Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 326/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 326/R
Ședința publică de la 13 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător F. P.
Judecător L. Ani B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de inculpatul N. A., părțile civile C. L. și C. A. D. împotriva sentinței penale nr. 3413 din 28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul recurent personal, asistat de avocat din oficiu B. S., partea civilă recurentă C. L. personal, asistată de avocat ales Barbacariu L., pentru partea civilă recurentă C. A. D. lipsă, avocat ales Barbacariu L., pentru asigurătorul intimat A. SA București, avocat ales M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosar prin registratură o cerere de amânare, de către inculpat, pentru angajare apărător ales și pregătirea apărării; tot prin registratura instanței, inculpatul, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat prelungirea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere, pe o perioadă de 30 de zile.
Instanța, pune în discuție cererea de amânare formulată în cauză de către inculpat.
Apărătorul ales al părților civile recurente arată că se opune la amânarea cauzei, inculpatul avea posibilitatea până în prezent să-și angajeze apărător ales și să-și pregătească apărarea.
Apărătorul ales al asigurătorului arată că lasă la aprecierea instanței, cerere de amânare formulată de către inculpat.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, de asemenea, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare formulată de către inculpat.
Procurorul arată că se opune la amânarea cauzei.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată în cauză de către inculpat, având în vedere faptul că inculpatul este titularul recursului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.02.2013, inculpatul a promit citația în termenul prevăzut de lege, iar sentința penală atacată a fost pronunțată la data de 28.11.2012, timp suficient pentru ca inculpatul să-și angajeze apărător ales și să-și pregătească apărarea.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul ales al părților civile recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, atât în ceea ce privește latura civilă a cauzei cât și în ceea ce privește latura penală, iar prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art.38515 pct.2 lit.c C.p.p., raportat la art.3859 pct.9 C.p.p., având în vedere contrarietatea dintre motivarea soluției și dispozitivul hotărârii. Motivarea dată de prima instanță, în considerentele hotărârii justifică o anumită soluție, respectiv acordarea sumei de 50.000 Euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, iar dispozitivul și alin.7 din considerentele hotărârii cuprinde o soluție diferită de cea enunțată mai sus, respectiv acordarea sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
În subsidiar solicită casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, sub aspectul laturii civile să se dispună obligarea inculpatului alături de asigurător, la plata către părțile civile a daunelor morale solicitate, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, pe latură penală, reducerea pedepsei aplicate acestuia, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, menținându-se modalitatea de executare a pedepsei. Admiterea recursului declarat de către părțile civile.
Apărătorul ales al părților civile recurente solicită, respingerea recursului declarat de inculpat, pedeapsa aplicată de către prima instanță este prea mică, raportat la infracțiunea reținută în sarcina acestuia precum și atitudinea sa, acesta a fost nesincer și a încercat tergiversarea soluționării cauzei.
Apărătorul ales al asigurătorului solicită, respingerea recursului declarat de către părțile civile recurente, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe; lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de către inculpat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de către inculpat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii, în ceea ce privește latura penală a cauzei. Cu privire la recursul părților civile, pune concluzii de admiterea acestuia, având în vedere contradicțiile dintre motivarea și dispozitivul hotărârii, urmând a se dispune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Inculpatul, având cuvântul, solicită a avea parte de un proces echitabil, nu el a fost vinovat de săvârșirea faptei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3413/28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 178 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. A., la pedeapsa de: 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
I-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 81 C. pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 (patru) ani, în condițiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14 și art 346 C.p.p., rap. la art. 998, 999 C.civ., a fost obligat inculpatul alături de asigurător . SA și în solidar cu partea responsabilă civilmente R. Autonomă de T. Timișoara la plata către partea civilă C. A. D. a sumei de 6481,11 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, precum și plata către partea civilă C. L. a sumei de 6481,11 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Au fost respinse în rest pretențiile civile.
S-a constatat că S. Județean de Urgență Timișoara nu a formulat pretenții civile în cauză.
În temeiul art. 998-999 C.civ. a fost obligat inculpatul alături de asigurător . SA și în solidar cu partea responsabilă civilmente R. Autonomă de T. Timișoara la plata sumei de 2000 lei către partea civilă C. A. D. și a sumei de 1003 lei către partea civilă C. L. cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de părțile civile, onorariu avocat, respectiv contravaloarea expertizei judiciare întocmită de expert O. Gh.
S-a dispus obligarea inculpatului N. A., alături de partea responsabilă civilmente R. Autonomă de T. Timișoara, la plata sumei de 4000 lei reprezentând onorariu final și cheltuieli pentru expertiza efectuată de expert C. A., conform notei de evaluare a onorariului, depusă la fila 212 dosar.
În baza art. 191 alin. 1, alin. 3 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente R. Autonomă de T. Timișoara la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.3157/P/2010 înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2011, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 C.pen.
În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că la data de 10.03.2010 inculpatul N. A. era încadrat vatman la RATT Timișoara, efectuând transport de persoane în municipiul Timișoara, cu tramvaiul înregistrat sub nr._ pe linia 4, dinspre zona AEM, spre Piața T..
În dimineața acelei zile, în jurul orei 08,25, inculpatul conducea tramvaiul pe ., deși urma intersecția cu . indicatoare și marcaje”trecere de pietoni”, nu a redus viteza de deplasare pentru a acorda prioritate pietonilor angajați în traversarea arterei de circulație cu prioritate(Calea Buziașului).
Ca urmare, tramvaiul condus de inculpatul N. A. a lovit cu partea din față pe victima C. I., ce se deplasa pe marcajul pietonal.
După lovire partea vătămată a fost târâtă câțiva metri, fiindu-i produse leziuni grave, ce au necesitat internarea în S. Clinic Județean de Urgență Timișoara, cu diagnosticul „politraumatism prin accident de tramvai, comă de gradul III”
Asistența medicală acordată victimei nu i-a salvat viața, decesul survenind în cursul aceleiași zile, pe fondul unei insuficiențe respiratorii.
Din raportul medico-legal nr.131/A/15.04.2010, întocmit de IML Timișoara, rezultă că moartea victimei a fost violentă, că ea poate data din data de 10.03.2010 și s-a datorat traumatismelor grave produse, probabil unui accident de circulație.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: declarații martor Verendean D. G., declarații inculpat N. A., proces verbal de cercetare la fața locului, certificat medico-legal de necropsie nr.131/A/15.04.2010.
Părțile civile și-au precizat inițial despăgubirile pretinse, solicitând 12.969,22 lei prejudiciul material, 3000 lei prejudiciu viitor și daune morale în sumă de 300.000 euro, câte 150.000 euro pentru fiecare parte civilă.
La termenul de judecată din data de 19.11.2012 părțile civile C. A. D. și C. L., au depus o precizare a cererii de constituire de parte civilă în sensul că înțeleg să-și majoreze cuantumul daunelor morale solicitate cu 250.000 euro pentru fiecare parte civilă în parte, având în vedere că acestea nu au compensat suficient pierderea pricinuită prin decesul tatălui, respectiv fostului soț.
În conformitate cu prevederile art. 323 C.p.p., s-a procedat la ascultarea inculpatului (fila 69), iar în conformitate cu prevederile art. 327 C.p.p. au fost audiați martorii S. P.(fila 111), D. Sili(fila 149), Viscu V.(fila 150), C. M.(fila 159), P. C.(fila 160), Verendean D. G.(fila 206).
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de către expert tehnic judiciar –dr.ing.C. A.(filele 213-254).
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.03.2010, ora 08,25, inculpatul N. A. conducea tramvaiul înregistrat sub nr._ pe linia nr.4 pe ., deși urma intersecția cu . indicatoare și marcaje”trecere de pietoni”, nu a redus viteza de deplasare pentru a acorda prioritate pietonilor angajați în traversarea arterei de circulație, deși a observat autoutilitara, înregistrată sub nr._ condusă de martorul Verendean D. G. oprită înainte de . . acorda prioritate pietonilor, printre care și victima, ca urmare, tramvaiul condus de inculpatul N. A. a lovit cu partea din față pe victima C. I., ce se deplasa pe marcajul pietonal.
După lovire victima a fost târâtă câțiva metri, fiind internat la S. Clinic Județean de Urgență Timișoara, „politraumatism prin accident și comă de gradul III, însă în ciuda asistentei medicale acordate victima a decedat în aceeași zi, decesul fiind unul violent, datorită traumatismelor grave produse prin accident potrivit raportului medico-legal nr.131/A/15.04.2010.
