Traficul de persoane. Art.210 NCP. Decizia nr. 733/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-07-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 733/A
Ședința publică din data de 15 iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: C. I. M.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul T. Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelului formulat de inculpatul B. V. A. împotriva sentinței penale nr. 62 din 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, aflat în stare de arest la domiciliu, asistat de apărătorul ales, avocat A. V. O. din cadrul Baroului A. și martora Ș. I., lipsă fiind partea civilă intimată M. P. A. și partea vătămată intimată O. V. D., precum și apărătorul desemnat din oficiu pentru acestea, avocat M. Tripona din cadrul Baroului T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată executat mandatul de aducere emis pe numele martorei Ș. I..
Instanța procedează la audierea martorei Ș. I. în condițiile art. 420 alin. 5 rap. la art. 381 C.p.p., sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar în filă distinctă.
Nemaifiind alte cereri prealabile sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea apelului formulat în cauză.
Apărătorul ales pentru inculpatul apelant depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale apelate și, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. 1 C.p., arătând în motivare că, sub aspectul elementului material, infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori se delimitează prin existența factorului de constrângere pentru a determina părțile vătămate la practicarea prostituției, ori din probe a rezultat că acestea au fost de acord să practice prostituția, inculpatul punându-le doar la dispoziție apartamentul pentru acest scop. Așa cum a declarat inculpatul, acesta nu a cunoscut în niciun moment că partea vătămată M. P. este minoră, ea se prezenta tot timpul ca având 19 ani, inclusiv pe pagina de socializare, de pe care a depus la dosar un extras, astfel că inculpatul s-a aflat în eroare. Mai mult, victimele au practicat și continuă să practice și în prezent prostituția.
În subsidiar, apărătorul ales pentru inculpatul apelant solicită achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de minori, iar referitor la infracțiunea de trafic de persoane, solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minim, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. 2 C.p. și cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, inculpatul aflându-se la primul contact cu legea penală și recunoscând săvârșirea faptelor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului formulat de către inculpat ca nefundat, sentința pronunțată de prima instanță fiind temeinică și legală, sens în care solicită menținerea sentinței apelate și deducerea arestului la zi.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, învederează instanței că nu dorește să plătească pentru presupusa faptă de trafic de minori. Precizează că nu a avut nicio abatere de-a lungul timpului, nici măcar o amendă; partea vătămată M. Patrcia i-a declarat la început că este studentă, după care i-a spus că are nevoie de bani și i-a solicitat inculpatului să o ajute prin practicarea prostituției. Mai arată că la garsoniera în care au locuit părțile vătămate au rămas neachitate cheltuielile; părțile vătămate îi înmânau inculpatului sume precum 50-100 lei pentru plata cheltuielilor, dar de multe ori acești bani rămâneau tot la ele, întrucât inculpatul nu era acolo pentru a le achita personal.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62 din 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 386 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. 1 lit. a și art. 211 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 210 alin. 1 lit. a, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. V. A. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 210 alin. 1 teza finală, rap. la art. 67 alin. 2 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. 1 și alin. 2, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 211 alin. 1 teza finală, rap. la art. 67 alin. 2 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. 1, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3ani și 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 399 alin 9 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestului la domiciliu, începând cu 10.11.2014, până la zi.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 397, raportat la art. 25 Cod procedură penală, s-a constatat că persoană vătămată O. V. D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 397, raportat la art. 25 Cod procedură penală, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. P. A. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; au fost respinse restul pretențiilor.
În baza art. 112 lit. e Cod penal, a fost confiscată de la inculpat, în favoarea statului, suma de 100.000 lei, rămasă după despăgubirea părții civile.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus virarea sumei de 400 lei, reprezentând onorarii parțiale avocați din oficiu pentru persoanele vătămate, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 28 noiembrie 2014 în dosarul nr. 103D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul T. A., înregistrat la Tribunalul A. la data de 28 noiembrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul B. V. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal și trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 și art. 39 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în perioada mai-august 2014, prin constrângere și amenințări, inculpatul le-a determinat pe persoanele vătămate O. V. A. și M. P. A. (minoră), să practice prostituția în favoarea sa, în garsoniera pe care le-a închiriat-o în acest sens.
