ICCJ. Decizia nr. 2175/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2175/2004
Dosar nr. 1162/2004
Şedinţa publică din 22 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 524 din 17 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul D.G., a fost condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. b), e) şi g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 şi art. 76 lit. c) şi art. 80 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi în infracţiunile de lovire prevăzute de art. 180 alin. (1) şi art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) şi art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a luat act că părţile vătămate N.N. şi B.I. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei şi un pachet de ţigări Kent sau c/val. acestuia.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a acesteia de la 26 ianuarie 2003 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 600.000 lei onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, că în seara zilei de 26 ianuarie 2003, inculpatul D.G., împreună cu nepotul său D.M. şi cu concubinele lor, după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice, s-au hotărât să meargă la mormântul fratelui său D.A., victima unei infracţiuni de omor, săvârşit la începutul anului 2003.
Ajunşi pe strada Tudor Vladimirescu din Târgovişte, s-au întâlnit cu martorul R.A., căruia inculpatul şi nepotul său i-au reproşat o presupusă complicitate la fapta a cărei victimă a fost D.A.
După o scurtă altercaţie, în care a fost lovit de D.M., martorul R.A. a fugit către sediul Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa.
În continuare, inculpatul D.G. a intrat în restaurantul A. convins fiind că martorul R.A. se va afla acolo, în compania altor persoane.
În local, inculpatul i-a întâlnit pe N.N., G.M.I. şi B.I., cărora le-a reproşat că au băut împreună cu martorul R.A., situaţie în care inculpatul a lovit cu cuţitul pe N.N. şi pe G.M.I., care s-au ridicat şi au părăsit localul, în timp ce B.I. s-a refugiat către bucătăria restaurantului.
De pe masa celor trei consumatori, inculpatul şi-a însuşit o bancnotă de 100.000 lei şi un pachet de ţigări Kent.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, N.N. şi G.M.I. au suferit leziuni, pentru vindecarea cărora, primului i-au fost necesare 5 – 7 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, sub aspectul încadrării juridice a faptei, susţinând că, în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de furt calificat şi lovire.
S-a susţinut că, inculpatul prin violenţă, respectiv prin aplicarea loviturilor de cuţit asupra părţilor vătămate, şi-a însuşit de pe masa acestora, unde au consumat băuturi alcoolice în local, suma de 100.000 lei, care urma să fie achitată pentru băutura consumată şi un pachet de ţigări Kent.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de lovire şi furt calificat, în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 46 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de parchet, împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală şi în consecinţă:
Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunile de furt calificat şi lovire, în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în baza acestui text de lege, l-a condamnat pe inculpatul D.G. la 7 ani închisoare.
S-a înlăturat aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen. şi a art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a computat detenţia preventivă, de la 26 ianuarie 2003, la zi.
S-a dispus ca plata sumei de 400.000 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, să se facă din fondul Ministerului Justiţiei.
Se motivează că, în cauză, ameninţările cu cuţitul şi violenţele exercitate de inculpat au produs părţilor vătămate o stare puternică de temere, iar însuşirea bunurilor aflate pe masa din local, s-a realizat urmare a comportamentului agresiv al inculpatului.
Cum cele două activităţi materiale s-au desfăşurat neîntrerupt, în acelaşi loc, instanţa de apel a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva deciziilor instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul şi a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 17 C. proc. pen., susţinând că greşit a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, întrucât apelul a fost greşit admis.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
În cauză, se constată că inculpatul a intrat în restaurant, convins fiind de faptul că martorul R.A., cu care avusese conflict, se refugiase acolo.
În local, a întâlnit părţile vătămate N.N., G.M.I. şi B.I., care şedeau la o masă, cărora le-a reproşat că au băut împreună cu R.A. şi a hotărât să-i pedepsească pentru această faptă, lovind cu cuţitul pe primii doi.
În faţa acestei agresiuni, părţile vătămate s-au ridicat de la masă şi N.N. şi G.M.I. au părăsit localul, iar B.I. s-a ascuns în bucătărie.
Văzând că de la părţile vătămate, rămăsese pe masă, suma de 100.000 lei şi un pachet de ţigări Kent, inculpatul a luat hotărârea de a şi le însuşi şi a procedat la însuşirea acestora.
Este, deci, vorba de fapte distincte, lovire şi furt calificat (câte două fapte), comise în baza unor rezoluţii delictuoase distincte, actele de violenţă fiind comise pentru că părţile vătămate erau în legături apropiate cu martorul R.A., cu care inculpatul avusese conflict, iar intenţia de furt a survenit ulterior după ce părţile vătămate părăseau localul, abandonând pe masă banii şi pachetul de ţigări.
Violenţele nu au fost săvârşite pentru a se comite furtul şi nici pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea.
Aşa fiind, corect prima instanţă a încadrat faptele în două infracţiuni de furt calificat (părţi vătămate N.N. şi B.I.), condamnându-i conform textelor care au fost arătate mai sus, la câte 2 ani închisoare.
Totodată, a încadrat corect şi faptele de lovire şi alte violenţe, asupra părţilor vătămate G.M.I. şi N.N. şi constatând că părţile vătămate nu au formulat plângeri prealabile, a încetat procesul penal.
Sentinţa este, deci, legală şi temeinică, iar Decizia instanţei de apel este greşită, apelul parchetului fiind eronat admis.
Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 38515, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa Decizia atacată şi menţine sentinţa, apelul fiind greşit admis.
Din durata pedepsei aplicate de prima instanţă, se va deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 26 ianuarie 2003, la zi.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a recurentului, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 46 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 524 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 ianuarie 2003 la 22 aprilie 2004.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1314/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2178/2004. Penal. Art.257, 215 alin.2 c.pen.... → |
|---|