În drept, fapta inculpatului care în data de 10.03.2010, ora 08,25, în timp ce conducea tramvaiul pe . a lovit pe victima C. I., ce traversa intersecția pe marcajul pietonal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 al.2 C.pen.
În ce privește latura obiectivă infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 c.pen. presupune întrunirea următoarelor condiții cumulative:
Elementul material al infracțiunii constă în săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni ce prezintă un pericol pentru viața persoanei, în cazul de față elementul material constând într-o acțiune de ucidere a unei persoane ca urmare a unei omisiuni, neacordarea de prioritate pietonilor într-o intersecție semnalizată corespunzător, care constituie în același timp o încălcare a regulilor de circulație pe circulație pe drumurile publice, prevăzută de art.135 lit.h din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 republicată.
Pe lângă urmarea socialmente periculoasa a faptei, decesul victimei, care s-a produs în prezenta cauză, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă este necesar ca între acțiunea de ucidere si moartea victimei sa existe un raport de cauzalitate, care poate fi unul direct sau indirect.
Din raportul medico-legal nr.131/A/15.04.2010 rezultă că decesul victimei s-a datorat traumatismelor grave produse de un accident de circulație, de asemenea din raportul de expertiză tehnică judiciară(f 213) rezultă că posibilitatea de evitare a accidentului rămânea în sarcina exclusivă a inculpatului în calitate de conducător de autovehicul(vatman), în condiții de vizibilitate obturată, de autoutilitara condusă de martorul Verendean D., într-o intersecție semnalizată și marcată corespunzător. Prin urmare, deși decesul victimei nu s-a produs imediat, în momentul coliziunii cu tramvaiul, între inacțiunea inculpatului și decesul victimei există o relație de cauzalitate de tip cauză-efect.
De asemenea, relația de cauzalitate între fapta inculpatului și rezultatul produs se menține și în cazul în care la producerea rezultatului au contribuit și alți factori concomitenți sau ulteriori. Astfel, în vederea stabilirii existenței unei relații de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul victimei nu are importanță faptul că victima a fost târâtă sau împinsă de tramvai în momentul coliziunii, având în vedere că în toate cazurile pentru oprirea efectivă a tramvaiului de la momentul frânării este necesară parcurgerea unei anumite distanțe, care în cazul de față între 13,00-15,40 metri, conform raportului de expertiză.
Având în vedere că producerea rezultatului ca urmare a inacțiunii inculpatului rezultă nu doar din raportul de expertiză tehnică, ci și din declarația martorului Verendean D., care a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate victimei, susținerile apărătorului inculpatului în sensul că nu există probe în vederea răsturnării prezumției de nevinovăție a inculpatului nu pot fi primite. Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică, cel medico-legal, precum și din declarația martorului V. D. rezultă fără dubiu că victima se afla pe trecere când a fost lovită de tramvaiul condus de inculpat, care nu a oprit la trecere pentru a acorda prioritate pietonilor, deși mașina aflată alături a oprit în acest scop. Faptul că pata de sânge se afla după trecerea de pietoni, nu este de natură a determina ca locul coliziunii ar fi fost după aceasta, întrucât victima a fost târâtă de tramvai până la momentul opririi, iar pata extinsă de sânge e localizată acolo unde victima a căzut pe carosabil. Existența doar a unei singure pete de sânge pe tramvai nu este de natură să excludă vinovăția inculpatului în producerea rezultatului, leziunile cauzate victimei putând fi interne, fără sângerare abundentă externă, de asemenea prezența petei de sânge pe ușa a 2-a din față se datorează alunecării victimei în momentul impactului datorită deplasării tramvaiului, în concordanță cu concluziile raportului de expertiză tehnică.
În ce privește forma agravata a infracțiunii, uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități prevăzută de art.178 al.2 C.pen., aceasta are si un obiect juridic secundar pe lângă cel principal privitor la viata persoanei, respectiv protejarea raporturilor sociale privitoare la securitatea activităților profesionale. In vederea reținerii acestei agravante este necesar ca subiectul activ al infracțiunii in momentul săvârșirii să se afle în exercitarea atribuțiilor profesionale, în prezenta cauză inculpatul vatman se afla în exercițiul atribuțiilor sale, fiind în timpul de lucru.
