Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 4/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:047._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 4/CO
Ședința publică de la 12 ianuarie 2016
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației declarată de petentul B. I. M., împotriva sentinței penale nr. 3030 din data de 03 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constă lipsă petentul B. I. M., lipsă intimat B. B. A..
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Raportat la dispozițiile art. 597 al. 7 C.pr.pen., în conformitate cu care hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea, și văzând că instanța care a pronunțat hotărârea atacată este Judecătoria Timișoara, instanța invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea contestației și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta Ministerului Public arată că în speță hotărârea primei instanțe este atacabilă cu contestație la instanța ierarhic superioară, situație în care solicită declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului T..
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
La data de 22.12.2015 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara calea de atac formulată de B. M. I., intitulată „apel” împotriva sentinței penale nr. 3030 din data de 03 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La termenul de judecată din data de 12.01.2016, calea de atac formulată în cauză a fost calificată ca fiind contestație, pentru motivele redate în încheierea de ședință în apel de la acel termen.
Prin sentința penală nr. 3030 din data de 03 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în temeiul art. 447 CPP din 1968 (text similar, art. 583 CPP), raportat la art. 84 CP din 1968, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul B. M. I., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. B. A. prin sentința penală nr. 1151/11.04.2011 pronunțată în dosarul nr._/325/2011 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T..
În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, petentul a fost obligat la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 19.11.2015, sub nr._, petentul B. I. M. a solicitat a se dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată numitului Biluță B. I., aplicată prin sentința penală nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin d.p. nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T., pentru neîndeplinirea obligațiilor civile.
În motivarea cererii petentul a arătat că prin s.p. nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin d.p nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T., intimatului-condamnat B. B. A. i-a fost aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform disp. art. 81 CP și totodată a fost obligat la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 lei, la plata daunelor materiale în cuantum de 6000 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3700 lei.
De asemenea, petentul a mai arătat că deși intimatul-condamnat, prin hotărârea de condamnare a fost obligat la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată în modalitatea expusă anterior, acesta din urmă nu a dat curs solicitărilor executorului judecătoresc pentru a achita sumele datorate, fapt ce rezultă și din procesul verbal încheiat de B. J. la data de 31.01.2012, în condițiile în care, atât pe parcursul fazei de urmărire penală, cât și înainte de introducerea dosarului execuțional a încercat soluționarea pe cale amiabilă a laturii civile a cauzei penale cu numitul B. B. I., intimatul condamnat refuzând aceasta, mai mult chiar, acesta din urmă manifestând o atitudine agresivă în sensul că nu doar nu va achita nici sumă de bani ci chiar afirmând că „mai degrabă îi va aplica o nouă corecție”.
În motivarea cererii, petentul a mai precizat că anterior formulării prezentei solicitări a formulat o altă cerere de revocare a suspendării, cerere care a fost admisă în primă instanță dar respinsă în calea de atac ca urmare a formulării contestației de către intimatul condamnat, respectiv, anterior soluționării contestației a încheiat un acord de plată cu numitul B. B. A. prin care acesta se obliga să plătească lunar suma de 400 lei, acesta achitând în perioada soluționării contestației suma totală de 2300 lei dar că, după pronunțarea soluției acesta nu a mai achitat nicio sumă de bani, dând astfel dovadă de rea credință.
Prima instanță a administrat proba cu înscrisuri, respectiv: adresa răspuns a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Timișoara cu privire la sentința penală nr. 1151/1.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive (f.11), sentința penală nr. 2370/10.06.2014 a Judecătoriei Timișoara (f.16-18) și d.p nr. 815/C../14.11.2014 a Tribunalului T. (f.12-15)
Analizând materialul probator administrat in cauza, prima instanță a reținut că, prin s.p. nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin d.p. nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T., inculpatul B. B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat în baza art. 81 C.p.din 1969, fiind stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, potrivit dispozițiilor art. 82 C.p. din 1969, cu interzicerea pentru acesta de a-și exercita drepturile prev. de art. 64 lit a teza a II-a și b C.p., pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin 2 C.p. DE asemenea, în baza art. 14 și art. 346 CPP, inculpatul B. B. A. a fost obligat la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale și 6.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă B. M. I. și 409,632 lei către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate.
Prin s.p nr. 2370/10.06.2014 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin s.p nr. 815/14.11.2014, a fost respinsă cererea formulată de petentul B. M. I. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată intimatului-condamnat B. B. A. prin s.p nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin d.p. nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T.
Prin s.p nr. 1868/05.08.2015 a Judecătoriei Timișoara, în baza art. 447 C.p.p. din 1968 raportat la art. 84 din C.pen din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul B. M. I. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată condamnatului B. B. A. prin s.p nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr._/325/2010, definitivă prin decizia nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T..
Conform art. 84 C.p. din 1969, dacă până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
Sentința penală nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara a rămas definitivă prin d.p. nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T., astfel că termenul de încercare de 2 ani și 6 luni s-a împlinit la data de 20.03.2014.
Prin decizia Î.C.C.J. nr. 14/17.10.2011 pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1969, raportat la art. 84 si art.864 din Codul penal din 1969, sesizarea instanței in vederea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent daca judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen.
Raportat la decizia Î.C.C.J. nr. 14/17.10.2011 pronunțată în recurs în interesul legii, instanța constată că petentul nu a formulat cererea în termenul de încercare ci ulterior împlinirii acestuia, la data de 19.11.2015.
Pentru aceste considerente prima instanță, în baza art. 447 CPP din 1968 (text similar, art. 583 CPP), raportat la art. 84 CP din 1968, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul B. M. I., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. B. A. prin sentința penală nr. 1151/11.04.2011 pronunțată în dosarul nr._/325/2011 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T..
În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, reținând culpa procesuală a petentul în declanșarea prezentului proces penal, prima instanță a obligat pe acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Împotriva acestor dispoziții a formulat apel, recalificat de instanță ca fiind contestație, petentul B. M. I., fără a motiva în fapt sau în drept cererea.
Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22.12.2015 petentul B. M. I. a formulat cale de atac împotriva sentinței penale nr. 3030 din data de 03 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Astfel cum s-a arătat, prin prezenta cerere înregistrată la prima instanță petentul a solicitat a se dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată numitului Biluță B. I., aplicată prin sentința penală nr. 1151/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin d.p. nr. 655/21.09.2011 a Tribunalului T., pentru neîndeplinirea obligațiilor civile.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că, calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri pronunțată în materia executării este reglementată de dispozițiile art. 597 alin. 7 C.p.p. unde se arată că „Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.”
Prin urmare, văzând că, în speță, contestația petentului reprezintă o cale de atac în materia executării unei hotărâri pronunțată de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului T..
Astfel, în baza art. 50 și art. 597 alin. 7 C.pr.pen., va declina competența de soluționare a contestației formulate de petentul B. M. I. împotriva sentinței penale nr. 3030 din 03.12.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în favoarea Tribunalului T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 50 și art. 597 alin. 7 C.pr.pen., declină competența de soluționare a contestației formulate de petentul B. I. M. împotriva sentinței penale nr. 3030 din 03.12.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în favoarea Tribunalului T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.01.2016.
Președinte
D. V.
Grefier
A. S.
Red. D.V./21.01.2016
Tehnored. A.S./21.01.2016/3ex
Judecătoria Timișoara: N. C.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... → |
|---|