Analizând probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, respectiv: declarație persoană vătămată O. V. A. (f. 11-15); declarație persoană vătămată M. P. A. (f. 21-25); declarații martori: G. C. R. (f. 26-27), Circu A. D. (f. 28-29), Ș. I. (f. 30-32), M. M. (f. 33-34), P. T. (f. 35-36), S. A. G. (f. 38-41), M. V. G. (f. 42-44), Martincsk S. (f. 45-47), T. D. G. (f. 48-50); proces-verbal percheziție domiciliară (f. 57-60), declarație suspect B. V. A. (f. 66-68), declarație inculpat B. V. A. (f. 82-83) și în cursul cercetării judecătorești, respectiv: declarație persoană vătămată O. V. A. (f. 79); declarație inculpat B. V. A. (f. 80-81); înscrisuri depuse de inculpat (f. 83-104); declarație martor S. E. F. (f. 117); declarație martor B. V. (f. 118), instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt:
La începutul lunii mai 2014, persoana vătămată O. V. A. l-a cunoscut pe inculpatul B. V. A. pe internet, prin intermediul aplicației „facebook”. În urma discuțiilor pe care cei doi le-au purtat, inculpatul a aflat că persoana vătămată își căuta, pentru închiriat, o garsonieră în A. și în acest sens, i-a propus să îi închirieze o garsonieră pe care acesta o avea în A., pe . de persoana vătămată.
La aproximativ o săptămână, persoana vătămată O. V. A., în timp ce se afla în Ineu, s-a întâlnit cu persoana vătămată M. P. A. (minoră în vârstă de 16 ani), iar în urma discuțiilor purtate, au hotărât să stea împreună în acea garsonieră, care îi aparținea inculpatului B. V. A..
La întoarcerea în A., cele două s-au întâlnit cu inculpatul la un bar, acesta fiind de acord ca persoana vătămată M. P. A. să locuiască împreună cu O. V. A.. Astfel, cei trei s-au deplasat la garsonieră, iar după ce au ajuns, inculpatul a închis ușa de la intrare și le-a comunicat celor două că vor trebui să se prostitueze, urmând ca banii obținuți să-i împartă cu el. La refuzul celor două persoane vătămate, inculpatul B. V. A. a început să fie violent și să le amenințe. Astfel, din cauza acestui comportament al inculpatului, persoanele vătămate O. V. și M. P. au acceptat propunerea de a se prostitua. Chiar din acea seară, inculpatul B. V. A. a chemat un client, care a întreținut raporturi sexuale cu cele două fete, iar banii i-au dat inculpatului.
În următoarea perioadă, inculpatul B. V. A. le-a ținut închise în garsonieră pe cele două fete și le-a adus, în mod constant, clienți, cu care acestea trebuiau să întrețină raporturi sexuale. Abia după câteva zile, inculpatul le-a permis celor două să părăsească locuința, pentru a merge la cumpărături sau să se deplaseze la alte locații unde urmau să întrețină raporturi sexuale, însă le-a amenințat că în cazul în care vor anunța pe cineva despre cele întâmplate, va veni după ele și le va omorî. Totodată, inculpatul B. V. a și postat un anunț pe site-ul Publi 24, de unde cele două fete trebuiau să-și găsească clienți.
Pe la începutul lunii august 2014, persoana vătămată O. V. a ajutat-o pe persoana vătămată M. P. să fugă de la locuința unde stăteau împreună, aceasta ajungând cu ajutorul unui prieten la domiciliul părinților săi din loc. Drauț. La aproximativ o săptămână de la această întâmplare, și persoana vătămată O. V., cu ajutorul martorului G. C., a reușit să părăsească acea garsonieră, iar după ce a stat aproximativ 3-4 zile la locuința martorului, s-a întors acasă în loc. Bocsig.
Ulterior, inculpatul B. V. a căutat-o, fără succes, pe persoana vătămată O. V., însă, pe persoana vătămată M. P. a găsit-o și a determinat-o, prin amenințări, să se întoarcă în A., locuind la acea garsonieră încă aproximativ o lună, până la mijlocul lunii octombrie, timp în care a practicat în continuare prostituția în favoarea inculpatului.
Conform declaraților celor două persoane vătămate, în perioada în care au practicat prostituția, au obținut sume cuprinse între 700 și 2500 lei pe zi, astfel apreciază că i-au dat inculpatului B. V. M. 120.000 lei.
În drept:
Texte legale incidente în cauză:
- articolul 210 alin. 1 lit. a Cod penal:
„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, (...) se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
- articolul 211 alin. 1 și alin. 2 Cod penal:
„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
- articolul 38 alin. 1 Cod penal:
„Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.”
Inculpatul a recunoscut faptele, contestând însă încadrarea juridică. În opinia sa, faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, motivând că el nu a făcut altceva decât să le aducă clienți fetelor, acestea având libertatea de acțiune și de mișcare, conform propriilor lor voințe. El nu le-a obligat în vreun fel să practice prostituția, nu le-a sechestrat nicio clipă, iar în ceea ce o privește pe persoana vătămată M. P. A., nu a cunoscut că aceasta este minoră. Cunoștea că fetele se ocupă cu practicarea prostituției, susținând că ele însele au postat pe facebook diverse poze, pe care le-a depus la dosar (f. 82-104, 121-122).
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, din infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. 1 lit. a și art. 211 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 Cod penal, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. XVI/2007, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema raportului dintre infracțiunea trafic de persoane și infracțiunea de proxenetism, stabilind că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane și cea de proxenetism, este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor de trafic de persoane aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.
D. urmare, s-a concluzionat că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop, săvârșește infracțiunea de proxenetism. Așadar, diferențierea dintre cele două infracțiuni o constituie existența sau inexistența elementului de viciere a poziției subiective a persoanei care se prostituează. Proxenetismul reprezintă o activitate infracțională neagresivă, neimplicând vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activitățile ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertății de voință și conștiință a subiectului pasiv.
În actualul Cod penal, aceste infracțiuni sunt cuprinse în capitolul „Infracțiuni contra libertății persoanei”, însă reglementarea lor este asemănătoare celor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea 678/2001, privind prevenirea traficului de persoane.
În cauză, elementul constrângerii, al vicierii poziției subiective a celor două persoane vătămate, este pe deplin dovedit, declarațiile persoanelor vătămate, în acest sens, coroborându-se între ele, precum și cu cele ale martorilor Ș. I., S. A. G., Martincsek S., care relatează că fetele erau sechestrate în respectiva garsonieră de către inculpat sau că prezentau urme de lovituri.
Astfel, din declarația martorei Ș. I. (f. 32 dosar u.p.), rezultă că fetele „nu ieșeau din casă, stăteau doar închise înăuntru, nici nu cred că V. le-a dat vreo cheie de la ușă. Vedeam cum vin diferiți bărbați la garsoniera lui V. (...) pentru a întreține relații sexuale cu acestea. Foarte mulți clienți confundau ușa garsonierei unde locuiau fetele și din greșeală băteau la ușa vecinilor, deranjându-i pe aceștia în miez de noapte.”
Din declarația martorilor M. M. și S. A. G. (f. 34, f. 40 dosar u.p.), rezultă că banii obținuți în urma raporturilor sexuale întreținute de cele două fete cu diverse persoane, erau dați inculpatului, precum și că inculpatul le certa pe fete, le reproșa dacă nu aveau clienți și era tot timpul nemulțumit de sumele de bani primite de la ele.
Martorul Martincsek S. (f. 47 dosar u.p.) declară că avea cunoștință despre faptul că cele două fete erau obligate de către inculpat „să practice prostituția și le lua banii (...), le bătea și le înfometa. P. mi-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare și mi-a spus că ele sunt bătute frecvent de către acesta. Tot de la P. am aflat că atunci când nu făceau ce spunea B., acesta le ținea închise în casă zile în șir.
În ce privește eroarea asupra persoanei vătămate M. P. A., așa cum a susținut și procurorul, în cuvântul în dezbateri, chiar dacă inculpatul a avut un dubiu sau îndoială cu privire la vârsta acesteia, instanța de fond a reținut că acest dubiu nu este suficient pentru a fi în prezența cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30 Cod penal, astfel cum a motivat inculpatul. Mai mult, din declarația martorului T. D. G. rezultă că inculpatul știa despre partea civilă că este minoră, martorul declarând următoarele: „după arestarea lui B., acesta m-a sunat și m-a chemat la el acasă și mi-a spus că el este acuzat că a exploatat sexual pe V. și P., moment în care mi-a spus că P. este minoră. Eu i-am reproșat lui B. de ce m-a mințit și nu mi-a spus că P. este minoră.”