Sub aspectul laturii subiective pentru reținerea infracțiunii este necesar ca aceasta sa fie săvârșită cu una dintre cele două forme de vinovăție prevăzute de art.19 al.3 C.pen respectiv culpa cu prevedere, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta socotind fără temei ca acesta nu se va produce si culpa fără prevedere, când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă. Inculpatul în calitate de șofer profesionist, conducător de tramvai, cunoaște regulile de circulație, precum și zonele în care sunt amplasate liniile de tramvai, astfel trebuia și putea să prevadă rezultatul faptei sale, prin urmare se va retine săvârșirea faptei cu vinovăția sub forma culpei cu prevedere.
La individualizarea judiciara a pedepsei prima instanță a avut in vedere dispozițiile art.72 C.pen, aplicând pedepse ținând cont de gradul de pericol social al faptelor, limitele de pedeapsa, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penala precum si de persoana si conduita inculpatului. Ținând cont de lipsa antecedentelor penale a inculpatului, precum și de atitudinea cooperantă a acestuia în timpul procesului, fără ca însă acesta să recunoască săvârșirea faptei în fața instanței, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 C.pen.
Prima instanță a făcut de asemenea aplicarea art.71 Cod penal, aplicând inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.(1) lit.a) teza a II a și lit.b) Cod penal, în acord cu Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza S. și P. împotriva României. Astfel, în acest context, apreciindu-se că se impune interzicerea numai a drepturilor prevăzute la art.64 lit.a) teza a II a și b) Cod penal față de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 Cod penal, și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și aprecierea instanței că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, instanța, în baza art. 81 C.pen a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen, acest termen fiind apreciat de instanță ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.
În ceea ce privește condiția prevăzută la lit.b) alin.1 al art.81 Cod penal, și anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanța reține, conform fișei de cazier judiciar a inculpatului, că inculpatul nu este înscris în cazierul judiciar sau în alte evidențe.
Aprecierea instanței că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” conform disp. prev. la lit.c) alin.1 al art.81 Cod penal, se întemeiază pe considerente privind împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și pe circumstanțele personale ale inculpatului. Prima instanță a reținut cu privire la persoana inculpatului atitudinea sa sinceră și cooperantă și lipsa antecedentelor penale.
În temeiul art. 359 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, părțile vătămate C. A. D. și C. L., s-au constituit părții civile, cu suma de 12.969,22 lei prejudiciu material, 3000 lei prejudiciu viitor și daune morale în sumă 250.000 euro pentru fiecare parte vătămată în parte.
Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, prima instanță a constatat că potrivit art.998 C.civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art.999 C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
Textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.
Existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul sunt dovedite în cauză, astfel cum s-a reținut cu ocazia analizării laturii penale.
Sub aspectul prejudiciului material prima instanță a constatat că acesta trebuie să fie cert atât în privința existenței cât și a posibilității de evaluare, condiție care nu este realizată decât în parte. Din înscrisurile depuse în dovedirea laturii civile, prima instanță a reținut că sunt dovedite cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei, cu serviciile funerare, a pomenilor de înmormântare și parastaselor, suma totală fiind de 6481,11 lei.
Sub aspectul daunelor morale respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului în vederea asigurării unei reparații juste și echitabile a acestuia reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzației penale cât și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.
Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total cauzat părții civile, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale persoanei vătămate.
În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă. În concret, repercursiunile de ordin moral asupra părților vătămate, rude apropiate ale victimei (fiică și fostă soție) sunt confirmate de martorii audiați în cauză.
Pentru ca suma ce a fost acordată cu titlu de daune morale să reprezinte o justă satisfacție acordată victimelor asigurându-se posibilitatea acestora de a surmonta perioada ulterioară decesului, sub aspectul suferințelor psihice, pentru prejudiciul încercat, fără însă a constitui pentru acestea o sursă de îmbogățire fără justă cauză, prima instanță a apreciat că suma de câte 50.000 euro pentru fiecare parte civilă este în măsură să contribuie la acoperirea prejudiciului moral.
