ICCJ. Decizia nr. 241/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 241/2004
Dosar nr. 3242/2003
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 din 30 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4349/2002, s-a respins cererea inculpatului T.R., de schimbare a încadrării juridice, ca neîntemeiată.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpatul T.R. din art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.R. la pedeapsa închisorii de un an.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare pe un termen de 3 ani termen de încercare.
S-au pus în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 26 iulie 2002 la 1 august 2002.
În baza art. 255 alin. ultim C. pen., a dispus restituirea către M.M. a sumei de 300 dolari S.U.A.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 12 iulie 2002, M.M. a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie care i-a adus la cunoştinţă că a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală şi, de asemenea, i-a solicitat să se supună unui test de alcoolemie.
În acele împrejurări, martorul a invocat numele unor persoane cu funcţii importante la B.C.R. şi în poliţie, despre care a susţinut că îi sunt rude sau prieteni apropiaţi, însă, organele de poliţie l-au testat cu alcoolmetrul şi i-au aplicat sancţiunile legale.
Înainte de a părăsi locul în care a fost oprit, martorul a observat într-un plan îndepărtat o persoană care lua imagini cu o cameră video dar nu a tratat cu interes acest aspect.
În ziua de 23 iulie 2002, martorul a aflat prin intermediul unui prieten de-al său că pe postul de televiziune P. se difuza un PROMO pentru emisiunea „Poliţia în acţiune", fiind prezentate imagini cu discuţii avute de el cu organele de poliţie.
În dimineaţa zilei de 24 iulie 2002, martorul s-a deplasat la sediul acestui post de televiziune şi a încercat iniţial să-l contacteze pe prezentatorul emisiunii C.S. şi, întrucât acesta nu se afla în sediu a solicitat unui agent de pază să-l îndrume la producătorul emisiunii.
Din aceeaşi probă testimonială s-a mai reţinut în cadrul acestei prime discuţii purtate în studioul de montaj al televiziunii, inculpatul a tăgăduit faţă de martorul M.M. posibilitatea de a da curs solicităţii acestuia.
Ulterior, aceştia doi au continuat convorbirea la o terasă, în afara sediului televiziunii, iar martorul M.M. a înregistrat parte din discuţie cu ajutorul telefonului său mobil.
În fine, s-a reţinut că la data de 25 iulie 2002, inculpatul T.R. a fost surprins în flagrant având asupra sa suma de 300 dolari S.U.A. primită de la martorul M.M., probă care s-a coroborat cu declaraţiile martorilor asistenţi, precum şi cu declaraţiile martorului M.M. şi cu cele ale inculpatului.
Din caseta ce conţine înregistrarea audio şi video a activităţii de constatare în flagrant, ulterior intervenţiei organelor de urmărire penală, probă care se coroborează cu procesul-verbal de constatare în flagrant şi cu probaţiunea testimonială administrată, a rezultat că, după ce inculpatul a declarat că a primit o sumă de bani de la martorul M.M., s-a procedat mai întâi la examinarea mâinilor lui T.R. cu lampa cu raze ultraviolete şi abia ulterior i s-a cerut acestuia să prezinte bunurile pe care le avea în geanta purtată pe umăr.
În urma examinării cu lampa cu raze ultraviolete s-a constatat că inculpatul avea urme de substanţă galben-fluorescentă atât pe dreaptă (în zona palmei, a degetului mare şi a arătătorului), cât şi pe mâna stângă (pe degetul mare şi arătător).
După efectuarea acestei verificări inculpatul a refuzat să-şi scoată cu mâna bunurile din geantă şi a răsturnat conţinutul acesteia pe o masă, astfel că, între alte lucruri au fost găsite cele 3 bancnote de câte 100 dolari S.U.A. capcanate chimic.
Din relaţiile transmise de SC A.T. SRL (prin adresele nr. 1592 din 26 iulie 2002 şi nr. 1594 din 30 iulie 2002) a rezultat că inculpatul T.R. este salariat la această instituţie în funcţia de producător al emisiunii „Poliţia în acţiune" difuzată la postul de televiziune P.
Potrivit fişei postului corespunzător acestei funcţii inculpatul are ca îndatoriri de serviciu între altele, prelucrarea şi selectarea materialelor filmate de reporteri şi, în cadrul relaţiilor de serviciu are în subordine pe ceilalţi salariaţi care lucrează la emisiune.
Referitor la cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică din art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., instanţa a constatat chiar din probele solicitate de inculpat în apărarea sa, respectiv, adresa nr. 1629 din 13 decembrie 2002 a postului de televiziune P. TV că inculpatul T.R. nu era încadrat ca funcţionar public, lăsând să se înţeleagă că inculpatul avea calitatea de funcţionar.
Împotriva sentinţei penale nr. 96 din 30 ianuarie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, parchetul a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată este mică în raport de gravitatea faptei comise.
Apelantul inculpat a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că s-a făcut o eroare când a fost condamnat, deoarece nu a pretins nici un ban, banii găsiţi în geanta sa fiind puşi de denunţător, fără voia inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 284 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelurile declarate, ca nefondate.
