ICCJ. Decizia nr. 2733/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2733/2004
Dosar nr. 2786/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 594 din 23 decembrie 2003, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, a condamnat pe inculpatul B.M.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul menţionat a fost obligat să plătească părţii civile S.C. D. S.R.L. 8.000.000 lei cu titlu de despăgubiri.
S-a reţinut că în noaptea de 15 martie 2003, inculpatul menţionat a dat ajutor altor infractori pentru dobândirea unor bunuri din incinta unei societăţi comerciale prin exercitarea de violenţe asupra paznicului.
Împotriva hotărârii primei instanţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a declarat apel.
La termenul din 5 mai 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, în baza art. 3002, raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva încheierii din 5 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, în dosarul nr. 968/2004, inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte sunt totodată înscrise şi excepţiile de la regula generală menţionată.
Cu referire la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privaţiunea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesuală penală, conform Constituţiei.
Ca atare, dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerii acesteia este subordonată dovedirii interesului superior pe care îl deserveşte şi luării, respectiv menţinerii acesteia, cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesuală penală.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
Aşadar, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar stabilite prin art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, instanţa are a examina dacă subzistă temeiurile care au justificat măsura arestării preventive, conform art. 148, raportat la art. 143 C. proc. pen., sau dacă au intervenit temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În concluzie, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive priveşte pronunţarea acesteia cu neobservarea dispoziţiilor legale menţionate.
Or, în cauză instanţa de apel, aşa cum rezultă din încheierea atacată, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală şi a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă în continuare.
Ca atare, dispunând în sensul menţinerii detenţiei preventive, instanţa de apel a pronunţat o încheiere temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva încheierii din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 968/2004, urmează a fi respins ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 5 mai 2004 de către Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 968/2004 al acelei instanţe, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2731/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2736/2004. Penal. Recuzare. Recurs → |
|---|