Prin urmare, prima instanță a procedat la soluționarea laturii civile a cauzei, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva sentinței penale nr. 3413/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ au declarat recursuri, în termen legal, inculpatul N. A. și părțile civile C. L. și CĂRMACI A. D..
În motivarea recursului declarat de părțile civile s-a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p. raportat la art. 3859 pct. 9 C.p.p. invocându-se contrarietatea dintre motivarea soluției și dispozitivul hotărârii. În acest sens, s-a arătat că în considerentele hotărârii, la pagina 5 alin. 6, prima instanță a justificat soluția de acordare a sumei de 50.000 euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale; iar în dispozitiv se acordă duma de 50.000 lei cu titlu de daune morale. În subsidiar, părțile civile au solicitat să se dispună obligarea inculpatului N. A. alături de asigurator la plata către părțile civile a unor daune morale în cuantumul solicitat de acestea, învederând că pe lângă daunele patrimoniale suferite, au existat și prejudicii morale decurgând din decesul tatălui, fostului soț (concubinul); traumele psihice și fizice suferite afectând negativ participarea lor la viața socială, profesională și de familie; că victima a fost un ajutor material și moral, precum și un sprijin permanent al familiei. Pe de altă parte, sub aspectul laturii penale, părțile civile au solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de legea penală, cu dispunerea executării pedepsei în regim penitenciar, dată fiind gravitatea faptei și periculozitatea ei socială, a atitudinii de nerecunoaștere a acesteia, a lipsei de regret, încercării de tergiversare a soluționării cauzei, afirmațiilor mincinoase pe care inculpatul le-a făcut în sala de judecată cu privire la modul de săvârșire a faptei.
Recursul inculpatului nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale acestuia și avocatului din oficiu sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursurile declarate de inculpat și părțile civile, prin prisma motivelor invocate de aceștia și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C.p.p., instanța constată că recursul inculpatului este nefondat, iar recursul părților civile este întemeiat numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C.p.p., pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță corespunde realității, fiind rezultatul analizării probelor administrate în cauză, respectiv: declarația martorului Verendean D. G., declarația inculpatului N. A., procesul verbal de cercetare la fața locului, certificatul medico-legal de necropsie nr.131/A/15.04.2010; raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing. A. C.. Potrivit declarației martorului Verendean D. G. (fila 206 dosar judecătorie) victima s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, mergând pe lângă bicicletă; martorul a frânat și i-a permis să treacă; victima și-a continuat deplasarea prin față mașinii acestuia, dar a fost lovit de tramvai cu partea dreaptă a tramvaiului; corpul pietonului a fost târât înainte pe aproximativ 15-20 m; precum și că tramvaiul a lovit victima, bicicleta acestuia fiind în dreapta sa. Aceleași aspecte au fost relevate și de raportul de expertiză tehnică judiciară, care a concluzionat că: tramvaiul a lovit pietonul cu partea sa frontală dreaptă; impactul a avut loc între tramvai și partea stângă a victimei ce își împingea bicicleta pe partea sa dreaptă; că orice altă configurație tramvai-biciclist sau tramvai-bicicletă împinsă pe partea stângă ar fi determinat un comportament poscoliziune diferit în care pietonul ar fi depășit în proiectare bicicleta; precum și că doar măsurile corespunzătoare unei conduite preventive în trafic din partea vatmanului tramvaiului implicat în accident ar fi fost singurele acțiuni în măsură să conducă la evitarea evenimentului rutier sau să reducă nivelul traumelor suferite de victima C. I.. Toate aceste aspecte contrazic apărarea inculpatului, apărare care nu este confirmată de nicio probă pertinentă, însăși declarația inculpatului în sensul că victima ar fi apărut brusc lângă tramvai ducând la concluzia unei lipse de atenție de partea acestuia.
