ICCJ. Decizia nr. 2410/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2410/2004
Dosar nr. 413/2004
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul B.F.F. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de un an şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 82 şi urm. C. pen.
Durata reţinerii de la 1-2 noiembrie 2002 a fost dedusă din pedeapsa aplicată.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 800.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 1 noiembrie 2002, în loc public, inculpatul minor B.F.F. a lovit-o în cap pe partea vătămată B.I.C., cu un picior de scaun, şi i-a sustras sacoşa cu produse alimentare.
Prejudiciul cauzat în sumă de 350.000 lei a fost recuperat prin restituire.
Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 28-30 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr. 1948/ E din 4 noiembrie 2002 întocmit de Laboratorul de medicină legală Suceava).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declaraţiile părţii vătămate, acte medico-legale, declaraţiile martorilor B.I., I.C.I., J.V., D.I.G., proces verbal de conducere în teren, planşe fotografice, procese-verbale de confruntare, declaraţiile inculpatului care, în faza urmăririi penale a recunoscut săvârşirea infracţiunii, nuanţându-şi apoi poziţia procesuală, în sensul că a susţinut că s-a lovit cu victima deoarece amândoi erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a luat sacoşa din greşeală, crezând că este a sa.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi a dispus înlăturarea aplicării art. 81 şi art. 110 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în penitenciar.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 1.000.000 lei, către stat.
Instanţa de control judiciar a apreciat că pentru reeducarea inculpatului se impune executarea pedepsei în regim de detenţie, avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise de acesta, consecinţele agresiunii săvârşite şi conduita procesuală nesinceră.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul B.F.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În motivele de recurs depuse în scris şi susţinute prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17, 171 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit în mod just vinovăţia inculpatului, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică legală şi temeinică.
Inculpatul B.F.F. a lovit-o pe partea vătămată în cap şi i-a sustras sacoşa, într-o succesiune dinamică şi unitară a acţiunilor desfăşurate care definesc infracţiunea de tâlhărie.
Sustragerea bunului a constituit scopul urmărit de inculpat, astfel că acţiunea de lovire a victimei nu poate fi disociată de însuşirea fără drept a sacoşei, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii şi achitarea inculpatului nefiind justificate nici de probatoriul administrat în cauză şi nici de interpretarea logică şi corelativă a acestuia.
În consecinţă, critica formulată privind încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat şi greşita condamnare a acestuia pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie urmează să fie respinsă ca nefondată.
Curtea constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat cu privire la modalitatea de executare a pedepsei dispusă faţă de acesta.
Inculpatul B.F.F. avea vârsta de 17 ani la data săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. El se afla în stare de ebrietate, împrejurare care, departe de a-l favoriza, este de natură a ajuta la stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta şi explicarea reacţiei violente a minorului.
Inculpatul provine dintr-o familie organizată preocupată de îngrijirea şi educarea sa.
Minorul urma cursurile învăţământului şcolar cu frecvenţa redusă.
Familia sa s-a preocupat cu recuperarea prejudiciului cauzat părţii vătămate, care, de altfel, este modic.
Inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale fapta comisă.
Pentru aceste motive, Curtea consideră că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, măsura dispusă de instanţa de fond de a suspenda executarea pedepsei pe un termen de încercare de un an şi 6 luni închisoare fiind pe deplin justificată şi oportună obţinerii resocializării minorului.
Instanţa de apel a procedat la individualizarea greşită a pedepsei, dispunând o măsură exagerată şi ineficientă din punct de vedere juridic, educaţional şi social în cazul inculpatului minor B.F.F.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de inculpatul B.F.F., să caseze Decizia penală nr. 9 din 5 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Suceava şi să menţină sentinţa penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava.
Reţinerea inculpatului de o zi, de la 1 la 2 noiembrie 2002 se va deduce din pedeapsa aplicată.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.F.F. împotriva deciziei penale nr. 9 din 5 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 269 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Suceava.
Compută reţinerea inculpatului de o zi, de la 01 noiembrie 2002 şi până la 2 noiembrie 2002.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2412/2004. Penal. Art.288, 291; Legea... → |
|---|
