Tâlhărie. Art.211 C.p.. Hotărâre din 27-02-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 117/A

Ședința publică din 27 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. ANI B.

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C. U.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuentul N. M. împotriva sentinței penale nr. 457/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuientul N. M., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu N. L..

P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror L. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, în baza art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 instanța recalifică calea de atac din recurs in apel.

Revizuientul apelant depune la dosar un înscris.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Apărătorul din oficiu al revizuientul apelant, avocat N. L., solicită admiterea apelului și în rejudecare să se constate că cererea de revizuire este admisibilă, solicitând totodată trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării.

Procurorul solicită respingerea apelului da nefondat.

Inculpatul apelant N. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, considerând că pedeapsa este mult prea mare. Prin urmare,solicită reducerea pedepsei.

C.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin referatul nr.387/III/6/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 11.11.2011, sub nr._, s-a trimis spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuentul N. M. împotriva sentinței penale nr. 370/01.07.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Lugoj.

Prin acest referat s-a solicitat respingerea cererii de revizuire apreciindu-se că aspectele invocate nu se încadrează în prevederile art 394 C.pen. S-a mai arătat în referat că pe cale extraordinară a revizuirii nu poate fi obținută o prelungire a probatoriului pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza iar în ceea ce privivește partea vătămată constituită parte civilă s-a arătat că aceasta a fost audiată și de către prima instanță

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că el nu conștientizează că este normal să fie arestat și condamnat pe nedrept. A mai susținut revizuientul faptul că pe întrega durată a procesului penal el a afirmat că este nevinovat singurul vinovat fiind B. P. A.. De asemenea, a mai arătat revizuentul că suma de 12 lei găsită în buzunarul său îi aparțineau și a solicitat să fie audiată partea vătămată P. D.

Prin sentința penală nr. 457/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în temeiul art. 403 alin. 3 C.p.p. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N. M. împotriva sentinței penale nr. 370/01.07.2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Lugoj definitivă prin decizia penală nr. 1828/R/17.11.2011 a Curții de A. Timișoara.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Lugoj a reținut că prin sent. pen. 370/01.07.2011 din dosarul nr._ al Judecătoriei Lugoj, definitivă prin decizia penală nr. 1828/R/17.11.2011 a Curții de A. Timișoara, condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă de șapte ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prev. de art. 211 alin. 2 lit. c, 211 alin. 2 ind. 1 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen.

Analizând cererea de revizuire, din punct de vedere al admisibilității în principiu a acesteia, conform disp. art. 403 C.p.p., prima instanță a constatat că este inadmisibilă, reținând că potrivit art. 393 Cod procedură penală, prevede că hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, avându-se în vedere hotărârile penale prin care se soluționează fondul cauzei.

De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 394 C.p.p, revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din coroborarea dispozițiilor art.393 și art.394 C.p.p. prima instanță a reținut caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unor hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții prima instanță a reținut că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt, revizuirea putând interveni deci doar în cazul hotărârilor care conțin o rezolvare a fondului cauzei.

S-a constatat că, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art.393 C.p.p. și numai pentru cazurile prevăzute de art.394 C.p.p., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prima instanță a reținut că primul caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare; următoarele trei cazuri constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; iar în ultimul caz, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii. Astfel, s-a reținut că faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă. Această condiție exprimă cerința ca elementul de noutate să fie pentru instanța de judecată nu și pentru părțile din proces; astfel, dacă fapta de natură să ducă la o altă soluție a fost cunoscută de vreuna din părțile din proces, dar pe care aceasta nu a invocat-o în fața instanței de judecată, este considerată ca element nou ce poate sta la baza unei revizuiri pentru cazul analizat.

Prima instanță a apreciat că aspectele invocate de revizuent nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art 394 C.pen. în temeiul cărora să se poată proceda le revizuirea solicitată de condamnatul N. M.. Nu în ultimul rând instanța de fond a reținut că în cursul judecății în prima instanță partea civilă P. D. a fost audiată.

Prin urmare, Judecătoria Lugoj a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul N. M.

Împotriva sentinței penale nr. 457/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ a declarat recurs, calificat drept apel de art. 10 din Legea nr. 255/2013, revizuentul N. M. susținând că pedeapsa la care a fost condamnate este prea mare, că nu este vinovat de comiterea faptei.

Analizând apelul declarat de revizuent prin prisma motivelor de apel și din oficiu conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Revizuire este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394 C.proc.pen., respectiv art. 453 C.p.p. actual.

Față de dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p. în vigoare la data pronunțării hotărârii de condamnare, dispoziții preluate și de art. 453 C.p.p. actual și susținerile în fapt ale revizuentului, instanța de apel reține că aplicarea acestui caz de revizuire presupune ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță; faptele probatorii trebuind să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare, o readministrare a probatoriului care a condus la pronunțare hotărârii de condamnare. Atât în cererea de revizuire, cât și în susținerea apelului, condamnatul a solicitat readministrarea unor probe și nu a invocat aspecte noi, astfel că în mod temeinic și legal prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii cererii sale.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul N. M. împotriva sentinței penale nr. 457/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga revizuentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul N. M. împotriva sentinței penale nr. 457/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă revizuentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocatul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. ANI B. A. N.

Grefier,

C. U.

Red.-L.B..- 12.03..2014

Tehnored- .C.U.-.12.03.2014

Prima inst. Jud. E. C. P. – Judecătoria Lugoj

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Hotărâre din 27-02-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA