedura de înștiințare a părților, au fost atașate dosarele nr. 66/P/2013 și nr. 147/II/2/2014, părțile și procurorul nedepunând note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.04.2014, sub nr._, petentul Andromic P. G. a atacat ordonanța de clasare nr. 66/P/2013 dată de P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – DNA serviciul Teritorial Timișoara în 04.03.2014, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01.04.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că motivare soluției este aceea că nu ar fi descris fapta comisă, deși organele de urmărire penală aveau obligația de a-l cita pentru a da declarații.

Au fost atașate dosarele nr. 66/P/2013 și ordonanța nr. 147/II/2/2014, ale Parchetului de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – DNA serviciul Teritorial, părțile nesolicitând alte probe.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară reține, în fapt, următoarele:

La data de 16.04.2013 s-a înregistrat la D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara plângerea formulată de petentul A. P. G., prin care acesta a solicitat cercetarea persoanelor implicate în soluționarea dosarului nr. 636/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă și a dosarului cu nr._, aflat pe rolul Judecătoriei M. Nouă, fără a prezenta o stare de fapt din care să rezulte săvârșirea unei infracțiuni. Conform plângerii, petentul a solicitat cercetarea unor magistrați, respectiv: N. T., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă, G. E. – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. Nouă, A. P. – Judecător la Judecătoria M. Nou, G. A. – judecător la Judecătoria M. Nouă, S. V., C. C. și F. I. – judecători la Curtea de Apel Timișoara, M. V. – procuror la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin ordonanța de clasare din 4 martie 2014 dată de P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –Serviciul Teritorial Timișoara în dosarul nr. 66/P/2013, s-a dispus în temeiul art. 315 alin. 1 lit.a Cpp, clasarea cauzei privind plângerea formulată de numitul A. P. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev de art. 291 Noul Cod penal (257 din vechiul Cod penal), raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Din verificările efectuate s-a reținut că în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei M. Nouă, s-a pronunțat sentința penală nr. 2/2013 din data de 22.01.2013, prin care în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. P. G., împotriva ordonanței nr. 636/P/2010 emisă la data de 14.11.2012 de P. de pe lângă Judecătoria M. Nouă, s-a menținut soluția dispusă prin ordonanța anterior menționată și a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, sentință împotriva căreia numitul A. P. G. a formulat recurs, care a fost respins de Curtea de Apel Timișoara ca inadmisibil.

S-a apreciat că actul de sesizare nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 295 cu referire la art. 289 C.p.p., întrucât nu este îndeplinită condiția de a fi descrisă fapta care formează obiectul plângerii, numitul A. P. G. a expediat plângerea în copie, lipsește semnătura originală a persoanei și nu este certificată prin semnătură electronică.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere A. P. G., criticând-o pentru netemeinicie, iar prin ordonanța nr.147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus respingerea plângerii formulate de A. P. G. împotriva rezoluției procurorului din data de 04.03.2014, ca nefondată, apreciindu-se că din analiza întregului material probator existent la dosar rezultă că procurorul a reținut în mod corect starea de fapt și a adoptat soluția legală și temeinică.

Judecătorul de Cameră Preliminară apreciază că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 289 și art. 294 C.p.p.. Astfel, potrivit art. 289 alin. 2 C.p.p.: „Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.” Totodată, conform art. 294 C.p.p.: „(1) La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent. (2) În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc. (3) Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.” În speță, plângerea penală formulată de petentul A. P. G. s-a materializat într-o multitudine de afirmații cu caracter general referitoare la activitatea profesională a magistraților, fără a se indica precis în ce anume constau infracțiunile de trafic de influență, infracțiunile menționate presupunând acțiuni și inacțiuni precise, la anumite date și nu simpla exercitare a atribuțiilor de serviciu într-o cauză. Mai mult, nici plângerea împotriva soluției de clasare nu aduce precizării, fiind formulată în aceeași termeni. Petentul susține că organele judiciare aveau obligația de a-l cita pentru a fi audiat, aspect nereglementat de dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Potrivit art.132 al.1 din Constituție, activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit propriei conștiințe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens. Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraților, prin declanșarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar pentru ca acestea nu au fost conforme cu opinia părții care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiție, care nu este recunoscută și nici legiferată.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a C.p.p. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A. P. G. împotriva ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 dată de P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – DNA serviciul Teritorial Timișoara în 04.03.2014, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01.04.2014.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art. 341 alin. 6 lit. a C.p.p. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A. P. G. împotriva ordonanței de clasare nr. 66/P/2013 dată de P. de pe lângă Înalta C. de Casație și Justiție – DNA serviciul Teritorial Timișoara în 04.03.2014, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2014 dată de procurorul șef serviciu al aceluiași parchet în 01.04.2014.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.04.2014.

Judecător de Cameră Preliminară,

L. Ani BogdanGrefier,

C. U.

RED: LB/15.05.2014

Dact: CU. 15.05. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 59/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA