ICCJ. Decizia nr. 2720/2004. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2720/2004
Dosar nr. 5190/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 461 din 21 august 2003, Tribunalul Cluj a respins cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5486/2003 Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (5) C. proc. pen., art. 396 alin. (2) şi art. 401 C. proc. pen., a solicitat, din oficiu, revizuirea sentinţei penale nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj, înaintând instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. ultim., concluziile de admitere în principiu a cererii.
În susţinerea cererii sale parchetul a precizat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în cauză fiind săvârşită de către martori infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
Prin rechizitoriul nr. 1008/1997 din 30 decembrie 1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în stare de arest a inculpatului S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., reţinându-se că inculpatul, în calitate de preşedinte al Cooperativei S. din Cluj Napoca a primit suma de 20.000.000 lei de la numitul M.C. patronul S.C. N.F. S.R.L. Cluj, în scopul de a-i închiria fără licitaţie un spaţiu comercial aflat în administrarea cooperativei conduse de inculpat, promiţându-i de asemenea, vânzarea acestui spaţiu în viitor.
Prin sentinţa penală nr. 239 din 19 mai 1998 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa apreciind că probatoriul administrat în cele două faze procesuale, prin caracterul său echivoc, nu a condus la concluzia fără dubiu a vinovăţiei inculpatului. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2872 din 5 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie prin care a respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Ulterior, în cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. 242/P/1999 cu privire la comiterea de către numiţii M.C.N. şi C.D.E. a infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Ca urmare a probatoriului administrat, prin rechizitoriul din 21 decembrie 1999 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.C.N. şi C.D.E., pentru săvârşirea de către fiecare dintre ei a infracţiunilor prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în esenţă că, audiaţi în calitate de martori în cauza privind pe inculpatul S.A., cu rea, credinţă au făcut afirmaţii cu caracter mincinos asupra unor împrejurări esenţiale ce au stat la baza soluţiei definitive pronunţată de instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 551 din 12 martie 2001, Judecătoria Tg. Mureş a condamnat pe cei doi inculpaţi la câte un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Prin Decizia penală nr. 850/2001 s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, s-a reţinut ca fiind corectă încadrarea juridică din actul de sesizare al instanţei şi pe fondul cauzei, s-a dispus achitarea fiecărui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, respectiv reaua credinţă. Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi prin Decizia penală nr. 432/2002, Curtea de Apel Mureş a admis recursul, a casat ambele hotărâri şi a dispus condamnarea inculpaţilor la câte un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen.
Împotriva hotărârii a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând, în baza art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 239/1998 a Tribunalului Cluj, rejudecarea cauzei şi în consecinţă, anularea acestei hotărâri, reevaluarea întregului material probator prin prisma cauzei de revizuire şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi aplicarea corespunzătoarea art. 19 din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În motivele de apel s-a arătat că, deşi parchetul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 319 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi anume în cauza a cărei revizuire se cere, doi martori au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, situaţie dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, respectiv printr-o condamnare pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., aceste împrejurări nu au fost luate în considerare de instanţa de fond, nepronunţându-se, în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire şi apoi să procedeze la rejudecarea cauzei.
Prin Decizia penală nr. 241 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, hotărâre ce a fost recurată în termen legal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj menţinându-se motivele formulate în apel.
Recursul declarat este nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 239 din 19 mai 1998 a Tribunalului Cluj rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2872 din 5 iulie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie prin respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul S.A. a fost achitat de sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii nu conduce la concluzia certă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni.
La pronunţarea soluţiei de achitare s-a avut în vedere şi faptul că denunţătorii M.C.N. şi C.D.E., audiaţi ulterior în calitate de martori, şi-au schimbat declaraţiile în cursul judecăţii susţinând că inculpatul nu a pretins şi primit suma de bani menţionată în scopul favorizării la negocieri şi încheierea unui contract de închiriere.
Aceste din urmă declaraţii coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, au stat la baza soluţiei de achitare, conducând la concluzia că nu există probe certe de vinovăţie împotriva inculpatului.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 551 din 12 martie 2001 modificată prin Decizia penală nr. 432/2002 a Curţii de Apel Mureş, aceşti martori au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., reţinându-se că au făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în cursul urmăririi penale efectuate faţă de inculpatul S.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
În speţă este adevărat că doi martori au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dar această situaţie nu a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, aşa cum cere textul de lege menţionat, ci dimpotrivă soluţia de achitare a inculpatului S.A. s-a bazat pe alte declaraţii date în cursul judecăţii şi nu pe cele mincinoase date în cursul urmăririi penale de către cei doi martori.
Deci cererea de revizuire putea fi admisă pentru cazul de revizuire invocat numai dacă prin săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă s-ar fi ajuns la achitarea greşită a inculpatului deci la soluţia contrară celei care trebuia adoptată, ceea ce în speţă nu este cazul.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj va fi respins, dispunându-se conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 241 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, privind pe intimatul inculpat S.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2722/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