În stabilirea corectă a antecedenței cauzale, trebuie avută în vedere, pe de o parte, teoria echivalenței condițiilor, iar, pe de altă parte, contribuția fiecăruia din participanți la producerea rezultatului. Potrivit teoriei echivalenței condițiilor, sunt considerate drept cauze ale rezultatului produs toate condițiile care l-au precedat, dacă fără ele rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate. Sunt incluse în această categorie numai acele condiții care au fost condițiisine qua non pentru producerea rezultatului, iar pentru a stabili acest caracter al unei condiții, se folosește procedeul eliminării ipotetice a acesteia din antecedența rezultatului și, dacă se constată că fără ea rezultatul nu s-ar fi produs așa cum se înfățișează el concret, atunci respectiva condiție a fost una necesară și considerată drept cauză. Totuși, această teorie pune pe același plan toate condițiile, ignorând contribuția diferită a acestora la producerea rezultatului, nefăcând o distincție între cauză și condiții în producerea rezultatului precum și deosebirea dintre diferitele condiții, cu privire la rolul lor în procesul cauzal. De aceea, este necesară o analiză concretă a fiecărui participant în parte la producerea rezultatului, în caz contrar ajungându-se la soluții inadmisibile. În speță, inculpatul a încălcat dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice, respectiv dispozițiile art. 135 lit. h din Regulamentul privind circulația pe drumurile publice, respectiv obligația de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat; fără a se putea reține vreo culpă a victimei. Analizând ponderea fiecărei contribuții umane din nexul cauzal la producerea rezultatului, a legăturii concrete pe care contribuțiile au avut-o la producerea acestuia, prin folosirea criteriul sine qua non, izolându-se ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă, în lipsa ei, rezultatul s-ar fi produs în același mod și în același proporții și de asemenea, de a examina și determina caracterul necesar sau înlesnitor al fiecăreia, instanța constată că aceasta conduce la culpa exclusivă a inculpatului. Astfel, se constată că acțiunea inculpatului reprezintă o condiție sine qua non, este o contribuție esențială, este cauza principală ce a generat rezultatul și fără de care acesta nu s-ar fi produs. Dacă acțiunea inculpatului ar fi exclusă din nexul cauzal, rezultatul nu s-ar fi produs așa cum s-a produs în realitate, nici măcar sub o altă formă și prin urmare, caracterul sine qua nonal acesteia, aceasta cu atât mai mult cu cât martorul Verendean D. G. a acordat prioritate de trecere victimei, ceea ce înlătură susținerea inculpatului că victima ar fi apărut brusc pe drumul public.
În raport cu aceste considerente, în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 C.p.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că Judecătoria Timișoara a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei. Conform dispozițiilor art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate. Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată inculpatului în scopul reeducării lui și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.
Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 C.p. este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.pen., constând în reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. În aplicarea dispozițiilor art. 72 C.pen, instanța de recurs reține circumstanțele personale ale inculpatului – care nu are antecedente penale, condițiile producerii faptei – este o infracțiune din culpă, determinată de o conduită nepreventivă și consecințele acesteia – a condus la decesul unei persoane.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, este adevărat că specifică pedepselor privative de libertate este funcția de înlăturare temporară a condamnatului din societate și izolarea lui la locul de detenție în condițiile prevăzute de lege pentru executarea pedepselor. Eliminarea condamnaților din societate se impune mai ales în cazul celor periculoși și care au săvârșit infracțiuni foarte grave, aceasta neputând fi privită decât ca o „ultima ratio”, evitându-se rațional trimiterea în detenție a unor persoane mai puțin periculoase și fără antecedență penală. În speță, inculpatul se află la prima abatere și este responsabil de comiterea unei infracțiuni din culpă, existând șansa de a se reeduca și reintegra în societate fără executarea pedepsei în regim de deținere
Considerentele anterior expuse vor conduce la respingerea ca nefondată a recursului declarat de inculpatul N. A. și neînsușirea de către instanța de recurs a criticilor aduse de părțile civile referitoare la individualizarea pedepsei și modalității de executare.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se constată că susținerile părților civile sunt întemeiate, existând o neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia în ceea ce privește suma acordată cu titlu de daune morale, în considerente fiind indicată 50.000 euro, în dispozitiv 50.000 lei. Analizând considerentele sentinței penale atacate, instanța de recurs constată și că nu au fost evaluate probele administrate în latura civilă, Judecătoria Timișoara limitându-se a arăta doar concluziile la care a ajuns în urma acestora. Astfel, sub aspectul daunelor materiale, prima instanță s-a mărginit să arate că: „Din înscrisurile depuse în dovedirea laturii civile, instanța reține că sunt dovedite cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei, cu serviciile funerare, a pomenilor de înmormântare și parastaselor, suma totală fiind de 6481,11 lei”; fără a indica mijloacele de probă și a arăta de ce au fost respinse celelalte pretenții materiale. În ceea ce privește daunele morale, pe lângă neconcordanța existentă între moneda indicată în considerente și cea din dispozitiv, prima instanță a arătat că repercursiunile de ordin moral asupra părților vătămate, rude apropiate ale victimei (fiică și fostă soție) sunt confirmate de martorii audiați în cauză, fără a analiza nici în această situație probele, natura relațiilor dintre părțile civile și victimă, caracterul de stabilitate sau de afecțiune dintre aceste persoane.
Conform dispozițiilor art. 354 C.p.p. „hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul”, iar potrivit art. 356 lit. c C.p.p. expunerea trebuie să cuprindă „analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză”. Astfel, orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, cu arătarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza luării acesteia, cu menționarea dovezilor și analiza mijloacelor de probă administrate în cauză. Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la temeinicia și legalitatea soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidență datele concrete care, folosite ca premise, duc la formarea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită sau fără referirea explicită ori implicită la actele cauzei în general nu echivalează cu motivarea hotărârii.
Calea de atac în recurs fiind o soluție specială, reglementarea este restrictivă, legea stabilind atât cazurile în care poate avea loc casarea cu trimitere spre rejudecare, dar și instanța la care se trimite cauza. Cum prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale art. 354 și 356 C.p.p. - prin nemotivarea hotărârii în latura civilă a cauzei și existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 9 C. proc. pen.
Instanța de recurs nu va dispune nicio măsură cu privire la cererea părților civile de a le fi acordate cheltuielile de judecată efectuate în recurs întrucât potrivit art.193 alin.6 C.p.p., această obligație se stabilește potrivit legii civile, fiind necesară aprecierea culpei procesuale, culpă strict legată de raportul dintre pretențiile părților și gradul de temeinicie al acestora. Prin urmare, o asemenea dispoziție poate fi luată numai după pronunțarea pe fondul laturii civile a cauzei, cheltuielile efectuate urmând a fi incluse în totalul cheltuielilor de judecată în fond.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1, lit. b C.pr.pen., va respinge recursul declarat de inculpatul N. A. împotriva sentinței penale nr. 3413 din 28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar_ .
În baza art. 38515 pct.2, lit. c C. pr. pen. va admite recursul declarat de părțile civile C. L. și C. A. D. împotriva aceleiași sentinței penale nr. 3413 din 28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Va casa sentința penală recurată în ceea ce privește latura civilă și va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Va dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1, lit. b C.pr.pen., respinge recursul declarat de inculpatul N. A. împotriva sentinței penale nr. 3413 din 28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar_ .
În baza art. 38515 pct.2, lit. c C. pr. pen. admite recursul declarat de părțile civile C. L. și C. A. D. împotriva aceleiași sentinței penale nr. 3413 din 28.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
Casează sentința penală recurată în ceea ce privește latura civilă și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Timișoara.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., cu titlu de onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.03.2013.
Președinte, C. I. M. | Judecător, F. P. | Judecător, L. Ani B. |
Grefier,
A. B.
RED: LAB/26.03.2013
Dact: A.B. 2 exempl/ 14 Martie 2013
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud: B. L.E.
Dosar nr._
Data – 26.03.2013.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA,
Alăturat vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpatul N. A., la care se află atașate dosarele nr:_ al Judecătoriei Timișoara ( 341 file); raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea „Autovehicule și Circulație Rutieră” și dosarul de urmărire penală nr. 3157/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara ( 42 file) deoarece prin decizia penală nr. 326/R/13.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus s-a dispus casarea sentinței penale recurată în ceea ce privește latura civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara.
Grefier,
A. B.
Dosar nr._
Data – 26.03.2013.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA,
Alăturat vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpatul N. A., la care se află atașate dosarele nr:_ al Judecătoriei Timișoara ( 341 file); raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea „Autovehicule și Circulație Rutieră” și dosarul de urmărire penală nr. 3157/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara ( 42 file) deoarece prin decizia penală nr. 326/R/13.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus s-a dispus casarea sentinței penale recurată în ceea ce privește latura civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara.
Grefier,
A. B.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 288/2013. Curtea de... → |
|---|
