ICCJ. Decizia nr. 155/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.155/2004
Dosar nr. 4022/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 294 din 25 martie 2003 (dosar nr. 3282/2003), Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 15 aprilie 2002, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 762 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, pedeapsă ce va fi executată integral alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul R.I. având de executat 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 16 octombrie 2001, la 7 decembrie 2001 şi de la 15 aprilie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului R.I.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 9 milioane lei către partea civilă T.A.
Au fost obligaţi inculpaţii şi la cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că, la 11 aprilie 2002, în jurul orei 13,45, partea vătămată T.A. a plecat de la domiciliul său din Bucureşti, având intenţia să meargă la cumpărături, astfel că avea asupra sa telefonul mobil şi un portofel maro conţinând acte personale şi suma de 4.000.000 lei.
La ieşirea din bloc, partea vătămată a fost observată de inculpaţii C.A. şi R.I. Aceştia au hotărât să-i sustragă bunurile, scop în care s-au apropiat de partea vătămată şi, în timp ce inculpatul C.A. a imobilizat-o, ţinând-o cu mâna de cap, inculpatul i-a smuls din mână telefonul mobil şi portofelul cu acte şi bani, după care au părăsit locul faptei.
Inculpaţii s-au deplasat în parcul de pe str. Prisaca Dornei din sectorul 3, situat lângă blocul unde locuia inculpatul C.A., au împărţit banii şi au aruncat portofelul cu acte într-un tufiş, unde ulterior a fost descoperit întâmplător de minorii F.M.V. şi A.G.D. Aceştia, pe baza actelor personale ale părţii vătămate au contactat-o pe aceasta şi i le-au restituit.
Valoarea prejudiciului cauzat numitei T.A. a fost în valoare de 9.000.000 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi inculpaţii pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate, care sunt insuficiente pentru atingerea scopului educativ.
De asemenea, parchetul a criticat sentinţa pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă după ce inculpaţii vor executa pedeapsa principală.
Inculpaţii R.I. a invocat greşita condamnare şi a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că instanţa a ajuns la o soluţie greşită, întrucât a luat în considerare probele selectiv, nu a reţinut că declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii, iar recunoaşterea din grup s-a făcut într-un mod ce nu conducea la identificarea certă a inculpatului şi, în opinia acestuia, consideră că nu există nici o probă care să-l incrimineze.
Aceleaşi critici a adus sentinţei şi inculpatul C.A., arătând, în plus, că găsirea portofelului victimei în apropierea locuinţei lui nu are relevanţă în constatarea că el este şi autorul furtului.
Prin Decizia nr. 423/ A din 13 august 2002, secţia I penală, de la Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului şi a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
A desfiinţat parţial sentinţa şi în baza art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod, pe timp de 3 ani, după executarea pedepselor principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, a dedus prevenţia şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii.
Prin recursul procurorului s-a cerut casarea hotărârilor, pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a motivat că pedepsele sunt blânde, în raport cu pericolul social al faptei şi făptuitorilor, care au comis infracţiunea pentru a obţine bani cu care să-şi cumpere droguri. Astfel, inculpatul R.I. este recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul C.A., în momentul comiterii faptei se afla în tratament de dezintoxicare pentru consumul de heroină.
Prin recursurile inculpaţilor hotărârile sunt criticate pentru nelegalitate. Au reiterat motivele din apel şi au solicitat casarea hotărârilor şi achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin (1) lit. c) C. proc. pen.
La dezbaterea recursurilor, apărătorul inculpatului R.I. a cerut casarea hotărârilor cu trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru completarea probatoriului.
Apărătorul inculpatului C.A., a solicitat achitarea inculpatului şi în subsidiar casarea hotărârilor şi trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanţa de fond.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care a aplicat inculpaţilor pedepse cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte criticile formulate se constată că ele nu sunt întemeiate, instanţa de apel arătând în mod judicios care sunt considerentele, pentru care nu au fost primite.
Inculpaţii nu au recunoscut nici în cursul urmăririi penale şi nici în instanţă săvârşirea infracţiunilor.
În apărare au cerut să fie audiate martorele D.N., asistentă medicală la Policlinica Titan şi R.R., sora inculpatului R.I., florăreasă.
Prin audierea acestor martore au încercat să dovedească împrejurarea că la ora săvârşirii faptei nu puteau să se afle în acel loc, deoarece C.A. se prezentase la Policlinica Titan, pentru tratament de dezintoxicare, iar R.I. se afla la toneta de flori unde sora sa era vânzătoare. Având în vedere declaraţiile martorei D.N., care a arătat că inculpatul C.A. s-a aflat în incinta Policlinicii Titan, în jurul orelor 13,00, unde s-a prezentat pentru a-şi ridica medicamentele, operaţiune care nu dura mai mult de 5 minute, după care a părăsit policlinica, cum şi declaraţia numitei R.R., care a arătat în cursul urmăririi penale că în ziua respectivă nu l-a văzut pe fratele său, instanţele nu au primit apărările inculpaţilor. Că ulterior după luni de zile, şi după ce inculpaţii au putut lua legătura cu cel puţin una din martore, acestea prezintă versiuni, care fie nu localizează precis în timp prezenţa lui C.A., fie că R.I. s-a aflat toată ziua de 11 aprilie 2002 la toneta alături de sora sa R.R., declaraţiile acestora au fost înlăturate. Este evident că declaraţia martorei R.R. din 19 aprilie 2002, în care arată că nu l-a văzut pe fratele său, inculpatul R.I., în ziua de 11 aprilie 2002, reflectă adevărul, fiind scrisă personal, aceasta deoarece, inculpatul fiind reţinut şi arestat la 15 aprilie cei doi nu au apucat să se pună de acord. Acest lucru a fost posibil după trimiterea în judecată, când cei doi au luat legătura şi au stabili de comun acord cele ce urmează să declare, pentru ca R.I. să încerce să scape de răspunderea penală.
Dar celelalte probe administrate şi analizate în extenso de instanţe, declaraţiile părţii vătămate, descrierea inculpaţilor, recunoaşterea lor, declaraţiile martorului C.C.D., şi mai ales găsirea portofelului cu actele părţii vătămate într-un spaţiu verde, lângă blocul în care locuieşte inculpatul C.A., la o distanţă apreciabilă de blocul părţii vătămate, au condus instanţele la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor, şi condamnarea lor, hotărârile fiind legale şi temeinice.
Faţă de cele arătate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive până la data deciziei conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii C.A. şi R.I., împotriva deciziei penale nr. 423 din 13 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce reţinerea şi arestarea preventivă pentru inculpatul C.A. de la 15 aprilie 2002, până la 13 ianuarie 2004, iar pentru inculpatul R.I. de la 16 octombrie 2001, până la 7 decembrie 2001 şi de la 15 aprilie 2002, până la 13 ianuarie 2004.
Obligă inculpatul C.A. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul R.I. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1541/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 155/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
