ICCJ. Decizia nr. 2514/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2514/2004
Dosar nr. 4090/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul C.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Conform art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1499 din 9 noiembrie 1999 a Judecătoriei Suceava. Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen. şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. şi un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. c) C. pen., prin înlăturarea sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală mai sus menţionată.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat graţiate pedepsele de 6 luni închisoare şi un an închisoare aplicate inculpatului în baza art. 181 C. pen., respectiv art. 208 şi art. 209 lit. c) din acelaşi cod, pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 149/1999 şi nr. 1690/1998 ambele ale Judecătoriei Suceava.
Conform art. 83 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată şi pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 1690/1999 a Judecătoriei Suceava, în total inculpatul urmând a executa 5 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului duratele reţinerii şi arestării preventive, de la 24 octombrie 1995 la 7 noiembrie 1995 şi de la 5 aprilie 2001 la 10 aprilie 2001.
Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că prejudiciul cauzat părţii vătămate P.D. a fost recuperat integral prin plată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 31 martie 2001, inculpatul s-a întâlnit în incinta hotelului S. cu partea vătămată, cei doi, care se cunoşteau din vedere, purtând o scurtă discuţie. Partea vătămată s-a deplasat la restaurantul U. pentru a lua masa şi după aproximativ o oră s-a îndreptat spre hotelul unde era cazat, însă pe str. Jean Bart a fost acostată de inculpat şi lovită cu pumnul în faţă, după care acesta i-a sustras din buzunarul stâng al cămăşii suma de 1.500.000 lei, iar din buzunarul stâng interior al hainei un telefon mobil.
La solicitarea victimei de a-i fi restituit telefonul, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în faţă. De frică, partea vătămată a fugit spre Gara Burdujeni, a solicitat ajutorul unor agenţi de pază, după care a sesizat organele de poliţie.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit multiple echimoze şi excoriaţii, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, certificatului medico-legal nr. 430/ E din 2 aprilie 2001 eliberat de Laboratorul de medicină legală Suceava, plângerii părţii vătămate, depoziţiilor martorilor Ş.G., D.N., Z.V., M.C. şi B.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 242 din 1 septembrie 2003, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea întrucât nu el a comis infracţiunea de tâlhărie.
Împotriva acestor hotărâri inculpatul a declarat recurs prin care a reiterat motivul de apel, învederând că nu a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, în subsidiar solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus arătat.
Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăţia acestuia rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, declaraţiile părţii vătămate, care l-a indicat constant pe inculpat ca autor al infracţiunii de tâlhărie, se coroborează cu procesul verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografii şi cu certificatul medico-legal.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor Z.V., recepţioneră la Hotelul S. care confirmă faptul că în noaptea respectivă l-a văzut pe inculpat în incinta hotelului, precum şi faptul că partea vătămată i s-a plâns că a fost tâlhărită de inculpat. Martorii B.M., H.V. şi P.C., toţi trei agenţi de pază la Serviciul de securitate şi pază, au arătat în declaraţiile lor că partea vătămată, după ce a fost tâlhărită, le-a solicitat ajutorul, victima indicându-le şi numele agresorului în persoana lui C.R.
În sfârşit, este relevantă şi împrejurarea că inculpatul, deşi a negat că el este autorul infracţiunii, a achitat prejudiciul cauzat victimei.
Aceste mijloace de probă coroborate conduc la concluzia că vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită, motiv pentru care prima critică adusă hotărârilor pronunţate nu poate fi reţinută.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de fond şi cea de control judiciar au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de persoana făptuitorului.
Pericolul social al acestei infracţiuni rezidă în faptul că inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată şi a ales locul şi momentul propice tâlhăririi victimei, precum şi în consecinţele faptei, partea suferind leziuni grave care au necesitat mai multe zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În ceea ce priveşte profilul moral al inculpatului, din actele dosarului rezultă că a avut o poziţie procesuală nesinceră, în pofida probelor ce demonstrau vinovăţia sa, iar anterior a comis alte fapte antisociale fiind condamnat atât pentru infracţiuni de violenţă cât şi pentru infracţiuni contra patrimoniului.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului conduc la concluzia că pedeapsa aplicată (orientată spre limita inferioară a textului sancţionator) a fost bine dozată.
Ca atare, recursul declarat nu este fondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 242 din 1 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 328/2004. Penal. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 2521/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