Este de esența infracțiunii de proxenetism practicarea prostituției, iar în modalitatea traficului de persoane în scopul practicării prostituției, aceasta se realizează prin efectuarea unor acte de comerț cu persoane, în vederea practicării prostituției. Or, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul tocmai asta a făcut, comerț cu persoanele vătămate.
În contextul celor de mai sus, instanța de fond a constatat corectă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, astfel că a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Așadar, faptele inculpatului B. V. A., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 210 alin. 1 lit. a și art. 211 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, săvârșite în concursul real de infracțiuni, reglementat de art. 38 alin. 1 Cod penal.
În speță, elementul material al laturii obiective al celor două infracțiuni, constă în recrutarea, adăpostirea și primirea persoanei vătămate O. V. A. și M. P. A. (minoră), prin constrângere – amenințări și loviri, în scopul exploatării prin determinarea la practicarea prostituției.
Faptele au fost săvârșite cu forma de vinovăție specifică, respectiv intenția directă, inculpatul prevăzând și urmărind producerea rezultatul faptelor sale, respectiv obținerea de foloase patrimoniale, prin exploatarea fetelor.
Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul B. V. A. a fost trimisă în judecată există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța de fond a pronunțat condamnarea acestuia, rezolvând acțiunea penală potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.
La stabilirea pedepsei, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile art. 74 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pentru a putea aprecia în concret gravitatea faptelor și pentru a realiza o justă individualizare a pedepsei, este necesar a raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori, acceptat de societate. De asemenea, este important a se analiza conținutul concret al faptelor, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată, reflectată în prejudiciul efectiv produs.
S-a reținut că infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori sunt grave, inculpatul recunoscând că le-a determinat și le-a înlesnit fetelor practicarea prostituției, aducându-le clienți. El nu recunoaște, însă, că le-ar fi obligat sau constrâns în vreun fel să practice prostituția, cu toate că actele și probele administrate în cauză confirmă contrariul.
Din înscrisurile depuse de inculpat la dosar rezultă că persoanele vătămate practicau prostituția, fapt necontestat de ele. Cu toate acestea, moralitatea persoanelor vătămate nu îl îndreptățea pe inculpat să le constrângă sau să le lipsească de libertate împotriva voinței lor.
Jurisprudența este constantă, în sensul că, în situația unor acte de recrutare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, lipsire de libertate sau alte forme de constrângere, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, iar dacă persoana este minoră, trafic de minori.
Chiar dacă, inițial, inculpatul nu ar fi intenționat decât să le aducă clienți celor două fete, ulterior, el a depășit limita infracțiunii de proxenetism, procedând la amenințarea fetelor, la lipsirea lor de libertate – închizându-le în apartament. Deși libertatea de mișcare a celor două fete nu a fost total limitată, din cauza amenințărilor inculpatului, acesta nu au putut părăsi garsoniera decât în cursul lunii august 2014.
Evaluarea gravității faptelor nu se poate realiza în absența unei analize serioase a inculpatului, a atitudinii psihice a acestuia față de faptele comise și urmările produse.
Persoana inculpatului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor. Până în prezent, inculpatul B. V. A. nu a avut contact cu legea penală, el nefiind cunoscut cu antecedente penale; s-a prezentat în fața instanței la fiecare chemare, a avut o conduită bună, a recunoscut faptele, deși a contestat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.
Pentru toate considerentele de mai sus, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, astfel că, în baza art. 210 alin. 1 lit. a, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B. V. A. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 210 alin. 1 teza finală, rap. la art. 67 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. 1 și alin. 2, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal, a condamnat pe același inculpat, la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Ca o consecință a condamnării, având în vedere și faptul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este expres prevăzută în dispozițiile art. 210 și 211 Cod penal, instanța de fond, pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 211 alin. 1 teza finală, rap. la art. 67 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Faptele au fost săvârșite în situația concursului real de infracțiuni, reglementat de art. 38 alin. 1 Cod penal, astfel că, în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța de fond a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, contând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f și n Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost reținut în data de 10.11.2014, iar ulterior a fost arestat la domiciliu, motiv pentru care, în baza art. 399 alin 9 Cod procedură penală, a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și a arestului la domiciliu, începând cu 10.11.2014, până la zi.
