Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 313/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 313/A
Ședința publică de la 15 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier A. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A., din cadrul D. S. teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de D. împotriva încheierii penale din data de 8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 13 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat G. C., asistat de avocat ales A. A..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea contestației, casarea încheierii din 8.05.2014 privind pe inculpatul G. C. și în rejudecare, să se dispună menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Apreciază că printr-o interpretare eronată a materialului probator și a pericolului social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța de judecată a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, cu atât mai mult cu cât nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea și nici împrejurările concrete ale cauzei ori conduita procesuală a inculpatului.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea contestației, întrucât de la data când instanța de judecată a înlocuit măsura aretului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, inculpatul a avut o conduită bună, nu s-a sustras judecății, a respectat obligațiile impuse, astfel că și măsura controlului judiciar, în opinia sa, conferă organelor judiciare garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal. A mai solicitat să se aibă în vedere că inculpatul este tânăr, sportiv de performanță și dorește să își caute un loc de muncă.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea contestației, arătând că va respecta obligațiile care se vor impune.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 13, în baza 242 alin.2 C.p.p. raportat la art. 211 C.p.p., s-a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul G. C. prin încheierea din data de 17.02.2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
În baza art. 215 alin.1,2 C.p.p., inculpatul G. C. a fost obligat ca pe durata măsurii preventive a controlului judiciar să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;să informeze de îndată instanța de judecată care a dispus măsura, în speță tribunalul T., sau în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;să nu se apropie de ceilalți inculpați din prezenta cauză, excepție făcând inculpatul G. Darius, care locuiește la aceeași adresă, de partea vătămată Stoiți N. sau membrii de familie ai acesteia, de martorii indicați prin rechizitoriu sau de eventuali experți care ar fi desemnați în cauză, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 215 alin. 3 C.p.p., conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În ceea ce privește măsura arestului la domiciliu a inculpatului G. C., instanța a apreciat că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea respectivei măsuri, o măsură mai ușoară – respectiv măsura preventivă a controlului judiciar - apărând ca adecvată și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege.
În acest sens, instanța a reținut că, potrivit art. 242 alin.2 C.p.p. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin.1 C.p.p. Așadar, alegerea și ulterior menținerea unei măsuri restrictive de libertate trebuie particularizată în raport cu complexitatea și împrejurările cauzei, precum și cu persoana celui bănuit de comiterea unei infracțiuni, pentru ca acesta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar si nici o abatere de la scopul prevăzut de lege.
Prin raportare la stadiul procesual – cauza se află în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații și o parte din martori, la conduita anterioară a inculpatului, precum și la conduita ulterioară dispunerii măsurii preventive - inculpatul respectând întocmai dispozițiile instanței, neexistând niciun indiciu cu privire la derularea vreunor acțiuni de zădărnicire în vreun fel al aflării adevărului sau de săvârșire de noi infracțiuni, cât și la perioada mare de timp în care inculpatul s-a supus măsurii arestului preventiv, iar apoi măsurii arestului la domiciliu (din data de 06.06.2013 și până în prezent) - perioadă considerată de către instanță suficientă pentru a corija un eventual fond infracțional, inculpatul înțelegând în prezent care sunt consecințele săvârșirii unor alte fapte de natură penală, – instanța a apreciat că periculozitatea socială a inculpatului s-a diminuat în mod semnificativ, iar scopul măsurilor preventive - respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni - poate fi atins și prin măsura preventivă a controlului judiciar.
În acest sens, instanța a avut în vedere inclusiv practica constantă CEDO, conform căreia, odată cu timpul petrecut în detenție preventivă, gradul de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică descrește, astfel că anumite motive ce inițial puteau justifica luarea unei măsuri privative de libertate, este posibil ca odată cu trecerea timpului să nu mai fie suficiente pentru menținerea acestuia în stare de arest.
Pentru aceste considerente, în baza 242 alin.2 C.p.p. raportat la art. 211 C.p.p., a admis cererea formulată și a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului G. C., dispusă prin încheierea din data de 17.02.2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Împotriva încheierii penale din data de 8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 13 a declarat contestație, în termenul legal, D.- S. T. Timișoara, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 12 mai 2014.
