ICCJ. Decizia nr. 1541/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTACURTEDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1541Dosar nr. 594/2004

Şedinţa publică din 19 martie 2004

Asupra recursuluide faţă.

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 343 din 10 noiembie 2003, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 174 alin. (1), art. 176 lit. a) şi d), cu aplicarea art. 99 şi 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul minor N.A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. A aplicat prevedrile art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 7 iulie 2003 la zi.

S-a dispus restituirea cuţitului, corp delict, către partea civilă C.F.C. A fost respinsă acţiunea civilă formulată de aceeaşi parte civilă.

Tribunalul a reţinut că în noaptea de 30 noiembrie/1 decembie 1995, inculpatul N.A. a pătruns în domiciliul I.N. cu scopul de a fura bani şi monede din aur, iar când aceasta s-a trezit, a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit găsit în locuinţă.

După ce a găsit suma de 170.000 lei, pe care şi-a însuşit-o, întrucât victima se afla încă în viaţă, inculpatul a aprins cu un chibrit cearceafurile, producând un incendiu, pentru a şterge urmele infracţiunii.

Pentru că avea remuşcări, inculpatul a relatat despre fapta sa mai multor persoane apropiate (soţiei sale, unui prieten). După declanşarea urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta, indicând şi locul unde a ascuns cuţitul, corp delict.

Tribunalul a respins acţiunea civilă formulată de C.F.C., care s-a constituit parte civilă cu suma de 130 milioane lei, motivând că nu au fost dovedite existenţa bunurilor arse, valoarea lor, neexistând nici alte criterii de apreciere a cuantumului prejudiciului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giugiu şi inculpatul.

Prin Decizia nr.12/A din 15 ianurie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile, menţinând hotărârea primei instanţe.

Ambele apeluri au vizat greşita individualizare a pedpsei, parchetul solicitând majorarea , iar inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Curtea de apel, prin Decizia menţionată, a considerat că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute deart.74 C. pen. şi reducerea pedepsei, în baza art. 76 din acelaşi cod.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:

Dispoziţile art. 74 C. pen. conţin împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante şi care, evident, pot fi sau nu avute în vedere de instanţe în raport cu alte împrejurări de fapt ori personale referitoare la inculpat.

În realitate, ambele instanţe au avut în vedere aceste împrejurări, la stabilirea pedepsei de 8 ani închisoare aplicate inculpatului, pedeapsa fiind orientată spre minimul special al pedepsei pentru infractorul minor (7 ani şi 6 luni închisoare).

Înalta Curte constată că neacordarea circumstanţelor atenuante de către instanţe corespunde gravităţii deosebite a faptei de omor săvârşită de inculpat, iar stabilirea unei pedepse orientate spre minimul pedepsei reprezintă o corectă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În consecinţă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 7 iulie 2003 la zi.

Conform art.192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorarul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 7 iulie 2003 la 19 martie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1541/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs