ICCJ. Decizia nr. 152/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.152/2004
Dosar nr. 3713/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 555 din 6 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul D.G.L. a fost condamnat în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2002, la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, inculpata B.E. a fost condamnată în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2002, la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţii D.G.L. şi B.E. a cantităţii de 2,4 gr. heroină.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 3.000.000 lei fiecare, din care câte 450.000 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul Z.O., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpaţii B.E. şi D.G.L. se ocupau cu vânzarea heroinei, oferind şi seringi şi punând la dispoziţie imobilul în care locuiau pentru cumpărătorii drogului în vederea injectării lui.
Inculpatul D.G.L. deţinea heroină şi metadonă şi pentru consumul propriu.
Cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul inculpaţilor la data de 31 ianuarie 2002, organele de poliţie au găsit 1,09 gr. metadonă şi 2,55 gr. heroină.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces – verbal de sesizare din oficiu, proces – verbal de percheziţie domiciliară şi corporală, proces – verbal de recunoaştere, raport de constatare tehnico – ştiinţifică, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor.
Inculpatul D.G.L. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, mai puţin faptul de a fi pus imobilul şi seringile la dispoziţia consumatorilor de droguri.
Inculpata B.E. nu a recunoscut comiterea infracţiunilor, pentru care a fost trimisă în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 394 din 28 iulie 2003, a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor.
S-a menţinut starea de arest a acestora şi s-a prelungit arestarea preventivă pe timp de 30 zile, de la 29 iulie 2003, la 27 august 2003.
S-a dedus perioada prevenţiei la zi, inculpaţii fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.E. şi D.G.L. solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie constată că acestea nu sunt fondate.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Constatările percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpaţilor se coroborează cu declaraţiile inculpatului D.G.L., care a recunoscut deţinerea drogurilor în scopul vânzării şi consumului propriu, precum şi cu declaraţiile martorilor R.G., I.A.V., D.G., P.A., P.S., C.I., C.N.M. şi ale coinculpatului Z.O. din care rezultă că inculpaţii vindeau heroina cu preţul de 150.000 lei doza şi le ofereau seringi precum şi posibilitatea de a-şi injecta drogurile, în curtea sau veranda imobilului lor.
În consecinţă, criticile formulate de condamnaţi cu privire la greşita lor condamnare, nu pot fi primite, Curtea constatând că aceştia se fac vinovaţi de faptele deduse judecăţii, iar condamnarea lor este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor generale stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţa cuvenită datelor referitoare la pericolul ridicat al faptelor săvârşite de inculpaţi, precum şi celor privind poziţia procesuală oscilantă sau nesinceră a acestora.
De asemenea, s-a ţinut seama de statutul de recidivist al inculpatului D.G.L., acesta fiind condamnat în repetate rânduri pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat, în perioada 1995 – 1998.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, prin cuantumul lor şi modalitatea de executare, pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, sunt de natură să asigure reeducarea şi prevenirea săvârşirii de fapte penale în viitor, realizându-se scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi arestării preventive se va deduce pentru fiecare inculpat din pedeapsa aplicată de la 31 ianuarie 2002, la 13 ianuarie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile cuvenite apărătorului din oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi D.G.L., împotriva deciziei penale nr. 394 din 28 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2002, până la 13 ianuarie 2004, pentru fiecare inculpat.
Obligă inculpaţii la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1492/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 154/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
