Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 42/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 42/CO
Ședința publică din 27 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată inculpatul F. N. I. împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul A. la data de 28.01.2014 în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul F. N. I., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu N. L..
P. de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror L. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, raportat la data formulării recursului, respectiv 07.02.2014, constată că se aplică noile dispoziții procedurale, prin urmare calea de atac e calificată ca contestație.
Inculpatul F. N. I. arată că nu a fost prezent la pronunțare și nu i s-a comunicat încheierea și nici minuta, iar termenul indicat în minută nu era termenul legal și prin urmare, față de faptul că nu a luat cunoștință de conținutul încheierii nu a putut să-și facă apărarea.
Față de susținerile inculpatului, în sensul că nu a avut cunoștință de conținutul încheierii, lasă cauza la o a doua strigare, pentru a i se da posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul încheierii.
Inculpatul F. N. I. se arată de acord și solicită să-i fie comunicată, chiar dacă ulterior încheierea de ședință din 07.02.2014.
Cauza se reapelează la a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, prezentându-se inculpatul F. N. I., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu N. L..
Inculpatul F. N. I. arată că a studiat dosarul și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului, avocat N. L., solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, întrucât nu există temeiuri din care să rezulte că inculpatul ar pregăti săvârșirea de noi infracțiuni, sau că ar încerca să influențeze martorii sau partea vătămată. Se solicită a se lua o măsură pr4ventivă, cum ar fi cea preăzută de art. 202 C.p.p., respectiv arestul la domiciliu.
Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată.
Inculpatul F. N. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și judecarea în stare de libertate, arătând că este supus la rele tratamente în penitenciar.
C.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 28.01.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 13, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului, cu o măsură restrictivă de libertate aceea de a nu părăsi țara.
În baza art. 3002 Cod procedură penală și art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului F. N. I., urmând ca legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului să fie verificată periodic, în cursul cercetării judecătorești, dar nu mai târziu de 60 de zile.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul A. a reținut că temeiurile care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul F. N. I. subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate.
S-a considerată că prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f C.p.p. privind cuantumul pedepselor prevăzute de lege este îndeplinită în cauză, respectiv pentru infracțiuni de viol, prevăzută de art. 197 alin. 3 Cod penal, teza I, cu aplicarea art. 33 lit.a și art. 37 lit. a Cod penal, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție privind pericolul concret pentru ordinea public.
Astfel, s-a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, acuzația care planează asupra inculpatului raportat la săvârșirea a două infracțiuni de viol care aduc atingere celor mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, integritatea sa psihică și fizică, au un impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, astfel că, în condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și relațiile familiale.
Prin urmare, în raport cu aceste considerente și cu prevederile art. 136 C.p.p., pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, Tribunalul A. a menținut în continuare starea de arest a inculpatului F. N. I. în limita celor 60 de zile.
Împotriva încheierii de ședință din 28.01.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 13 a declarat recurs, inculpatul F. N. I., solicitând judecarea sa în stare de libertate, criticând condițiile de detenție.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale inculpatului și apărătorului său desemnat din oficiu sunt menționate în partea introductivă a prezentei decizii.
La termenul din 27.02.2014, instanța a constatat că raportat la data formulării căii de atac și a sesizării Curții de A. Timișoara, precum și a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 255/2013, calea de atac formulată se judecă în procedura contestației prevăzută de art. 206 C.p.p. actual.
Analizând contestația formulată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.p.p. și art. 202 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Împotriva inculpatului F. N. I. s-a formulat acuzația de comitere a infracțiunilor de viol prevăzute de art. 197 alin. 3 Cod penal anterior cu aplicarea art. 33 lit.a și art. 37 lit.a Cod penal anterior (art. 218, alin.3 lit. c din Noul Cod penal), existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că în seara zilei de 6.07.2013 inculpatul, aflându-se într-un apartament aparținând numitei M. M., ar fi obținut satisfacții sexuale acționând asupra sexului părților vătămate minore M. F. S. în vârstă de 6 ani și M. A. M. în vârstă de 5 ani, profitând de starea psiho-fiziologică a acestora; între timp Tribunalul A. pronunțând o soluție de condamnare, încă nedefinitivă. Sub aspectul indiciilor rezonabile privind comiterea faptelor sunt reținute: declarația părții vătămate M. M., mama minorelor, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor V. M., B. V. și N. S., precum și declarația inculpatului.