Constatând că subzistă temeiurile care au impus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestului la domiciliu.
Latura civilă
În faza de urmărire penală, persoana vătămată O. V. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale.
În fața instanței, persoana vătămată a arătat că nu are nicio pretenție de la inculpat. Astfel, în baza art. 397, raportat la art. 25 Cod procedură penală, instanța de fond a constatat că persoană vătămată O. V. D. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
La urmărirea penală, persoana vătămată M. P. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale (f. 25).
Având în vedere faptele, astfel cum au fost descrise mai sus, s-a reținut că este incontestabil că partea civilă a suferit un prejudiciu moral.
Chiar dacă există probe că ele practicau sau practică prostituția, este incontestabil că a fost supusă unor experiențe traumatizante de către inculpat.
Instanța de fond a apreciat că se justifică acordarea unor daune morale, însă nu în cuantumul solicitat de partea civilă, care este exagerat. Pronunțându-se în echitate, instanța de fond a considerat că suma de 20.000 lei este în măsură să compenseze suferința la care a fost expusă și să ofere satisfacție, alături de condamnarea inculpatului, astfel că, în baza art. 397, raportat la art. 25 Cod procedură penală, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. P. A. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; a respins restul pretențiilor.
Conform probatoriului administrat în cauză, în perioada în care au practicat prostituția, cele două fete au obținut sume cuprinse între 700 și 2500 lei pe zi. Presupunând că cele două fete nu au obținut în realitate sumele menționate, calculând o medie a sumelor confirmate de probele administrate în cauză, în perioada celor aproximativ trei luni, pe parcursul cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, tribunalul a constatat cu suma încasată de inculpatul B. V. A. este cea de 120.000 lei, așa cum a fost reținută în rechizitoriu.
Dispozițiile art. 112 lit. e Cod penal prevăd că bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, sunt supuse confiscării speciale. Față de aceste dispoziții, instanța de fond a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de 100.000 lei, rămasă după despăgubirea părții civile.
Ca o consecință a condamnării, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2.000 lei.
Pentru persoanele vătămate au fost desemnați apărători din oficiu, astfel că, în baza art. 272 Cod procedură penală, având în vedere durata și complexitatea procesului, a dispus virarea sumei de 400 lei, reprezentând onorarii parțiale avocați din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..
Împotriva sentinței penale nr. 62 din 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a formulat apel inculpatul B. V. A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.03.2015 sub nr._ .
În cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul B. V. A. a solicitat, în principal, în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p., admiterea apelului formulat, desființarea sentinței primei instanțe, iar în rejudecare, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a C.p., și trafic de minori, prev. de art. 211 alin. 1 și 2 C.p., în infracțiunea de proxenetism, prev. d art. 213 alin. 1 C.p., urmând a se pronunța o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de legea penală, cu suspendarea executării sub supraveghere a acesteia, potrivit art.91 C.p.
În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, iar în rejudecare, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. d C.p.p., iar pentru infracțiunea de trafic de persoane aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim, cu aplicarea art. 91 C.p., având în vedere că se află la prima abatere, fiind infractor primar, a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum s-au petrecut și nu cum au fost interpretate prin rechizitoriu.
Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
Vinovăția inculpatului cu privire la fapta reținută prin actul de sesizare a instanței rezultă din declarațiile inculpatului, declarațiile declarație persoanelor vătămate O. V. A., M. P. A., declarațiile martorilor G. C. R., Circu A. D., Ș. I., M. M., P. T., S. A. G., M. V. G., Martincsk S.,T. D. G., S. E. F., B. V., proces-verbal percheziție domiciliară, înscrisuri din care rezultă faptul că în perioada mai-august 2014, prin constrângere și amenințări, inculpatul le-a determinat pe persoanele vătămate O. V. A. și M. P. A. (minoră) să practice prostituția, în favoarea sa, în garsoniera pe care le-a închiriat-o în acest sens.
Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. 1 lit. a și art. 211 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 Cod penal, este nefondată.