În motivarea contestației se solicită admiterea acesteia, casarea încheierii din 8.05.2014 privind pe inculpatul G. C. și în rejudecare, să se dispună menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Se apreciază că printr-o interpretare eronată a materialului probator și a pericolului social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța de judecată a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, cu atât mai mult cu cât nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea și nici împrejurările concrete ale cauzei ori conduita procesuală a inculpatului. Se arată că temeiurile care au determinat arestarea la domiciliu impun în continuare această măsură preventivă, instanța de fond nu a avut în vedere gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și pericolul public concret generat de activitățile infracționale desfășurate de acesta. Se mai arată că încheierea este nelegală întrucât instanța a admis cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, deși cererea a fost formulată oral și nu în scris potrivit art. 242 al.5 c.p.p.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale contestate din prisma motivelor invocate precum și din oficiu conform art.417 alin.2 C.pr. pen, instanța apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Inculpatul G. C. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 din legea 39/2003, tentativă de omor calificat prev. de art.20 C.penal raportat la art.174,175 lit.i C.penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice în formă continuată, prev. de art.321 alin.1 C.penal cu aplic. art.41 alin.2 C.penal, port fără drept, în locuri publice a cuțitului prev. de art.2 alin.2pct.1 din legea 61/1991,reținându-se în sarcina sa că la data de 31.05.2013/01.06.2013, în timp ce se afla, alături de alte persoane, în Secția UPU a Spitalului Județean Timișoara, s-au agresat reciproc și și-au adresat insulte și amenințări, manifestări prin care au blocat astfel activitatea secției și au scandalizat cadrele medicale precum și o parte dintre pacienți, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordini și liniști publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.p.
Se mai reține că fapta inc. G. C., care în noaptea de 31.05.2013/01.06.2013, în timp ce se afla în localul Ibitza din Timișoara, l-a agresat pe Stoiți T., aplicându-i o lovitură de mare intensitate cu un cuțit, vizând zona vitală a pieptului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C.p, rap. la art. 174, 175 lit. i C.p și port fără drept, în locurile publice a cuțitului, prev. de art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea 61/1991.
De asemenea, fapta inc. G. Darius, G. C., care au aderat la grupul infracțional coordonat de către U. S. A. s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003.
Începând cu data de 6 iunie 2013 inculpatul a fost arestat preventiv, măsura arestului preventiv fiind înlocuită cu cea a arestului la domiciliu începând cu data de 17.02.2014. La înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, s-a avut în vedere stadiul procesului penal,conduita inculpatului anterioară și posterioară dispunerii măsurii preventive precum și scopul măsurilor preventive.
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție. Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale. Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
Având a cenzura legalitatea și temeinicia măsurii dispusă în cauză de către judecătorul de fond se constată că măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită în mod legal cu măsura controlului judiciar, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri s-au schimbat, nemaiimpunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Potrivit art. 202 C.p.p. - scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 (2) C.p.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Coroborând aceste dispoziții, instanța, la analizarea menținerii măsurii preventive a arestului la domiciliu a verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiții de fond: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii; infracțiunea să fie din cele menționate în art. 223 alin. 2 C.p.p., măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. La acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța, în soluționarea contestației, constată că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiunii – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se reține că subzistă și în prezent motivele care au determinat arestarea inițială a inculpatului. Astfel, există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, respectiv tentativă de omor și constituirea unui grup infracțional organizat.În acest sens sunt avute in vedere probele administrate în dosarul de urmărire pe penală, probe apreciate de Curte ca fiind suficiente pentru a fundamenta concluzia că există suspiciunea rezonabilă a implicării inculpatului în comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată.
Sub acest aspect, instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brogan și Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul arestării.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că, este de asemenea îndeplinită, in sarcina inculpatului reținându-se săvârșirea unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
În speța dedusă judecății, a treia și a patra condiție obligatorie – măsură preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p., pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului.
Instanța reține că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin prisma gravității faptei pentru care este cercetat, a modalității concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte s-au modificat, iar privarea de libertate a acestuia nu este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și nici nu apare ca necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.
Instanța constată că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. De altfel, în cauza Lettelier c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, iar privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
La aprecierea caracterului proporțional și necesar al măsurii, instanța are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., faptul că în sarcina inculpaților s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, port ilegal de armă și aderarea la un grup infracțional organizat, infracțiuni care au suferit modificări, din punct de vedere la condițiilor de incriminare și regimului sancționator prin . noilor dispoziții penale. De asemenea, la aprecierea caracterului proporțional al măsurii arestării preventive, Curtea are în vedere stadiul procesului penal, împrejurarea că inculpații au fost audiați și s-a trecut la administrarea probelor în acuzare. Având în vedere aspectele menționate în analizarea caracterului necesar al măsuriipentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, precum și dispozițiile art. 242 alin. 2 C.p.p., potrivit căruia măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpaților, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), astfel că în temeiul art.242 alin.2 C.p.p raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen introdus prin OUG 3 din 5.02.2014 va respinge contestația formulată de D. împotriva încheierii penale din data de 8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 13 .
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.242 alin.2 C.p.p raportat la art. la art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din C.pr.pen introdus prin OUG 3 din 5.02.2014 respinge contestația formulată de D. împotriva încheierii penale din data de 8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 13 .
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2014.
Președinte,
A. N.
Grefier,
A. J.
Red.AN/09.07.2014
Tehnored A.J. /2 ex/14.07.2014
Prima instanță: Trib. T.- A. Tîra
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 312/2014.... → |
|---|
