ICCJ. Decizia nr. 2534/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2534/2004
Dosar nr. 1467/2004
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 5 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul G.C. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dată în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Printr-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petentul a solicitat eliberarea unei copii xerox a referatului din dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002, arătând că nu a reuşit copierea de mână a lucrării, cerere ce i-a fost refuzată. Obiectul petiţiei a fost stabilit după ce Curtea de Apel Ploieşti, la data de 4 martie 2004, a solicitat petiţionarului precizarea cererii, acesta menţionând că se plânge împotriva referatului din 10 martie 2003, întocmit de procurorul inspector I.I.
De asemenea, petentul a formulat plângere şi împotriva prim procurorului T.N., în legătură cu tergiversarea soluţionării unor plângeri, iar în urma anchetei întreprinsă de procurorul inspector I.I., s-a întocmit referatul din 13 martie 2003, în care se menţionează că prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti l-a citat de două ori pe petent pentru a se prezenta la sediul instanţei, însă acesta a refuzat.
Conform precizării petentului, Curtea de Apel Ploieşti a concretizat că obiectul plângerii îl formează referatul din 13 martie 2003 încheiat de procurorul inspector I.I. în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002.
S-a mai reţinut că plângerea formulată de petent este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., întrucât nu a fost făcută împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţie de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală, sau de încetare a urmăririi penală dată de procuror.
Împotriva acestei sentinţe petiţionarul a declarat recurs, învederând că plângerea a fost formulată în temeiul textului de lege anterior modificării Codului de procedură penală şi deci instanţa era obligată să o examineze pe fond şi nu să o respingă ca inadmisibilă.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, petiţionarul a formulat plângere împotriva referatului din 13 martie 2003 dat în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie (aşa cum a precizat petentul şi la prima instanţă şi în motivele de recurs depuse în dosar).
Plângerea împotriva măsurilor şi actelor prevăzute în Capitolul VII din partea specială a Codului de procedură penală, face parte din Titlul I intitulat „urmărirea penală".
Rezultă, aşadar, că o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., trebuie să privească activitatea de urmărire penală, urmărire penală care are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Referatul din 13 martie 2003 nu se încadrează în această categorie, deoarece are ca obiect modul de soluţionare a corespondenţei între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi petiţionar, motiv pentru care corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă plângerea formulată.
Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 281/2003, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Or, chiar din cuprinsul referatului rezultă că petiţionarul G.C. a fost invitat să i se pună la dispoziţie dosarele penale şi lucrările la care acesta se referă, însă a refuzat.
Mai mult, prin adresa nr. 153 din 8 ianuarie 2003 din 23 ianuarie 2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti i-a comunicat petiţionarului situaţia şi soluţiile date în dosarele menţionate în cerere, cerere ce s-a soluţionat favorabil.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi text, petiţionarul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2521/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2547/2004. Penal. A5rt.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