Criteriul de diferențiere între cele două infracțiuni îl constituie existența sau absența elementului de viciere a poziției subiective (a manifestării libere de conștiință și voință) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violență psihică sau fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.
Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv există, fapta este încadrată juridic ca infracțiune de trafic de persoane, iar în ipoteza absenței acestuia, încadrarea juridică este ca infracțiune de proxenetism.
În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a săvărșit infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori prin recrutarea, adăpostirea și primirea persoanelor vătămate O. V. A. și M. P. A. (minoră), prin constrângere – amenințări și loviri, în scopul exploatării prin determinarea la practicarea prostituției.
De altfel, inculpatul a recunoscut că le-a determinat și le-a înlesnit persoanelor vătămate practicarea prostituției, aducându-le clienți. El nu recunoaște, însă, că le-ar fi obligat sau constrâns în vreun fel să practice prostituția, cu toate că actele și probele administrate în cauză confirmă contrariul.
Astfel, declarațiile persoanelor vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor Ș. I. (din faza de urmărire penală), S. A. G., Martincsek S. din care rezultă că persoanele vătămate erau sechestrate în garsoniera inculpatului sau prezentau urme de lovire, așa cum rezultă din declarația martorului Martincsek S., potrivit căreia inculpatul „le bătea și le înfometa” pe cele două persoane vătămate. De asemenea persoana vătămată M. P. A. i-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare și i-a spus că ele sunt bătute frecvent de către acesta. Tot de la persoana vătămată a aflat că atunci când nu făceau ce spunea B., acesta le ținea închise în casă zile în șir.
Curtea înlătură apărările inculpatului referitoare la faptul că nu ar fi constrâns persoanele vătămate la practicarea prostituției, deoarece nu toți martorii ar fi declarat în acest sens, iar unii și-au schimbat declarația în fața instanței, deoarece instanța de apel constată că de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - așa cum este cazul în speță - declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care părțile sau martorii le-au scris în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când nu a fost încă în măsură să conceapă strategii de apărare, respectiv când nu s-au aliniat unor scenarii construite în apărarea inculpaților. De altfel, martora Ș. I. nu a relatat în fața instanței de apel un motiv plauzibil referitor la faptul pentru care și-a schimbat declarația din faza de urmărire penală, motiv pentru care va da eficiență declarației date de aceasta în faza de urmărire penală.
În ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori, solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. d C.p.p., pe motiv că nu a cunoscut faptul că persoana vătămată M. P. este minoră, fiind dată cauza de neimputabilitate - eroarea, este nefondată.
Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 30 C.p. privind eroarea, deoarece inculpatul cunoștea faptul că persoana vătămată este minoră, așa cum rezultă din declarația martorului T. D. G..
Solicitările inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de trafic de persoane și aplicarea dispozițiilor art. 91 C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, sunt nefondate.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la persoanele vulnerabile, dar și aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, faptul că s-a prezentat în fața instanței la fiecare chemare, a avut o conduită bună, motiv pentru care prima instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, astfel încăt nu se impune reducerea pedepselor aplicate de 2 ani închisoare, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare, acestea fiind corect individualizate prin orientarea sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reținerii circumstanței atenuante.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța de apel constată că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 91 C.p. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece pedeapsa rezultantă aplicată ca urmare a concursului de infracțiuni este mai mare de 3 ani.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. V. A. împotriva sentinței penale nr. 62/18.02.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza art. 424 alin 2 și 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen și 72 C.pen., va menține starea de arest la domiciliu a inculpatului și va deduce în continuare arestul la domiciliu din 18.02.2015 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.
Va dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu pentru inculpat și plata sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru persoanele vătămate, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. V. A. împotriva sentinței penale nr. 62/18.02.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza art. 424 alin 2 și 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen și 72 C.pen menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare arestul la domiciliu din 18.02.2015 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune virarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu pentru inculpat și plata sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru persoanele vătămate, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015.
Președinte, Judecător,
F. M. C. FLORENȚA C. I. M.
Grefier,
I. M. S.
Red. C.I.M./16.07.2015
Tehnored. I.M.S.-7 ex./16.07.2015
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. M. C.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 693/2015.... | Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 1686/2012.... → |
|---|