A reţinut că susţinerile inculpatului că nu este vinovat sunt infirmate de probele administrate în cauză, iar pedeapsa aplicată a fost bine individualizată în raport de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul T.R.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în sensul că este prea blândă în raport de gradul de pericol social al faptei generat nu numai de pericolul social generic, dar şi de modul concret şi împrejurările în care s-a comis fapta, cât şi de atitudinea procesuală a inculpatului.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei condamnări, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat. A solicitat achitarea, motivat de următoarele considerente:
- instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ pentru stabilirea adevărului în cauză, considerând inutilă retranscrierea benzilor magnetice;
- concluzia instanţei de fond că el ar fi pretins şi primit bani de la M.M., este în contradicţie cu probele administrate în cauză;
- instanţa de fond a ajuns în mod greşit la concluzia că fapta ar îndeplini elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 10, 12, 14, 18 C. proc. pen., constată că recursul parchetului este fondat, iar al inculpatului este nefondat.
Recursul parchetului este fondat, pedeapsa aplicată inculpatului mult coborâtă sub minimul special şi făcând aplicarea art. 81 C. pen., fiind nejustificat de blândă, ea nefiind aptă să atingă scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Gradul de pericol social concret propriu fiecărei fapte, trebuie apreciat pe baza unui complex de elemente, de date concrete specifice faptei comise în funcţie de valoarea socială căreia i se aduce atingere, de împrejurările săvârşirii acesteia şi nu în ultimul rând de persoana inculpatului.
În speţă, pe lângă gradul de pericol social generic dat de natura relaţiilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii, instanţele trebuiau să aibă în vedere şi gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite de inculpat care rezultă din împrejurările şi modul în care a fost săvârşită fapta, cât şi din atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal.
Pretinderea de către inculpat a unei sume de bani profitând de funcţia avută în cadrul unei instituţii mass-media de larg interes, în scopul de a modifica un material ce trebuia difuzat pe post, precum şi atitudinea procesuală a acestuia care deşi prins în flagrant a adoptat o poziţie oscilantă şi nesinceră faţă de evidenţa şi a celorlalte probe administrate în cauză, sunt tot atâtea elemente care caracterizează persoana inculpatului sub aspectul periculozităţii sociale şi de care trebuie să se ţină seama făcând aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), impunându-se majorarea cuantumului.
Cum tot la fel, se vor avea în vedere şi celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului şi pe care instanţele le-au avut în vedere, apreciind că se pot aplica dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen., precum şi ale art. 81 C. pen.
Luând în discuţie recursul declarat de inculpat, se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica inculpatului cu privire la lipsa rolului activ al instanţei, este nefondată, întrucât în vederea aflării adevărului, instanţele au administrat toate probele şi au lămurit cauza sub toate aspectele.
Transcrierea casetelor audio-video s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, chiar inculpatul confirmând autenticitatea înregistrării realizate la 24 iulie 2002, în sensul recunoaşterii atât a vocii cât şi a conţinutului convorbirii.
În acest context, instanţele au apreciat că efectuarea unei expertize tehnice a înregistrării audio nu este utilă şi pertinentă cauzei.
Nefondată este şi critica ce susţine ca fiind în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză, concluzia instanţelor că inculpatul ar fi pretins şi acceptat primirea banilor.
Ştiut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esenţă în contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele lui şi ceea ce spune instanţa, în speţă verificând probele administrate se poate conchide că există concordanţă între probe şi hotărârea dată, că instanţa a dat eficienţă deplină dispoziţiilor legale ce reglementează probele şi mijloacele de probă.
Vinovăţia inculpatului a rezultat din interpretarea coraborată a următorului material probator administrat în cauză: denunţul şi declaraţiile martorului M.M., procesul verbal de constatare în flagrant a infracţiunii şi declaraţiile martorilor asistenţi, ale martorilor S.C.V., F.C., L.D., relaţiile transmise de SC A.T. SRL cu privire la atribuţiile de serviciu ale inculpatului, transcrierea înregistrărilor efectuate de martorul M.M. la 24 şi 25 iulie 2002, transcrierea înregistrărilor audio-video realizată la 25 iulie 2002 în baza autorizaţiei emisă de procuror coroborate cu declaraţiile inculpatului.
În fine, susţinerea inculpatului, în sensul că fapta săvârşită de el nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, este contrazisă de probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul a pretins şi primit o sumă de bani de la martorul M.M. pentru îndeplinirea într-un anumit mod (în sensul satisfacerii interesului urmărit de mituitor) a îndatoririlor de serviciu, sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită atât sub aspect subiectiv, cât şi obiectiv.
Infracţiunea subzistă chiar dacă se va aprecia ca sinceră susţinerea inculpatului că mituitorul i-a introdus în geantă banii fără ca el să se mai poată opune, în urma discuţiilor prealabile avute cu acesta, ştiut fiind că sub aspectul elementelor materiale, luarea de mită are conţinuturi alternative, putându-se realiza fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune, acţiunea putând consta în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii, iar inacţiunea constând în nerespingerea unei asemenea promisiuni.
Pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 284 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Se va casa Decizia, cât şi sentinţa penală nr. 96 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei pe care o va majora, majorând ca urmare şi termenul de încercare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor.
Totodată, recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 284 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul T.R.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 96 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Majorează atât pedeapsa aplicată, cât şi termenul de încercare, prima de la un an închisoare la 2 ani închisoare, iar al doilea (termen de încercare) la 4 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2408/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2410/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
