ICCJ. Decizia nr. 2521/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2521/2004
Dosar nr. 1622/2004
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 25 iunie 2000, pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Conform art. 864 C. pen., cu referire la art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2376 din 17 august 1995 a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă adăugată la cea stabilită prin prezenta sentinţă, în final inculpatul având de executat 5 ani şi 8 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării cuprinsă între 6 iulie 1995 – 18 august 1995.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.800.000 lei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat şi inculpatul D.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare în temeiul art. 257 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În vara anului 1998, inculpatul D.V., cunoscând împrejurarea că soţii C. au nevoie de o locuinţă proprie, a luat legătura telefonică cu aceştia, spunându-le că printr-o cunoştinţă poate interveni la persoanele din administraţia Căminului SC T. SA Iaşi pentru a li se repartiza o cameră.
În scopul rezolvării acestei probleme, inculpatul D.V. l-a contactat pe coinculpatul M.V. şi împreună s-au deplasat la domiciliul soţilor C. cu care au discutat în legătură cu problema locuinţei, fiind asiguraţi că se va interveni la unul din administratorii căminului, pretinzându-le suma de 2.000.000 lei.
Deoarece soţii C. nu aveau integral această sumă au împrumutat de la nişte rude suma de 1.800.000 lei pe care, în luna iulie 1998, C.M. a înmânat-o lui D.V. care la rându-i a remis-o lui M.V. Acesta a luat legătura cu martorul H.T. şi i-a cerut să cumpere 15 kg peşte pentru a o da administratorului de cămin, pe nume C.M. şi şefului de birou administrativ M.A., iar după câteva zile cei doi inculpaţi au relatat soţilor C. despre acest lucru, asigurându-i că în cel mai scurt timp vor primi o cameră.
Aflând scopul pentru care a dat acea cantitate de peşte, C.M. şi M.A. au plătit-o după care au sesizat lucrătorii de poliţie.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiei M.C., depoziţiilor martorilor C.L., C.M., M.A., H.T., procesele verbale de confruntare, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 248 din 13 iulie 2000, a admis apelurile declarate de cei doi inculpaţi, a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului D.V. şi menţiunea privind confiscarea sumei de 1.800.000 lei de la inculpatul M.V. Rejudecând cauza, instanţa de control judiciar a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei la 2 ani închisoare aplicată inculpatului D.V. şi în baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1.800.000 lei de la cumpărătorii de influenţă C.L. şi C.M.
De menţionat că instanţa de apel, în această cauză, a mai pronunţat deciziile penale nr. 289 din 10 octombrie 2002 şi nr. 39 din 10 februarie 2004, prin care au fost respinse ca inadmisibile apelurile declarate de inculpatul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 25 ianuarie 2000 a Tribunalului Iaşi, cu motivarea, în ambele cazuri, că împotriva aceleiaşi sentinţe au mai fost pronunţate cereri de apel şi că potrivit art. 361 C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel o singură dată şi nu cu apeluri repetative.
Împotriva deciziei penale nr. 246 din 13 iulie 2000 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul a declarat recurs [(în condiţiile art. 3853 alin. (2), coroborat cu art. 365 C. proc. pen., care reglementează recursul peste termen)] prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate cu trimiterea cauzei la instanţa de fond, întrucât nu a fost citat legal, precum şi punerea sa în libertate.
Recursul este fondat însă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul M.V. a fost audiat în faza de urmărire penală la data de 18 august 1998, ocazie cu care şi-a indicat două adrese: în comuna Voieşti, judeţul Iaşi şi reşedinţa în municipiul Iaşi, str. M. Sturza.
Ulterior, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală şi a fugit în Italia (aşa cum este indicat în actul de trimitere în judecată) sau în Olanda (aşa cum susţine soţia inculpatului în declaraţia dată la 16 decembrie 1998).
Instanţa, sesizată cu judecarea cauzei, a procedat legal, citându-l pe inculpat la adresele indicate în singura declaraţie dată la parchet.
Potrivit art. 177 C. proc. pen., inculpatul se citează la ultima adresă cunoscută, declarată de el în faza de urmărire penală.
Împrejurarea că între timp inculpatul a plecat din ţară, fără a indica vreo adresă, deci ştia că este implicat într-un proces penal, şi fără a se cunoaşte unde se află, la data soluţionării cauzei, nu justifică citarea lui prin afişare la uşa Consiliului local Iaşi (aşa cum solicită recurentul prin motivele scrise depuse la dosar).
Numai în situaţia în care inculpatul ar fi fost cercetat în lipsă, iar în cursul judecăţii instanţa a fost încunoştiinţată că el nu mai locuieşte la adresa indicată în rechizitoriu şi nici locul de muncă nu i se cunoştea, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul trebuia citat la sediul Consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.
În cauză, dispoziţiile art. 177 C. proc. pen., au fost respectate, motiv pentru care, motivul de recurs invocat nu poate fi reţinut.
Referitor la cererea formulată de inculpat de a fi anulat mandatul de arestare emis în baza deciziei Curţii de Apel Iaşi, Curtea constată că o asemenea măsură se impunea, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Dacă sub aceste aspecte hotărârile pronunţate sunt legale, recursul va fi admis în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la cazul de casare menţionat la punctul 14 din art. 3859 din acelaşi cod.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Din formularea dată de textul de lege mai sus-arătat acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate, de fiecare dată la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Or, în speţă, analizarea exclusivă a datelor ce caracterizează persoana făptuitorului, ignorându-se celelalte criterii de individualizare a determinat aplicarea unei sancţiuni excesive.
Astfel, pe lângă aspectele avute în vedere de instanţa de apel, trebuie să se ţină seama de condiţiile concrete, iar fapta a fost comisă, de contribuţia efectivă a inculpatului (banii au fost primiţi de coinculpatul D.V.), iar după începerea cercetărilor, inculpatul M.V., realizând gravitatea faptei, a restituit cumpărătorilor de influenţă suma primită, motiv pentru care instanţa de apel justificat a înlăturat menţiunea referitoare la confiscarea sumei de 1.800.000 lei de la acest inculpat.
În consecinţă, Curtea apreciază că o pedeapsă orientată spre limita inferioară a textului sancţionator este de natură să asigure realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei şi pe cale de consecinţă, recursul va fi admis numai sub aspectul individualizării sancţiunii.
Se va menţine măsura redozării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2736 din 17 august 1995 a Judecătoriei Iaşi, pedeapsă ce se va adăuga la pedeapsa stabilită în cauză.
Totodată, se va constata că inculpatul a fost arestat cu începere de la 28 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 248 din 13 iulie 2000 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală atacată referitor la inculpatul M.V., numai cu privire la individualizarea pedepsei, precum şi deciziile penale nr. 289 din 10 octombrie 2002 şi nr. 39 din 10 februarie 2004 ale Curţii de Apel Iaşi.
Rejudecând cauza, reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
Menţine măsura revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2736 din 17 august 1995 a Judecătoriei Iaşi, în final, inculpatul urmând a executa 3 ani şi 8 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Constată că inculpatul a fost arestat în cauză cu începere de la 28 octombrie 2003.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2514/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2534/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