Conform art. 223 alin. 2 C.p.p. actual: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.” Prin urmare, în cazul unor infracțiuni grave, cum este și cea dedusă judecății, măsura arestării preventive nu mai este condiționată de constatarea vreuneia dintre ipotezele reglementate de alin. 1 al aceluiași articol (respectiv - inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte (a); inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament (b); inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta (c); există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni (d); ci trebuie ca măsura să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. În raport cu criteriile stabilite de legiuitor, instanța de control judiciar constată că inculpatul este judecat pentru infracțiuni de viol asupra unei minore în vârstă de 5/6 ani, inculpatul are antecedente penale, din fișa de cazier rezultând că acesta a mai suferit anterior o condamnare pentru o infracțiune similară, respectiv comiterea unei fapte de viol asupra unei minore în vârstă de 9 ani; inculpatul nu are un nivel de educație și pregătire care să conducă la concluzia unui grad suficient de înțelegere a consecințelor măsurilor dispuse de organul judiciar și să conducă la o garanție că o altă măsură ar fi suficientă pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică; fapta în sine fiind una din categoria celor cu un grad ridicat la nivelul pericolului social și al consecințelor. Totodată, măsura arestării preventive își menține caracterul de măsură necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în cazul lăsării acestuia în libertate, sens în care se rețin: lipsa garanțiilor că inculpatul recurent ar abandona comportamentul infracțional dedus din starea de recidivă cu privire la o infracțiune similară, ce denotă obișnuința și chiar un mod de viață; numărul persoanelor vătămate de activitatea infracțională imputată – 2 minore în vârstă de 5, respectiv 6 ani.
Pe de altă parte, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, din consecințele acesteia și gradul de implicare ce se prefigurează a fi avut de inculpat. În același sens, se reține și obligația statului de a lua toate măsurile rezonabile pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva unor fapte grave ce afectează siguranța persoanei. Astfel, infracțiunile de viol/tentativă la viol aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătății acesteia, cu impact social deosebit, iar în cazul în care presupunerea rezonabilă vizează persoane minore, afectează dezvoltarea psihologică și fizică normală a acestora, iar lăsarea în libertate a celor cu privire la care există indicii temeinice privind implicarea în comiterea unor asemenea fapte ar echivala cu o încurajare tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, măsura arestării preventive păstrându-și caracterul de proporționalitate cu gravitatea acuzației aduse inculpatului.
Instanța constată că nicio altă măsură mai puțin restrictivă de drepturi nu oferă suficiente garanții cu privire la respectarea ordinii publice, în condițiile în care presupunerea rezonabilă vizează repetarea unei conduite pentru care inculpatul a mai fost condamnat anterior, conturând astfel o predispoziție pentru acest gen de fapte (infracțiuni de natură sexuală asupra persoanelor minore), fapte care periclitează siguranța fizică și psihică a minorilor. În același sens sunt și concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A. (filele 130 – 135 dosar UP) care a relevat că reintegrarea socială a inculpatului este un proces anevoios de realizat datorită sărăciei resurselor interne, grefată pe tulburarea dizarmonică de personalitate și dificultățile de relație sexuală pe care le prezintă asociate cu tendința de a se disculpa/a se victimiza/ a nega („conducând astfel la o prejudiciere a procesului de auto-responsabilizare în raport de evitarea câmpului infracțional”), dar și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4093/01.10.2013 al Serviciului Județean de Medicină Legală A. (filele 136 – 141 dosar UP) care a constatat diagnosticul de „tulburare mixtă de personalitate”, dar în raport cu momentul presupuselor fapte că avea păstrată capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor social-negative ale acestora.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 206 C.p.p. va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de inculpatul F. N. I. împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul A. la data de 28.01.2014 în dosarul nr._ 13.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul F. N. I. împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul A. la data de 28.01.2014 în dosarul nr._ 13.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. ANI B.C. U.
Red.LB.-07.03.2014
Tehnored.CU-07.03.2014
Prima inst. jud.C. V. L.– Tribunalul A.
| ← Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 1/2014. Curtea de... → |
|---|
