ICCJ. Decizia nr. 1642/2004. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1642/2004
Dosar nr. 691/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
M.V. se plânge procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că dosarul său se soluţionează cu întârziere.
Nemulţumit de răspunsul primit de la şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică, petiţionarul se plânge Curţii de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, prin încheierea din 3 februarie 2004 (dosar nr. 252/2004), scoate cauza de pe rol şi o trimite procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Petentul declară recurs, reiterând cererea introductivă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Corect, deci, instanţa de apel a scos cauza de pe rol şi a trimis-o, spre soluţionare, conducerii Parchetului General de pe lângă instanţa supremă.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.V. împotriva încheierii din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 252/P/2004.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1637/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1645/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
---|